Trei mărturii despre cum să fii fericit în România

Localitate de la poalele munților Piatra Craiului. Foto: Raul Ștef

Realitatea vieții de zi cu zi din România pare uneori atât de sumbră încât te întrebi dacă poți fi fericit într-o astfel de țară. Editura Humanitas a publicat recent o colecție de texte care arată că există căi de a fi fericit în ciuda tuturor lucrurilor care nu funcționează.

Românii care au trăit toată viața în țară și au cunoscut Occidentul doar în vacanțe pot fi bănuiți că nu au cu adevărat un termen de comparație, așa că am ales fragmente scrise de trei femei care au lăsat Londra, Parisul și New York-ul pentru a se stabili în România.

*

Tatiana Niculescu Bran povestește despre plăcerea redescoperirii Bucureștiului, după 9 ani de ședere la Londra:

Am trăit o adevărată fericire regăsind forfota piețelor, chipurile arse de soare ale țăranilor, tocmeala și țâfna, mirosurile nemaipomenite ale fructelor și gustul, în sfârșit gustul!, legumelor.

Totul mi se părea atât de ieftin și de bun, încât eram dispusă să uit și de rafinatele magazine Waitrose numai ca să zăbovesc în hărmălaia piețelor din București, să casc gura la risipa de culori și de forme, să mă îmbăt de damfuri, să mă plimb prin zumzăiala dintre tarabe și să mă minunez de veșnica nemulțumire de pe fețele cumpărătorilor, care, spre deosebire de britanici, încă își mai permiteau să cumpere legume și fructe la kilogram.

*

Într-un text despre ritmul vieții într-un oraș viu și haotic ca Bucureștiul, Clotilde Armand scrie despre bucuria simplă a meselor în familie:

Ne luăm cu toții micul dejun, unul dintre momentele cele mai plăcute, alături de cină, pe care le petrecem în fiecare zi. Un mic dejun local, cu lapte proaspăt − am fost crescută cu laptele UHT cumpărat săptămânal de la Carrefour și laptele proaspăt mi se pare un mare privilegiu −, cu pâine de la brutărie sau chiar din Covasna, dacă am fost la Obor zilele dinainte, cu unt și gem de la țară, o dulceață de afine sau de vișine crescute în țara soarelui, adică în România. Și mierea, mai ales mierea!

*

Scriitoarea americană Jean A. Harris povestește de ce a părăsit New York-ul pentru București, și apoi pentru un sat din Argeș, în care trăiește alături de soțul ei, Liviu Nicolescu:

Ca atâția români citadini, am moștenit și noi o casă la țară. Acum locuim la poalele dealurilor subcarpatice. De pe pajiștea noastră se vede Piatra Craiului. Avem o casă cu curte în sat și, la capătul unui drum de țară, niște pământ în luncă. Pe dealul din fața casei avem o livadă de pruni. (...)

Oamenii din sat ne aduc ouă, cârnați, gemuri, lapte, bucăți impresionante de carne când se taie porcul, brânzeturi de casă, țuică, flori. Am fost nași la o nuntă. Dar acum am început să mergem și la înmormântări. Asistăm la ultimele suflări ale Evului Mediu. Când va muri satul acesta, lumea va fi mai ștearsă.

*

Niciuna dintre cele trei mărturii nu este scrisă dintr-o perspectivă sămănătoristă. Autoarele nu ocolesc lucrurile care te fac nefericit în România − mârlănia, tribalizarea, lipsa de civilizație, kitschul −, dar descriu un anumit farmec, mai degrabă senzorial decât rațional, al înapoierii față de lumea occidentală.

Poate că acest farmec nu este o temelie pentru o fericire iluminată, de tip scandinav, dar el face posibilă o versiune românească a fericirii, rustică și neplictisitoare.

*

Cum să fii fericit în România, volum coordonat de Oana Bârna, Editura Humanitas, 2017

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează