Hillary vs Trump: alegerile care învrăjbesc America

Alex Enăşescu

Redactor

Alegerile prezidențiale americane din acest an ar fi trebuit să fie o întrecere de rutină între doi politicieni dinastici, democrata Hillary Clinton, soția fostului președinte Bill Clinton, și republicanul Jeb Bush, fratele mai mic al fostului președinte George W. Bush.

Calculele și previziunile au fost date peste cap însă de un candidat fără experiență politică, dar cu avere, notorietate și tupeu.

Donald Trump a rupt parapetele democrației americane, arătând că venalitatea și ignoranța nu descalifică un candidat în cursa pentru Casa Albă.

Nominalizarea sa de către Partidul Republican și eventuala sa victorie ar putea părea o anomalie a democrației liberale moderne, dar avansul populismului în Europa sugerează o tendință de întoarcere la tribalism peste tot în Occident.

Acest explainer este un punct de plecare pentru o înțelegere mai bună a alegerilor prezidențiale din 8 noiembrie. Vă prezentăm o sinteză a celor mai importante idei și argumente publicate de presa americană în ultimul an.

Cum a ajuns America să aleagă răul mai mic?

Se zice că politica este în aval față de cultura unei societăți, așa că alegerile prezidențiale nu pot fi înțelese decât în contextul schimbărilor profunde petrecute în Statele Unite după al Doilea Război Mondial.

Hillary Clinton și Donald Trump n-au apărut de nicăieri: ei sunt rezultatul unor mișcări tectonice în societatea americană, care au produs ceea ce analistul politic Yuval Levin numește o republică fracturată.

Premisa lui Levin este că America a ieșit din război mai unită și puternică. În anii ’50, oamenii aveau încredere în instituțiile statului și, chiar dacă republicanii și democrații aveau programe de guvernare diferite, obiectivele economice și de politică externă erau aceleași.

Începând cu anii ’60 însă, pe măsură ce a devenit mai liberă, America și-a pierdut stabilitatea.

Liberalizarea socială a făcut posibilă emanciparea persoanelor de culoare, a femeilor și a minorităților sexuale, dar, colateral, a dus la creșterea numărului de divorțuri și de copii care cresc fără tată, la scăderea ratei de participare la slujbele religioase și la o imigrație fără precedent.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

În plan economic, epoca de aur dintre 1948 și 1973 a fost urmată de o liberalizare care a accentuat inegalitatea socială. Multe fabrici și mine s-au închis; sindicatele s-au destrămat; industria a pierdut un milion de slujbe, în timp ce numărul angajaților din servicii s-a triplat.

Yuval Levin crede că aceste schimbări îi fac nostalgici pe baby boomers – generația celor care au acum între 50 și 70 de ani și care simt că „înainte era mai bine” din anumite puncte de vedere.

Această nostalgie selectivă influențează agenda politică. Democrații ar vrea să limiteze liberalismul economic, dar să extindă liberalismul social, în timp ce republicanii ar vrea să limiteze liberalismul social, dar să extindă liberalismul economic.

Din cauza acestor tensiuni, politica a devenit terenul unui război cultural, bazat nu atât pe argumente politice sau economice, cât pe ceea ce americanii numesc identity politics.

Cele două partide mari au devenit reprezentarea politică a două triburi, care trăiesc în aceeași țară, dar în realități paralele. Partidul Democrat tinde să atragă electoratul liberal, cosmopolit, minoritățile rasiale, etnice și sexuale, în timp ce baza Partidului Republican e formată din votanții albi, tradiționaliști, din clasa muncitoare.

Ultimii doi președinți, George W. Bush și Barack Obama, au adâncit fracturile din societatea americană, astfel că alegerile prezidențiale din acest an sunt privite de cele două tabere drept bătălia care va decide războiul cultural.

Iar ceea ce polarizează și mai mult electoratul este că Hillary Clinton și Donald Trump sunt cei mai nepopulari candidați din întreaga istorie a alegerilor prezidențiale americane.

Altfel spus, oamenii îl votează pe Trump în primul rând pentru că nu e Hillary, și invers.

De ce o detestă americanii pe Hillary?

Având sprijinul elitelor academice, media și financiare, alegerile ar fi trebuit să fie o formalitate pentru Hillary Clinton. Motivul pentru care cursa prezidențială a rămas strânsă constă în faptul că ea este displăcută de majoritatea americanilor.

Cum se explică popularitatea scăzută a fostului secretar de Stat? Unii editorialiști pun acest lucru pe seama faptului că e o femeie carieristă, dar adevărul e mai puțin măgulitor.

Potrivit sondajelor, alegătorii cred că Hillary (1) nu e de încredere, (2) e coruptă și (3) își schimbă pozițiile politice după cum îi convine. Percepția publicului nu este nefondată, ci, dimpotrivă, conformă cu realitatea.

Americanii nu au încredere în Hillary Clinton pentru că ea minte cum respiră. Se știe că politicienii mint, dar Hillary minte aproape din reflex.

Minte ca să acopere greșeli precum folosirea unui server privat pe vremea când era secretar de Stat, dar minte și gratuit, așa cum a mințit-o pe mama funcționarului american care a murit în atacul din Benghazi (Libia). Hillary nu are credibilitate în rândul electoratului, și asta e numai vina ei.

Impresia că Hillary e coruptă vine din modul în care soții Clinton și-au folosit fundația pentru a se îmbogăți. După propriile mărturisiri, Hillary și Bill Clinton erau „lefteri” când au părăsit Casa Albă, dar în următorii 15 ani au câștigat 230 de milioane de dolari, din discursuri și consultanță.

În 2013, Hillary Clinton a primit 675.000 de dolari de la banca de investiții Goldman Sachs, pentru a ține trei discursuri. Într-un discurs în fața bancherilor, ea a luat apărarea sectorului bancar și a pledat pentru „comerț liber și granițe deschise”.

Acest gen de angajamente, la limita conflictului de interese, dacă nu chiar a legii, lasă impresia că Fundația Clinton este o mașinărie coruptă de lobby, unde băncile și guvernele străine plătesc pentru a avea acces la viitorul președinte al Statelor Unite.

O altă slăbiciune a lui Hillary este inconsecvența politică. Ea s-a răzgândit în privința căsătoriei între persoane de același sex, a acordului comercial TPP și a conductei Keystone XL, prin care America importă petrol din Canada.

Pe aceste teme, Hillary „a evoluat” odată cu alegătorii de ale căror voturi avea nevoie. Când moderatorul CNN Anderson Cooper a întrebat-o dacă ar spune orice ca să câștige alegerile, asta a părut mai degrabă o constatare decât o întrebare.

E drept că lui Bill Clinton i s-au reproșat lucruri mai rele, dar Hillary nu are nici carisma și nici flerul politic ale soțului ei. Nu e nimic memorabil în discursurile sale și nici în răspunsurile din dezbaterile televizate.

Se poartă de parcă ar fi deasupra legii, lasă impresia că e calculată și lipsită de omenie și că se crede mai bună decât oamenii de rând.

Mediocritatea lui Hillary face propaganda din presă cu atât mai stridentă. The New York Times ar fi sprijinit oricum candidatul democrat, dar, odată ce republicanii l-au nominalizat pe Trump, publicațiile liberale au devenit agenții de PR pentru Hillary Clinton.

Dacă mai era vreo îndoială, ultima tranșă de emailuri publicate de Wikileaks arată apropierea dintre stafful lui Clinton și o serie de „jurnaliști prietenoși”.

Prozelitismul presei e apreciat de suporterii lui Hillary, dar îi frustrează și mai mult pe cei care simt că „sistemul” încearcă să-și impună candidatul. Acești oameni, pentru care Hillary întruchipează tot ce e mai rău în politica americană, nu așteptau decât un candidat anti-sistem care să-i reprezinte.

De ce ar fi Donald Trump un președinte periculos?

Când, de pe scările aurite ale turnului care-i poartă numele, Donald Trump și-a anunțat candidatura la președinție, acuzându-i pe mexicani că sunt violatori, nimeni nu i-a dat vreo șansă.

70% dintre americani aveau o părere negativă despre el, iar mașinăria de partid a republicanilor părea să-i avantajeze pe politicienii cu experiență, precum Jeb Bush și Ted Cruz.

Și, totuși, fără să aibă o campanie propriu-zisă în teritoriu și fără să plătească pentru reclame televizate, Trump a sfidat regulile jocului și a devenit candidatul republican la președinția Statelor Unite.

Deși Trump este la fel de mincinos, corupt și inconsecvent ca Hillary Clinton, majoritatea americanilor o consideră pe ea mai calificată pentru funcția de președinte. Hillary „greșește în privința tuturor lucrurilor, dar greșește în parametri normali”, vorba umoristului P.J. O’Rourke.

Hillary ar fi un președinte slab, dar Trump este de-a dreptul inapt pentru această funcție, și nu din cauza ideologiei, ci a caracterului și a temperamentului său.

Pentru o mai bună înțelegere a diferențelor dintre Clinton și Trump, televiziunea PBS a realizat un documentar excelent despre viețile celor doi candidați.

Trump e un demagog vulgar, un narcisist patologic, un bădăran nerușinat. A demonstrat și o anumită cruzime, care te face să te întrebi: ce om e acela care își bate joc de handicapul unui reporter sau de soția unui adversar? Ce om caută să umilească pe oricine îi stă în cale?

Trump nu recunoaște când greșește, dă mereu vina pe alții, nu se sfătuiește cu nimeni și nu are prieteni. Labil și impulsiv, el este exact genul de om pe mâna căruia n-ar trebui să ajungă codurile nucleare.

Sondajele arată că Trump este în urma lui Clinton cu câteva procente, însă numărul mare de votanți indeciși înseamnă că sondajele ar putea fi greșite, de aceea șansele lui de a câștiga alegerile sunt undeva între 15% și 35%.

Dacă va pierde, Trump va da vina pe propriul partid, va acuza măsluirea scrutinului și se va întoarce pe terenul de golf. Însă milioanele de susținători pe care el i-ar lăsa în urmă merită să fie ascultați și înțeleși.

Cine și de ce îl votează pe Trump?

Electoratul lui Trump este dominat de albi trecuți de 45 de ani, din clasa muncitoare. Nu întâmplător, acest segment demografic este printre cele mai năpăstuite din America, înregistrând o creștere a mortalității din cauza sinuciderilor, a băuturii și a drogurilor. Sărăcia și lipsa de speranță îi aduc pe oameni la disperare.

Decăderea comunităților din fostele zone industriale nu este doar economică, ci și morală. Această față dezolantă a Americii a fost popularizată de J.D. Vance, un absolvent de Drept la Yale, care a crescut într-o zonă răvășită de sărăcie, droguri și violență.

Cartea sa, „Hillbilly Elegy”, a devenit una dintre lecturile esențiale pentru cei care vor să înțeleagă de ce mesajul lui Trump rezonează în special cu albii din clasa muncitoare.

Perspectiva mai puțin caritabilă cu privire la electoratul lui Trump este cea exprimată de Hillary Clinton:

Ca o generalizare brută, ai putea să pui jumătate dintre suporterii lui Trump în ceea ce eu numesc coșul cu deplorabili: rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi, de toate. Există din păcate și astfel de oameni, iar el i-a ridicat.

Aceasta este retorica folosită de către democrați pentru a semnala virtutea propriului trib: votanții noștri sunt progresiști și toleranți, iar ai lor sunt înapoiați și plini de prejudecăți.

E o perspectivă care flatează electoratul democrat, înjosindu-l pe cel republican, dar realitatea e mai nuanțată.

Nu e nicio îndoială că Trump a inflamat acel segment de public extremist pe care americanii îl numesc alt-right. Când vezi filmări și citești mărturii despre fanaticii dreptei, te gândești că deplorabil e un cuvânt prea blând pentru ei.

Acest segment extremist există, dar reprezintă doar o fracțiune din electoratul lui Trump. Restul votanților lui sunt puși în coșul cu deplorabili pentru că nu respectă dogmele corectitudinii politice.

E adevărat că, pe măsură ce America devine mai seculară, albii protestanți simt o anumită anxietate legată de locul lor în societate. Această anxietate, care nu trebuie confundată cu rasismul, a fost descrisă de Arlie Hochschild, un sociolog liberal care a studiat vreme de cinci ani o comunitate de oameni „deplorabili” din Louisiana.

Ea spune că numitorul comun al genului de americani care-l votează pe Trump e sentimentul că sunt nedreptățiți:

Imaginați-vă că oamenii așteaptă așezați într-o coadă lungă, care se întinde de-a lungul unui deal. Iar în vârf este visul american. Oamenii care așteaptă la coadă simt că au muncit din greu, s-au sacrificat, au făcut tot ce au putut și tot așteaptă să primească ceea ce li se cuvine. Dar coada stă pe loc sau avansează încet.

Și apoi văd cum alți oameni se bagă în fața cozii: imigranți, negri, femei, refugiați, bugetari. În opinia lor, oamenii „taie” coada în mod incorect. În povestea asta, Barack Obama stă pe margine și le face semn oamenilor să se bage în față. Guvernul pare să fie de partea oamenilor care „taie” coada și îi dă înapoi pe cei care stăteau deja la coadă.

Având impresia că sunt marginalizați deliberat de către guvern, acești oameni se simt străini în țara lor.

Votanții lui Trump nu-și dau seama că e un impostor?

Ba da. Ei știu că Trump nu e nici conservator și nici creștin, dar măcar le ia apărarea, vorbind despre problemele lor într-un fel în care niciun alt politician convențional nu o face.

Un sondaj din perioada alegerilor primare arată că Trump s-a detașat de adversarii săi republicani pentru că „spune ceea ce crede” și „spune lucrurile pe care ceilalți nu le spun”.

Discursurile lui Trump sunt variații pe aceleași șase teme:

Când ordinea morală a lumii în care trăiesc este amenințată, oamenii sunt atrași de lideri autoritari. Celor care simt că le fuge pământul de sub picioare, Trump le spune că sistemul e măsluit astfel încât ei să piardă, că de vină sunt ceilalți (democrații, elitele, imigranții) și că doar el poate îndrepta dezastrul din America.

Este exact ceea ce vor să audă, mesajul opus mustrărilor pe care le primesc de la democrați.

După ce Obama a spus despre ei că „se agață de arme și de religie”, iar Hillary i-a numit deplorabili, americanii albi din clasa muncitoare au ajuns la concluzia că Trump este răul mai mic.

Această concluzie poate fi greșită, dar nu e irațională. Un expat britanic care trăiește în statul american West Virginia explică de ce mulți dintre vecinii săi votează cu Trump:

Suporterii lui Trump despre care vorbesc nu sunt fraieri. Și nici rasiști. Nu cred că s-ar schimba prea multe dacă Trump ar fi ales. Sistemul politic i-a dezamăgit atât de crunt, încât cred că nu mai poate fi reparat sau miza e prea mică. Așa că alegerile se reduc la o șansă de a-și exprima scârba. Aici intervine Trump. De asta e un mesager atât de eficient.

Ce se va întâmpla după alegerile prezidențiale?

Alegerile din 8 noiembrie pun capăt celei mai toxice campanii electorale din istoria modernă a Statelor Unite, însă războiul cultural nu se va opri aici. Aripa progresistă va continua să tragă Partidul Democrat spre stânga, iar autoritarismul populist va trage Partidul Republican mai la dreapta. Astfel, cele două partide se vor îndepărta tot mai mult unul de celălalt.

Psihologul Jonathan Haidt crede că polarizarea politică duce la destrămarea societăților occidentale. Într-o prelegere remarcabilă, Haidt descrie acest moment periculos din traiectoria democrațiilor liberale, plecând de la versurile poetului W.B. Yeats:

Things fall apart; the centre cannot hold;
Mere anarchy is loosed upon the world,
The blood-dimmed tide is loosed, and everywhere
The ceremony of innocence is drowned;
The best lack all conviction, while the worst
Are full of passionate intensity.

Ce ne lipsește acum nu sunt partizanatul și încrâncenarea, ci pluralismul și civilitatea. Dacă vrem să prevenim scindarea societății, Haidt ne sfătuiește să fim mai umili, mai înțelegători și să nu ne grăbim să-i judecăm pe ceilalți.

E greu să convingi pe cineva spunându-i că e deplorabil.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€