Tiţa miorița

În seara zilei de 23 martie 2018, Călin Naiță și-a văzut munca din ultimii zece ani făcută scrum.

Fiica lui, Letiția, își aducea mama de la muncă și a văzut grajdul în flăcări. Când a dat buzna în casă − "Tată, arde la oi!" −, focul cuprinsese deja staulul cu toate cele 120 de oi ale familiei Naiță.

Bărbatul a ieșit în viteză. A avut doar câteva minute până când incendiul a ajuns la acoperișul cu structură din lemn. Animalele s-au retras într-un colț și nu s-au mai mișcat de acolo.

Fermierul a încercat să le scoată pe rând. A salvat doar câteva, apoi a fost nevoit să se resemneze. Fata lui a ieșit cu o mieluță în brațe, chiar înainte de sosirea pompierilor.

Călin Naiță și staulul său, după incendiu.

A doua zi de dimineață, fermierul din satul Șura Mică a primit un telefon din partea ministrului Agriculturii, Petre Daea: "Stai liniștit, o să fac în așa fel încât să te ajut să-ți recuperezi paguba".

Ministrul s-a ținut de cuvânt și a cerut, într-o conferință de presă, solidaritate cu sibianul de 43 de ani. El însuși i-a trimis un berbec cu certificat de origine, pe care-l cumpărase de la un fermier din Nădlac.

Alți 31 de crescători i-au urmat exemplul și au donat animale. S-au strâns 52 de capete, iar Naiță mai așteaptă 10 oi și un berbec de la Asociația de fermieri din Petroșani.

Majoritatea au fost duse la târgul de ovine desfășurat săptămâna trecută în satul Vurpăr, de unde Hortensia Mununar, o crescătoare din Bradu, le-a transportat pe gratis la Șura Mică.

Femeia nici măcar nu-l cunoștea pe Naiță. A acționat convinsă că "ar trebui să fim mai solidari ca oameni".

*

L-am vizitat pe Călin Naiță la Șura Mică, sat aflat la 10 kilometri de Sibiu. L-am găsit, pradă unei tristeți fără margini, lângă țarcul care găzduieşte temporar oile pe care le-a primit.

"Uite cât sunt de speriate! Nici nu se cunosc între ele".

Berbecul lui Daea e sfios în fața aparatului foto. Stă cu capul plecat. Dar noi ştim de la ministru că "oaia merge cu capul în jos din cauză că îi este rușine de televiziuni".

Naiță derulează filmul nenorocirii.

"Nu pot să vă spun cu certitudine, dar probabil că a fost un scurtcircuit. Doar ce fusesem în grajd, pe la 20.30. M-am uitat la ele, le-am umplut bazinul să aibă apă, să las totul în regulă.

La ora 21 a plecat fiica mea să-și ia mama de la serviciu, iarăși era totul în regulă.

Pe la 10 fără 20, când s-au întors, deja era aprins. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Să vezi că nu poți să le salvezi.

S-au dus toate într-un colț. Dacă trăgeam și una numai până-n fața ușii, fugea înapoi. N-am auzit nimic din casă, câinii n-au lătrat, niciun zgomot, nimic.

Noroc că s-au întors soția și fiica, și așa am mai putut salva câte ceva. Zece minute am avut la dispoziţie, atâta tot", spune bărbatul, cu ochii în lacrimi.

Oile donate de fermierii care i-au sărit în ajutor sibianului.

Lângă casa bunicului său e cea pe care Călin Naiţă a construit-o cu banii câștigați în Spania.

Bătrânul i-a cerut să n-o dărâme pe cea veche cât timp el e în viață, chiar dacă locuia în corpul cel nou, împreună cu familia nepotului său.

S-a stins anul trecut, la 91 de ani, iar Naiță l-a îngrijit până la capăt. Spune că bunicul a fost cel care i-a cultivat dragostea pentru animale.

În 2008, i-a dăruit șase exemplare. Naiţă tocmai se întorsese acasă după 7 ani de muncă pe șantierele dintre Murcia și Almería. Erau și câte o sută de muncitori români acolo, o sută la doi spanioli.

Odată, într-un an, a rămas de Paști în Spania. S-a dus la slujba de Înviere la o biserică românească şi a fost uluit peste câţi conaționali a dat acolo.

Când a aflat că bunica lui se îmbolnăvise, a decis să vină acasă, să aibă grijă de bătrâni.

"Fetița noastră își petrecea doar vacanțele cu noi, în Spania, iar când începea școala, revenea în România. Practic, nu eram împreună".

Între timp, familia Naiță a ajuns la un efectiv de 120 de ovine. "Pe multe le-am crescut cu biberonul. Luam miei de la prieteni și îi puneam pe picioare".

În curtea lui stau la soare 10 câini. Patru dintre ei, ciobănești mioritici în vârstă de câteva luni, se înghesuie unii în alții într-o formație de luptă. Se prăbușesc la picioarele noastre.

"Pe mama lor am dus-o la o altă fermă. S-a întors după două zile. Nici nu știu cum a reușit, că era și autostrada pe traseul ei.

Când am văzut-o în ogradă, am zis că nu mai pleacă de aici. Ce să-i faci, cum s-o mai dai? Nu te lasă inima. Da' haideți înăuntru!"

Dintr-o cameră se aud bufnituri și un lătrat amenințător. Omul zâmbește.

"E un caniș. Nu știu cum se face, dar frații lui, vreo şase-şapte, sunt toți mici, iar ăsta pare o fiară prin comparație.

Sare pe ușă, nu-i convine acuma să stea închis, dar n-am ce-i face, că se aruncă la străini, la picioare. Imediat te capsează".

În sufragerie, pe o pătură, stă Tița, mieluţa salvată din incendiu de Letiţia Naiţă.

"I-am pus numele cu care mă alintă apropiații și familia. Uite ce fotogenică e... Ea nu o să plece niciodată de aici. O ținem în casă, că-i dăm mâncare cu biberonul și noaptea.

Ea e Tița noastră. E micuță, săraca. Încă are probleme ca să stea în picioare și să meargă. Pe ea și pe încă un mieluț am reușit să-i scot din incendiu.

După ce au plecat pompierii, tata a venit cu ea în brațe. E cuminte, mai behăie puțin când îi e foame", spune Letiția, care e studentă în anul I la Psihologie.

"Animalele astea au fost foarte iubite. Nu le-am considerat niciodată doar animale.

Tata venea de la muncă și nici nu mânca până nu mergea la oi să se asigure că au tot. Au fost niște animale foarte iubite. Probabil că și Dumnezeu ne iubește, altfel n-am fi putut să recuperăm dintre ele", adaugă tânăra.

Tatăl ei o încurajează.

"Lasă, o să ne revenim noi. Cu Tița și cu oile pe care ni le-au trimis oamenii ăștia. Vreau să le mulțumesc tuturor. Ne-au întins o mână de ajutor într-un moment cumplit".

Tiţa a fost salvată din incendiul care a lovit familia Naiță. Foto: Raul Ștef