Tracia se trage din Dacia

"După treizeci de ani de televiziune, la un moment dat, când simți că e prea mult, te gândești să dai restart; încotro, dacă n-ai furat să pui deoparte sau dacă nu trăiești din combinații? Adică dacă ești cinstit, deci, prost.

O variantă ar fi în pasaj la Universitate; știu să cânt la vioară. O alta ar fi să îngroș rândurile pelicanilor; șofer de taxi.

O alta ar fi să fac ce văd pe la Discovery, să iau dintr-un loc și să vând în altul. În socialism se numea bișniță. Era ce făcea Becali cu bilete la cinema Patria, când rula filmul «ABBA» sau ce făcea Vîntu cu blugii turcești. Azi se numește «comerț».

Hotărât, asta fac, că văd că s-au pricopsit cei tocmai pomeniți."

Asta scria pe blogul său, la începutul lui 2015, Gabriel Bugnar, unul dintre cei mai buni producători TV din România. Tocmai își închiriase o tarabă în Piața Obor pentru a vinde ceramică de Corund.

Avea 49 de ani şi lucrase în televiziune mai mult de jumătate din viaţa sa, pe care o şi pusese în pericol cu un accident vascular cerebral, în 2010. Deh, boli profesionale.

Afacerea cu obiecte realizate de meșterii populari din zona Harghitei n-a mers grozav, dar Bugnar aduna câteva povești savuroase de la standul său.

Foto: Gabriel Bugnar

Foto: Gabriel Bugnar

"Cine are rulotă câştigă un alt stil de viaţă"

În noiembrie 2016, Bugnar a participat la Startarium Pitch Day, genul de eveniment care echivalează cu o pistă de decolare pentru start-up-uri. Din circa 1.500 de proiecte înscrise, în finală au ajuns 80, iar al lui a obținut marele premiu, în valoare de 70.000 de euro.

Fostul producător TV a avut la dispoziție 3 minute pentru a convinge juriul că ideea care merită banii este a sa, nu a altcuiva: proiectul primei fabrici de rulote din România și din estul Europei, denumită Tracia Caravan.

Expunerea sa a plecat de la o profeție: "Dacă mașina națională a românilor este Dacia, atunci rulota națională va fi Tracia".

Într-o primă fază, Gabriel Bugnar reușise să câștige 25.000 de euro, din fonduri europene, la un concurs de planuri de afaceri organizat de Consiliul Județean Ilfov. I-a cheltuit pentru proiectul rulotei și al fabricii.

El spune că această idee de afaceri i-a venit pentru că ştia ce libertate simţi într-un concediu în care îţi iei căsuţa cu tine – o experienţă care nu poate fi prinsă în oferta niciunei agenții de turism.

Bugnar şi-a cumpărat prima rulotă în 2006. A găsit-o pe internet şi s-a dus după ea până la Rotterdam. L-a costat 2.000 de euro. Drumul înapoi s-a prelungit, deliberat, aproape o lună: o vacanță de vis.

"Am vândut-o în urmă cu 4 ani, cu 1.500 de euro. Sentimentul unui proprietar de rulotă e unul minunat. Am fost prin Europa, la festivalul de jazz de la Gărâna, la Vadu... Cine are o rulotă câștigă un alt stil de viață, un alt fel de a vedea lumea", crede Gabriel Bugnar.

În urmă cu 9 ani, în România erau înmatriculate aproximativ 4.000 de rulote. Între timp, s-a ajuns la aproape 24.000, majoritatea second-hand.

Pentru comparaţie, în Suedia sunt 30 de rulote la 1.000 de locuitori. Dacă am ajunge la acest raport, în România ar circula 600.000 de rulote.

Prototipul Tracia Familia va fi gata în 2017

Prototipul Tracia Familia va fi gata în 2017. Foto: traciacaravan.ro

"Încă din 1982 lucram la Buftea"

Bugnar a renunțat la televiziune în 2015. Ultima sa experiență a fost la Chişinău, ca editor la TVR Moldova. Venea de la Realitatea.

"După promisiuni, părea să fie ceva fantastic", îşi aminteşte el. Și-a luat familia și s-a mutat peste Prut, însă avea să constate o realitate descumpănitoare. Ce-i în gușă, și-n căpușă.

"Era o televiziune care se vedea într-un sfert din Chișinău, cu o emisie transmisă de la București, cu sumarul Jurnalului făcut de oameni care nu fuseseră în viața lor la Chișinău, şi care stăteau prin birouri în Dorobanți.

Acum, cât de cât, e mai bine la TVR Moldova. Emisia se face de acolo, dar oricum n-are nicio legătură cu proiectul pentru care plecasem cu tot cu familie la Chișinău, animat de idealurile mele din tinerețe", povesteşte fostul producător TV.

Viața lui profesională poate fi parcursă ca o înșiruire de evenimente care au marcat istoria României, văzută din televiziuni: TVR, Pro TV, Prima TV, Realitatea.

Revoluția, Piața Universității, mineriadele, tensiunea alegerilor, aderarea la NATO sau intrarea în UE, tuturor le-a fost martor fie de pe teren, fie din regie, coordonând ședințe de sumar și respirând între breaking news.

A început să lucreze în televiziune în 1984. Era încă elev la Liceul de Artă "George Enescu", unde studia vioara. Chiulea de la școală ca să meargă la televiziune.

"Încă din 1982 lucram la Buftea, la studiourile de film. Până și vacanțele mi le petreceam la filmări. Făceam orice era nevoie, de la figurație la cărat decoruri. Mai țineam și locul câte unui membru din echipă, dacă era nevoie", rememorează Gabriel Bugnar.

Pe vremea aceea, spune el, se turnau anual între 36 și 40 de filme artistice, iar 1988 ar fi fost vârf de producție, cu 41 de lungmetraje.

"Copilul de trupă" de la Buftea încerca să se descurce pe cont propriu încă de la 16 ani. I-a cunoscut pe Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu, Dan Pița și pe toți operatorii caselor de film.

"În acea lume nebună, înțesată cu oameni de cultură, era destul de ușor să te pierzi, copil fiind, și să-i observi dintr-un colț al platoului de filmare. Trecerea la televiziune a fost relativ simplă, toți se cunoșteau între ei.

La Buftea eram plătit la proiect. Când se termina filmul, se terminau banii. Televiziunea emitea zilnic. De la 16 ani m-am întreținut singur în mare măsură, n-am mai locuit cu familia și aveam nevoie de un câștig constant. Așa am ajuns să lucrez în televiziune, cu gândul că o fac provizoriu, pentru doi-trei ani."

Gabriel Bugnar (în centru) a câștigat marele premiul la Startarium Pitch Day

Gabriel Bugnar (în centru), cu marele premiu de la Startarium Pitch Day.

Și-a rupt certificatul de revoluționar

Decembrie 1989 l-a prins ca operator de producție la filmoteca TVR. Își amintește că avea cheile tuturor depozitelor de pelicule și avea acces la toate fișele de filmotecă.

"Știam pe ce raft se află fiecare film. Aveam inclusiv cheile de la «Arhiva Zero», care a fost topită la începutul anilor '90, pentru a se scoate argintul din peliculă... cică.

În «Arhiva Zero» erau păstrate inclusiv negativele tuturor filmărilor cu familia Ceaușescu, era păstrată fiecare fotogramă, inclusiv ce pica la montaj se păstra acolo. Așa că, în acele zile, când nu se mai putea difuza «Cântarea României», era nevoie de cineva care știa ce și de unde să ia pentru a se difuza pe post.

Știam unde erau toate emisiunile făcute de Bocăneț, filmările cu Gheorghe Zamfir, cu Phoenix și, în general, cu toți transfugii, «trădătorii» regimului comunist. Știam și pentru că le văzusem, ilegal, firește.

Și pentru că nu era posibil să stea încontinuu pe ecran doar cei care erau în direct, momentele de pauză conțineau filmările scoase de mine de la «secret»", povesteşte Gabriel Bugnar.

În plus, făcea și un periculos "serviciu de curierat" între faimosul Studio 4, de unde se transmitea "revoluţia în direct", și redacția situată la etajul 2 în blocul turn al TVR, unde ajungeau informațiile venite pe telex sau telefonic.

"Pentru că îmi pierdusem geaca din fâș, regretatul Virgil Tatomir îmi dăduse haina sa. Pasarela nu mai avea geamuri, era frig și traversam târâș un covor de cioburi. Dumnezeu a avut grijă de mine. Alți colegi n-au fost la fel de norocoși. Unii au rămas schilodiți pe viață, alții au murit."

Bugnar spune că a primit certificatul de revoluționar cu numărul 13, semnat de Ion Iliescu. L-a rupt, adaugă el, și nu din cauză că ar fi superstițios.

"Nu pentru acea hârtie am fost acolo, atunci. În plus, nu voiam ca, vreodată, copiii mei să fie puși în situația de a le fi rușine că am fost un fripturist cu certificat semnat-ștampilat. E drept, n-am avut parte de pomeni, scutiri de impozite, spații comerciale, terenuri sau gratis pe CFR. Dar toate astea fac cu mult mai puțin decât eventuala rușine a copiilor mei, în clipa în care cineva i-ar fi umilit", susține Bugnar.

Au urmat noi borne profesionale: Piața Universității în 1990, perioada în care a fost fotograf la Teatrul Național şi instituţia era condusă de regizorul Andrei Șerban, interviul cu Ilie Ilaşcu în închisoarea din Tiraspol (1993), campaniile ProTV "Nouă ne pasă" (1998) sau
"Îngerul mileniului" (2000), perioada de la Prima TV, unde a realizat emisiunea de dimineață și s-a ocupat de producțiile proprii ale postului.

gabibugnar

Director general la Realitatea, ulterior concediat pentru nesupunere

La Realitatea a ajuns după câteva săptămâni de la lansarea postului şi apoi, mai bine de un deceniu, a asistat la ștafeta nebună între moguli – Silviu Prigoană, Sorin Ovidiu Vîntu, Elan Schwartzenberg, Sebastian Ghiță, Cozmin Gușă.

Din 23 octombrie 2011, s-a alergat pe piste separate. Realitatea s-a rupt pur și simplu în două, postul lui Schwartzenberg și postul lui Ghiță.

În tot acest timp, Bugnar a rămas unul dintre cei mai buni producători de știri din România.

"De când Vîntu a luat Realitatea de la Prigoană și până după venirea lui Gușă, am lucrat la tot ce s-a văzut la Realitatea. Peste tot am avut noroc de echipe extraordinare. De la începuturi, de când mergeam la Buftea, și până am fost dat afară de la Realitatea, am lucrat în echipe, multe echipe. Fie că eram o rotiță, fie că aveam răspunderea conducerii unei echipe, nu aș fi făcut nimic de unul singur.

Echipe sunt și acum, pentru că altfel nu se poate în aceste medii, dar ceea ce nu mai există azi e o anume atmosferă, un anume profesionalism. Atunci erau oameni de cultură de la care aveai ce învăța.

Cu excepția acestor mici diferențe, e cam la fel: «Domnule Marian Munteanu, ați fost în Piața Universității?» sau «Pacientului i s-a făcut un transplant de mădular»", mai spune Gabriel Bugnar.

În septembrie 2012, a fost numit director general al postului, dar, după două săptămâni, și-a dat demisia. Avea să mai rămână încă doi ani la Realitatea, în postura de producător executiv.

"Director general n-am mai vrut să fiu pentru că fusesem mințit și, în plus, trebuia să-i răspund lui Gușă la telefon. El nu dorea să-și asume deciziile, voia să dicteze ce și cum să fie pe post, însă prin telefon, printr-un intermediar, directorul general. Niciodată nu am fost în această situație. Nu aveam de ce să accept.

Inițial, când am acceptat postul, totul era minunat şi mi-au promis că vor investi mulți bani pentru refacerea televiziunii. De fapt, nu dădeau bani nici pentru hârtia de imprimantă, iar la televizor trebuia să apară doar ce doreau ei.

Două săptămâni mi-au fost de-ajuns să înțeleg. În plus, 174 de colegi rămăseseră fără serviciu ca urmare a unor greșeli făcute de Sorin Enache și de Elan Schwartzenberg şi nici nu luaseră salariul de vreo trei luni. Am negociat cu gruparea Gușă să-i reangajeze cu contracte pe durată nedeterminată și am acceptat postul de director general."

Gabriel Bugnar spune că, după demisie, a trecut pe lista indezirabililor la Realitatea. În aprilie 2014 a părăsit postul pentru care lucrase neîntrerupt din 2003, plus o perioadă anterioară, în 2001, anul înfiinţării televiziunii.

"Am rămas producător, dar în permanență în opoziție cu ei, în special cu o domnișoară care era șefă, după ce, cu ani în urmă, fusese cu mine la prima filmare din viața ei.

Au considerat că întrec măsura cu nesupunerea și că nu stau în front, așa că m-au dat afară. Rareș Bogdan este unul dintre cei din pricina cărora mi-a fost foarte ușor să plec de la Realitatea TV.

Când a aflat că plec, Rareș Bogdan mi-a propus să fiu producătorul lui (încă nu începuse emisiunea). I-am spus că șmenuri nu făcusem niciodată în televiziune şi că nu vedeam de ce aș face acum. Nu a comentat.

La fel au făcut şi cu alţii de-a lungul timpului, iar de curând, cu Dorin Chioțea (concediat pentru că a lăudat transmisia de 1 decembrie de la Antena 3 – n.r.). Singurul sentiment pe care l-am avut a fost de eliberare, de bucurie.

Trebuia să fi renunţat de câţiva ani la televiziune, din motive de sănătate, iar acum se întâmpla. La două zile după ce m-au dat afară a fost botezul băiatului meu, deci nu aveam niciun motiv de supărare, dimpotrivă."

L-am întrebat pe Gabriel Bugnar cum de a renunţat, la aproape 50 de ani, la breasla în care era recunoscut ca un profesionist, abandonând, practic, tot ce construise timp de 30 de ani.

"N-am plecat de la niciun calcul. Am trăit pur și simplu. M-am gândit cum să fac să-mi întrețin familia fără să mai fiu angajatul altuia. N-am avut bugete şi nici vreo strategie, alta decât a fi liber, neconstrâns de un patron, privat sau de stat.

Profesional, am luat totul de la capăt, iar personal, cei doi copii ai mei, unul de 3 ani, altul de un an și 4 luni, mă fac în fiecare clipă să nu știu ce vârstă am.

Şi ei, şi proiectul cu fabrica de rulote m-au ajutat să-mi dau restart vieţii într-un mod în care nici n-am știut ce mi se întâmplă. Sigur, o făceam și fără ajutor, dar, așa, totul este extrem de firesc."

Gabriel Bugnar spune că premiul de la Startarium îl va folosi pentru producerea și omologarea primelor două prototipuri de Tracia. Speră să prezinte prima rulotă românească anul viitor, la Salonul Auto de la București.

Modelul se va numi Tracia Familia şi va fi conceput pentru cinci persoane, doi adulți și trei copii. Bugnar estimează că va costa 10.500 de euro, fără TVA. Şi-a propus să înceapă producția de serie în 2018.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.