Dragii noștri corupți

De ce votăm primari corupți? Pentru a răspunde la această întrebare, reporterii PressOne au fost duminică, de alegeri, în trei orașe unde primarii în funcţie erau favoriți să fie realeși, cu toate că au probleme penale: Craiova (unde Olguța Vasilescu se află sub control judiciar), Baia Mare (Cătălin Cherecheș este în arest preventiv, la penitenciarul Gherla) și Pitești (unde Tudor Pendiuc, după 9 luni petrecute în spatele gratiilor, a fost trimis în judecată).

Am descoperit că oamenii pot să ierte hoția dacă au senzația că au și ei un beneficiu din asta.

“CraiOlguța” și “Regele” Solomon

de  Iulia Marin

Craiovenii și-au reales, duminică, primărița: Lia Olguța Vasilescu a câștigat cu peste 60% din voturi. Ea obține astfel al doilea mandat chiar în timp ce este anchetată de DNA pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani.

Ajunși în Bănie, am luat pulsul elitei culturale – scriitori, artiști, manageri de proiecte care pun orașul pe hartă. Ce-am descoperit poate fi încadrat între CraiOlguța și „Regele” Solomon (porecla fostului primar Antonie Solomon, condamnat pentru corupție): un oraș cu statui semețe, dar în care presa e anchilozată, iar scandalurile de corupție rămân pecetluite.

Duminică, ora 12.30. În fața gării din Craiova – pictată în roșu – ne întâmpină câteva bănci din lemn și o arteziană complicată.

Din când în când, un maidanez rătăcit ne taie calea. Case vechi, cu ziduri mâncate de iederă, par a prinde viață când femei în rochii colorate se ivesc să întindă rufe la uscat.

Miroase a detergent, a haine proaspăt spălate și a gaze de eșapament, dar orașul pare pustiu.

În fața Casei de Cultură „Traian Demetrescu” (poet și critic literar craiovean), ne întâlnim cu managerul instituției – Luiza Mitu, cu criticul de artă Cătălin Davidescu, scriitorul Petrișor Militaru și profesorul Mihai Ene.

Luiza Mitu ne prezintă casa memorială – recent restaurată. De altfel, chiar și aleile au fost pavate de curând, spune Cătălin Davidescu, iar centrul orașului a fost amenajat în mandatul Olguței Vasilescu.

Proiectul fusese început de predecesorul ei, Antonie Solomon, condamnat definitiv, în 2013, la trei ani de închisoare cu executare. Regele Solomon – cum îi spune criticul, ironic.

Străbatem aleile orașului – pustii -, trecem de terase și ajungem în Piața William Shakespeare, aflată lângă Teatrul Național „Marin Sorescu”. Aici, câțiva arbori țin umbră teraselor cu fotolii din paie. Bustul Marelui Will e un reper pentru orașul care găzduiește Festivalul Shakespeare, unul dintre cele mai importante din țară.

Gazdele noastre spun că Bănia are o viață culturală efervescentă: se publică reviste literare, se organizează festivaluri de teatru, film și arte vizuale; casele memoriale sunt restaurate, iar muzeele sunt sprijinite de Primărie să cumpăre lucrări de artă.

Scandalurile au rămas în urmă. Davidescu ne vorbește, de pildă, despre controversata achiziție a Bibliotecii Franceze, care a devenit sediul filialei județene a PSD.

Aici, la Casa Pleșia – monument istoric – își avea cabinetul parlamentar, în 2010, senatorul Mircea Geoană. La acea dată, PSD Dolj recunoștea public că fusese dat în judecată de Ministerul Culturii – proprietarul clădirii – și pierduse. Geoană avea să fie evacuat din spațiul pe care îl primise prin bunăvoința primarului PSD Antonie Solomon.

Astăzi, Casa Pleșia stă să cadă. Teoretic, PSD Dolj își are încă sediul aici. Practic însă, clădirea este acoperită de avertismente care anunță trecătorii să păstreze distanța față de imobilul ce riscă să se prăbușească.

Restaurarea Parcului Romanescu este și ea controversată. „Sunt spații din parc care au fost date unor privați, deși este monument istoric”, povestește Davidescu.

Astfel de discuții se poartă însă doar la mese restrânse și cu reținere. Oamenii de cultură care gestionează proiecte sprijinite de Primărie aleg să nu discute despre eventuale ilegalități. Consensul este: nu facem politică.

„Tu spui de bine, eu spun de rău”, îi sugerează Davidescu Luizei Mitu, când îi spunem că vrem să aflăm păreri diverse. Pentru că ea, într-adevăr, evită discuțiile politice.

În cercul intelectualilor craioveni, o biată discuție despre politică pare că murdărește. Orașul s-a transformat, ca peste tot, asta e constatarea. Însă Craiova încă are cu ce se lăuda.

„Avem o catedră de Teatru, la Universitate. Absolvenții noștri cei mai tineri joacă la teatrul de aici, joacă în multe alte orașe. Universitatea dă oameni talentați”, ne povestește profesorul și prozatorul Mihai Ene.

„Simbolic pentru tranziție, dacă vreți, este mall-ul. A fost construit pe ruinele fostei uzine Electroputere (care producea locomotive – n.r.). Într-o zi, un taximetrist mi-a spus că el nu poate intra acolo, că îl apucă depresia. Lucrase acolo până s-a desființat fabrica”, continuă Mihai Ene (foto).

Surprinzător este că, între atâtea clădiri reabilitate, Primăria arată ca o ruină.

Se spune că intenționat ar fi fost lăsată la urmă. „Ca să nu mai spună oamenii că au făcut reabilitările în interesul lor, că au început cu Primăria… știți lucrurile astea”, continuă Ene.

Reabilitat de curând, printr-un proiect co-finanțat de UE, este și Muzeul Național de Artă, care funcționează în Palatul „Jean Mihail”. Pereții Palatului sunt acoperiți de mătase, iar la restaurare s-a folosit inclusiv foiță de aur, pentru ca totul să arate ca pe vremea marelui bogătaș interbelic.

Muzeul găzduiește, între altele, tablouri de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Theodor Aman, replici după sculpturi realizate de Constantin Brâncuși, dar și săli întregi dedicate unui artist cvasinecunoscut, Mihail Trifan, care a reușit să expună abia după ce a împlinit 70 de ani.

„Este un personaj foarte interesant, comunist convins, dar un artist foarte talentat”, ne povestește Cătălin Davidescu.

„Iar lucrarea lui nu e ideologică, vedeți?”, ne indică Mihai Ene lucrări care uimesc prin materialele folosite.

Un centru reabilitat, parcuri, muzee îngrijite, clădirea municipalității în paragină – doar pentru ca oltenii să nu comenteze, dar și poleiala artezienelor care împânzesc orașul: asta am găsit în Bănie.

Și liniște, multă-multă liniște în secțiile de votare și la Primărie, ca și cum presa locală și-ar fi luat liber tocmai de alegeri.

Ne despărțim de gazdele noastre – care, în continuare, nu par foarte interesate de scrutin – și ne întâlnim cu directorul Festivalului Shakespeare, actorul Emil Boroghină.

Boroghină (76 de ani, foto) este născut în Corabia. Ne spune că a fost vecin cu Ion Oblemenco – faimosul căpitan și atacant din anii ’70 după care a fost botezat stadionul din Craiova. Asta însă nu-l face să îl simpatizeze pe candidatul PNL la Primărie, Pavel Badea, fost și el căpitan al „Leilor”.

Boroghină nu l-a simpatizat nici pe fostul primar Antonie Solomon. Despre Olguța Vasilescu, însă, spune că a sprijinit cultura orașului pe tot parcursul mandatului.

„O voi vota mereu pe Olguța. O iubim pe Olguța. Solomon mi-a zis, la un moment dat, că el urinează pe Festivalul Shakespeare. Însă de la Olguța am primit tot sprijinul și toată deschiderea”, spune Boroghină.

„Statuia lui William Shakespeare a fost inaugurată de Olguța Vasilescu. A fost invitat chiar președintele Camerei Comunelor din Marea Britanie, nu mai știu cine era atunci. (John Bercow, politician britanic, a vizitat Craiova în 2013, când s-a încheiat și reabilitarea Palatului Jean Mihail – n.r.). Suntem înfrățiți, de fapt, și cu Stratford (Stratford-upon-Avon, locul de naștere al lui William Shakespeare, n.r.) și, dacă stai să te gândești că Shakespeare a fost, practic, contemporan cu Mihai Viteazul…”.

Ne despărțim de Emil Boroghină și de rezonanța Festivalului pe care îl conduce. Se înserează, tot mai puțini oameni ies din secțiile de vot, și noi ajungem la pas în gara cea roșie.

CFR anunță că trenul spre București întârzie 70 de minute. Pe băncile din fața gării, zeci de călători privesc fântâna arteziană.

Baia Mare și frumoasă

de Codruța Simina

Baia Mare molcomește sub un soare plăcut, turtit ici-colo în subțiratice coloane de apă care se înalță și se întretaie.

E inflație – și aici – de fântâni arteziene. Una dădea și muzică simfonică pe vremuri. Acum nu mai dă decât apă.

În clădirea Liceului „Gheorghe Șincai” – unde, în toamna lui 2015, primarul Cherecheș le-a ținut o lecție de „democrație” elevilor băimăreni -, acum e secție de votare. Primarul, arestat după un flagrant, locuiește provizoriu la Penitenciarul Gherla.

Cu toate că a fost prins luând mită, majoritatea votanților vorbesc despre Cherecheș pătrunși de admirație.

Extrăgându-l din relatările oamenilor, am început să conturăm „modelul”: un primar care se crede zeul orașului, o presă locală finanțată, în mare parte, de autoritățile publice, aceleași câteva firme care câștigă licitațiile, precum și uimitoarea capacitate a oamenilor de a se bucura de asfalt, betoane, statui ciudate și parcuri cu pietriș în loc de iarbă.

– Ce părere aveți despre faptul că unul dintre candidați – poate cu șansele cele mai mari – este în închisoare?

Doamna în roșu ne privește ușor jenată. E proaspăt coafată, iar rujul i se asortează cu rochia. A coborât grațios, pe tocuri, treptele secției de votare:

– Chiar nu știu. Și dacă nu știu, mai bine tac.

 *

Majoritatea celor care ies de la vot ne dau replica „măcar a facut ceva”. În alte orașe, exasperați de această explicație, unii candidați au transformat replica în hashtag: #macarafacutceva.

„De ce l-am votat? Să fie cât mai bine, doamnă! Și să avem ce ne trebuie și să aibă toată lumea, nu numai unii. Să lucreze, să pună aicea, la temelia orașului. Tot ce-o mai fost, adică! Să se redeschidă întreprinderile, unde lucra lumea. Să fie ce să lucreze tineretul! Că noi, vorba aia, suntem în pensie, dar tineretu‘ nu are ce face…”, spun, convinși, doi pensionari, soț și soție.

Dacă e bun, de ce e în închisoare?

„Ne pare rău. E foarte rău. Niște escroci l-o aranjat pe el. Dar noi tot cu el votăm, chiar dacă nu-l cunoaștem. Dar față de ceilalți dinainte, cum să spun, îi de la cer la pământ!

Ia uitați-vă, de exemplu Parcul ăla mare. După aia, băncile. Ăsta, colo în parc. Apoi parcul… Florile, a pus flori peste tot… Drumuri, o reparat trotuarele… O făcut ce n-o făcut ăla, olteanu‘ (fostul primar – n. r.). Nimic în 10 ani. Ăsta o făcut în patru ani de 10 ori mai mult”.

După ei, un alt bunic, care ne spune mândru că a cochetat cu partidele istorice, nu are nicio îndoială cine trebuie votat. Cherecheș.

„- Să știți că și io l-am votat tot pe el. Da! Poate c-o făcut ceva prostii, dar de gospodărit orașul, o fost foarte bun. Chiar, păcat! Știi cum îi? Umbli cu slănină, te ungi pe mâini… Păcat.

– Și dacă va ieși primar, ce credeți că urmează?

– Mai departe, ce-o să fie, nu știu. Nici în privința asta nu mai știu. Nici nu mă-nteresează. Nu cred io că scapă ăsta, așa după cum văd. Îi destul de nasoală treaba.

– Dar se reiau alegerile sau ce se va întâmpla?

– Eu așa cred. Așa, io așa cred. După câte-am mai vorbit și cu alții, se vor relua.”

Aceste răspunsuri le-am regăsit, sub o formă sau alta, la majoritatea alegătorilor care au acceptat să stea de vorbă cu noi. Pentru conformitate, am cerut detalii.

Gabriel Oana, cunoscut internauților sub numele gaben – autorul blogului gaben.ro, băimărean și fost susținător al primarului -, are o teorie a lui: băimărenii suferă de sindromul Stockholm, acea afecțiune psihică din cauza căreia ajungi să-ți iubești călăul.

L-am întrebat cum se explică eterna scuză – „măcar a făcut ceva”.

„E… Lupta sfâșietoare între primarul cinstit care nu face nimic și primarul corupt care, totuși, face ceva. Noi avem o istorie de-asta a autoflagelării – ne-a plăcut să fim mai mult sclavi decât stăpâni în istoria asta a românilor, în general. Noi aici, în zona asta, nu avem niciun oraș construit de români. Ne place să vină boierul să ne ia dijma”.

El are și o explicație pentru popularitatea primarului.

„Ca să conduci masele, trebuie pâine și circ; la noi, circul a fost sportul. Omul a băgat bani în sport, pe niște căi ciudate. Eu nu pot să emit verdicte, nu pot să spun că așa-i, dar pot să-ți spun ce-am înțeles din ce se întâmplă în lumea asta și-o să te rog așa să și rămână discuția asta, să nu-mi pui vorbe-n gură.

A luat echipa cu succes, Minaururile, și băieții și fetele, succes, nu? Oamenii au început să-l iubească – făceam succes. Până a venit DNA-ul și a început să le urmărească schema logică prin care luau bani din primărie pentru sport. Gata banii la echipă! Echipele au căzut.

Ei, oamenii din oraș nu-s supărați că el a furat banii primăriei – ci că nu mai dă bani pentru sport. Stai un pic, că nu-i legal! Primăria nu poate să susțină echipa. Oamenii știu una și bună: da‘ tu de ce nu dai bani?! Și-l huiduiau în sală – că de ce nu mai dă bani la echipă. Oamenii-s supărați că li s-a luat jucăria, nu că ăsta a furat”.

Punct ochit.

Gabriel Oana spune, sincer și amuzat, că probabil fiecare dintre noi ar ajunge să o ia razna și să se creadă Dumnezeul orașului dacă ar avea atâția bani și putere pe mână. Plus o ambiție incredibilă.

„Scopul lui era să ajungă președintele României, ascultă-mă. A văzut ce-a făcut Iohannis și s-a gândit imediat: Baia Mare, capitală culturală, el, independent, președinte. Asta era miza lui”.

După o zi de la discuţia noastră, s-a anunţat rezultatul: Cătălin Cherecheș a câștigat Primăria Baia Mare cu un scor covârșitor – 70%. În tot timpul campaniei, el le-a transmis băimărenilor, din puşcărie, peste 20 de scrisori. Fiecare se termina cu o declarație:

„Vă iubesc”.

Piteşti, oraş roşu

de Roxana Garaiman

La Pitești, candidatul PSD, Cornel Ionică, l-a detronat, la o diferenţă de numai circa 300 de voturi, pe Tudor Pendiuc, cel mai longeviv primar de municipiu din România.

Pendiuc era primar al Piteştiului din 1992 (şase mandate), iar în acest an a candidat ca independent, după ce PSD i-a retras susținerea din cauza problemelor sale penale.

Ionică a devenit primar de facto al Piteştiului în noiembrie 2014, când Pendiuc a fost arestat pentru fapte de corupție. Fostul primar a rămas 9 luni în arest preventiv, fiind eliberat în august 2015. Slăbise aproape 20 de kilograme și reclama grave probleme de sănătate.

A fost plasat în control judiciar și, după o lună, și-a reluat activitatea de primar.

În ciuda problemelor cu legea, piteștenii i-au transformat pe cei doi candidați în personajele principale ale alegerilor locale.

„Orașul arată excelent. Pendiuc este un primar care a făcut ceva și pentru noi, este un foarte bun gospodar. Nu știu exact care este situația lui în prezent, dar dacă este posibil să se întoarcă la conducerea primăriei, acesta este un avantaj pentru oraș. Cele mai bune lucruri pe care Pendiuc le-a făcut pentru Pitești sunt centura orașului, amenajarea de parcuri, dar și a zonei centrale a orașului”, ne-a mărturisit duminică un localnic, în fața secției de votare nr. 49.

Pentru a înțelege mai bine de unde vine afinitatea piteștenilor pentru un primar acuzat de grave fapte de corupție, dar și pentru adjunctul său, acuzat de incompatibilitate, PressOne a stat de vorbă cu colonelul în rezervă Cornel Carp, doctor în istorie și fost director al Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice.

El este un apropiat al fostului primar Tudor Pendiuc, împreună cu care a semnat, în 2010, cartea „Pitești – 20 de ani de istorie”.

„Am colaborat cu domnul Pendiuc în calitate de istoric, am scris o carte împreună, el a fost cu inițiativa, eu cu scrisul. Având în vedere relația personală pe care o aveam cu acesta, l-am și întrebat acum vreo 8 ani de ce nu se oprește, deoarece trecem într-o perioadă a vieții când trebuie să ne mai îngrijim și sufletul. Mi-a spus: Domnule, nu pot, nu pot să mă opresc!„.

Cornel Carp îi recunoaște lui Pendiuc calitățile de politician abil, care cunoaşte foarte bine spiritul piteștenilor.

„Pe Pendiuc l-a cuprins o psihoză, pentru că orice om normal n-ar mai candida. De altfel, este ceva comun pentru toți penalii aceștia: au pierdut simțul realității. Asta și pentru că Tudor Pendiuc a fost mereu o persoană foarte populară. Oamenii au apreciat că salută lumea pe stradă, că nu refuză pe nimeni, că a menținut întotdeauna un dialog cu oamenii. El punea foarte mare preț pe programul săptămânal de audiențe, stătea și câte cinci ore să-i asculte pe oameni, dacă trebuia”.

Cu toate acestea, istoricul apreciază că, sub conducerea lui Pendiuc, orașul s-a dezvoltat haotic, fără identitate, iar cultura nu a fost stimulată.

„Atitudinea culturală în Pitești este de 3 lei. În Pitești, dreapta este apatică și se adresează mai mult elitelor. Un exemplu al lipsei de vigoare a liberalilor este că celebra Vilă Florica ar putea fi cumpărată de un neica nimeni.

Un fief liberal cu o istorie de 100 de ani ar putea intra în proprietatea unui om de afaceri fără minimă cultură în domeniu, care probabil că vrea să facă nunți în acest monument de artă realizat de Victor Antonescu, mare arhitect din perioada interbelică. Omul de afaceri este dispus să dea un milion și jumătate de euro pe această casă, iar liberalii nu iau nicio poziție”.

Cornel Carp spune că, de altfel, nici piteștenii nu l-au taxat vreodată pe Pendiuc pentru lipsa de bun gust a proiectelor de modernizare pe care le-a aprobat de-a lungul timpului.

„A modernizat centrul orașului, de la teatru până la Piața Vasile Milea, a realizat spații sociale în fiecare cartier, pentru copii, pentru persoanele de vârsta a treia, a făcut fântâni, a amenajat parcuri. A irosit bani pe amenajarea Argeșului, deoarece acolo nu merge nimeni. De asemenea, parcul Zăvoi a fost reamenajat, dar este extrem de kitschos. Însă când tu ți-ai făcut lift la o vilă cu trei etaje, la ce să te aștepți pentru oraș?”

Istoricul pune lipsa de preocupare pentru valori estetice și pe seama istoriei acestui oraș.

„Piteștiul a fost mereu un oraș roșu. Este motivul pentru care aici au câștigat mereu candidați care nu aveau nicio treabă. Afinitatea piteștenilor pentru politica de stânga are rădăcini istorice.

În anii 1960, Piteștiul începea la Spitalul Militar și se termina la Gară, era un oraș mic, negustoresc, de circa 40.000 de locuitori. Nu se compara cu orașe mai cu ștaif, cum este Vâlcea. Și acum, dacă mergi să observi Câmpulung, observi că acolo trăiește o populație cu un alt nivel de înțelegere.

Aici însă, predomina latura aceasta negustorească și care a dat nu neapărat oameni de cultură, în ciuda faptului că este obârșia unor oameni politici valoroși. Mă refer la frații Golești, la familia Brătienilor. 

În anii 1960, aici a existat un secretar de județ care a avut o relație foarte bună cu Nicolae Ceaușescu. Era un tip interesant, dezghețat, scria poezii, l-am cunoscut personal. El l-a convins pe dictator să facă uzina de autoturisme aici, în 1962, deși erau variante mai bune.

De asemenea, Petrochimia și Micromotoarele de la Ștefănești sunt realizări care au conturat o industrie solidă într-o perioadă scurtă, de circa 10 ani, și care au generat un efect formidabil de absorbție a populației din împrejurimi.

Toate cartierele care au apărut – Găvana, Prundu, Exercițiu, Trivale – erau comune pe atunci. Populaţia de acolo trăia în anumite condiționări. Când au ieșit din gura satului și au ajuns la oraș, acești țărani nu au mai găsit factori restrictivi, iar educația rurală, tradițională, s-a evaporat, precum simțul proprietății, la fel ca simțul de conservare a bunului comun. Toate aceste principii tradiționale au fost înlocuite foarte repede de o educație comunistă”.

Duminică, la ieşirea de la urne, Raluca, o piteşteancă în vârstă de 30 de ani, ne-a spus că oraşul ei nu este bun pentru familie:

„Avem deja niște perspective pentru a pleca în străinătate, deoarece aici, după ce termini o facultate, nu prea ai ce să faci. Singura rază de speranță este să ne deschidem o afacere, dar nici cu asta nu prea ne ajută statul, că sunt o grămadă de biruri de dat. Doar școala este bună, se face carte și există cadre didactice care încă își dau interesul”.

Luni, 6 iunie, piteştenii au aflat că Tudor Pendiuc, omul care le administrase oraşul timp de 24 de ani, a pierdut la o diferenţă de câteva sute de voturi în favoarea lui Cornel Ionică, fost viceprimar și mâna sa dreaptă în ultimii 16 ani.