REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

27/06/2017
Foto: Lucian Muntean

Televiziune de sector plătită din bani publici

Consiliul Local al Sectorului 6 al Capitalei va dezbate joi, 29 iunie, un proiect de Hotărâre privind alocarea a 1,2 milioane de lei pentru înființarea, până la finalul anului, a unei televiziuni online de sector și a unei școli de televiziune.

Propunerea aparține Centrului Cultural European Sector 6 – instituția care implementează proiectele culturale şi care are buget anual de 10 milioane de lei. Suma alocată pentru primele 6 luni ale proiectului ar reprezenta mai bine de 10% din acest buget anual.

„Ne dorim realizarea unui nou canal de informare adresat cetăţenilor din Sectorul 6. Această sursă de informare este televiziunea online a Sectorului 6”, se arată în raportul de specialitate al proiectului, semnat de directorul Centrului, Cosmin Teleașă.

Printre rezultatele așteptate se numără „informarea cu privire la proiectele de dezvoltare” sau „promovarea cetăţenilor Sectorului 6 ca principali protagonişti ai programelor şi formarea de prezentatori, editori, reporteri, cameramani din rândul acestora”.

„Vreți să aduceți tineri să-i învățați să facă știri?”, l-am întrebat la telefon pe Cosmin Teleașă.

„Exact, să-i familiarizăm cu conceptul de televiziune, cu conceptul de proiect cultural al unei televiziuni, cu dezvoltarea spiritului comunitar, cu dezvoltarea de aptitudini, cu descoperirea de talente. Încercăm și noi, printr-un proiect pilot, să oferim alte alternative (sic!) cetățenilor din România”, a răspuns directorul Centrului.

Proiectul vorbeşte despre un studio TV cu toate dotările necesare, dar și asigurarea personalului tehnic pentru emisie.

„O parte din servicii vor fi externalizate pentru că, după cum bine știți, posturile sunt limitate în administrația publică locală, iar eu nu-mi permit să angajez tehnicieni, operatori, cameramani”, a mai explicat Cosmin Teleașă.

Consilieri locali revoltați

Proiectul stârnește revoltă în rândul mai multor consilieri locali. Octavian Berceanu, membru al Consiliului General al Municipiului București, consideră că înfiinţarea unei televiziuni nu intră în competența unei administrații locale.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

„Jurnalismul nu se învață în administrația locală și nu este menirea Primăriei să se ocupe de așa ceva. Mass-media trebuie să-și păstreze independența. Un astfel de proiect nu are nicio legătură cu nevoile de informare ale populației. Cetățenii din Sectorul 6 au o mulțime de surse de informare. Este vorba doar despre satisfacerea unei anumite viziuni de partid”, a spus consilierul Octavian Berceanu, membru al USR.

Și Mihai Daneș, consilier local USR în Sectorul 6, atrage atenția asupra poverii financiare pe care ar aduce-o acest proiect apărut de nicăieri.

„Ce nu înțeleg e este presiunea. Când, de la o ședință la alta, ți se transmite documentul fără explicații și ești pus apoi în fața votului, este ciudat. Acest proiect de 300.000 de euro nu a fost prevăzut în bugetul acestui an și există și perspectiva unor rectificări bugetare. Eu, personal, cred că reprezintă o supapă, să vedem ce firmă va fi aleasă pentru a furniza echipamente și servicii.”

Cum arată viața culturală din Sectorul 6

Scopul Centrului Cultural European Sector 6, așa cum este el prezentat pe site-ul oficial, este acela de a dinamiza viața culturală a sectorului. Una dintre modalități este organizarea de evenimente culturale, concerte, spectacole de divertisment și festivaluri.

În luna mai a anului trecut, Centrul Cultural European Sector 6 a plătit 600.000 de lei pe două contracte pentru organizarea unor evenimente: „Iubim2Roți” și „Monica Anghel și Invitații săi”.

Contractele au fost obținute de firma Temple Rentals & Events Production, prin procedura achiziției directe, adică fără licitație.

Cu o lună înainte, firma a obținut în același mod și un contract de circa 55.000 de lei pentru furnizarea de servicii tehnice și artistice pentru slujba de Înviere.

Pe lista realizărilor Centrului Cultural European Sector 6 se mai află organizarea Zilei Europei sau a Revelionului 2012, în Parcul Drumul Taberei.

Recent, Centrul Cultural European Sector 6 a fost partener în organizarea unui concurs de videouri care să prezinte „un obiectiv cultural sau turistic” din Sectorul 6.

Premiile pentru cei trei câştigători au constat în electronice: un laptop, un smartphone şi o cameră video.

Concursul a fost una dintre componentele unui proiect în valoare de 71.000 de lei, care a presupus promovarea, în rândul liceenilor, a unui ghid cu informații despre obiectivele culturale din București, precum și realizarea unui site dedicat.

Iată nivelul videourilor câştigătoare:

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios