Sputnik România neagă masacrul de la Srebrenica și glorifică un general condamnat pentru genocid

Captură de pe site-ul Sputnik.

Sputnik România a publicat miercuri, 11 iulie, o analiză semnată de Dragoș Dumitriu în care este glorificat generalul sârb Ratko Mladić, condamnat pentru genocid de Tribunalul Internațional de la Haga.

Sub titlul "Celebru general sârb, curaj total − face praf NATO chiar la Haga!", autorul copiază o știre publicată inițial de Agenția France Presse (AFP) și preluată de France 24, dar și de agenția românească Agerpres, știre căreia îi denaturează sensul.

Ce spune știrea inițială

În 10 iulie 2018, Ratko Mladić a compărut în fața Curții de la Haga, în cadrul unei audieri preliminare. El este condamnat la închisoare pe viață pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității.

Ajuns la 75 de ani, fostul general al sârbilor bosniaci a spus la audiere că starea medicală i se deteriorează în închisoare, că are probleme cu inima și ar fi suferit chiar atacuri de cord care nu au fost consemnate.

Mladić a acuzat NATO că i-a distrus țara și sănătatea, iar, în final, a arătat că nu recunoaște legitimitatea Tribunalului în fața căruia compăruse.

Articolul de pe AFP vorbește despre rolul NATO în încetarea războiului din Bosnia, trupele Alianței fiind cele care au declanșat atacuri aeriene asupra pozițiilor sârbilor bosniaci și apoi au trimis forțe de pace în regiune.

De asemenea, textul menționează masacrul de la Srebrenica, unde forțele conduse de Mladić au ucis peste 8.000 de bosniaci musulmani de toate vârstele, în tentativa de a elimina fizic un segment al populației.

Ce spune "analiza" Sputnik

Autorul denaturează voit sensul știrii de agenție pe care a copiat-o. Dacă, la AFP și Agerpres, Mladić e un criminal de război care lansează acuzații asupra NATO, pentru Sputnik declarațiile sale reprezintă "curaj total".

În viziunea autorului, Mladić "nu renunță la luptă și face praf NATO!".

Mai mult, el nu recunoaște existența genocidului din Srebrenica, numindu-l "un așa zis «genocid»". Și asta exact în zilele în care victimele masacrului sunt comemorate, 23 de ani mai târziu.

Ce spune Tribunalul de la Haga

Ca să înțelegem dimensiunea acestui fals, trebuie să știm ce a însemnat masacrul de la Srebrenica.

decizie oficială a Tribunalului Penal Internațional arată că, în iulie 1995, deși era garantată de ONU ca "zonă protejată", Srebrenica a fost cucerită de forțele armate ale bosniacilor sârbi, conduși de Ratko Mladić.

Aceștia au pus în aplicare planul de a-i executa pe bărbații musulmani care puteau să se înroleze. Rapoartele ulterioare arată că au fost uciși și copii, și tineri, și bărbați peste 65 de ani.

În numai câteva zile, mii de localnici au fost executați exclusiv pe criteriul apartenenței la comunitatea bărbaților musulmani. Decizia citată spune că genocidul a fost realizat intenționat, conform unui plan înainte stabilit.

Peste 8.000 de bărbați, tineri și copii au dispărut în acele zile, fiind descoperiți ulterior în gropi comune. Peste 4.000 de morți identificați cu ajutorul testelor DNA aveau să fie reînhumați în cimitire din Centrul Memorial de la Potočari.

Victime ale masacrului continuă să fie identificate până azi. De pildă, în această săptămână au fost reînhumate 35 de victime.

*

Revenind la Sputnik, nu este prima dată când instituțiile de propagandă ale Kremlinului încearcă să rescrie istoria în favoarea criminalilor.

De pildă, în noiembrie 2017, în timpul vizitei la Moscova a președintelui Cehiei, postul tv al Ministerului Apărării din Rusia anunța că invadarea Cehoslovaciei, în 1968, a fost un act salvator.

Detalii privind metodele prin care acționează propaganda Kremlinului puteți găsi într-un explainer al diviziei de combatere a propagandei din cadrul UE.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează