Cinci amintiri cu Nichita Stănescu ale unui vesel poet clocotrist

Poetul și traducătorul sârb Adam Puslojić e o colecție de povești care deschid o ușiță misterioasă către atmosfera literară din România și din Serbia ultimilor 50 de ani.

Acasă, la Belgrad, e cunoscut ca unul dintre creatorii curentului de avangardă numit clocotrism. La noi acasă i se spune "prietenul literaturii române".

Și pe bună dreptate: Puslojić i-a tradus în limba sârbă pe cei mai mari poeți români, de la Eminescu la Bacovia, Arghezi și, mai ales, Nichita Stănescu. De acesta din urmă îl leagă zeci de amintiri și o prietenie frumoasă ca un mit.

L-a admirat și a fost în apropierea lui Nichita Stănescu atât de mult, încât chiar și acum, când recită câte-un poem, recunoști felul în care autorul Antimetafizicii obișnuia să lărgească unele cuvinte sau să taie aerul cu finalul unui vers.

Adam Puslojić ține în mână o copie plasticată a primului Autoportret scris de Nichita Stănescu, direct pe un album al poetului sârb

Adam Puslojić ne arată o copie plasticată a primului "Autoportret" pe care Nichita Stănescu l-a scris direct pe un album al poetului sârb.

"Nichita îmi tot repeta, îmi spunea – «Bătrâne, nu uita că ai 10 ani în minus». Și acum eu îi spun: «Bătrâne, vezi că eu am cu 23 în plus!»", glumește Puslojić.

Nichita Stănescu a murit în 1983, la 50 de ani. Puslojić are acum 73.

L-am întâlnit pe scriitorul sârb la Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), care are loc la Cluj între 4 și 9 octombrie. Și l-am provocat să ne povestească secvențe din istoria nevăzută a literaturii române, așa cum a cunoscut-o el: direct.

Au rezultat două ore de înregistrări, în care Adam Puslojić a râs și a lăcrimat, a recitat și a explicat plin de vervă, ridicându-se de pe scaun și gesticulând.

Am selectat din tumultul său – care nu poate fi numit interviu, pentru că reporterul n-a prea apucat să întrebe nimic – cinci fragmente care dezvăluie atmosfera din jurul lui Nichita Stănescu.

*

Debutul sub ruși

"Am debutat la 20 de ani. Și am apărut cu primele patru poeme într-o revistă studențească, Orizonturi. Și ce s-a întâmplat? Nemaipomenit! Redactorului-șef i-a trecut prin cap o idee splendidă – zic eu acum, după 50 de ani.

A pus patru poeme de-ale mele și patru traduceri din Nichita făcute de mine, din Sensul iubirii, prima lui carte. Eu nu-l cunoșteam atunci pe Nichita... Prin destin am ajuns la carte. Și ce s-a mai întâmplat? El a împărțit pagina cu un mare poet rus și eu n-am propus asta.

M-am întâlnit după câțiva ani cu Nichita. Și am crezut că o să se supere că poeziile lui au fost sub ale rusului.

Dar a sărutat de prima dată poemele acelea, apoi poemele lui, și a spus: De propria mea mamă, Tatiana, pot să mai scap, dar de limba rusă în poezie, niciodată!

El avea o dușmănie față de ruși, în genere, ca și comuniști. Dar adora poezia rusă, care e o mare poezie mondială!"

*

Nichita și Nobelul

"Este incredibil că o literatură mare în Europa, cum este literatura clasică și modernă a României, n-are Nobel. Dar și pentru Ungaria a trecut foarte mult până a obținut premiul. Atât.

Grecii au doi nobeliști, noi, sârbii, avem unul, în rest, nici Croația, nici Macedonia...

Lui Nichita, atunci când a doua oară nu l-a primit, i-am spus – Ia, lasă! A luat unul, Singer, care a scris în idiș, din Polonia, niște combinații ciudate și interesante...

Și i-am mai zis lui Nichita: Am o veste bună pentru tine! Nu-i așa că e mai bine să nu iei premiul Nobel anul ăsta și, de fapt, să împarți ideea că nu l-ai luat împreună cu marele Jorge Luis Borges?!"

*

Manuscrisul poemului "Fiind și strigând" al lui Nichita, donat de Adam Puslojić Academiei Române.

Fiind și strigând

Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne,
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maică-mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maică-ta, care te-a născut pe tine,
poporului român!

Halleluyah!

Partea finală a poemului, cu semnătura poetului, anul și mențiunea "Proprietate privată și publică a fratelui meu Adam Puslojić".

Primul Autoportret

*

"Eu am trântit o carte uriașă, care avea ca titlu «Caseta clocotrismului», unde a făcut desene marele Dalí și mulți au semnat acolo.

Și i-am dat și lui Nichita să semneze. Asta se întâmpla acasă la mine, la Belgrad. Așteptam musafiri – el a venit primul, s-a grăbit, și i-am dat caietul să semneze, să scrie în el. Și văzând masa pusă, cu tot felul de băuturi și mâncăruri, se uita și la caiet și mi-a spus: Bătrâne, n-am talent!

Bine – zic –, excelent, în spiritul clocotrismului, scrie asta: Eu, poetul național al României, pe nume Nichita Hristea Stănescu, azi n-am talent!

Și el: Bine, bine, m-ai convins. S-a dus, s-a furișat într-o cameră și nu mai ieșea de acolo! Au venit musafirii, celebritățile noastre, Desanka Maksimović, poeta noastră, care îl adora pe Nichita, Vasko Popa, Milorad Pavić... Toți prietenii lui adevărați veniseră.

Crezuserăm că a adormit, dar a apărut la un moment dat cu caietul și mi l-a dat pe furiș: Ia-l, bătrâne, ia-l! Și eu l-am luat și l-am trântit pe undeva. A doua zi, înainte să plece, îmi zice: Auzi, să nu te grăbești cu poemul acela! Păi, zic, nu mă grăbesc. Cum a plecat, am sărit pe caiet!

Și citesc asta: Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește. Ce simplu... A fost primul dintre cele 24 de poeme-autoportret. Nu știam noi că acest mare poem va deveni epitaful lui."

*

"Asta chiar insist, să puneți ca un titlu sau un semititlu: «Eu sunt un om aproape normal!» Iar ca poet, sunt mult mai complicat, delicat și mai limpede la spirit, la cuget și la comportament. Pentru că libertatea poetului e mult mai vastă și ea frizează nebunia, ludicul. Asta nu înseamnă nebunie ca atare – înseamnă nebunie ca libertate, ca joc. Și noi suntem copii, ne jucăm cu lumea, cu propria noastră viață." (Adam Puslojić)

*

Ceasul lui Nichita

"Am fost prezent la terminarea faimosului volum 11 elegii și-mi pare rău că n-am luat eu manuscrisul. Nichita i l-a dat unui profesor universitar pe o colecție de monede de argint cu împărații romani. Îl apuca din când în când să colecționeze tot felul de lucruri.

A început cu ceasuri. Într-una dintre vizitele mele la el, am ajuns în Balta Albă, am intrat și, după ce-am tot povestit, Nichita zice: Nu știu ce să-ți dau! Și eu: Ce să-mi dai, n-am venit să-mi dai nimica, am venit să iau!

Și a scos o scândură de un metru cu o sută de ceasuri. Și spune: Ține, bre!

Ești nebun? Asta nu pot, am zis. A deschis fereastra și zvrrr!, le-a aruncat pe geam. Mai târziu mi-a dat un ceas uriaș, pe care Pintilie (n. r. – regizorul Lucian Pintilie) l-a pus în film, în Salonul nr. 6. L-a pus în perete, apărea în spatele eroului principal.

În timp ce noi filmam, ceasul a dispărut. Atunci am scris o povestire, Ceasul lui Nichita, în care îi suspectam pe toți din jur că îl furaseră: operatorul, cameramanul, regizorul, femeile de serviciu, pe toți i-am acuzat. Până la urmă, m-am acuzat și pe mine și, în final, pe Nichita, că s-a răzgândit!

O lună de zile, toți mă întrebau: Măi, adevărat e cu ceasul? Adevărat 100%."

Ce este clocotrismul

"Făcându-se cunoscut în primul rând prin performance-urile șocante care, de la sfârșitul anilor '70 ai secolului trecut, au avut loc în diferite spații publice, clocotrismul a luat naștere la Belgrad, e drept, în cadrul unei retorici a negării normelor artistice convenționale, formale, oficiale, fără nici o carte de identitate, refuzând orice tip de limitare", descrie Mariana Dan această grupare artistică, într-un număr al revistei Convorbiri literare.

*

Odă în metru antic. De o sută de ori

"Faptul că eu am dăruit Academiei Române volumele lui manuscrise e nimic pe lângă ce mi-a dăruit Nichita mie. Într-o zi, mă duc pe la el, locuia într-un pod cu Gabriela Melinescu – stăteau pe gânduri dacă să se căsătorească sau nu.

Am venit cu soția atunci, americanii coborâseră pe Lună și am văzut împreună la televizor... Și Nichita surâdea, așa: Bătrâne, tu crezi că s-a întâmplat asta? El nu era convins. Și a doua zi s-a întâmplat ceva fantastic.

Gabriela a plecat în oraș cu nevastă-mea, Natașa, dar cu ideea să vină mai devreme să ne facă o gustărică, o ciorbă. Și când am ajuns noi, seara târziu, pe Natașa am văzut-o, dar Gabriela nu era niciunde. Ciorba fierbinte, aburindă. Nichita a început: Gabi, Gabi, unde ești, măi? Nu mâncăm fără tine!

Și Nichita se ridică, așa, cu un aer de «acum sunt Caramitru!», și începe: Mihai Eminescu, Odă în metru antic! Și recită. Eu, nimic, nu aplaud, tac. Apoi se oprește, stă la masă.

Nu! Se ridică din nou: Mihai Eminescu, Odă în metru antic. Recita cu totul altfel. Și așa a făcut de o sută de ori. A recitat «Odă în metru antic» în o sută de feluri diferite.

Douăsprezece ore a durat. Ciorba nu că nu mai era caldă, înghețase de-a binelea!

Adam Puslojić și sacoșele sale burdușite de cărți - majoritatea sunt traduceri ale marilor poeți români în sârbește

Adam Puslojić și sacoșele sale burdușite de cărți – majoritatea sunt traduceri ale marilor poeți români în sârbește.

Adam Puslojić s-a născut în 1943, în Valea Timocului, și trăiește la Belgrad. A publicat zeci de volume de poezie, precum și traduceri. A fost secretar general al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia.

Face parte și din Uniunea Scriitorilor din România, iar din 1995 este membru de onoare al Academiei Române.

Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi, printre care italiană, suedeză, germană, rusă sau engleză. În română a fost tradus de Nichita Stănescu și de Ioan Flora.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează