Cu inima la trecători (II): baciul Ungureanu

Marea Unire a fost sărbătorită cu două zile mai devreme în Tulgheș, comună aflată la întâlnirea județelor Harghita și Neamț, de partea ardeleană.

Veta Biriș are agenda încărcată în această perioadă. A putut onora invitația primarului din Tulgheș doar pe 29 noiembrie: „Că s-au risipit sub glie, măi române, măi / Că s-au risipit sub glie / Toți străbunii în vecie, măi române, românaș / C-au luptat prin foc și pară s-avem azi frumoasă țară, măi române, românaș / Ce-ai fost ieri să fii și mâine, măi române, românaș.”

Înaintea Vetei Biriș, aici cântase Andreea Bălan, de zilele comunei.

Pentru că Tulgheș e una dintre puținele localități din Harghita în care românii sunt majoritari, tricolorul se arborează demonstrativ. De Ziua Drapelului a fost ridicat unul de 24 de metri pătrați.

*

Pasul Tulgheș a fost, de-a lungul istoriei, un drum al regăsirii. Armata Română l-a ocupat pe 21 noiembrie 1918, un prim semnal că voința celor care vorbeau aceeași limbă era Marea Unire.

În 1944, trecătoarea dintre Borsec și lacul Bicaz avea să se deschidă încă o dată ca poartă a reîntregirii: Tulgheș a fost prima localitate eliberată de coșmarul Dictatului de la Viena.

Din acei ani, localnicii păstrează vie povestea lui Mihai Barbu, luat prizonier de ruși în apropiere de Cotul Donului, împreună cu 86 de camarazi.

Au fost băgați într-o gheretă. Un locotenent întocmea o evidență, înaintea plutonului de execuție. O sumbră îndatorire birocratică: prizonierii români se prezentau câte unul, li se făcea semn să părăsească încăperea, iar afară îi așteptau gloanțele rușilor.

Soldatul aflat înaintea lui Mihai Barbu i-a oferit ceasul de la mână: „Poate vei avea zile, cine știe!”. Când i-a venit rândul, Barbu ar fi strigat: „Doamne, ce-am făcut să merit soarta asta?”

Avea să trăiască până la 93 de ani. L-a salvat contabilul morții. Era un moldovean din Roman, care lupta de partea rușilor. L-a tras deoparte și l-a ținut ascuns câteva luni.

Mihai Barbu s-a întors în Tulgheș, unde a trăit până la sfârșitul vieții. S-a stins într-o după-amiază, iar soția l-a urmat două ore mai târziu.

Și fratele său, Barbu Dănilă, a fost veteran de război. Când i-a sosit clipa, și-a adunat copiii la căpătâi. Erau 5 frați. „Voi sunteți copiii mei. Niculiță este cel mai mare. Așa să ascultați de el, ce vă spune, cum umblă o turmă de oi după aia care poartă clopot. Dacă eu v-am greșit ceva în viață, vă rog să mă iertați, pentru că eu acum trebuie să plec”.

Și-a împreunat mâinile pe piept, și-a așezat capul pe pernă și a plecat.

*

Oieritul era activitatea cea mai importantă din trecătoarea Tulgheșului. În prezent, aici funcționează o stână „europeană”, cu platformă pentru aparatele de muls și cameră pentru depozitarea laptelui și a brânzei.

Îți poți imagina că Miorița stă singură în cameră și, eliberată de călătoria plină de riscuri a transhumanței, nu mai vede la tot pasul uneltiri.

Totuși, e primejdios să împărtășești aceste gânduri la Tulgheș. În cazematele în care era încartiruit un regiment al armatei ungare sunt acum saloanele Spitalului de Psihiatrie. Se spune că s-ar mai găsi locuri.

Mai greu e cu locurile de muncă. Un anunț plasat pe un avizier din centrul comunei vorbește despre scoaterea la concurs a unui post de bibliotecar.

*

Toader Ungureanu (64 de ani) a fost primarul comunei Tulgheș și pe vremea lui Ceaușescu, și după. În 2012 n-a mai candidat.

Spune că, în politică, a avut mereu volanul pe stânga. N-a virat niciodată spre dreapta. A fost comunist, apoi l-a urmat pe fostul prim-ministru comunist Ilie Verdeț în Partidul Socialist al Muncii, până la înființarea PSD-ului.

Precizează însă că, înainte de toate, este un om care și-a ascultat tatăl: „Nu fura, nu înșela, nu te ocupa cu prostii!”.

Toader Ungureanu a venit pe lume în 1951. În registrul de nou-născuți din acel an figurează 153 de copii. Acum, în Tulgheș se nasc cel mult 20.

A moștenit de la tatăl său, care era cioban, dragostea pentru animale. Când a terminat clasa a opta, s-a opus dorinței familiei de a continua studiile.

„Tata mi-a zis următorul lucru: Bă, băiete, dacă vrei să te duci la școală, du-te! Eu o să fac tot posibilul să te port prin școală, că minte ai. Eu, fiind îndrăgostit de oi, de animale, de gospodărie, am zis așa: Tată, dacă toată lumea face școală, la animale cine mai rămâne? Și nu m-am dus.

Am avut apoi un accident, în ’69. M-am dus să lucrez la exploatări forestiere, la pădure, cu toporul și cu țapina. A venit un lemn din amonte, m-a lovit la picior și mi l-a fracturat. Atunci mi-am jurat că nu mai intru cu toporul în pădure”, povestește Ungureanu.

Doi ani mai târziu, în ’71, absolvea Școala silvică de pădurari de la Gurghiu. A bătut toate pădurile din trecătoarea Tulgheș, din Ardeal în Moldova și invers, de la Miercurea Ciuc la Borsec și Lunca de Sus, până spre Bacău.

În 1982, când era șef de district la Ocolul Silvic Borsec, primarul i-a spus că trebuie să se prezinte la Comitetul Județean de Partid.

A ezitat, s-a eschivat, dar partidul îl chema. I s-a vorbit de promovare: „Cadrele noastre s-au ocupat de dumneavoastră. Aveți origini sănătoase, sunteți un băiat tânăr, de viitor. Aveți două săptămâni de gândire. Iar pe viitor, ca să știți, aici se vine la costum, nu în haine de silvicultor, cu geanta pe umăr”.

„Nu cred că mă duc nicăieri”, i-a spus soției. După două săptămâni, secretarul cu probleme organizatorice i-a retezat-o: „Nu mai merge că vrei, nu vrei. Ori cu noi, ori cu nimeni”.

În aceeași toamnă, în plenara Comitetului Județean de Partid, „la o masă mare, ovală, cum nu mai văzusem până atunci, eu fiind omul pădurii”, Toader Ungureanu era numit secretar cu propaganda la Tulgheș.

Pe 5 martie 1985, omul care devora poveștile polițiste ale Rodicăi Ojog-Brașoveanu devenea primar. Își amintește cum, la Revoluție, a venit un om țipând la el: „No, ce faci acum? Te duci înapoi în pădure?”.

„Mai bine domn în pădure decât tufă printre domni”, i-a răspuns.

S-a întors după câteva luni la primărie, unde a rămas încă 10 ani. A pierdut la alegerile din 2000, dar a revenit pe cai mari în 2004, pentru încă două mandate.

Acum e pensionar la cerere, după un nou accident de muncă. Mărturisește că are o pensie de 980 de lei. Nu-și ascunde simpatiile comuniste. Spune că ceea ce se întâmplă în zootehnie e o bătaie de joc și că tăierile ilegale de pădure reprezintă o crimă pentru care vom plăti scump.

„În politica românească avem oameni care probabil că își iubesc familiile, dar țara, deloc. Această bătaie de joc s-a făcut numai cu ajutorul celor care ocupă funcții înalte în stat.

Pădurile s-au retrocedat, s-au tăiat. În locul lor n-a pus nimeni puieți. Eu știam de la bătrâni că, înainte de a înfunda o fântână, sapi alta să ai apă mai bună. Pe urmă o înfunzi pe aia necorespunzătoare. E adevărat că se extinde fagul, datorită încălzirii climei, dar cresc acele specii forestiere pioniere – salcie, plop, alun, mesteacăn.

Astea-s specii nevaloroase, nu-s bune decât pentru foc. Acoperă locul, iar sămânța molidului sau a bradului nu mai ajunge la sol să poată germina. Plus de asta, acoperă atât de tare cu frunza, că lumina nu mai ajunge și puieții se usucă în primul an de viață.”

*

Ungureanu nu regretă că a făcut și politică. E mândru când se plimbă pe străzile Tulgheșului: „Văd că am pus ceva din sufletul meu și aici, și acolo”.

În dimineața zilei de 1 decembrie a mers să așeze o coroană la cimitirul eroilor din primul război mondial, pe care, ca primar, l-a inaugurat în 1989. Apoi s-a întâlnit cu prietenii să închine câteva pahare cu vin.

„Suntem mai multe familii. Trăiască România, trăiască 1 decembrie! În ziua aceasta, animalele pot mânca și puțin mai târziu. Poate vom prinde și momentul în care Basarabia și Bucovina, în totalitate, vor fi lângă noi. Să nu uităm că, de unul singur, nu se poate face nimic, numai uniți. Unitatea înseamnă, înainte de toate, liniște, prietenie, întrajutorare. Să lăsăm ura, dezbinarea, invidia”, spune Ungureanu.

E neliniștit că vede tot mai des „compatrioți care detestă țara în care s-au născut”. Asta îi aduce aminte de altă poveste din „Epoca de aur”.

Era coordonatorul unei echipe care urma să cerceteze o tăiere ilegală de lemn. Alături de el, un locotenent din Ministerul de Interne.

„Cei care își urăsc țara nu sunt sănătoși la minte. Patria e a doua mamă. Mi-l amintesc perfect pe acel tânăr locotenent. Era în ’74. Cel care făcuse delictul era ață după noi, și ne-a propus să facă el o masă. Tânărul locotenent i-a dat un răspuns memorabil: Uitați-vă la mine! Sunt un copil. Eu am părinți, și mamă, și tată. Mama este Republica Socialistă România, tatăl e Partidul Comunist Român. Părinții mei naturali m-au abandonat într-un șanț, unde am fost găsit de o unitate militară. Pentru ei lupt”.

Ungureanu crede că s-ar impune predarea unor lecții de patriotism în școli. E convins că România are viitor.

Cu o condiție: „Poate că Tulgheș va rămâne un sat de bătrâni neputincioși. Eu mi-am cam trăit viața, mi-aș fi dorit să fie mai bine pentru tineri. Cum a reușit un cizmar să conducă în așa fel încât țara să se dezvolte cât de cât, iar acum, cu atâtea minți luminate și oameni cu școală, toate se distrug? Comunismul a ținut 50 de ani și tare mă tem că ăștia vor mai merge în rău încă 25 de ani. Dar, cred că la ieșirea din rău, tot cu adevărul se iese. Să spunem, așadar, adevărul. La mulți ani, România!”.

*

Din acest grupaj mai puteți citi:

Cu inima la trecători (I): profesorul din Boița

Cu inima la trecători (III): șeful Transfăgărășanului

Cu inima la trecători (IV): măicuțele din Piatra Fântânele