Andrei "Captain Obvious" Caramitru: "Haideți, veniți și voi cu ceva, că nu putem să venim doar noi cu niște lucruri"

Andrei Caramitru a apărut ca o supernovă pe cerul opoziției din România, într-o explozie de cuvinte care au generat valuri de ecouri pe rețelele sociale.

Unele dintre propunerile sale − precum cea de a-i duce pe elevi, obligatoriu, la un muzeu al comunismului, două zile pe an − au făcut înconjorul micului internet românesc, încingând spiritele, dar mai ales tastaturile.

Andrei Caramitru este consilier al președintelui USR, Dan Barna. Din acest motiv, i-am solicitat un interviu: am vrut să văd pentru câte dintre indicațiile pe care le oferă pe Facebook are și soluții de aplicare.

A rezultat dialogul de mai jos, în care el amestecă noțiuni politice, dovedește că nu stăpânește legislația sau procedurile administrative și nici nu înțelege prea bine ce rol are presa într-o democrație.

De fapt, după acest interviu, am rămas cu impresia că singurele atuuri politice ale lui Andrei Caramitru constau în a formula evidențe pe Facebook.

Disclaimer: interviul de mai jos a fost luat înainte de postarea în care Andrei Caramitru face referire la exodul românilor folosind termenul de "Holocaust".

*

− Vreau să începem de la un text pe care l-ați postat dumneavoastră pe Facebook și care se numește "Ce vreau eu de fapt".

Andrei Caramitru: Așa. Nu prea mai țin minte.

− Vă spun exact la ce citat aș vrea să ne referim. Dumneavoastră spuneți: "Democrația directă este esențială. Puterea trebuie dată cât mai mult comunităților locale". Vă rog să-mi explicați puțin acest concept.

− Sigur că da. O să vă dau un exemplu simplu din experiența mea de 14 ani în Elveția. Ce se întâmpla acolo?

Dacă, la nivelul unei comunități locale, se gândeau, de pildă, să investească niște bani sau voiau să schimbe, știu eu, sistemul de salubritate, iar cineva nu era de acord cu decizia primăriei, putea să facă un referendum local, rapid, în care se decidea dacă se merge așa sau nu.

Însă, sigur, lucrurile astea erau cât de cât organizate, și fiecare își explica argumentele, care erau primite prin poștă de toată lumea sau comunicate, și oamenii puteau vota inclusiv prin poștă, deci era foarte simplu.

Și erau dezbateri tot timpul pe temele mici ale comunității. Acuma, de ce e important asta?

Pentru că, la noi, în afară de anumite zone, în special din Ardeal, nu a existat acest sistem, și de multe ori se fac lucruri care nu au niciun sens în comunitățile locale.

Și atunci, cu cât ai mai mult o voce mai bună, cu atât responsabilizezi mai mult și se implică mai mult în chestiunea cetății, nu? Cam ăsta era conceptul.

După aceea, e și o temă despre cum pot fi gestionați banii, pentru că, actualmente, banii foarte mulți se duc central, da?

Deci, taxele sunt plătite, banii ajung la bugetul central în mare mare parte, apoi sunt redistribuiți, știți și dumneavoastră foarte bine, de multe ori politic, prin PNDL-uri și prin diverse proiecte care nu au sens.

Și atunci, dacă lași mai mulți bani comunităților locale, să îi gestioneze cum vor ei, atunci cred că e o democrație mai funcțională, asta era ideea.

− Ce voiam să vă întreb este unde ar trebui intervenit legislativ. Știți că și acum se pot face referendumuri locale: de pildă, Oradea a făcut unul pentru a verifica dacă cetățenii vor unirea orașului cu o comună din apropiere. Instrumentele acestea există. Există consiliile locale, care reprezintă cetățenii orașului. Cum ați modifica legislația și cum ar trebui să arate niște structuri care să funcționeze în sensul pe care îl spuneți dumneavoastră?

− Acuma, nu știu să vă spun, că nu am în față legislația curentă. Ce știu, cel puțin din perspectiva Bucureștiului, e că au nevoie de foarte multe semnături ale cetățenilor ca să genereze ei un referendum.

Înțeleg că Consiliul sau primarul pot să decidă să facă așa ceva. Or, e foarte complicat pentru comunitate să se organizeze și să treacă un asemenea referendum, pentru că pragurile sunt foarte ridicate.

Și atunci m-aș gândi − îmi vine scurt în minte acum − să fie reduse pragurile pentru a iniția un referendum local din partea cetățenilor, nu doar din partea celor aleși.

− Vă pun mai multe întrebări pentru a înțelege exact ideea dumneavoastră. În contextul acesta, ar mai avea sens consilierii locali sau nu?

− Aici, Consiliile locale au un rol foarte important, pentru că acolo se gestionează foarte multe decizii. Nu trebuie să avem referendumul pe fiecare decizie, ar fi o nebunie.

Întâlnirile Consiliilor locale sunt săptămânale, acolo se iau decizii, asta trebuie să continue.

Ce se întâmplă e că au un referendum, două pe an, pe teme mai mari sau mai controversate, la nivel de comunitate, unde se poate lua o decizie. Dar nu la tot, vă dați seama că ar fi imposibil.

− Asta era mirarea mea când am văzut formularea "democrație directă"...

− Nununu. Democrația directă este... acuma explic puțin: în era asta a Facebook-ului, a comunicării online, cetățenii au mult mai multe informații, sunt interesați de ce se întâmplă.

Și există o anumită frustrare, care se întâmplă nu doar la noi, că votezi pe cineva acum și face ce vrea timp de patru ani, în oarecare imunitate. Și apoi mergem la vot să reparăm.

Ei, ar trebui un sistem în care, dacă cineva ia niște decizii care de fapt nu convin comunității, sunt contrare programului asumat sau sunt teme care nu au fost discutate, să se poată decide aceste lucruri în comunitate, dacă este ceva important.

Dacă vă uitați la referendumul pe care o să-l facem în 26 mai, e aceeași idee. Dar și la nivel de comunități locale.

"Avem multe zone sărace care au nevoie de bani".

− Sistemele acestea la care vă referiți dumneavoastră se numesc checks and balances...

Checks and balances, și o chestiune mai inteligentă. Vă dau un exemplu, uitați-vă puțin ce se întâmplă cu PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală − n.r.).

Dacă vă uitați pe ultimul reportaj Recorder, care dă un exemplu din zeci de mii care se întâmplă în paralel, e acolo o persoană cu mai multe contracte de zeci de mii de euro, pentru schimbarea câtorva becuri.

Asta nu e normal. Dacă ai o sumă de bani care vine de la Ministerul Dezvoltării pentru comunitatea ta, aici ar trebui prezentat ce Dumnezeu facem cu comunitatea noastră.

Și dacă cineva spune: cu toți banii ăștia luăm patru becuri, poate există suficiente persoane care cred că așa ceva e anormal și spun − să facem drumurile mai bune, să dăm ceva unui investitor care vine; mă rog, care sunt prioritățile locale.

Deci, sistemul de checks and balances ar trebui să ducă puterea de decizie cât mai mult comunităților locale.

− Spuneți foarte des că trebuie să eliminăm "țevile mari" prin care se scurg banii publici. Tehnic, cum vă gândiți să faceți asta?

− Aici pot să vă explic. O să comentez mai mult la nivel de PNDL.

Haideți să o luăm pe bucățele: ce se întâmplă la PNDL este că o sumă foarte mare de bani merge la Ministerul Dezvoltării, și după aceea este împărțită.

Și există studii făcute, le-am și văzut, care arată că majoritatea banilor merg pe proiecte foarte mici, în special pe zonele rurale...

− Există și un raport al Curții de Conturi despre PNDL, care arată că e un program fără cap și coadă și care nu are o direcție de dezvoltare, ci pur și simplu sunt niște bani risipiți.

− Acest program a fost făcut, de fapt, pentru a ține primarii sub control: primești bani dacă ești obedient. Apoi, favorizează firmele de casă, diverse TelDrum-uri care, practic, preiau aceste contracte fără o idee despre dezvoltarea efectivă.

Vă dau un exemplu: județul Teleorman a primit disproporționat de mult în ultimii... mulți ani. Știm cu toții de ce: acolo a fost cel mai mare exod de oameni din toate județele țării.

Le-a scăzut populația cu 30%. Deci, banii ăștia cheltuiți mult nu au dus la dezvoltarea locală.

Cum poți să repari? În niciun caz nu tai banii de dezvoltare − avem multe zone sărace care au nevoie de bani.

"Eu pun niște idei pe masă și niște sugestii care ar fi bine să fie dezbătute într-un cadru cât mai larg, ca să vedem ce e mai bine de făcut".

− Deci PNDL rămâne?

− Scuzați-mă puțin: deci, în loc să avem un PNDL cu proiecte micro, care sunt complet incontrolabile, eu aș comasa, de exemplu, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Fondurilor Europene. Și aș face proiecte inteligente pe zone.

− Când spuneți "aș face proiecte inteligente pe zone", vă referiți la Ministerul acesta sau la comunitățile care ar trebui să vină cu propuneri?

− Și, și. În mod normal, proiectele acestea ar trebui să vină de la comunitate, da?

Niște comunități nu la nivel de sat sau comună, ci la nivel de regiune, un oraș mare și comunele din jur sau o regiune de dezvoltare sau alte structuri care au relevanță la nivel geografic sau de dezvoltare. Da?

De exemplu, zone de dezvoltare la Brăila-Galați sau pe Arad-Timișoara, nu un sat mic lângă. Singur nu ai cum să-l dezvolți, deci dezvolți zona.

Sunt exemple deja, cum e Alianța primarilor din Vest, cei din Moldova, ceea ce e bine. Poate că au nevoie de mai multe instrumente să se organizeze mai ușor.

− Există și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, care sunt tot forme de asociere...

− Exact. Deci astea trebuie să rămână, și să vedem ce trebuie ameliorat.

Și ei pot să vină cu niște proiecte deștepte și mai mari, nu de câteva sute de mii, poate de zeci de milioane sau de sute de milioane, pe anumite regiuni, care trebuie să fie făcute deștept.

Dacă sunt anumite zone în care competențele locale tehnice sunt reduse, atunci trebuie ajutați cu consultanți, cu experți care să fie puși la dispoziție gratuit într-un fel, să îi poată ajuta să acceseze aceste programe.

− Acești consultanți – explicați-mi puțin – ar fi angajați ai ministerelor sau ar fi companii care au contracte cu ministerele cu specificația asta clară, că oferă consultanță organismelor comunității?

− Asta trebuie văzut, deci e o dezbatere, nu pot să vă spun care e structura cea mai bună.

Poate să fie și central, poate să fie și local, pot să fie angajați ai statului sau firme externe, trebuie să ai suficienți oameni buni care să fie puși la dispoziție pentru primarii care au nevoie de așa ceva.

Trebuie văzut, să nu ajungem la situații care se tot întâmplă − să faci o grupare imensă de oameni bine plătiți undeva, care lucrează pe niște salarii mari, apar tot felul de sinecuri politice și alte nenorociri și nu ajută pe nimeni.

Deci, trebuie văzut cum să prevenim aceste lucruri, să nu fie numiri politice, și oamenii aceia să ajute, să nu conteze de la ce partid e primarul sau în ce zonă e; efectiv să-și pună competențele pe masă.

Efectiv să avem mai mulți oameni competenți pe fonduri europene.

Mai e un punct pe care l-aș propune: întotdeauna când sunt proiecte de dezvoltare, să fie combinate fondurile europene cu fondurile de dezvoltare directe ale României.

Asta ajută mult la un control suplimentar anticorupție, pentru că există acel sistem de control al fondurilor europene care automat s-ar aplica pe tot proiectul.

Aici ar trebui să combini cele două surse de fonduri, să fie proiecte mult mai mari, mult mai inteligente, pe zone, și atunci și furtul de bani ar fi mai mic.

− Curtea de Conturi arată în fiecare an nereguli în PNDL și nu se întâmplă nimic serios după aceea.

− Noi știm asta, și vă dați seama că este o conductă de bani care se duc și nu sunt controlați. Adică, cel mai celebru caz este al TelDrum-ului.

Dar pe lângă Tel Drum mai sunt sute de mii de firme care sunt expuse la același nivel și lucrează unii cu alții, deci este o rețea care s-a creat în timp pentru a extrage bani și a nu face dezvoltare reală.

− Ceea ce încerc să vă spun este că avem deja aceste pârghii de control, trebuie doar să implementăm legislația existentă.

− Da, știu. Întâi trebuie să vedem puțin și pragmatic, pentru că, dacă începem de mâine o schemă diferită de Guvern, cu un mandat diferit, anticorupție, în fine, până schimbi toate legile, până te asiguri că justiția este independentă, că nu există blocaje...

Poate e necesar să facem combinațiile astea − fonduri europene plus fonduri de dezvoltare − ca măcar să ne folosim de instrumentele de control mai dure ale UE.

Eu pun niște idei pe masă și niște sugestii care ar fi bine să fie dezbătute într-un cadru cât mai larg, ca să vedem ce e mai bine de făcut.

"Jurnaliștii pot expune într-un mod mai simplu și mai inteligent ce se întâmplă, care sunt mizele, ce face A, ce face B, ce face bine, ce face rău".

− Mai spuneți pe Facebook în felul următor: "Media trebuie să fie total independentă. Rolul ei este să comenteze echilibrat și să ghideze deciziile oamenilor". Sunteți convins că acesta este rolul presei?

− Haideți s-o luăm mai încet. Eu cred că media... Acuma, ce se întâmplă: există rețelele sociale. Există comentarii de la oricine, pe orice temă, inclusiv fake news care se distribuie, acuzații dure.

De fapt, rețelele sociale sunt bune, creează o democrație și o libertatea vocii, dar și polarizează, că așa funcționează. Eu, dacă am o anumită gândire, ajung să văd numai ce gândesc cei ca mine, și atunci asta creează o radicalizare.

Există foarte foarte mulți jurnaliști, și unii absolut independenți, dar dacă ne uităm pe rapoarte ale unor organisme internaționale, a fost o scădere majoră a independenței media.

Știm cu toții că este un lucru foarte important să reușim cumva să dezlegăm jurnalismul de interesele economice ale unor oameni de afaceri.

− Dumneavoastră spuneți: Rolul mediei este să comenteze echilibrat și să ghideze deciziile oamenilor. Revin: sunteți convins că acesta este rolul mediei?

− Rolul de informare. Și misiunea clasică: să expună realitatea așa cum e ea pentru oameni, nu să mintă, nu să spună alte lucruri; deci, da, cred că ăsta e rolul ideal.

Jurnaliștii pot să prezinte informațiile, să comenteze, să-și expună punctul de vedere, ce-ar trebui făcut, fiecare într-un mod independent, fără să depindă de cineva.

Și sensul de ghidare, poate acesta l-am exprimat nu prea bine: sunt oameni foarte informați, care urmăresc toate detaliile și pot să-și formeze o opinie completă asupra situației, și ei pot expune într-un mod mai simplu și mai inteligent ce se întâmplă, care sunt mizele, ce face A, ce face B, ce face bine, ce face rău, contează foarte mult ca oamenii să înțeleagă, marea masă.

− Deci un fel de rol de a educa publicul?

− De a educa și informa, da. Noi avem o problemă: e şi problema sistemului educațional, că noi studiem integrale și tot felul de alte lucruri, dar, când termină omul liceul, nu înțelege cum funcționează efectiv instituțiile statului, ce rol are fiecare, ce rol ai tu ca cetățean, cum funcționează banii, ce se face cu banii, ce ar trebui să se facă cu banii.

Nu o spun eu: o spunea un blogger important de 17-18 ani, că ar vrea ca mai mulți din generația lui să fie educați mai mult asupra realității.

Ei, până schimbăm noi sistemul de educație va mai dura ceva, e un șantier mare de dus. Dar cred că s-a întâmplat mult pozitiv în ultima vreme prin media online, care e mult mai diversă.

E o temă pe care așa o văd eu personal. Mi-aș dori ca lumea să știe lucruri, ziare de calitatea New York Times, pe care să le poți citi dimineața la micul dejun și să vezi ce se întâmplă.

Și suficiente resurse pentru așa ceva, pentru că finanțarea media e o problemă, nu doar în România.

"Trebuie să ne uităm la organigramă − cine ce face exact și, gradual, trebuie reduși cei care nu fac nimic".

− Tot pe Facebook spuneați că trebuie eliminate toate sinecurile și toți politrucii din funcțiile de stat. Și vreau să vă întreb: tehnic, care ar fi procedura prin care să facem asta? Cum o să-i deosebiți pe cei care muncesc de cei care au o sinecură, de exemplu?

− Și aici vă spun două exemple hiper-precise din experiența mea personală. Un exemplu e unde am lucrat vreo 2-3 ani de zile ca și consultant, la combinatul Arcelor Mittal din Galaţi.

După privatizare, am lucrat la încă o fostă companie de stat. Aici, în al doilea loc, a venit noul management, s-a uitat pe schemă și a văzut niște lucruri: de ce, de exemplu, un director are 15 șoferi în schemă?!

Toată lumea se ascundea, nu voia să explice, până când a ajuns omul la el în birou să-i întrebe ce fac și, dintre cei 15 șoferi, au apărut trei.

Au început să sape mai departe: ăia care nu au apărut nu lucrau de mult în companie, erau cu totul altundeva, pe la diverse partide.

Dar luau salariul de vreo 5-6 ani. Sunt multe zone în care angajații de tipul acesta nu se duc la muncă.

Apoi vă dau exemplul de la Galați: acolo, tot așa, probleme de eficiență după privatizare. Între managementul mare, de cel mai înalt nivel, și oamenii care lucrau efectiv, erau vreo 7-8 praguri ierarhice: directori, subdirectori, experți etc, etc, care blocau și nu făceau nimic.

Unii nu veneau la muncă, se ocupau de diverse șmecherii pe-acolo. Deci, acolo era zona problemă, nu la oamenii care munceau efectiv.

Cumva, trebuie să ne uităm la organigramă − cine ce face exact și, gradual, trebuie reduși cei care nu fac nimic.

În instituțiile de stat e o situaţie absolut dementă – vă dau un exemplu de la o instituție care se ocupă de străzi, de pavaje, astea.

Acolo erau 80 de oameni care lucrau efectiv și mergeau pe teren sau reparau etc. Ăia 80 trebuia să fie 120, pentru că mulți plecaseră, nu erau plătiți suficient de bine, alții ieșiseră la pensie; deci erau prea puțini muncitori.

Dar peste cei 80 mai erau 40 de contabili, 20 de șoferi, alți manageri care costau de 2-3 ori mai mult decât cei care munceau efectiv. Nu făceau nimic.

Deci, acolo sunt problemele, nu la cei care lucrează cu publicul. Ci la nivelurile astea intermediare, unde s-au făcut foarte multe sinecuri, șmecherii, unde s-au pus amante, rubedenii, care nu fac mare lucru, şi mai rău încurcă. Și se mai și ocupă de șmecherii, știți. Practic, acolo e zona de atac.

− Deci dumneavoastră spuneți că trebuie făcută o analiză specifică pe fiecare instituție?

− Clar, este absolut clar așa. Altfel nu ai cum.

− Și evaluarea asta cine ar trebui s-o facă?

− Asta este de văzut. În primul rând, puși oameni care nu sunt politici, și sunt competenți.

− Observați paradoxul afirmației dumneavoastră: ar trebui puși oameni care nu sunt politici?

− Trebuie, trebuie.

− Dar cine îi pune? Mă înțelegeți?

− Vă dau un exemplu, că știu că lumea nu crede că e posibil.

− Nu e vorba de asta, dumneavoastră porniți de la ideea că ar trebui puși oameni...

− Că cineva îi numește. În unele zone ale statului funcționează aceste evaluări, și pot fi angajați oameni care nu au legătură cu politica, dar au competențe în domeniu.

− Ştiți care este procedura de concediere a unui funcționar public?

− La funcționari publici e foarte complicat, știu, dar funcționarii publici sunt doar un mic procent din cei un milion și ceva de angajați la stat.

Deci, anumiți oameni se încadrează în statutul de funcționari publici şi alții, nu. Acuma, ce se întâmplă, s-au făcut acești pași și în alte zone, în Vest... Nu e obligatoriu să pui un directoraș să plece.

Poți, în prima fază, să-l muți într-o funcție în care nu are niciun rol, măcar să nu blocheze. Da? După care pui pe cineva nou în locul lui, care reușește să eficientizeze, și, în timp, îl mai convingi să plece.

Există și sisteme de salarii compensatorii sau alte scheme. Dacă schimbi complet organigrama, vezi că anumite lucruri pot să dispară de tot.

Aici, iarăşi, trebuie luată cu calm legislația. Vă spun, se poate, s-au făcut eficientizări masive în toate firmele care au fost privatizate.

Nici acolo nu e ușor, dar au fost făcute fără greve sau haos. Da? Deci se poate.

"Trebuie văzut clar, la nivel de rol și la nivel de decizie, ce poate să facă un părinte în cadrul școlii. Și vedem mai departe, nu mi se pare că lucrurile au fost dezbătute suficient".

− Ați avut o dispută legată de policy brief-ul pe educație al USR. L-am citit şi am găsit, de pildă, următorul principiu: evaluarea profesorilor de către elevi și părinți, pentru un procent din salariul profesorului. Care este competența părinților și a elevilor de a evalua un profesor pentru un procent din salariu?

− Da, noi am făcut acea propunere după foarte multe runde de discuții cu profesori, cu elevi, cu oameni din sistem și din alte sisteme.

După ce am venit cu policy brief-ul − care are, nu știu, 50 de măsuri discutate −, ăsta a fost, într-adevăr, un punct în care au fost controverse.

Iar ce facem de atunci – discutăm cu oricine, discutăm cu profesori, cu părinți, cu experți din domeniu.

Și sunt două variante: când dai toată evaluarea unui profesor în mâna directorului sau a inspectorului numit politic, nici asta nu e bine, pentru că creează politizare, și acesta este un sistem care trebuie schimbat.

Direcția înspre care ne îndreptăm este să dăm un rol mult mai important Consiliului școlii, în care trebuie să fie o reprezentare mai bună a părinților.

Acuma se dezbate ce procente trebuie să fie: cât părinți, cât profesori – poate mergem la o paritate, 50-50. Profesorii care sunt acolo trebuie să aibă un rol mult mai important decât au acum − să fie aleși de ceilalți profesori.

Deci, în mod logic, cei mai buni profesori din școală sau cei interesaţi să facă lucrurile mai bine pot să aibă un mandat să reprezinte școala, un fel de voce internă, să facă implementarea programei, eu știu, ce e necesar.

Părinții, la fel, o să-și aleagă un număr de oameni care să fie reprezentanții lor în Consiliu. Cum se întâmplă și acuma, dar cu un rol mai mare.

Acuma, părinții nu pot, de exemplu, să dea un vot de blam unui profesor pentru că dă note mici sau i-a dat copilului meu o notă mică. Asta e ceva care nu este acceptat.

− Asta încerc să-mi dau seama: care sunt criteriile de evaluare sau cum o să-i evalueze părinții pe profesorii?

− Ăsta e un set de criterii care se poate face doar împreună cu profesori. Părerea mea, dar eu nu sunt specialist pe educație, este că poți să prioritizezi anumite lucruri, ca participant la sistemul de învățământ.

Dau un exemplu: noi vrem să creștem gradul de gândire critică și independență a copiilor. Acesta poate fi un criteriu: vedem dacă orele sunt mai interesante sau nu, dacă profesorul este fair, dacă nu favorizează unii copii față de alții; cam astea sunt limitele normale ale conceptului educațional.

Pe lucruri de-astea soft ar trebui să fie evaluarea, care să fie un filtraj. Adică să meargă propunerile la Consiliul școlii, care să se uite și să poată să zică: Okay.

Și să se uite dacă profesorul are evaluări bune, dacă are materia interesantă. Dar, de exemplu, dacă un părinte e supărat că a luat nota 4 copilul lui, asta nu poate afecta evaluarea.

Asta e o treabă de finețe și trebuie văzut exact cum o facem. Însă vrem să nu fie un sistem blocat, în care rămân doar profesorii care sunt titulari, conectați la partidul PSD, ALDE sau ce-o fi.

Să aibă loc și cei tineri, mai moderni, care încearcă lucruri noi, care au idei bune și pot să le impună. Asta e ideea – și să-i responsabilizăm puțin mai mult pe părinți.

Pentru că mai există o problemă: părinții îl duc pe copil la școală și zic − domnule, dacă eu duc copilul la școală, e problema școlii să-l educe...

− ... sau sunt unii care cred că trebuie să intervină foarte mult în ce-i învață școala.

− Da, deci, trebuie să fie clar ce-ar trebui să facă un părinte, care sunt limitele sale de intervenție.

Mai sunt părinți care spun: copilul merge acolo, dar eu nu ajut cu nimic acasă. Şi nici asta nu e bine, dar nu e bine nici să fie foarte vocal pe niște lucruri care nu au niciun rost.

Deci trebuie văzut clar, la nivel de rol și la nivel de decizie, ce poate să facă un părinte în cadrul școlii. Și vedem mai departe, fiindcă nu mi se pare că lucrurile au fost dezbătute suficient.

Vă dau un exemplu: dacă ai o școală în Sectorul 1, cu părinți bogați și implicați, e altceva decât într-un oraș din Moldova, unde problema poate să fie mult mai mult să avem o școală curată, copiii să se bucure că avem puțină tehnologie, că-i ajutăm pe cei care nu au sprijin de la familie...

Deci tematica e diferită de la școală la școală. Or, acuma totul e cam la fel peste tot și nu prea merge, aici e problema.

− Sunteți considerat un personaj controversat pentru duritatea unor declarații pe care le faceți, iar despre altele se spune că sunt exagerate. Vreau să vă întreb dacă ați vrea să retrageți vreuna.

− Nu. Deloc. Eu nu am treaba asta − dacă vă uitați puțin la strategia asta, că există o strategie: noi nu avem probleme penale, nu a avut niciunul dintre noi, avem CV-uri bune, nu au de ce să se agațe.

Și atunci fac atacuri subversive pe diverși oameni.

În cazul meu, cred că au fost două sau trei declarații, dintre sute pe care le-am făcut. Cred că e mai simplu să vii cu niște propuneri, pentru că altfel suntem într-o duscuție puerilă despre afișe și baloane colorate.

Atunci trebuie să vii cu propuneri concrete pe subiecte; când vii cu propuneri de tipul ăsta, dezbaterea e mai bună. Cu controversele acestea, fie ele și concrete, avansăm și noi în viitor.

Eu am făcut un apel la celelalte partide pe Facebook, și le-am spus: uite, noi avem următoarele propuneri, haideți, veniți și voi cu ceva, să stăm la o masă, că, dacă nu veniți cu nimica, nu putem să venim doar noi cu niște lucruri.

Nu am ce să-mi reproșez până acuma.

− Am înțeles. Atunci vă rog, pentru finalul interviului, să-mi argumentați această afirmație pe care ați făcut-o: "Am avut onoarea să-i cunosc pe Coposu și pe Rațiu. Dacă mai erau în viață, ar fi susținut USR la alegeri".

− Postarea a fost făcută la vreo 15 minute după ce actualul deținător al ștampilei PNŢ, Aurelian Pavelescu, v-ați dat seama, a declarat că ei susțin PSD-ul.

Da? Deci declarația a fost făcută în acel context atât de specific, în care am ținut cont de ce se întâmplă, că în niciun caz nu ar fi acceptat așa ceva cei care conduceau PNŢ-ul.

Acuma, revenind la declarația mea, oamenii aceștia aveau o gândire clar democratică și de susținere a acelor tineri care intră în politică, oameni curați.

Erau clar anticorupție, deci, cumva, uitându-ne pe scena actuală, părerea mea personală e că ar fi fost mai apropiați de noi decât de alte partide care sunt acum pe scena electorală.

Și, evident, dacă exista un PNŢ, ar fi fost în PNŢ, dar deocamdată nu există, după părerea mea, un partid ca al lor.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.