Conspirația ca model matematic

Aproximativ 7% dintre americani cred că aselenizarea a fost, de fapt, un film bine regizat în studiourile de la Hollywood. Asta înseamnă că peste 25 de milioane de oameni – mai mult decât populația României – consideră că micul pas al lui Armstrong pe Lună a făcut parte dintr-o mare conspirație.

Întâlnim zilnic teorii ale conspirației: una spune că tratamentul împotriva cancerului există de multă vreme, dar e ținut secret de companiile farmaceutice. Altele zic că încălzirea globală e o perdea de fum sau că americanii au lăsat intenționat ca atacul de la Pearl Harbor să aibă loc.

Inițial o expresie neutră, teoria conspirației și-a căpătat conotația negativă prin anii ’60, și asta datorită, bineînțeles, agenției de spionaj a Statelor Unite – CIA, care a folosit termenul pentru a discredita zvonurile legate de asasinarea lui JFK. Alte voci spun că expresia, în semantica sa de azi, coboară în timp până în 1870.

Astăzi, mentalitatea conspiraționistă e întreținută de site-uri a căror menire, în cazul benign, e să obțină click-ul. Scenariile în care omenirea sau anumite țări sunt victime ale unui grup ocult vând aproape la fel de bine ca sexul. Au apărut chiar teoreticieni în teoria conspirației, cum ar fi Bart Sibrel, a cărui realizare notabilă este că a fost pocnit de Buzz Aldrin.

Acest text pornește însă de la o lucrare științifică intitulată „On the Viability of Conspiratorial Beliefs” (Despre validitatea convingerilor conspiraționiste), publicată recent de David Robert Grimes, un postdoc de la Oxford.

Autorul încearcă să construiască un model matematic simplu, care să determine probabilitatea ca o conspirație să fie expusă (devoalată) odată cu trecerea timpului. Modelul pleacă de la distribuția Poisson, după care ecuațiile se desfășoară cuminți pe câteva pagini.

La final, Grimes introduce în acest template parametrii specifici ai unei conspirații și „îi iese” că, indiferent cum ar fi stat lucrurile, conspirația aselenizării ar fi fost demontată după maximum 5-6 ani. Conspirația medicației pentru cancer ar fi cedat și ea după același interval de timp.

Aceste afirmații nu sunt certitudini. Cercetarea lui Grimes produce probabilități. O probabilitate mai mare de 0.95 înseamnă că producerea evenimentului descris este iminentă. În cazul conspirațiilor, evenimentul este deconspirarea.

Pentru a calcula probabilitatea deconspirării, Grimes ține cont de numărul maxim de persoane implicate și consideră în mod precaut că toate acestea ar fi conștiente de o eventuală conspirație. Un argument oarecum contraintuitiv, deoarece intuiția ne spune că un secret e cu atât mai greu de păstrat cu cât există mai mulți care îl cunosc.

În cazul lucrării lui Grimes, numărul mare de persoane duce la o probabilitate mai mică de expunere. Vârsta medie a persoanelor este de 40 de ani, tot un număr ales precaut.

Cu toate astea, conspirațiile mari analizate în lucrare ar fi trebuit să fie expuse într-un timp relativ scurt, ceea ce nu s-a întâmplat nici până astăzi.

În cazurile – rare, ce-i drept – în care conspirațiile au fost demontate, timpul de expunere este similar cu cel estimat de Grimes. Cel mai cunoscut este spionajul în masă al NSA prin proiectul PRISM, început prin 2007 și expus de Edward Snowden în 2013, după 6 ani de la debutul lui.

Un alt element interesant al lucrării lui Grimes este numărul maxim de oameni cu care se poate ține ascunsă o conspirație pentru un anumit număr de ani.

Frumos! – ne vine să exclamăm. Iată cum matematica intervine pentru a nu știu câta oară să aducă ordine într-o zonă speculativă și cenușie.

Din păcate, lucrarea lui Grimes conține erori. Paradoxal, acestea nu afectează datele de final, ceea ce ridică semne de întrebare asupra metodologiei.

Astfel, nu ne rămâne decât să așteptăm o revizie a studiului, pentru a trece prin modelul propus de autor toate teoriile conspirației pe care nu le catalogăm din start ca fiind complet neplauzibile.

În acest răstimp, ne vom folosi de „banalele” unelte cotidiene: documentare, analiză riguroasă și bun simț.