REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Yo shi ro: japonezul care străbate lumea în căutarea unui român

Oricât ar rătăci o poveste pe pământ, e destinul ei să se întoarcă acasă. Mesagerii poveștii de azi sunt nebănuiți, iar limbile în care a fost rostită au legat poezia de mit, insulele de continente și Țara Soarelui Răsare cu Țara de Foc.

Acesta e itinerariul fascinant al lui Ștefan Baciu, scriitor uitat în țara sa, dar care a pus pe hârtie mii de versuri despre România chiar și după ce și-a pierdut vederea. Pentru ca noi să aflăm povestea acestui poet născut în Brașov și care a murit la Honolulu, după ce a cunoscut toată America Latină, a fost nevoie ca el să fie descoperit de un tânăr japonez, care s-a apucat să învețe limba română.

Yoshiro Sakamoto e un japonez blând, ale cărui degete lungi răsfoiesc cărți care se citesc începând de la sfârșit. A venit pentru prima oară în România în 2005, printr-un schimb între universități din Kobe și Cluj-Napoca, și s-a înscris la un curs pregătitor de limba română organizat la „Babeș-Bolyai”. Pe atunci studia antropologia și întâlnise o româncă.

A mușcat momeala cu „poporul ospitalier” și s-a gândit că ar putea cunoaște mai îndeaproape „atmosfera întunecată” pe care Ceaușescu o lăsase în aici. Ajuns la Cluj, s-a trezit fără loc în cămin, deși parteneriatul româno-nipon prevedea și cazare pentru studenții celeilalte țări.

Nimeni din administrație n-a putut să-i explice ce se întâmplase. „Recepționistul” căminului – cum îi spune Yoshiro – i-a motivat doar că nu poate locui acolo. Așa că „s-a supărat un pic”. „Atunci am decis să fug din țara asta”, spune el.

Sună cunoscut, nu?

A călătorit două luni prin Europa, a văzut locuri despre care citise în cărți și a adunat curaj pentru o a doua confruntare cu birocrația. Apoi a fost nevoie de câteva intervenții și telefoane date peste mări și țări ca problema să se rezolve. Yoshiro a mai dat României o șansă și abia atunci a simțit că „oamenii au inima deschisă”.

A învățat românește. Și a învățat atât de bine, încât astăzi poate să traducă poezie românească în limba lui Bashō. De pildă, pe Blaga. „La urma urmei, experiența a fost frumoasă”, zice Yoshiro, indulgent.

Are cu România aceeași relație de dragoste și ură simultane pe care o avem și noi, românii neaoși.

După 7 luni petrecute pe-aici, a plecat acasă. S-a întors în România după 10 ani cu o misiune: să descopere cine a fost Ștefan Baciu. Și mare i-a fost mirarea să constate că puțini români au auzit de scriitorul plecat din Brașov.

Poetul Ștefan Baciu, într-o imagine apărută în anii ’80

*

Emigrat după 1949, pe când era atașat de presă la ambasada României din Elveția, Baciu a lăsat un loc lipsă în literatura română postbelică. Ca într-o sală arhiplină de teatru unde un scaun a rămas neocupat și nimeni nu mai știe cine ar fi trebuit să stea acolo și de ce n-a mai apărut.

Dar dacă în România nu se vorbește despre Ștefan Baciu, în Japonia… are ucenici.

„Unul dintre profesorii mei din Japonia, poetul Keijiro Suga, l-a cunoscut pe Ștefan Baciu în Hawaii. El a învățat limba spaniolă acolo, sub îndrumarea lui Ștefan Baciu, care preda literatură sud-americană. Ștefan Baciu își pierduse puterea ochilor și în fiecare zi chema la el un student să îi recite, să îi citească opere literare. Așa s-au împrietenit”, spune Yoshiro.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Keijiro Suga era tânăr și se plimba prin Honolulu la braț cu un bătrân orb, care pusese între el și comunism un ocean.

Lui Keijiro Suga, Yoshiro i-a tradus de curând câteva poeme în românește, precum și un eseu despre Ștefan Baciu. Textele au apărut în revista „Steaua”, editată de Uniunea Scriitorilor. Altfel spus, prin interpuși de peste nouă mări și nouă țări, un poet român expatriat s-a reîntors printre supraviețuitorii din memoria cărora a fost șters.

S-a mutat mereu dintr-un loc într-altul. Destinul său a fost să coaguleze poeții și boema, iar apoi să dispară și să se facă uitat. „De unde a plecat, s-a pierdut din memorie, s-a pierdut influența lui. A cunoscut mulți poeți celebri, Manuel Bandeira și alții, iar casa lui era un fel de salon”, explică Yoshiro.

Ștefan Baciu a scris peste 100 de cărți și circa 5000 de articole de cultură, politice sau literare.

Cel de-al doilea profesor japonez, pe lângă Keijiro Suga, care coordonează teza de doctorat a lui Yoshiro Sakamoto este antropolog și interesat de cultura celor două Americi. Cândva, în anii ’90, căutând referințe de pe acest continent, l-a descoperit pe Ștefan Baciu, care se stabilise în Hawaii.

Convins că un scriitor care a călătorit atât de mult „a absorbit în corpul și în mintea lui toată cultura acelor locuri”, antropologul nipon i-a cerut un interviu. A primit ca răspuns o scrisoare aproape ilizibilă, cu litere mari, rotunjite nesigur de o mână supusă.

„Scrisul era deformat, probabil că a scris cu fruntea lipită de hârtie, căci deja nu mai vedea. Profesorul meu a înțeles doar data și locul la care puteau să se întâlnească”, explică Yoshiro.

Camera în care îl aștepta Ștefan Baciu era plină de hârtii, tapetată ca un culcuș cu amintiri și instantanee din rătăcitoarea sa viață. „Era o grămadă de hârtie aglomerată acolo, pe care scria catrene. A scris în fiecare zi despre patria și rătăcirea lui. Mulți scriitori și poeți apăreau în viața lui și, în fiecare zi, o clipă și-a amintit ceva legat de ei”.

Biografia lui Ștefan Baciu pare să o modeleze și pe cea a ucenicului japonez. Yoshiro are 31 de ani și e deja trist că, odată vara încheiată, stagiul său de cercetare în România se încheie. Spune că Japonia e o societate de fațadă, unde tehnologia și modelul american au sufocat sursa poeziei.

Simte că nu i se mai potrivește.

În țara care a dat viață primului android cu figură umană, a vorbi despre poezie, și încă despre poezie românească, pare o întreprindere fără niciun temei. Dar Yoshiro e un visător. Zice și el, ca Lucian Blaga, că veșnicia s-a născut la sat, dar timpul lui e undeva în insulele Amami din Okinawa, arhipelagul Ryukyu. Acolo, oamenii cred că „raiul e în spatele orizontului mării”, iar femeile-șaman aprind altare cu jertfe.

„E o stare frumoasă și voioasă, puteam dansa și cânta cu instrumente tradiționale până în miezul nopții. Arhipelagul e locul în care s-a păstrat poezia”, spune, trăgându-și mâna subțire prin păr.

„Noi nu mai știm cine suntem”, adaugă el. O țară cu oameni-furnică, o țară care nu și-a încheiat încă socotelile morale privind războiul purtat alături de Hitler, o țară în care studenții și mamele ies în stradă împotriva legii care ar putea, pentru prima oară după 1945, să trimită soldați japonezi în teatrele de operațiuni ale NATO.

Acum un an, Yoshiro s-a căsătorit cu Isabel, care vorbește japoneza, chiar dacă vine din Germania. Spune că ei „nu mai au un acasă” așa ca majoritatea oamenilor și au ales să își petreacă viața mereu pe drum.

Yoshiro își mai dorește să publice în Japonia cartea despre Ștefan Baciu. Din două motive. Unul e că japoneza e limba în care se exprimă cel mai plastic.

„Al doilea e că noi ne-am pierdut rădăcinile și toți suntem cumva rătăciți, chiar dacă locuim în același loc. Și nu știm ce să facem. Iar Baciu a rătăcit în multe locuri, dar mereu a găsit legătura lui cu lumea, fie că a fost vorba de România, de Sud-America sau Hawaii. A elaborat un soi de cosmos cu dimensiuni multiple și m-a influențat foarte mult”.

Drumul lui Yoshiro Sakamoto s-a oprit câteva luni la Cluj. Suficient cât să spună o poveste. Următoarea oprire va fi Elveția, tot pe urmele magisterului său uitat.

*

Yoshiro Sakamoto, recitând în limba română dintr-un poem scris de Ștefan Baciu:

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios