Ultimul salut al unui student: "Pentru mine, e doamna Doina Cornea"

În cancelaria unei școli dintr-un oraș de provincie, vestea dispariției Doinei Cornea împrăștie un soi de ceață mentală.

"Cum care? Aia de la Revoluție!", încearcă să clarifice cineva.

Roland Szekely, profesorul de franceză, răspunde iritat:

"Știi, limba română îți oferă atâtea posibilități. Ai putea găsi altceva? Cum ar fi ca lumea să vă repereze în felul acesta: aia de geografie, ăla de istorie?".

I s-a părut o impolitețe crasă.

În urmă cu 30 de ani, un maior de Securitate încercase să-i dicteze cu bastonul de cauciuc forma unei declarații legate de întâlnirile cu fosta lui profesoară de la Filologie: "Scrie acolo − trădătoarea Cornea, trădătoarea aia de Cornea".

"Nu pot să scriu așa ceva. Pentru mine, e doamna profesoară sau doamna Doina Cornea".

*

Roland Szekely e profesor, traducător și organizatorul festivalului de jazz de la Lunca Ilvei. Predă în orașul în care a copilărit, Sângeorz-Băi. Care e un fel de Geoagiu-Băi, îi place să glumească.

S-a născut în 1961 și a învățat muzică de la posturile de radio Vocea Americii și Europa Liberă. Cornel Chiriac și, mai târziu, Radu Teodor (Maltopol), i-au fost "mentori".

În jurul lui se milita activ pentru "traducerea în viață a programului Partidului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate", dar el, chestiune de gusturi, prefera societatea lui Hendrix și a lui Coltrane.

Când avea 14 ani, un maior de Securitate de la Bistrița l-a anchetat pentru opțiunile sale radiofonice.

De ce nu-i ajungeau Savoy sau Luminița Dobrescu și pentru ce se încăpățâna să înregistreze muzica de la Europa Liberă?

Discuția avea loc într-o cameră de hotel din Sângeorz. Ofiţerul i-a pus în față un Pepsi și i s-a adresat amical. I-a vorbit și despre posibilitatea unei colaborări avantajoase pe viitor:

"Nu te înțeleg, e atâta muzică în țară și tu te ții de prostii. Mai sunt unele posturi străine, dușmănoase, pe care noi, încă, le mai tolerăm. Ce-ar fi să ne mai spui când vezi una-alta la liceu?"

Roland și-a văzut de ale lui, oferta nu-l tulburase.

După ce a intrat la Filologie, în 1981, era în gașcă cu actorul Călin Nemeș și cu pictorul Lucian Matiș − doi dintre cei care, în 21 decembrie 1989, aveau să stea în fața soldaților la Revoluția clujeană. Ultimul, cu prețul vieții.

Membrii "Haitei", cum își spuneau, erau ușor de remarcat. Purtau plete și își apărau cu înverșunare micile oaze de libertate.

Lucian Matiș organiza o rockotecă în subsolul Casei Matei de la Institutul de Arte "Ion Andreescu". Până când, într-o noapte, au difuzat Phoenix, trupă interzisă la acea vreme, iar autoritățile au oprit muzica.

Roland ținea un club de jazz la Facultatea de Filologie, împreună cu un prieten care avea o colecție impresionantă de discuri. Lipeau afișe în oraș și cereau aprobări de la decanat înaintea fiecărei audiții.

Se numea Cakewalk și n-a ținut mult. Explicația a fost ilară. Clubul de jazz era dizolvat pe motiv că erau necesare economii la electricitate.

Studentul a apelat la logică: "Bine, bă, eu adun aici 40 de oameni la un bec. Dacă oamenii ăștia vor pleca acasă și vor aprinde 40 de becuri, unde e economia de curent?".

N-a convins pe nimeni. Indicația era clară: trebuia s-o lase mai ușor cu jazzul.

Roland (primul din stânga), pe terasa hotelului Continental din Cluj, în 1983.

Doina Cornea i-a predat în anul I cursul de "Interpretări de texte". Roland purta o cruce catolică peste pulovăr, de inspirație Ozzy Osbourne.

L-a întrebat de ce alesese Filologia și dacă nu se temea să poarte acel simbol într-o instituție de învățământ. I-a răspuns că opțiunea lui ține de "motive spirituale" și că, în plus, acolo avea acces la o bibliotecă serioasă.

Profesoara nu respecta întru totul programa. Le strecura studenților foi dactilografiate de ea cu texte din Jung, Eliade sau Bergson, filosofie, literatură franceză.

Lui Roland Szekely i-a dat un exemplar din "Logica dinamică a contradictoriului", de Stephane Lupasco.

Cursul Doinei Cornea începea cu o recomandare: "Ayez le courage de l'opinion". Acel îndemn suna destul de straniu într-o perioadă în care nu-ți permiteai prea multe opinii. Ba chiar era indicat să nu avansezi vreuna.

Universitatea devenise un viespar, iar informatorii versați oficiau botezul noilor recruți.

"Apăreau unii pe la sfârșitul anului cu următorul anunț: cine este interesat să lucreze la o Miliție să se prezinte în ziua x, în locul y. «O Miliție», nu spuneau Securitate. Se racola fățiș, de la șefi de promoție la cine dorea", își amintește Roland.

Când Doina Cornea a fost dată afară, în toamna lui 1983, n-a protestat nimeni.

"Votaseră într-un consiliu profesoral ca la uzinele Tractorul".

Szekely era în anul trei. În 1985, după absolvire, a fost repartizat în comuna Turț din judeţul Satu Mare.

"Orașele mari erau închise. Eu am prins o comună mare, bogată. Îmi amintesc că Lucian Ștefănescu (redactor la Europa Liberă după '90 − n.r.) a mers într-un sat din Vrancea. Ca să poată să facă baie, lua autobuzul până într-un alt sat.

Generația mea, pe care unii o disprețuiesc astăzi, a trecut prin cele mai urâte momente. Hai să zicem că, economic, anii '60 și '70 au fost mai ok. Dar anii '80 au fost crunți, mai ales din perspectivă ideologică.

Roland Szekely (57 de ani) a tradus cartea "Swing la Berlin", de Christophe Lambert. Foto: Arhiva personală

Noi am fost generația care nu l-a ales pe «a avea», ci pe «a fi».

Și de la «a fi»-ul ăsta ni s-au tras toate ponoasele. Noi eram fericiți și cu rația aia.

Eu, la Satu Mare, nu mă bucuram că se dădea salam la Alimentara.

Eram fericit că se dădea, la cehi sau la unguri, la televiziunile lor, câte un concert de jazz sau un film normal.

Sau când primeam cărți de la Cluj. Era o prietenă care lucra la Centrul de Librării și-mi ținea cărți.

Aveam salariu vreo 2.200 de lei, iar jumătate din el mergea pe trei discuri adevărate de jazz", povestește Roland.

*

În 1988, s-a mutat mai aproape de casă prin detașare, în comuna Maieru din Bistriţa-Năsăud. Soția lui era însărcinată. Și-au petrecut vacanța de vară la Cluj.

În iulie, Szekely s-a întâlnit de două ori cu Doina Cornea. Era deja arestată la domiciliu, iar strada pe care locuia, Alba Iulia, devenise cel mai important obiectiv din Cluj pentru Securitate.

"Într-o zi, am ajuns pe strada Alba Iulia. Doamna Cornea era la poartă. Evident că nu puteam trece pe lângă ea, așa, pur și simplu. M-am oprit, am salutat-o.

Milițienii dispăruseră de acolo pentru că se știa că vine fiica ei, Ariadna Combes, din Franța. Altfel, strada era blocată tot timpul și erai legitimat. Securiștii pândeau din podul casei de vizavi".

Doina Cornea l-a invitat înăuntru pe fostul ei student. Au povestit preț de 20 de minute, până la venirea Ariadnei. A doua zi s-au revăzut.

Profesoara i-a spus că tradusese în limba română convorbirile lui Mircea Eliade cu scriitorul francez Claude-Henri Rocquet, cu titlul "Încercarea labirintului", și l-a întrebat dacă e dispus să ia manuscrisul și să-l publice cu numele lui.

Apoi l-a întrebat cum mai e învățământul. "Cum îl știți!". Nimic conspirativ, o discuție între un fost asistent universitar și studentul său, devenit la rândul lui profesor.

S-au despărțit promițându-și că se vor mai vedea.

Nu s-a mai întâmplat înainte de decembrie '89. Pe Roland Szekely l-a ridicat de acasă, câteva zile mai târziu, maiorul de Securitate Gheorghe Herța.

"Tipul arianului maramureșean: înalt, blond, cu mustață, genul după care se topeau gestionarele de aprozar, chelnerițele și activistele de partid ale vremii".

L-a condus la sediul Securității din Cluj. La intrare, i-a cerut bastonul de cauciuc ofițerului de serviciu, iar apoi l-a introdus pe Roland, în birou, cu lovituri și sudalme: "Pizda mă-tii de spion francez".

Doina Cornea încercase să strângă semnături în semn de protest la adresa proiectelor comuniste de sistematizare a satelor și de dărâmare a bisericilor.

Herța îl suspecta pe Szekely că e un fel de curier de legătură între semnatari.

− Ce-ai căutat, mă, la trădătoarea Doina Cornea?

− De unde să știu că-i trădătoare? Nu scrie nici în Scânteia, nu s-a spus nici la radio sau tv. La poartă nu m-a oprit nimeni.

− Bă, faci mișto?

Între timp, un alt securist care se ocupa de "dosarul" Cornea, Ioan Jurcuț, s-a dus acasă la soția lui Roland, care era gravidă în luna a șaptea.

− Doamnă, vă rog să vă convingeți soțul să nu mai meargă pe la Doina Cornea, pentru că va avea mari probleme.

− Dacă nu-mi spuneți unde e soțul meu acum, mă duc în față la Miliție și nu mă mai mișc de acolo.

− Știți ceva, doamnă, copilul se poate naște și-n pușcărie.

Pe Roland l-au bătut și l-au anchetat până seara.

A povestit de când o cunoștea pe Doina Cornea și că nu făcuse altceva decât să-și salute fosta profesoară de la Filologie.

Roland, în tinereţe.

L-au eliberat cerându-i să se prezinte și a doua zi.

Dis-de-dimineață, buimac, a nimerit pe altă stradă, crezând că e pe Traian, unde se afla sediul Securității.

Stătea așa, descumpănit, gândindu-se ce șanse erau ca Secu să fi dispărut peste noapte.

Când și-a regăsit busola și drumul spre sediu, maiorul Herța îl aștepta la intrare.

L-a întrebat sec.

"Bă, sigur ai scris drept acolo-n declarații? Dacă n-ai scris drept, te terminăm, bă! Auzi? Te terminăm!".

Și l-a lăsat să plece.

*

Pe la finalul anilor '90, a preluat Szekely tonul de anchetator. Făcuse rost de numărul de telefon al lui Herța.

Știa că, după Revoluţie, ofiţerul fusese condamnat la trei ani de închisoare, dar că ulterior fusese reangajat în Poliție. Că omorâse pe cineva într-un accident de mașină și că apoi devenise chiar un prosper om de afaceri, cu un "xerox" deschis în centrul Clujului.

L-a sunat într-o noapte.

− Sunt Roland Szekely.

− La ora asta suni?

− Dar tu pe câți ai trezit la ora asta?

− Așa erau vremurile.

− Am auzit că ți-ai deschis un xerox în centrul Clujului. Îți place capitalismul, nu?

Profesorul din Sângeorz-Băi s-a mai întâlnit în două rânduri cu Doina Cornea, după '89.

Luni, 7 mai 2018, n-a vrut să participe la înmormântare. Văzuse la televizor, scârbit, "marea îngrămădeală de discursuri pe bulevardul anticomunismului".

Doina Cornea a fost îngropată într-un sicriu simplu de brad, nelăcuit. Doar patru scânduri, acoperite de tricolor.

Foto: Dan Bodea / Transilvania Reporter

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează