Vina e la mine

Dacă nu mi-ar fi plăcut țara asta, m-aș fi cărat din ea. (O singură dată m-am gândit serios la asta: când C.V. Tudor a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale; dacă ar fi ieșit, aș fi ieșit și eu…). Chiar și când am fost extrem de cătrănit pe ea, când i-am spus de la obraz una-alta, când i-am strigat că m-am săturat și că nu mai pot, tot n-am avut de gând să plec. Așa sunt eu, mai țăran.

Îmi place aici, în țară. Asta pentru că mi-am dat seama, umblând prin străinătățuri, că în România mă simt cel mai bine în pielea mea. Exact ce ziceam: un țăran! Am fost și la Paris, la Londra, la Zürich, Viena, Roma, Barcelona, Praga, Lisabona, Copenhaga, Berlin, Munchen…

Degeaba. Tot aici e aici. Tot aici e, în ceea ce mă privește, buricul pământului.

Dar nu cred – așa cum deduc că intuiți din întrebare – că mai sunt îndrăgostit de România. (Că mai suntem îndrăgostiți de România). Eu am pentru ea, cum se zice, sentimente statornice, solide, fără întoarcere, dar ele vin și din obișnuință, și din rutină (asta-s peiorative, ca să fim înțeleși), nu doar din iubire.

Ca să mă reîndrăgostesc de România ar fi cazul să mă reîndrăgostesc de mine. Iar ca să se întâmple asta ar trebui, poate, să fiu mult mai reactiv decât sunt în fața lucrurilor nefirești, nedrepte, rău croite, să fiu și mai implicat în viața publică decât sunt, să nu aștept să rezolve alții ce aș putea, cu puțin (sau cu mult?) efort, să rezolv chiar eu, și așa mai departe.

Probabil că nu e suficient să fac bine lucrurile pe care le am de făcut. Nu e îndeajuns să mai fac și altele, care țin de pasiunile proprii (să scriu cărți, să citesc cu voce tare, în public, literatură, să argumentez importanța lecturii și să pledez pentru ea, să vernisez expoziții de artă etc.), nu de job.

Ar trebui să fac și să fiu și mai și! Să mă surprind pe mine, să mă las cu gura căscată, să nu-mi vină să cred de ce-s în stare. Abia după ce se va întâmpla asta aș putea avea un… (re)start ca să mă reîndrăgostesc de România. Până atunci, nu se cade să dau vina pe ea, zău.

Vina e la mine.

*

Robert Șerban este scriitor. Cea mai recentă carte a sa, „Puțin sub linie”, este în curs de apariție la editura Cartea Românească.

*

În cadrul campaniei RoÎNDRĂGOSTIREA, mai puteți citi:

Iulian Tănase: Îmi iubesc țara pentru că îmi iubesc rădăcinile

Mona Dîrțu: Cinicii câștigă mai puțin

Alin Fumurescu: Reîndrăgostirea de România? O soluție în căutarea unei probleme

Pe șine ruginite. În timp ce parlamentarii se ceartă pe bugetul de la transporturi, un tren deraiază și altul are întârzieri de 80 de minute

România are aproximativ 11.000 de km de cale ferată. Mare parte din rețea se află într-o starea precară, astfel încât, dacă viteza medie impusă de normativele europene pentru transportul călătorilor este de 160 km/h, trenurile românești abia ating o viteză medie de 55 km/h. Multe modele de scuter ating fără probleme viteaza asta. 

Este nevoie de o țară ca să crești un sat

Puse în antiteză, satul și orașul diferă prin faptul că unul oferă rarefiere, celălalt aglomerare, unul acces la servicii, celălalt acces la natură, unul funcționează în cicluri sezoniere, celălalt e 24/7, unul are reziliență DIY, celălalt hiperspecializare. Dar cum se simte un sat față de oraș?

Cosmin Perța: Dragostea nu poate fi separată de credință

Andrei Găitănaru: Totul este încă de făcut

Sorin Trâncă: De ce iubim Româniile

Simona Sora: Ar trebui, probabil, să plec din nou

Radu Vancu: Îndrăgostirea de România. Manual de verificare

Liviu Vânău: Mai cu seamă să fim vii