Zece legi ale lui Murphy inspirate din birocrația românească

Ilustrația: Dreamstime / Jorgenmac

Săptămâna trecută, după ani întregi în care interacționasem puțin spre deloc cu statul român, am decis să-mi iau inima-n dinți și să înfrunt Birocrația.

Am alergat, zile în șir, pe la notariate și casierii, am strâns chitanțe, am copiat documente și am declarat pe proprie răspundere că vreau – nu să iau – ci să dau bani. În tot acest timp, universul birocratic a părut că are o serie de legi proprii.

Inspirată de această experiență, am elaborat o listă a legilor lui Murphy pentru imprudenții care s-ar aventura în hățișurile de celuloză ale administrației românești.

*

1. În ziua în care îți iei liber ca să alergi după hârtii, funcționarii vor fi, la rândul lor, într-un concediu prelungit.

2. Dacă nimerești instituția și aceasta are porțile deschise, chiar dacă te așezi la coadă fără să protestezi, vei aștepta cel puțin 50 de minute până când cineva îți va spune sec că nu te poate ajuta.

3. În cazul în care te poate ajuta și ai un document în original, fie tu, fie funcționarul, fie un simplu trecător – careva dintre voi o să verse cafea pe el.

4. Dacă nu ai documente plastifiate, așteaptă-te la o ploaie torențială și la un vânt puternic care să-ți împrăștie documentele în cele patru zări și să le găsești dizolvate în vreo baltă.

5. În clipa în care nu găsești un act sau încă le zvânți pe cele înecate de ploaie, îți va fi venit în sfârșit rândul la ghișeu.

6. De fiecare dată când vei vrea să achiți o taxă, fie casieria va fi închisă, fie casiera va fi în pauză.

7. Când vei reuși în final să o achiți, riscul să pierzi chitanța va urca spre 90%.

8. Dacă îți vei rezolva cele mai arzătoare probleme și, pe ultima sută de metri, vei avea nevoie de vreo copie după buletin sau de ceva și mai banal, așteaptă-te ca în fața ta să se afle cel puțin cinci persoane cu probleme serioase.

9. Oricât de chipeș ai fi, fotografiile din acte te vor arăta întotdeauna mai obosit, mai lipsit de vitamine sau mai deformat, pur și simplu.

10. În clipa în care depui, în sfârșit, actele, îți vor fi respinse pe motiv că nu ai un dosar plic sau un dosar cu șină.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează