Centrul pentru azilanți din București, evacuat din cauza ploșnițelor

Cei 80 de cetățeni străini care locuiau în Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Capitală au fost evacuați săptămâna trecută din cauză că întreaga clădire, una cu 4 etaje, era plină de ploșnițe.

În urma unui control, inspectorii Direcției de Sănătate Publică a municipiului București au decis ca acest centru, situat pe strada Vasile Stolnicul din sectorul 2, să fie închis pentru igienizare.

Cele 80 de persoane au fost mutate, pentru câteva luni, la centrele similare din Galați, Giurgiu și Rădăuți.

PressOne a aflat în ce condiții trăiau și care sunt serviciile medicale de care (nu) beneficiau cei 80 de solicitanți de azil.

*

Vineri, 11 decembrie.

Centrul pentru Solicitanții de Azil din cartierul Fundeni arată ca o unitate militară. Înconjurat de un gard solid și ticsit de camere de supraveghere, fostul cămin de nefamiliști, o clădire comunistă cu zeci de ferestre mici și foarte mici, sfidează, prin aerul cazon, blocurile pestrițe din vecinătate.

Pe plăcuța de la intrare scrie cu majuscule: Ministerul Afacerilor Interne. O adolescentă cu aer slav, genul de fată care ar putea câștiga orice concurs de Miss, se strecoară înăuntru pe lângă agentul care păzește ușa metalică și grea.

Bărbatul în uniformă ne scrutează sceptic, cu atitudinea tipică portarului care știe el mai bine. După ce află motivul vizitei noastre, încearcă să ne deturneze, cu un zâmbet abia sesizabil în colțul gurii.

„Nu se închide niciun centru. Cine v-a spus? Nu pleacă nimeni de aici!”, zice agentul și continuă să mustăcească sfidător. Lângă el apare o femeie de vârsta a doua, cu trăsături mongoloide și năframă pe cap, care ne face semn că nu înțelege o boabă de română.

Zidul de tăcere e spart de un bătrân cu cioc și pălărie boțită, care se apropie energic de noi și se vaită într-o română stricată: „Oamenii la mâini, la față, la corp, mulți au bube. Îi mănâncă. Care sunt purici, care sunt gândaci…”

Buza îi tremură de nemulțumire. Ne spune că îl cheamă Kodzāgā Mujo, are 74 de ani și e cetățean sârb. Se mândrește că știe pe dinafară camerele clădirii de pe strada Vasile Stolnicul.

„Și câinii au condiții mai bune. Trebuie închis tot, o lună, două luni, și venit specialiștii cu mască. Eu gândit că, dacă blocul nu e bine făcut, degeaba. După ce gândacii omorât, după câteva luni venit iar. Este undeva la perete gaură sau jos, la pământ. Eu am cumpărat soluție, am dat bani pe spray la cameră, dar gândacii n-au murit”, spune, cu mâna pe borul pălăriei, Kodzāgā Mujo.

Pe poartă iese un tânăr de culoare. Se prezintă: James. E nigerian, vecin de palier cu sârbul. A ajuns aici pentru că n-a mai avut bani să-și plătească taxele la facultate.

Speră să se întoarcă la căminul studențesc într-un an, după ce familia îi va trimite suma necesară. Cei doi se salută, iar Kodzāgā Mujo dispare în clădire.

Nici James nu e mulțumit de condițiile de la centru. Ne mărturisește că, atunci când nu mai suportă duhoarea, își roagă prietenii din București să-l primească pentru câte-o noapte.

În timp ce stăm de vorbă cu nigerianul, se apropie două femei care locuiesc în blocurile din apropiere. Străinii sunt oricând motiv de curiozitate.

Când află că suntem „de la presă”, doamnele ne povestesc ce s-au mai bucurat când din clădirea cazonă „au plecat arabii care făceau scandal acum un an…”.

*

Centrul din București este unul dintre cele șase din țară destinate solicitanților de azil. Are o capacitate de 320 de locuri, în camere de două sau de patru persoane.

Potrivit Ivonei Leontescu, fost consilier la asociația Serviciul APEL, clădirea nu a fost niciodată plină. (Serviciul APEL este un ONG din București care oferă gratuit servicii pentru persoane aflate în dificultate sau marginalizate social, inclusiv imigranți.)

De altfel, la nivel național sunt ocupate doar 15% dintre cele 1.500 de locuri disponibile pentru cazarea refugiaților și a solicitanților de azil. (Într-un articol publicat în septembrie, PressOne a explicat de ce statul român nu vrea și nici nu poate primi mai mulți refugiați.)

Revenind la centrul din București, Ivona Leontescu ne-a povestit că proiectele în care a fost implicată la asociația APEL au dus-o de multe ori în fostul cămin de nefamiliști din sectorul 2.

„Înăuntru este mizerie și domnește un miros greu”, spune ea.

„Camerele sunt neîngrijite, murdare, iar pereții, scorojiți. Mobilierul este vechi, de spital, cu paturi suprapuse, saltele uzate și băi infecte”.

Igiena precară este, din păcate, o constantă a celor șase centre pentru solicitanții de azil, spune dr. Camelia Doru, directorul Fundației ICAR. Fundația oferă gratuit servicii medicale, psihologice și sociale, precum și consiliere juridică, străinilor care sunt victime ale unor regimuri totalitare.

„Din fericire, de data aceasta s-au luat măsurile corespunzătoare la centrul din sectorul 2. Au tot existat și cazuri de scabie și alte infestări, dar, în ultimii ani, e prima oară când se face ceva”, spune medicul Camelia Doru.

*

Cetățenii străini care solicită azil în țara noastră sunt obligați să accepte condițiile de trai oferite de statul român până la clarificarea statutului lor legal, timp de cel mult un an de la depunerea cererii.

Ei nu au drept de muncă și nu dețin asigurare medicală. Statul le alocă 3,6 lei pe zi pentru mâncare și alte cheltuieli. Legea 122/2006 spune că ei au „dreptul de a primi gratuit asistență medicală primară și spitalicească de urgență, precum și asistență medicală și tratament gratuit în cazurile de boli acute sau cronice care pun viața în pericol iminent”.

În România însă realitatea e mereu alta decât cadrul legii. „Pe hârtie, sunt asigurate diferite servicii, dar în practică se pot accesa doar servicii de urgență și pentru copii. Problemele intervin în cazul celor care suferă de boli cronice și psihiatrice”, ne-a explicat dr. Camelia Doru.

În centrele de cazare nu există medici sau psihologi și, de fapt, întregul sistem de sănătate e caracterizat de reticență în tratarea acestor pacienți, din cauza barierelor culturale și de limbă, a continuat directorul Fundației ICAR.

„Intervenția se desfășoară în limbă străină, în prezența unui translator de care depinde acuratețea informațiilor. Intervine factorul cultural, deoarece unii nu acceptă medici de sex opus. În plus, majoritatea solicitanților vin din zone de război, iar traumatismele psihologice sunt la ordinea zilei”.

Singurul sprijin pentru acești oameni rămân ONG-urile care oferă servicii medicale dedicate. Aceste organizații militează pentru adoptarea unei proceduri de screening medical înainte de cazarea în centre a solicitanților de azil.

De unde vin solicitanții de azil

În ultimii 24 de ani, circa 26.300 de străini s-au perindat prin cele șase centre destinate migranților care ajung în România.

Potrivit datelor Agenției pentru Refugiați a ONU (UNHCR), doar 20% dintre aceștia au primit, în final, o formă de protecție din partea autorităților române.

„Este greu de estimat dacă și cât rămân în țară: unii dintre refugiați se integrează în comunitate și nu mai păstrează neapărat legătura cu autoritățile, cu noi sau cu partenerii. Alții părăsesc România, mai ales când în alte țări îi așteaptă familiile sau comunități puternice, care îi vor ajuta să se integreze”, a declarat, pentru PressOne, Gabriela Leu, responsabil de comunicare la UNHCR România.

În ultimii ani, cele mai multe solicitări de azil în România au venit de la persoane venite din Siria, Irak și Afganistan. În plus, în anii 2011-2012 a crescut, ca efect al Primăverii Arabe, numărul solicitanților provenind din Algeria, Maroc și Tunisia, a mai spus reprezentantul UNHCR România.

*

Acțiunea de igienizare de la Centrul pentru Solicitanții de Azil din Capitală va dura cel puțin o lună, ne-a spus ofițerul pentru relația cu presa al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). După aceea, cele 80 de persoane care locuiau aici se vor putea întoarce, iar lucrările vor continua cu renovarea câtorva camere ale clădirii.

„Este o acțiune tipică de igienizare, care se efectuează cu regularitate la noi, o dată sau de două ori pe an”, a mai spus responsabilul pentru comunicare de la IGI București.