Singurătatea satului românesc: "De ce plecăm?! Ce viitor ai în țara asta?"

La poalele munților Codru-Moma, poveștile cu oameni-lupi, strigoi și iele au ieșit din circulație. De actualitate sunt doar aventurile localnicilor care au plecat la muncă în Spania sau în Italia.

"Mergeți la Tărcăița! Acolo, de la fiecare casă e plecat cineva", ne spune Marius Moț (38 de ani), secretarul comunei bihorene Tărcaia. A muncit 5 ani într-o livadă de măslini din Catalonia, după ce a terminat dreptul la Oradea.

"Mă enerva cumplit gândul că lucrez la câmp, iar altul care n-avea pregătirea mea putea sta bine-mersi în țară. Ne doream un trai decent, asta ne-a împins pe toți acolo. Unii și-au mâncat tinerețea, alții n-au vrut să cheltuiască 500 de euro să vină la înmormântarea părinților, dar închiriau mașini de lux când veneau în concediu, pentru a arăta cât de bine o duc ei. Viața era dură peste tot", ne asigură Moț.

Marius Moț, secretarul comunei Tărcaia FOTO (c) Raul Ștef

Marius Moț, secretarul comunei Tărcaia. Fotografii: Raul Ștef

Drumul spre Tărcăița trece printr-o minunată pădure de arini. Satul, aflat la 12 kilometri de Beiuș și la 19 de stațiunea arădeană Moneasa, numără 339 de locuitori și 110 gospodării.

Ulița e asfaltată. Vechea biserică din lemn din 1796, stă în vecinătatea celei de zid, tărnosită în urmă cu 5 ani, chiar în "Duminica migranților români". O mică recunoaștere.

Bătrânii din sat sunt suflete ferecate în muțenie. Aproape orice încercare de dialog se lovește de un zid.

Un bărbat trecut de 70 de ani își amintește de vremurile de glorie ale Tărcăiței. Stă pe banca din fața casei, într-o așteptare resemnată: "Cândva, dimineața plecau și o sută de oameni la muncă în Beiuș. Acum, dacă mai sunt doi. Eu n-am părăsit niciodată satul. Nici nu mai plec nicăieri. Mai am un singur drum de făcut și n-o să vă pot povesti nimic despre asta".

Sătenii în vârstă sunt nostalgici după vremurile de glorie ale Tărcăiței FOTO: Raul Ștef

Sătenii în vârstă sunt nostalgici după vremurile când se pleca la muncă în Beiuș

Mașini cu numere de Spania sau de Marea Britanie trec pe lângă venerabilele Dacii înțepenite în praf. La birtul din sat, atmosfera e mai animată. Sticlele de bere se înghesuie pe mese într-un echilibru precar.

Patru mușterii privesc cu neîncredere apariția camerei de fotografiat. "Ne dați la Proteveu? Nu? Ce vreți? Ah, românii plecați prin Spania și Italia? Zi-le, bă, cum a fost, că tu ai stat 15 ani pe-acolo!".

Spațiul scenic se rearanjează. Ionuț, 30 de ani, cu o barbă nerasă de trei zile, își aprinde o țigară, apoi afișează un zâmbet fotogenic. Își drege glasul până ce toată atenția se mută asupra sa și se întoarce în timp.

Ionuț a muncit 8 ani în Spania FOTO (c) Raul Ștef

Ionuț a muncit 8 ani în Spania.

"6 octombrie 2002. Aveam 17 ani! Am plecat în Spania, unde am muncit 8 ani. Am cules pe acolo tot ce se putea culege, de la măsline până la almendro (migdale). Eram un copil când am plecat, am prins și vremurile bune, dar prin 2007-2008 s-au stricat lucrurile. În 2010 am revenit definitiv și acum lucrez la o firmă de transport internațional din Oradea. Mă rog, definitiv, nu se știe când o tai iarăși. Nu regret deloc experiența asta. Am învățat multe ca sădescurc", povestește tânărul.

Bate cu pumnul în masă și se lansează într-o tiradă. "Spuneți-mi și mie ce s-a schimbat în țara asta în ultimii 10-15 ani? Cum e posibil să lucrezi pe 10 milioane și să-ți întemeiezi o familie pe care s-o întreții? Cum să faci asta? Și mai trist e că românii nu se ajută între ei. Mai repede mă ajută un străin. Sunt și excepții printre noi, dar românul rămâne român. Vrem o țară ca afară și ne gândim la nemți. În Germania, lucrarea e lucrare, ai un program, niște reguli pe care le respecți, iar oamenii sunt corecți. La noi, mai tragi de timp, ne mai facem că lucrăm. România se va schimba în momentul în care oamenii de aici se vor schimba", e convins Ionuț.

Patroana crâșmei se înscrie la cuvânt: "Putieți scrie, domnii, că viața în țara asta e ca p...! Exact, ca p...! Vinie ANAF-ul pe noi, cei mai săraci, iar pe ăia bogați îi lasă în pace!". Ionuț rumegă informația: "Asta-i România, mai pe scurt!". Convivii încuviințează: "Asta-i România! E ca p... Ia mai adă o bere la băieții!".

Dacia albă așteaptă o revizie tehnică FOTO (c) Raul Ștef

Dacia albă așteaptă o revizie tehnică.

La numărul 52 ne întâmpină Emi, un adolescent care lucrează de ani buni în Spania, alături de trei frați și două surori. Acum e venit în concediu și spune că îi e greu să-și mai imagineze viața în România.

Își alege cu grijă cuvintele: "Ce ar trebui să se schimbe în România? Aici nu există legi bune. Acolo nu prea te lasă să arunci cu nimic sau să murdărești. Aici e totul murdar, legile nu se bazează pe morală, ci doar pe interese. Nici acolo nu e perfect, dar se bazează mai mult pe mora...". E întrerupt cu brutalitate de una dintre cumnatele sale.

"Pentru ce îți pui viața pe tavă în fața unor necunoscuți? Pentru cât ești dispus să negociezi interviul acesta? Dacă tot vrei să-ți pui viața pe tapet, cere și tu acolo 200 de euro, 100 de euro, 2 lei, 5 lei...", spune femeia, cu un aer de veritabil negociator FMI.

Emi parează, fără prea multă convingere: "Vorbesc despre mine!".

Pruncul din brațele femeii începe să plângă, și-atunci se dezlănțuie furtuna: "Îmi spuneți voi că nu se plătește pentru interviuri? Astea se fac așa cum vor oamenii să se facă. Lăsați-l în pace, că n-are ce să spună! Sunt zeci de mii de oameni care au plecat în Spania sau în alte părți. Ce să spună? Că o plecat în clasa a cincea, că taică-so e în cimitir și maică-sa în Spania? Ce să mai spună? De ce plecăm? V-ați născut ieri? Ce viitor poți să ai în țara asta?. Lăsați-ne în pace!".

*

Câteva case mai jos o întâlnim pe Lenuța (49 de ani). Frații ei mai ajung în țară doar în perioada concediilor. "Au mers acolo cu speranța că vor reveni când lucrurile se vor schimba în țară. Uite că au trecut 15 ani de atunci. Au viața lor acolo. Nu e ușor nici pentru ei, nici pentru noi. Sper să reușesc să-mi țin copiii în România, să învețe bine și să se realizeze aici". Femeia izbucnește în lacrimi, se scuză și se îndepărtează.

Strada principală din Tărcăița FOTO (c) Raul Ștef

Strada principală din Tărcăița

În curtea familiei Făt, lângă casa părintească, Petru lucrează de ani buni să-și ridice o casă nouă cu banii economisiți în 8 ani de Spania. A plecat în martie 2002 și s-a întors în urmă cu 5 ani.

"M-am dus când s-au ridicat vizele Schengen și, în 8 ani, cred că am văzut Tărcăița doar de două ori. Aveam nevoie de bani ca de aer", spune bărbatul de 53 de ani.

Își duce mâna la piept, ca fotbaliștii care vor să ne asigure de loialitatea față de emblema de pe tricouri. "Uite, Juan Compte Construccions, asta scrie aici. Compte era patronul meu. Aici am muncit, lângă Castellon! Făceam treabă! Dacă te vedeau om muncitor, nu aveai probleme. Dacă meritai 3 euro pe oră, atât primeai, dacă erai meseriaș plătea și 8 euro! Erau zile când puneam gresie într-un almacen (magazin) descoperit, la 47 de grade. Și acum aș mai pleca dacă aș găsi un contract ferm, sigur", spune Petru.

Petru Făt a muncit 8 ani în Spania FOTO (c) Raul Ștef

Petru Făt a muncit 8 ani în Spania.

Se uită în sus și-l cheamă pe Gică Petrescu în ajutor: "Căsuța noastră, cuibușor de nebunii". Mai are mult până să înceapă finisajele: "Toți banii mei s-au dus într-un lucru mort. Casa asta nu se mai mișcă de aici. Plus 20.000 de euro cu care am luat trei mașini. Pfuuu! Uite așa s-au dus"”, zice și fluieră a pagubă. Construcția din fața lui nu se clintește, iar oamenii se întorc la muncă.

Ne întoarcem pe ulițele satului. Tanti Maria își spală covorul la pârâu. Se încovoaie, se opintește, se răsucește cu o îndârjire ireală. La 56 de ani, nu se dă în lături de la munca grea.

Mașina de spălat e un moft inutil al lumii moderne. "Nu spală bine, degeaba! Eu fac cum știu eu, cum am fost învățată", ne spune conspirativ.

Tanti Maria își spală rufele la râu FOTO (c) Raul Ștef

Tanti Maria își spală rufele la râu.

Și fiul ei s-a întors din străinătate. "Vai, Doamne, cât de greu i-o fost! Și nouă, și lui! Acum lucră în construcții, și în Spania tot așa o fost. Și cât de greu îi, Doamne, cu betoanele astea. S-o săturat de străinătățuri, și-o făcut o casă în Beiuș, aia o vrut. Mai trebuie să și-o ghiete, că nu-i gata. Așa că, dragii mei, ușor n-o fost pentru nimeni. Doamne, Doamne, Doamne...", murmură femeia, căutând un punct de sprijin undeva în zare.

Lenuța își așteaptă frații acasă FOTO (c) Raul Ștef

Lenuța își așteaptă frații acasă.

Sătenii din Tărcăița vor continua să-și părăsească vatra și, din când în când, unii se vor mai întoarce să-și contempleze casele cele noi, parcă niciodată terminate.

E povara României din ultimii 20 de ani. Peste 4 milioane de oameni plecați la muncă, despre care nu știm mare lucru. Pentru că banii pe care i-au trimis acasă în acești ani, peste 50 de miliarde de dolari, nu pot vorbi despre viețile lor.

Milioane de români mereu la răscruce, niciunde cu adevărat acasă.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează