112? Nu şi pentru voi

Managerul unui serviciu privat de ambulanță din Târgu Mureș s-a dus la București săptămâna trecută și a cerut Ministerului Sănătății să vină să-i controleze activitatea.

Omul speră ca, măcar așa, să aibă posibilitatea de a explica șicanele la care este supus de către Serviciul public de Ambulanță după ce, în doar câteva luni, a reușit să impună un nou standard de calitate la urgențe.

*

Până în 2008, Varga Zsigmond (54 de ani) a muncit în sistemul de urgențe din Germania, unde a ajuns până în postul de manager al unui mare grup medical.

S-a întors acasă, la Târgu Mureș, unde a înființat un serviciu privat de urgență, denumit Samaritanus. Profesionalismul acestui serviciu a fost recunoscut, între altele, prin cooptarea sa în echipa de reacție rapidă la dezastre internaționale a statului austriac.

În 2014, după trei ani de testări, Samaritanus a lansat o aplicație mobilă pentru surzi. Cu ajutorul acestei aplicații, care se instalează pe smartphone, o persoană cu deficiențe de auz poate transmite unde se află și ce probleme are, pentru a primi ajutor de urgență.

Când platforma aplicației a devenit funcțională, Varga Zsigmond a vrut s-o doneze Ministerului Sănătății. Gratis – pentru a nu dubla sistemul 112.

„Ministrul Sănătății era atunci Eugen Nicolăescu, care a venit la mine, m-a îmbrățișat, m-a pupat și mi-a mulțumit. Știți ce s-a întâmplat mai departe? Nimic!”, spune Varga Zsigmond.

Omul s-a enervat și a implementat-o singur, cu dispeceratul de la Samaritanus. Astfel, cu ajutorul unor fonduri primite de la Fundația Vodafone, peste 1000 de surzi beneficiază, în momentul de față, de asistență gratuită.

Între timp, Varga a donat aplicația mai multor state europene, care o și folosesc. De pildă, statul german, care, în semn de recunoștință, i-a oferit mureșeanului o bucată din Zidul Berlinului.

De curând, Varga Zsigmond a decis să apeleze din nou la Ministerul Sănătății. De data asta însă, din cauza șicanelor la care e supus de către Serviciul 112 din Mureș.

„Ceea ce-am simțit acum la Ministerul Sănătății e ceea ce simțisem ani la rând în Germania: deschidere totală. Singurul lucru în fața lor era doar bolnavul. Atât.

M-am întâlnit cu un domn venit din partea ministrului și i-am explicat: Domnule, aveam 16 ani și ne jucam cu motocicletele. Și unul dintre colegii mei a băut un suc cu o viespe înăuntru. Și-am tăiat furtunul de benzină de la Mobră și i l-am băgat în gât ca să respire.

Furtunul ăla n-a avut nici autorizare, nici termen de valabilitate, dar i-am salvat viața. Și dacă cineva are vocația asta, trebuie lăsat. Normal că sunt pasionat, că e viața mea!”

Varga s-a dus la minister pentru a solicita ca activitatea desfășurată de Samaritanus să fie controlată în același timp cu cea a Serviciului Județean de Ambulanță și a serviciului 112.

Și asta pentru că, deși are contract cu Casa de Asigurări, intervențiile sale la pacienți sunt sabotate de către cei cărora ar trebui să le pese de soarta acestora.

„Noi avem contract cu Casa de Asigurări pentru transport tehnic, adică ducem bolnavul acasă de la spital, și pentru urgențele cod verde, adică ceea ce se poate rezolva la domiciliu și nu necesită internare. 

Timp de 6 luni de zile, noi am mers la bolnavi acasă. Avem și o altă abordare, o altă atitudine față de bolnav. Și, din vorbă în vorbă, lumea a aflat de noi și ne solicita pentru cazurile astea.

Fiind prea multe solicitări pentru noi la 112, au spus: Hai să-i oprim, că ni se face rău! Și nu mai alocă resursa pe care noi o dăm disponibilă. Nu existăm. Adică noi nu folosim la nimic această resursă”, povestește Varga.

În acest fel, pacienții la care se deplasează ambulanțe de la serviciul public ajung, vrând-nevrând, la Unitatea de Primiri Urgențe, Or, unii dintre ei ar putea fi tratați acasă de medici de la Samaritanus.

Problema este cu atât mai gravă cu cât acest serviciu are contract cu Casa de Asigurări.

„Am ajuns în punctul în care, când sunau la 112 pentru astfel de consult, oamenii cereau să fie trimiși Samariteni. Și atunci au spus – Bun, blocăm. Și ne-au blocat total. N-am mai primit apeluri timp de un an de zile. Nici o solicitare.

Și atunci am făcut o solicitare în baza Legii 544, să mi se spună la câte solicitări am fost trimiși în primele 6 luni, și apoi în următoarele 6 luni. Și Serviciul de Ambulanță mi-a răspuns că nu pot să-mi spună, să mă adresez la 112.

M-am adresat către 112, care mi-au spus că nu ei, ci Serviciul de Telecomunicații Speciale. Am făcut aceeași cerere la STS. Și ei mi-au spus că obligația, conform protocolului, e a Serviciului de Ambulanță Județeană. Deci m-au trimis înapoi de unde-am plecat, la Serviciul de Ambulanță. Care mi-a spus, în sfârșit, că, pe statistici, e zero.”

Varga Zsigmond invocă Legea Sănătății (95/2006) care, atunci când definește modul în care se face triajul la 112, spune că prioritatea unu, pentru cazurile de cod verde, este echipajul cel mai apropiat de consult de urgență.

„Atunci întrebarea mea e asta: timp de 12 luni, nu a fost nici măcar o solicitare în zona în care suntem noi?! Adică am, la 20 de metri de mine un cartier în care sunt 30.000 de locuitori, alt cartier cu 5.000, altul cu 2.000 – 5.000 de locuitori… Adică pe o zonă cu 40.000 de locuitori, n-ai avut niciun apel de cod verde?! Nici măcar unul?!

UPU geme de bolnavii de cod verde: 70% dintre cei care intră acolo reprezintă cod verde, adică bolnavi care n-au fost internați, și care au timp de așteptare de peste 8 ore!

Asta e statistica oficială dată de ei, anul trecut. Adică la ei e plin de bolnavi care așteaptă, iar noi nu avem niciun apel. Sunt servicii contractate perfect legal și de care bolnavii ar trebui să beneficieze!

Și atunci banii care n-au fost folosiți se pierd. Contractul nefiind pus în valoare, banii se pierd.”

În lunile în care 112 nu l-a chemat la intervenții, serviciul condus de Varga Zsigmond a asigurat asistență gratuită, prin dispeceratul propriu, în peste 2000 de cazuri.

Cu fișele celor 2000 de pacienți și cu gențile de medicamente care au depășit termenul de garanție pentru că n-au avut pe cine să fie folosite, omul s-a dus la Ministerul Sănătății în căutarea unei explicații.

„Atât îl rog pe pacient după intervenție, să-mi semneze că nu a plătit. Și asta am făcut: fiecare astfel de fișă de tratament am depus-o pe masa ministrului. Eu nu știu ce va spune, doar le-am depus.

În afară de asta, am dus o geantă plină de medicamente expirate. Când le-au văzut, au rămas muți. Și le-am spus: medicamentele astea ar fi putut ajunge la oameni bolnavi, care aveau nevoie de ele.

Și nu este medicație de urgență, ci de tratament. Pentru grețuri, pentru vărsături, pentru diaree, pentru febră, tot ceea ce are omul acasă și-l face indisponibil la a mai lucra. Aceste medicamente, pe care le cumpăr eu, puteau să ajungă la oameni. Dar nu ne-a solicitat nimeni.”

*

„Nici n-a urcat să-l vadă pe tata”

„Am ajuns la bolnav acasă, era o metastază cerebrală, practic o stare pe care n-o poți vindeca. Și făcuse o pneumonie, deci temperatură de 40 de grade. Am scăzut febra la 38 de grade. Când am văzut că e scăzută febra la 38 de grade, după două ore, plecăm.

Fiul bolnavului ne întreabă: Sunteți de la SMURD?

– Nu, suntem de la un serviciu privat.

– Trebuie să plătim?

– Nu, costurile sunt asigurate de Casa de Asigurări, am venit prin 112.

– Dom‘le, zice, sigur nu sunteți de la SMURD? 

– Nu, domnule, suntem serviciul Samaritean.

– Ieri, spune fiul, a fost cineva cu mașină albă, a oprit în fața blocului, a scris rețeta și a trimis-o sus cu șoferul. Nici măcar n-a urcat să-l vadă pe tata. 

– Păi dați-mi fișa, să văd ce-a scris.

– Păi nu avem fișă.

– Cum, domnule, a venit prin 112 și nu v-a dat fișă?!”

Întâmplare povestită de Varga Zsigmond, managerul serviciului Samaritanus