Audiobook-urile în limba română și fascinanta lume nouă care se deschide pe AudioTribe (P)

Audiobookurile îți deschid o nouă lume de lectură. Totul e să te lași vrăjit de naratorul care te însoțește.

„Să nu mă tem”, aud vocea în căști. „Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale”, îmi spune ea pe un ton hipnotic.

„Voi înfrunta frica”, spunem acum, amândoi, în minte: vocea din căști și vocea mea interioară, care știe pe de rost acest citat celebru din Dune. „O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu…”

Zâmbesc în timp ce merg cu pași hotărâți pe aleile din Herăstrău. E o dimineață superbă, într-un septembrie de vară. Cald, luminos și încă verde. În căști am vocea lui Andi Vasluianu, actorul care, de data aceasta, nu-mi mai vorbește de pe scenă ori de pe ecran, ci de pe planeta Arrakis, din universul creat de Frank Herbert. O lume în care m-am refugiat ca să evadez de propriile anxietăți, în drum spre birou.

În locul muzicii, am decis în ultimele săptămâni să dau play câte unei cărți. Una care să se audă în căști iar sunetul lecturii să mă însoțească precum o bulă protectoare. Dar mai ales am vrut să văd dacă mă pot imersa în lumea lecturii urmând ca ghid vocea altcuiva.

AudioTribe se laudă, pe bună dreptate, cu peste 15.000 de titluri interesante în librăria lor digitală cu ebook-uri și cărți audio. De la literatură, clasică ori pop culture, la numeroase cărți de dezvoltare personală, de mare succes inclusiv la publicul din România. Printre cele mai ascultate sunt Să ucizi o pasăre cântătoare, în lectura Ada Condeescu, Vânătorii de zmeie, cu vocea lui Șerban Pavlu, Gânduri către sine însuși, citită de Marcel Iureș, sau colecția scrierilor lui Seneca, în lectura lui Victor Rebengiuc. Iar în curând va sosi și un nou Stephen King – Holly.

În cele din urmă, am mers către ceva cunoscut și clasic (așa cum mi se întâmplă mereu și când caut filme și seriale pe numeroasele platforme pe care le avem acum). Tocmai pentru că am vrut o lume de vis, un escapism de calmare a stresului zilnic, am pornit Dune-ul în lectura lui Andi Vasluianu.

Alături de războaiele aproape religioase purtate în lumea iubitorilor de carte, precum păstrarea supracopertei de hârtie în timpul lecturii, ca să dau doar un exemplu „violent”, audiobookurile stârnesc și ele reacții viscerale. Foarte mulți oameni ezită încă să le experimenteze, pentru că la noi s-au răspândit în mod serios abia în ultimii ani.

După o serie lungă de skip-uri pe diferite titluri și voci, de pufneli de om care a preferat cerneala timp de zeci de ani și mii de cărți ținute în brațe, am descoperit că, în ciuda aparenței, audiobookul este un act artistic definit de intimitate. O intimitate în trei elemente: cartea, vocea naratorului și auzul tău. Sunt trei lumi de imaginație care se contopesc fluid, atunci când toți factorii subiectivi sunt în acord: când te prind cuvintele cărții, ori deja le iubești; când știi deja vocea naratorului sau reușește să te convingă; și când decizi și tu să-ți lași imaginația să construiască pe sunet, nu doar pe cerneala literelor.

„În niciun caz nu-i teatru radiofonic”, au reacționat vehement toți actorii naratori de cărți cu care am vorbit. „Este cu muult mai mult.”

„Întâmplarea a făcut că eu nici nu citisem Dune. Așezat în cabină, descopeream și eu cartea. Dispăream din lumea asta, intram în lumea aia atât de tare și era atât de frumos, încât nu-mi venea să mă mai opresc. Mi-a plăcut al naibii de mult experiența asta”, povestește Andi Vasluianu.

Apartamentul care găzduiește studioul de înregistrare al echipei de la AudioTribe este dominat vizual de copertine roșii și groase și de buretele clasic pe pereți, care absoarbe haosul fonic al lumii noastre obișnuite. E scena unei lupte constante pentru liniște – întreruptă hilar, atunci când l-am vizitat, de concertul improbabil, dar foarte real, al unui cocoș plin de viață, din vecini, chit că eram în mijlocul orașului.

Vocea lui Andi m-a purtat în deșertul extraterestru al viermilor uriași și al fremenilor conduși de Muad’Dib – și chiar părea că vine de acolo. Dar ea a dat viață textului într-o cabină mică și spartană, cu un scaun, o tabletă pe o măsuță și un microfon. Un mediu aproape claustrofob, atunci când m-am așezat. Dar rolul lui este de a fi un portal magic. „Nu știu dacă ai văzut Star Trek, cum aveau ei simulatoarele acelea. Exact asta se întâmpla. Aveam senzația că am intrat într-un simulator, într-o altă lume. Devenea o planetă străină”, își descrie Andi experiența.

„Mi-a plăcut foarte tare! Mai făcusem dublaje, la filme, la desene animate, pe sincron. Dar acum, în acest stat în cabină, a fost ceva diferit.”

„În fața unui microfon și când lumina e difuză, după prima pagină deja te-ai dus, ai plecat (în lumea cărții). N-ai nimic de pierdut. Asta e frumusețea”, explică el. „Câteodată te enervezi că greșești – dar nu pentru că ai greșit, ci pentru că ai ieșit din lumea aia!”

„A fost o senzație foarte frumoasă. Eu înregistram cam patru ore pe zi, dar acele patru ore erau fabuloase”, e replica lui Andi când îl întreb despre efortul uriaș de a „traduce” prin vocea lui 23 de ore și jumătate de text literar.

„Ești mai relaxat decât atunci când ești privit”, îmi explică el diferența față de celelalte proiecte ale sale, de teatru și film. „Atunci când ești pe scenă sau în fața unei camere de filmat, există niște oameni. Ori în sală, în față, ori în spatele camerei de filmat. Și, fără să vrei, ego-ul tău tresaltă. Adică n-ai cum să te abții de la asta. Încerc să împachetez lucrurile cât mai bine, să pară că tu de fapt nu tremuri în fața privirii din afară”, se destăinuie actorul.

„Dar, dacă ești cinstit cu tine, tot timpul… tremură ceva în tine. Foarte rar dispari în situația pe care o ai de jucat. Și, când dispari, atunci se întâmplă magia artistică, după părerea mea. Eu momentele acestea le vânez”, îmi spune Andi Vasluianu. „Dar asta se întâmplă destul de rar. E foarte greu să scapi de autocontrolul ăsta și de frica de a pierde lucrurile din mână.”

La Dune, „pur și simplu mi-a plăcut povestea”, menționează el imediat. „Fie că face un audiobook, fie că joacă pe o scenă ori în fața camerei de filmat, un actor încearcă să se contopească cu povestea, chiar să devină povestea. Eu asta cred, ca actor, că, dacă nu devii povestea, nu are sens să o faci.”

„Dacă nu te pui pe tine în fața poveștii, ca actor, ai pierdut meciul. Ai ratat o întâlnire, în primul rând cu ceva ce poate n-ai trăi niciodată. Ai ratat o întâlnire chiar cu tine, într-o situație nouă. Asta-i căutarea mea personală și intimă.”

Așa că a încercat să se joace cât mai mult, să intre în lumea Dune și să se bucure de ea. „Mi-au plăcut toate personajele. Și alea ciudate”, râde el. „Baronul, de exemplu, mi s-a părut interesant. I-am descoperit vocea jucându-mă. Jucându-mă cu povestea.”

„Iar vocea bătrânei Bene Gesserit a fost o voce ciudată. M-am lăsat dus de instinct și a ieșit așa… Nici fetei care se ocupa de înregistrare nu-i venea să creadă că m-am dus în vocea aia. Nici eu nu credeam că pot să fac vocea aia, pur și simplu așa a ieșit. Am simțit-o așa. Dar nu ca pe un soi de vrăjitoare, ci că era o ciudățenie în ea, în acel personaj abraziv.”

În versiunea audio, Dune-ul lui Andi Vasluianu are aproape 24 de ore, dar sunt orele finale, prelucrate, din multe zeci de alte ore de muncă. Căci înregistrarea unui audiobook nu are doar magia imaginației rostite în microfon, ci implică și un efort fizic real și, uneori, dificil. Naratorul devine și un atlet al vocii, într-un maraton de lectură și actorie întins pe multe săptămâni.

„Da, a fost mult de muncă”, recunoaște el. Dar, la final, datorită capodoperei lui Frank Herbert, reacția și emoția sa după ultimele replici ale cărții a fost aproape de dezamăgire că s-a încheiat un vis: „«Gata? Nu mai e?», asta a fost întrebarea mea” – povestește Andi momentul încheierii primului audiobook din seria Dune, de pe AudioTribe.

Timp de o săptămână, cu vocea lui Andi Vasluianu, am evadat, pe drumul spre și dinspre birou, în audiobookul Dune. Și a funcționat; la fel ca lectura clasică, prin care mă ascund în lumea literelor tipărite pe foaie, în fotoliul de acasă ori chiar în plină lume. Mai mult, am purtat lectura cu mine, dublând diverse alte activități, prin casă ori prin oraș. Știu, sunt detalii banale, pe care iubitorii de audiobookuri le spun de mult. Dar pe care recunosc că le-am descoperit și acceptat abia recent. Iar ca mine sunt mii și mii de cititori. Căci iubitorii de audiobookuri în limba română sunt încă o minoritate.

Iar după introducerea în lumea cărților audio cu voci românești prin clasicul Dune, carte pe care o știam și în universul căreia mi-a fost mai ușor să mă las purtat de vocea altcuiva, am decis să încerc o lectură audio diferită, cu un text necunoscut și o voce nouă: Proiectul Hail Mary, „al” actorului Andrei Huțuleac. Am pus intenționat numele naratorului înaintea autorului Andy Weir, căci mi s-a părut vital ca intermediator artistic către SF-ul cunoscutului scriitor american.

„Am fost foarte bucuros că am avut oportunitatea să citesc această carte, pentru că eu însumi sunt un cititor avid de literatură SF!” îmi mărturisește Andrei. Spune că i-a plăcut mult și povestea autorului, care a început ca amator, publicând singur pe internet, până a ajuns un autor confirmat, celebru și cu milioane de cărți vândute, la edituri din toată lumea.

„Mă identific cu tipul ăsta de personalitate. Mă identific și cu tipul ăsta de scriitură, care are ceva foarte ușurel pe de o parte, dar și foarte documentat pe de alta. Adică e o mixtură bună de ingrediente și un text care îmi place. Și cred că de asta mi-a și făcut plăcere să o citesc.”

Îi spun că percepția mea este de contopire într-un grad atât de mare între cuvintele autorului, de pe pagina tipărită a cărții sale, și vocea naratorului care îi dă viață în studioul de înregistrare, că îndrăznesc să folosesc un cuvânt îndrăzneț, de „co-autor”, mult mai puternic decât în cazul intermedierii artistice pe care o fac și eu, traducător de cărți scrise.

Mă contrazice, dar probabil și cu o doză de modestie. „N-aș zice că sunt un autor atunci când înregistrez un audiobook. Aș zice că, atunci când fac orice altceva în domeniul ăsta, al spunerii de povești, încerc să fiu un bun mediator între ce cred că a vrut să spună autorul și să transmită el și publicul care ascultă”, îmi explică Andrei.

Dar suntem amândoi de acord despre cât de important, relevant și corect este subiectivismul lecturii, atât pe hârtie, dar mai ales audio. „Mie îmi place foarte mult să citesc cărțile și să le aud cu vocea din capul meu”, îmi spune el. „Mi-e foarte greu să le aud cu vocea altcuiva și foarte rar se întâmplă ca vocea altcuiva pe care-l asculți să se suprapună cu vocea din capul tău.”

„Așa că, de fiecare dată când citesc, încerc să mă implic până la capăt în poveste și să mă identific cu ea, în speranța că, dacă eu fac asta, și cei care o vor asculta vor putea să se identifice mai ușor și vor putea să găsească ascultarea asta peste o simplă lectură sau audiție și să se imerseze, să intre în poveste mai ușor datorită lecturii mele.”

Un audiobook are nu doar o mare doză de intimitate artistică, ci și una „de intruziune”, îmi explică Andrei. „Petreci timp cu vocea mea în cap. Iar ăsta e un act de intruziune, dacă stai să te gândești așa. Deschide o ușă foarte intimă către propriul creier.”

„Dar e îmbucurător să vezi feedback-ul oamenilor”, continuă el. Cel puțin la Hail Mary, mă mai uit din când în când la comentariile de pe AudioTribe și sigur că sunt și unele negative (râde), cum e și normal să fie, și putem să învățăm și de acolo o grămadă de lucruri – și chiar vorbesc serios, nu glumesc. Dar sunt foarte multe pozitive și care se referă la faptul că oamenii au fost ajutați să urmărească povestea cărții, să intre în poveste, cum spuneam mai devreme, de lectura mea. Iar asta mă bucură și mă face să fiu mândru de munca pe care am făcut-o și să am sentimentul că orele alea pe care le-am petrecut în studio nu au fost în van.”

„Actul asta de a asculta o carte nu este un act rațional. Ca orice act de recepție, ca și teatrul, filmul, ori muzica, este un act emoțional”, explică Andrei. „Eu militez pentru o lectură implicată, interpretativă, care să ajute ascultătorul să meargă cu povestea până la capăt.”

Evident, libertatea cititorului (ascultătorului) este cea mai importantă și cea mai corectă. „Pot să accept și faptul că sunt unii oameni pe care-i deranjează senzația că nu sunt lăsați să aleagă singuri ce e important pentru ei din poveste.”

Îi spun că impresia mea este că trăim în epoca de aur a cărții. De la numărul titlurilor noi – și, da, inclusiv din punctul de vedere al calității – la nișele editoriale și la multitudinea mediilor de lectură. „Da, avem o inflație de conținut media”, răspunde Andrei. „De la jurnalism de investigație, la cărți, la podcasturi true crime, multe lucruri longform care ne pot umple spații de singurătate.”

Într-unul dintre mesajele primite de redacția AudioTribe, un ascultător nou de audiobookuri le-a scris să le mulțumească pentru ajutorul de a-l însoți la drum, mii și mii de kilometri prin Europa, cu cărți care îi răsună în cabină. „Ce lucru extraordinar! Și, uite, mă emoționez când îmi povestești asta”, reacționează Andrei. „Uite, omul acela hălăduiește prin toată Europa, mii de kilometri, și iată că are acces la niște lucruri noi și poate, așa, nu doar să nu mai fie singur, ci și să primească un tip de informații pe care poate altfel nu ar avea timp să le acceseze.”

Satisfacția de a citi ori de a auzi reacții de încântare de la ascultătorii cărții pe care a narat-o, în multe ore, zile și săptămâni de lucru, vine și din efortul depus, desigur. „Ești tu cu tine și cu patru pereți absorbanți sonor, care nu te ajută foarte tare să-ți reglezi devenirea în proces. Te ai doar pe tine ca să te reglezi. Și asta nu-i tot timpul un lucru ușor. Dar trebuie să recunoaștem că este și un lucru destul de nou la noi, această industrie a audiobookurilor și că, pe măsură ce facem, o să învățăm din ce în ce mai multe despre cum se face, cum te conectezi mai bine cu audiența ta în timp ce citești și tot felul de lucruri foarte importante, pe care nu poți să le afli, la urma urmei, decât făcându-le.”

„Cu siguranță recomand oricui să încerce măcar o dată să asculte măcar un audiobook! Și, dacă nu-i place, să mai încerce până îi place unul. Că trebuie să fie unul care să-i placă”, spune Andrei foarte serios.

Am vrut să facem o chestie foarte faină: să deblocăm pentru lectură momente care erau înainte pierdere de vreme

„Când ne-am gândit prima dată la ideea de audiobooks în limba română, cel mai mult mi-a plăcut că cititorii își pot lua o întreagă bibiliotecă la ei în buzunar”, îmi spune Radu Nicolau, managerul și cofondatorul AudioTribe. „Că pot alege o carte care să se potrivească stării lor din momentul respectiv. Că pot experimenta lectura în feluri noi – într-o experiență intimă, în relație cu vocea naratorului. Și că urma să facem o chestie foarte faină – să deblocăm pentru lectură momente care înainte erau pierdere de vreme sau rutine – timpul din trafic, gătitul, treburile casnice.”

„După ce am lansat AudioTribe, adevărata magie mi s-a părut alta – că vedeam în jurul meu din ce în ce mai mulți oameni pentru care cărțile nu făceau parte parte neapărat din rutina lor, dar care acum ascultau cărți.”

Pentru încă câteva zile, AudioTribe are o ofertă specială pentru toți cei care se abonează acum. Poate că e momentul cel mai bun să faci pasul înspre o fascinantă lume nouă.