Asistentul medical care a intrat în greva foamei: "Ne cumpărăm singuri becuri şi hârtie igienică"

"Au trecut vreo trei luni de când am sesizat că nu avem truse. Lucrăm cu truse găurite şi truse murdare. Deci, nu pot să-mi explic, stau de multe ori și mă gândesc cum de nu sunt infecții", mărturiseşte Daniel Simion, asistent medical de ortopedie la blocul operator al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

În dimineața zilei de luni, 6 august, el a ieșit în faţa Spitalului împreună cu mai mulţi colegi, să protesteze că managerul SUUB, Adriana Nica, îi pune să aleagă între sporul la salariu și tichetul de vacanță.

Acestea sunt beneficii despre care, atunci când le-a acordat, Guvernul n-a menționat că se exclud reciproc.

După ce au vorbit cu televiziunile, colegii lui Daniel Simion s-au întors la muncă. El a rămas în faţa clădirii.

L-am găsit ţinând pe piept o foaie băgată în ţiplă pe care scria atât: Greva foamei!

Spune că nu va renunța la această formă de protest până când nu se redeschide un bloc operator nou din Spital, care are toate dotările necesare, dar care stă închis de 10 ani, pentru renovare.

Scrisoarea prin care asistentul Daniel Simion a anunțat că intră în greva foamei. Sursa foto: Facebook

Ce v-a determinat să recurgeți la gestul ăsta extrem?

− Hai să vă spun așa. De vreun an și ceva, tot sesizez conducerea acestei instituții că nu prea am cu ce să-mi fac treaba. Și, după cum bine știți, acum câțiva ani, o asistentă, colegă de-a noastră de la Maternitatea Giuleşti, a intrat în pușcărie din ceva asemănător.

Deci, dacă colegii mei din ţară care citesc acest interviu, oriunde ar fi ei, dacă ei cred că-ți faci meseria cu nimic și nici nu te interesează, vreau să le spun că se poate întâmpla să fie chemați într-o bună zi să dea cu subsemnatul pentru moartea unui pacient.

Și ei pot să nu aibă nici o vină, că n-au avut materiale. N-au nici o vină că medicul respectiv n-a putut să izoleze normal acel pacient. Nu au nici o vină.

Dar pentru faptul că nu au sesizat aceste lipsuri și pentru faptul că nu au încercat să facă ceva sunt pasibili de pușcărie și vor face pușcărie.

− Concret, ce lipsește?

− Ne lipseau câmpuri de izolare. Ajunseserăm să izolăm pacienții cu halatele pe care le îmbracă medicii.

− Ce înseamnă câmpul ăsta?

− Fiecare pacient, înainte de operație, se izolează pentru a evita o posibilă infecție. Totul este steril, tot câmpul respectiv. Fiecare medic are stilul lui de-a izola. Fiecare medic încearcă să-și izoleze pacientul, să nu fie nicio problemă.

În ortopedie şi în neurochirurgie, infecțiile sunt cele mai periculoase. Nimeni nu-și dorește, nici în coșmarul lui, o infecție pe os. Toți fug de așa ceva, pentru că se tratează foarte greu și sunt de durată.

Și-am tot anunțat: nu avem câmpuri, nu avem dezinfectanți.

Ajunseseră infirmierele să cumpere dezinfectanţi ca să spele blocul operator. Și-am spus toate aceste probleme, le-am spus doamnei manager la data respectivă. Ni se dau materiale cu țârâita.

Adică: zece lame de bisturiu... Acum, de vreo lună, o lună și ceva, au început să fie. La fire mai sunt probleme, că nu avem ce fire trebuie.

Să nu-l mânii pe Dumnezeu, mai primim materiale. Intervențiile se făceau și înainte, iar din punct de vedere profesional, n-o să acuz niciodată niciun medic. Dacă mă credeți, oamenii ăștia fac minuni cu nimic.

Aveți cuvântul meu că, dacă acest spital ar fi utilat cu ce trebuie, minimul necesar de materiale, vă spun cu mâna pe inimă că mulți dintre pacienții care pleacă în Turcia să se opereze nu s-ar mai duce acolo.

Avem medici nu buni, foarte buni, dar nu avem condiții. Se operează în condițiile care sunt. Dacă discută, dacă vorbesc, dacă fac gălăgie, sunt băgați în Comisia de disciplină.

Și toate aceste neajunsuri s-au adunat. Am avut un spălător, unde medicii se spălau pe mâini − a stat 7 luni de zile nereparat.

Spălam instrumentarul fără bec vreo 3 luni de zile, ne cumpăram singuri becuri și hârtie igienică, și tot felul de odorizante.

Acum se mai dau materiale. Mai puțin saci – ajunseserăm că erau ligheanele goale, fără niciun sac, sau se puneau cârpe. În acele ligheane se aruncă tampoanele cu sânge din plagă.

Sunt multe, foarte multe nereguli. Am încercat să le sesizez de fiecare dată. Trusele de instrumentar sunt vechi.

 Cam din ce an?

− Nu știu să vă spun, dar cred că avem truse de instrumentar chirurgical de când s-a inaugurat spitalul.

− În ce an a fost asta?

- Prin '70 și ceva. Cred că de-atunci sunt trusele alea. Sunt și truse cărora le lipsesc filtrele.

− Asta ce înseamnă?

− Fiecare trusă are un filtru care se deschide în timpul în care instrumentarul e sterilizat, și apoi se închide, și trusa e sterilă. Lipsesc acele filtre.

− Și dacă lipsesc filtrele?

− Trusele au un termen de valabilitate de la o lună la 3 luni, dacă au toate cele corespunzătoare − filtre, garnituri, toate cele. La noi n-au binevoit să cumpere aceste filtre, a rămas să le sterilizăm la 24 de ore.

Sunt o sută și ceva de truse, pe care trebuie să le duci pe rând, pe fiecare zi, la sterilizare.

O trusă a fost folosită astăzi, eu trebuie s-o duc deseară la sterilizare, pentru că își pierde termenul de valabilitate. Bani consumați. Ni s-au spus că vor veni truse.

Au trecut vreo trei luni de zile de când am sesizat că nu avem truse. Lucrăm cu truse găurite, truse murdare. Deci, nu pot să-mi explic, stau de multe ori și mă gândesc cum de nu sunt infecții. Nu știu.

− Colegii dumneavoastră cum reacționează la condițiile astea?

− Știți cum reacționează? Dacă pe dumneavoastră vă lovește unul cu mașina și vă spune că nu are asigurare, trebuie să-l dați în judecată. Îl mai dați în judecată? Exact așa sunt colegii mei.

Oamenii sunt scârbiți că oricum nu se va face nimic, că oricum nu se va rezolva nimic. Foarte mulți mi-au spus: Ţi-ai dat foc singur. Tu crezi că o să se schimbe ceva? Da, eu sper să se facă ceva.

− Mai precis, ce sperați?

− Sper ca Spitalul ăsta să fie condus de un manager competent. Și politic să fie, n-am treabă, să fie politic numit. M-am scârbit, nu contează cine e la putere.

Chiar și politic să fie, dar să aibă grijă să-și facă meseria cum trebuie. Să avem ce ne trebuie. Dacă avem ce ne trebuie, și pacienții sunt mulțumiți, și lucrurile merg bine.

Avem un bloc operator care este închis de 10 ani, pentru modernizare. Da, de 10 ani e închis. E un bloc operator pentru toate specializările, renovat, refăcut de fostul manager.

Dacă-l mai ținea Dumnezeu, poate-i dădea drumul. Dar asta este.

"Sunt o sută și ceva de truse, pe care trebuie să le duci pe rând, pe fiecare zi, la sterilizare".

− Blocul operator e renovat?

 Da, este renovat. Este un bloc operator ca-n filme SF. Dacă aţi intra acolo, v-ați face cruce, n-ați văzut așa ceva. Nu știu dacă există așa ceva în România, cu dușuri, cu vestiare, cu tot ce vrei.

Am avut ocazia să intru înăuntru să-l văd: avea lămpile montate, mașinile de spălat instrumentar, și se aștepta să aducă aparatele de anestezie și instrumentarul.

Asta a fost acum aproape doi ani. Am înțeles mai nou că doamna manager a demontat una sau două lămpi și le-a montat în săli de operație. Lămpile scialitice sunt lămpile care luminează pacientul, suprafața care trebuie să fie operată. Au mutat lampa într-o sală de vai, mama ei!

Asta m-a făcut să mă hotărăsc să rămân în greva foamei până vor da drumul la acest bloc operator.

− Deci asta vă e cerința?

 Da. Eu n-aș fi vrut să ajung aici, am tot sperat că vor rezolva. Dar vineri, că de-acolo a venit, a fost picătura care a umplut paharul: vineri ne-au oprit niște bani.

Eu n-am să înțeleg niciodată: s-au făcut măriri salariale, s-au băgat bonurile în norma de hrană, și luna trecută am pierdut 100 de lei la salariu.

Ei, luna asta a venit o circulară prin care ni s-a adus la cunoștință că, dacă vrem bonuri de vacanță, trebuie să renunțăm la sporuri. Să ajungă cu sporurile la minim.

− În momentul ăsta cât e sporul?

 Se calculează: sporul de bloc operator e 50%, sporul de sâmbete și duminici, 15%... Salariile diferă în funcție de câte zile lucrezi. Una peste alta, sunt niște drepturi pe care le avem. Nu știu cum făceau ei calculul.

Mie mi s-a părut ceva ilegal: adică dacă statul român îți dă un drept, exact așa cum se dă unui judecător, unui veteran de război... păi îi spui veteranului că îi iei dreptul?

Că trebuie să aleagă între ele? Dacă e dreptul omului prin lege, cum poți tu să-i spui omului  "ori aia, ori aia!"?

Unde sunt măririle, că ni se tot ia din bani? Și am început să postez pe Facebook, și de-acolo s-a ajuns aici. Și-o să stau aici până se rezolvă ceva.

Dacă doamna manager trebuie să fie destituită, să fie destituită. Asta este, fiecare face pe pielea lui. Azi am înțeles c-a sesizat dânsa Corpul de Control și a spus că ceea ce am afirmat eu nu e adevărat și sunt niște calomnii.

Bun, dar am o întrebare pentru dânsa: de ce nu le-a dat voie oamenilor să iasă afară, să spună ce au de spus?

Dacă se știe curată, dacă lucrurile sunt ok, de ce i-a amenințat pe oameni că-i bagă în Comisia de disciplină? De ce au dat mesaje asistentelor coordonatoare că "cine coboară va fi dat afară din spital"?

Ei, vedeți dumneavoastră, lucrurile astea ne fac să ne târâm, dintr-o mizerie mare, într-o mizerie și mai mare.

"Mai e o problemă: lipsa de personal, foarte mare. Acum, la ortopedie, în fiecare seară este o singură infirmieră. Pot să vină urgențe, e o singură infirmieră.
Nu avem personal, nu se fac angajări. Ea trebuie să facă curățenie amănunţită în trei săli de operaţie. Nu poți face fâl-fâl-fâl".

*

 Tichetele de vacanță vă sunt acordate prin lege?

− Sunt niște drepturi obținute prin negocieri cu sindicatele − le-au obținut mai mulți bugetari. Anul ăsta trebuia să înceapă.

− Practic, v-au anunțat că ați primit mai multe beneficii și după aceea v-au pus să alegeți între ele?

− Da. Ne-au mărit baza salariului, dar salariile le primim la baza din ianuarie... Sunt niște drepturi. Nu știu cum se fac calculele.

Dacă managerul, chiar şi numit politic fiind, nu e competent și nu știe să administreze o instituție, oamenii ăia vor muri de foame, chiar dacă ei muncesc pe brânci.

Cred că aici ar fi trebuit cu examen: ești competent să fii manager? Ok, atunci fii manager.

− De cât timp lucrați aici?

− În spitalul ăsta, sunt asistent de undeva din 2007. Am fost doi ani de zile în privat, m-am întors.

− Deci aveți de gând să vă opriți...

− Nu. Nici nu se pune în discuție să mă opresc. Și dacă pic jos, nu mă opresc până nu se face dreptate.

Până acum, controalele veneau anunțate și aveam de toate când veneau. Nu găseau nimic în neregulă, doar mici chestii.

Ei, în momentul în care va veni un Corp de Control și-mi va spune − Dom'le, ai avut dreptate, am găsit cum ai spus dumneata −, atunci o să renunț. Altfel nu renunț la greva asta. C-o dura o săptămână, două, trei...

Iar cu blocul operator, insist să se dea drumul la blocul ăsta operator.

− Dar de ce credeți că e închis în momentul ăsta?

− Sincer? Probabil aduce mulți bani. Da. Cuiva îi aduce mulți bani faptul că stă închis. Pentru că se degradează în timp și trebuie să investești în el din nou. Asta e părerea mea. Altfel nu pot să-mi explic.

− De cât timp e în renovare?

− De 10 ani.

− Câte blocuri operatorii are spitalul?

− Blocul mic și 2-3 săli de operație pe etaj. Mai e o problemă: lipsa de personal, foarte mare.

Acum, la ortopedie, în fiecare seară este o singură infirmieră. Pot să vină urgențe, e o singură infirmieră. Nu avem personal, nu se fac angajări.

Ea trebuie să facă curățenie amănunţită în trei săli de operație. Nu poți face fâl-fâl-fâl! În afara faptului că nu prea au cu ce să facă.

V-am spus, au ajuns să aducă de acasă. Și lor nu le-au crescut salariile, nici brancardierilor nu le-au crescut salariile... V-am spus, oamenii ăștia se gospodăresc singuri să-și facă meseria.

 Câți colegi asistenţi mai aveți la Ortopedie?

− Am destui, dar le e frică să vorbească acum. Din punct de vedere al personalului, la sala de operație suntem suficienți. Trist, dar foarte adevărat. Și, dacă nu se face nimic, e jale.

− V-a căutat cineva din partea conducerii să vorbească cu dumneavoastră?

− Nu, și nici nu mă vor căuta. Ce să-mi spună, că nu am dreptate? Asta este realitatea. Ce să-mi spună? Sunt eu nebun la cap?! Am arătat cum arată masa de operație.

− De unde e masa aceea de operație?

− Din sala 3. Una dintre cele trei săli în care se operează. Pe masa aia sunt operați pacienții.

Masa de operaţie fotografiată de asistentul Daniel Simion.

A fost o vreme în care pacienţii își cumpărau materiale pentru operații. Dar aici mai e ceva: dacă nu te operează medicul, te duci și-l reclami.

Dacă te operează și faci infecție, iar te duci și-l reclami. Și el trebuie să facă tot posibilul să te opereze.

Sunt medici care au cumpărat câmpurile pentru pacienți. Doamna manager ascunde lucrurile astea. Sunt eu nebun. Că sunt unul singur care vorbeşte din 500 de angajați, oi fi nebun.

Dar, dimineață, câțiva au apucat să vorbească. De mâine nu mai vorbește nimeni, le-a spus că-i dă afară. Oamenii au datorii, au rate...

V-a spus și dumneavoastră că vă dă afară?

− Hărțuit am fost, mi s-a pus pe masă trusă nesterilă, am făcut 15 tensiune, am ajuns în camera de gardă... Atâta timp cât nu faci rău unui om... Am încercat să fac bine oamenilor, nu rău.

− Câți oameni aveți pe zi la operații?

− Nu știu, vreo douăzeci? Acum au fost mai puțini, că, neavând aparatul Roentgen, n-au avut cu ce să opereze. E un aparat de radiologie și operațiile se fac sub control radiologic. Este defect, iar, la noi, defecțiunile durează.

Deși am înțeles că există aparat de radiologie nou-nouț sus, la domnul Oprescu în sală, pe care doar îl șterg de praf. Nu știu de ce nu l-au coborât să opereze pacienții cu el.

Dar dacă ar fi putut fi folosit, mi se pare o mizerie. Pentru lucrul ăsta ar trebui să se facă pușcărie. Dacă aparatul ăla stă degeaba și pacienții sunt duși la alte spitale, pentru asta merită pușcărie.

− Când ați primit ultima dată aparatură pe sălile de operație?

− A venit parcă un aspirator, ăsta e mai nou. Dar, în rest, au pus medicii bani și au reparat masa de operație. Au mai pus bani și-au mai cumpărat materiale. Li s-a propus și să repare aerul condiționat...

Nu poți opera în sală la 40 de grade, că se alege praful. Face pacientul infecție de te știe toată România cu el. Dacă doamna zice că nu are bani, ce să facă, se gospodăresc și ei singuri.

Nu am pe nimeni în spate, nu mă sprijină nimeni... În loc să stau cu copiii acasă, stau aici.

− Ce-au spus copiii când le-ați spus că veți face greva foamei?

− Nu le-am zis. De ce să le mai fac și lor griji?!

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează