Christine Thürmer - Drumul ca destinație și destin

Secretul Christinei

Unii dintre primii ucenici, o mână de vagabonzi zdrențăroși dimprejurul Mării Galileea, obișnuiau să le facă prietenilor o invitație directă și entuziastă de a-l cunoaște pe Mesia: „Vino și vezi!” Altfel spus, cugetă, cumpănește și apoi decide singur dacă vrei să-l urmezi sau nu.

Reacția firească umană la orice provocare radicală este, de obicei, suspiciunea. Exemplul cel mai grăitor este Natanael, care o spune pe șleau, așa cum regăsim în Evanghelia după Ioan: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Tradus ar însemna: „Serios, de ce m-aș înhăita cu un pierde vară?”

Suspiciunea este urmată de frica de a părăsi spațiul de confort, de a ne arunca în necunoscut de dragul unei simple idei. Apoi vine înșiruirea de adversative, menite să construiască toate un zid de apărare după care ne ascundem. Toate încep cu „dar”: Dar de ce aș face asta? Dar nu sunt pregătit. Dar am o vârstă. Dar nu am timp, bani, chef etc. Și tot așa.

Prin tot ce face de vreo 10 ani, Christine Thürmer lansează o provocare similară, ne ademenește, face muncă de apostolat. Invitațiile ei trag puțin a evanghelizare: „Vino și vezi! O să-ți fie bine! Nu vei mai fi niciodată la fel. Încearcă doar un drum de lungă distanță, începe cu primul pas…” Chemarea ei nu ține strict de credință, deși are în substrat o certă componentă spirituală.

Apelul ei presupune o transformare a întregii ființe, atât fizic cât și mental, prin cea mai banală, accesibilă și ancestrală formă de mișcare în aer liber: mersul pe jos.

Născută în 1967 la Forchheim în Germania, Christine era destinată încă din start unei cariere de succes, așa că imediat după terminarea studiilor a devenit manager într-o companie importantă și șofer de BMW.

În urma morții surprinzătoare a unui bun prieten, a renunțat definitiv la slujbă și s-a dedicat exclusiv călătoriilor de lung parcurs, ciclismului și canotajului. Din manager de top a devenit drumeață de anduranță. Dar nu oricum și nu ca oricine. Până să ajungă cineva a trăit în tăcere acea experiență nemărturisită, de care tuturor drumeților singuratici le este teamă: aceea de a deveni un necunoscut, cu statut incert. „Nimea-n drum”, cum zicea bunica. Un străin oarecare, care „umblă lela” aparent fără țintă. Așa este expresia în Ardeal.

Ca să ajungă în top la acest capitol, i-a luat ceva timp. S-a imersat în poveste total, iar palmaresul ei după 20 de ani de parcurs trasee prin toată lumea sună de-a dreptul șocant: 60.000 de km parcurși pe jos, 30.000 făcuți pe bicicletă și 6.500 vâsliți în caiac.

Ca să punem lucrurile în perspectivă doar în ceea ce privește mersul pe jos, acest lucru înseamnă înconjurarea a o dată și jumătate a Terrei pe la Ecuator. Pe deasupra, Christine nu dă semne că s-ar opri, fiindcă tocmai a finalizat o potecă de anduranță dificilă în Japonia de peste o mie de kilometri. De fapt, de trasee mai scurte de această distanță nici măcar nu se apucă.

Însă imediat ce vine iarna, Christine se retrage din peisaj într-o doar aparentă stare de hibernare. De fapt, muncește non-stop, dar altfel. Își transcrie jurnalele de drum transformându-le în cărți de succes, ține conferințe sold out pe bandă rulantă cu mii de participanți prin Austria, Germania și Elveția și mai ales, coace planuri pentru noi aventuri ce vor debuta imediat ce se topesc zăpezile și natura renăscută invită la ieșirea din bârlog.

De unde poate avea atâta putere de muncă și o atitudine mereu pozitivă? Probabil din energia acumulată de pe drumuri, prin pustiu. Cum de este în stare ca, la finalul unei zile extenuante de umblat singură 40 de kilometri prin arșiță, în loc să bea o bere rece și să doarmă buștean, să posteze cu sfințenie poze, filmulețe, comentarii haioase și descrieri ale etapei proaspăt finalizate dedicate fanilor care au ridicat-o la rangul de personal Netflix?

În doar două cuvinte se rezumă secretul ei, secret pe care mi l-a mărturisit cândva în bucătăria noastră, între două hulpave mușcături dintr-o prăjitură Pavlova: rigoare germană. Apoi a râs tare așa cum râde ea, cu capul dat pe spate și ochii închiși.

Succesul Christinei

Deci cum de s-a apucat Christine a noastră de umblat? În urmă cu 20 de ani și-a luat o vacanță în America. Se afla în Parcul Național Yosemite, avea un echipament țiplă, un rucsac de trekking scump și un cort de expediție nou-nouț, că doar nu degeaba își vânduse sufletul unei multinaționale pe un salariu gras și pe o mașină ultimul model.

A fost șocul vieții ei când a văzut apărând seara o gașcă de drumeți bronzați și nespălați, cu echipament minimalist și pantofi de sport lipiți pe alocuri cu bandă adezivă. Mergeau pe jos din Mexic până în Canada, iar în loc de cort aveau doar o prelată. Astfel a aflat despre conceptul de bagaj ultralight.

Și, mai ales, a aflat despre celebrul Pacific Crest Trail. Nu avea habar că întâlnirea respectivă avea să-i schimbe viața din temelii.

Azi este cunoscută printre fanii activităților outdoor drept „Turista Germană”. A fost premiată cu Triple Crown Award, ITB Book Award 2017 și 2022, precum și cu locul întâi la Discovery Days 2019 pentru cea mai bună conferință. Cărțile ei cunosc numeroase reeditări în țările vorbitoare de limbă germană.

De unde vine acest succes? Și mai ales, cum ar putea cineva care aparent doar merge pe jos de la un punct A la un punct B avea un stil anume? Da, Christine are un stil aparte și de aceea noi o iubim. Și nu doar noi. Iar acest lucru este cumva legat și de succesul pe care îl are ea azi, când cărările de lungă distanță și pelerinajele au devenit foarte trendy.

Un secret al ei este, spre deosebire de mulți oameni, că nu se plictisește niciodată cu ea înseși. Când prinde semnal face speculații la bursă, în rest în căști ascultă muzică techno sau te miri ce audiobook. Umblând enorm a avut timp să se gândească la o grămadă de lucruri, precum construirea atentă a unui brand personal puternic. Care sunt caracteristicile lui?

Unicitatea. Nefiind tocmai subțire ca o trestie, Christine umblă lent și legănat, ca o pensionară ieșită să dea o tură de parc. Nu e o atletă numai fibră și tendon. E o surpriză pentru jurnaliști și o mare dezamăgire pentru iubitorii sportului de performanță. Însă tocmai din acest motiv este ea o încurajare pentru foarte multă lume de 50+: „Dacă tipa asta poate, cine știe, oare nu cumva aș putea și eu”?

Fără ochelari e mai oarbă ca un liliac, se sprijină în bețe de zici că stă rău cu echilibrul, chiloții i se par un accesoriu cu totul inutil, nu bea niciodată cafea sau bere și, spre șocul generalizat, atunci când e nevoită, nu se jenează să-și spele singura oală de mâncare cu propria urină. Mai și râde de treaba asta.

Compensează însă spiritual acest derapaj. Chiar este o credincioasă. Nu ratează mai nici o biserică deschisă pentru un moment de meditație și liniște. Asta în timp ce așteaptă cuminte să i se încarce telefonul din priza de lângă cutia milei, unde lasă mereu un bănuț la plecare. Christine are strategii foarte precise pentru aproape orice.

Lumea a devenit atât de oripilată de ce e în stare să facă fata asta, încât nu-și poate lua ochii de la ea. E o combinație unică de repulsie cu fascinație. De șoc și groază cu tandrețe și umor. Iată de ce oamenii îi cumpără cărțile, îi urmăresc show-urile pline de autoironie și devin urmăritori fideli pe social media.

Are un echipament minimalist și poartă haine simple și ieftine, cumpărate din Decathlon. Ba mai mult, nu dă doi bani pe potențialii sponsori care o curtează mereu dorind să o îmbrace și să o încalțe cu nume de firmă. Christine e un afront deschis adresat strategiilor capitaliste de marketing. E o ființă liberă care așa vrea să rămână. Ține enorm la independența ei.

Orice supermarket ivindu-se la orizont e sinonim pentru ea cu raiul ceresc și nu se sfiește să înfulece kile de ciocolată, având drept scuză ideea că doar e o biată pribeagă pe drumuri fără sfârșit și pierde calorii din mers.

Pe scurt, Christine este una dintre cele mai autentice, pline de viață și fără ifose persoane pe care le-am întâlnit vreodată. Sunt bucuros că am devenit editorul primei ei cărți traduse în limba română. Sunt sigur că va deveni o inspirație pentru mulți. Așadar, ce conține cartea ei?

Cartea Christinei

Pe scurt, în „Drumeții de lungă distanță” este vorba despre experiențe de viață și sfaturi practice culese de pe diverse poteci de anduranță din toată lumea, începând cu marile trasee americane, continuând cu Noua Zeelandă și terminând cu Ungaria, în vecini. Christine a fost prima femeie care a finalizat toată Via Transilvanica, înainte de lansarea oficială a traseului.

Avem în aceste pagini o culegere de sfaturi de la o expertă, dar care nu se dă deloc expertă, ceea ce e frumos. Pe un ton prietenos și simplu, autoarea demontează mai întâi toate suspiciunile celor care cred că mai bine stai cuminte acasă decât să umbli aiurea. Vine cu argumente pro foarte convingătoare pentru cei dispuși să afle cum îți poți găsi fericirea pe drumuri în loc să freci o telecomandă.

Christine te pune virtual cam în fața tuturor ipostazelor care ridică întrebări, fie că e vorba de prepararea apei potabile greu de găsit în zone secetoase, întâlniri cu animale sălbatice sau spaima de a fi jefuit sau atacat de cineva în propriul cort noaptea, într-o pădure de pin.

Pare că nu se ia niciodată prea în serios, însă când vine vorba despre pregătirea unei călătorii și detalii legate de gramajul fiecărui obiect, cu Christine nu prea e de glumit. Rigoarea germană reintră în joc. Drept urmare se documentează serios înainte de a porni la drum, ba chiar are și un manager de traseu care-i urmărește din Berlin fiecare mișcare și o asistă la necaz.

Descrie în detaliu conceptul de bagaj ultralight, începând de la încălțăminte și terminând cu dopurile de urechi care o țin departe de zgomote de fiare sălbatice și visuri negre. Te învață ce rucsac, ce cort, ce saltea, ce sistem de gătit și ce echipament trebuie să alegi pentru a fi în stare să parcurgi fără probleme trasee nesfârșite. Pe deasupra, explică de ce o pătură sintetică e preferabilă unui sac de dormit cu umplutură de puf.

Este o carte foarte tonică, plină de umor și de sfaturi practice, o carte de bază atât pentru cunoscători cât și pentru visători, acei curajoși care plănuiesc să evadeze din mundan la un moment dat. Te învață până și ce să faci atunci când, din pricina vremii proaste și a epuizării fizice ajungi la capătul puterilor, iar în față îți răsare ispita de a renunța și de a te întoarce acasă.

În încheiere, Christine prezintă câteva trasee memorabile care au marcat-o, pe care le recomandă și la care s-ar întoarce oricând. Toate sună atât de apetisant încât îți vine să lași totul, să te încalți și să pornești la drum. Întrebarea nerostită a cărții este aceasta:

„Cât de nesemnificativ ești dispus să devii pentru a te regăsi pe tine însuți pe un drum necunoscut, însă potențial plin de revelații?”

Cât despre aventura ei de 1.400 de kilometri pe Via Transilvanica veți putea citi în Cuvântul înainte. L-a scris chinuit în timp ce se afla pe un traseu surprinzător de greu în Japonia. Recunosc, am reușit să o scot de-a dreptul din sărite cu hărțuiala mea constantă. Cu siguranță mă va ierta. Iar eu o voi adora pe mai departe.

Vă invităm la un show unic marca Christine Thürmer și la lansarea cărții ei în 11 decembrie la București și în 12 decembrie 2023 la Cluj. Bilete la evenimente aici. Cartea va putea fi cumpărată din librării și magazinul oficial Via Transilvanica.

Copyright foto Christian Biemann și arhiva personală a Christinei.