Ne dați ori nu ne dați fasole cu cârnați?

Foto: Lucian Muntean

Ziua Națională deschide în forță luna tulburărilor digestive (cum altfel decât) cu un festin de fasole și cârnați pus la bătaie de autorități.

În diverse locuri din România se respectă cu sfințenie tradiția, dar sunt și administrații care-și țin cetățenii la regim.

Începem în nord-vest, la Satu Mare. Aici se vor depune jerbe la busturile lui Mihai Viteazul, Avram Iancu, I.C. Brătianu și Iuliu Maniu. Solemnitățile vor fi urmate de un program artistic la Casa de Cultură, unde, printre invitați, se află și Ansamblul Folcloric "Cununița Năzdrăvană".

"Tot de 1 Decembrie, de la ora 16:30, va avea loc un moment culinar tradițional (voluntarii Crucii Roșii vor servi în Piața 25 Octombrie vin fiert și fasole cu cârnați). De la ora 17:30 se va desfășura retragerea cu torțe", anunță presasm.ro.

La Alba Iulia, parada militară va fi una de criză. Nu va putea fi desfășurat întregul arsenal așa cum sperau autoritățile locale.

"Va defila doar personalul, fără transportoare blindate, tunuri antiaeriene, autospeciale de intervenție și alte elemente de tehnică de luptă. Pe surse am aflat că pe deasupra companiilor care vor defila, în locul avioanelor de luptă F16 va zbura un elicopter al SMURD", susțin jurnaliștii de la alba24.ro.

"Programul Zilei Naționale la Alba Iulia va transforma orașul într-o scenă veritabilă și deplină, solemnă și efervescentă, pe care fiecare oaspete al Cetății va regăsi spiritul românesc descătușat, liber și mereu învingător", se arată în comunicatul Primăriei.

Care Primărie a pregătit 12.000 de porții de fasole cu cârnați și varză cu ciolan pentru a supune spiritul descătușat.

Foto: Lucian Muntean

Dacă ești din Ploiești, trebuie să știi că "între orele 11:30 și 13:00, organizatorii vor oferi tradiționala fasole cu cârnați".

Și primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat că va potoli foamea participanților la manifestările de 1 Decembrie.

"Vom începe cu muzică populară, apoi cu discursuri, depuneri de coroane, după care va fi iarăși un moment folcloric. Vor evolua doar artiști ieșeni. Va continua și tradiția cu fasole și cârnați, nu ne oprim.

Broşuri cu fasole, broşuri cu cârnaţi sau broşuri fără fasole şi cârnaţi putem da în celelalte 364 de zile din an. Memoria acelor ostaşi care în timpul războiului au hrănit populaţia din raţia lor alimentară trebuie să rămână ca un gest simbolic pe care să-l facem şi noi pe 1 Decembrie". (sursa: Digi 24)

La Târgu-Jiu sunt pregătite peste 2.000 de porții de fasole cu cârnați. Vinul fiert e bonus. În centrul oraşului sunt așteptați cam tot atâția oameni. 200 de pensionari vor rata însă masa oferită de administrația locală. Ei vor merge la Alba Iulia, într-o excursie oferită gratuit de Primărie.

Primăria Caracal vine cu 1.000 de porții, cocarde și stegulețe tricolore. Slatina, cu de două ori mai multe.

La Râmnicu-Vâlcea se lansează un nou concept de iluminat festiv care lasă în ceață așteptările gurmanzilor.

"De Ziua Naţională, la Râmnicu Vâlcea se va da startul sărbătorilor de iarnă. În seara zilei de 1 Decembrie se va aprinde iluminatul festiv în întreg oraşul, se va deschide Târgul Decembrie Magic şi se va da în folosinţă patinoarul artificial din Zona Centrală.

Scuarul Mircea cel Bătrân îi aşteaptă pe vizitatori cu o imagine feerică de iarnă şi un aspect de basm ca urmare a unui nou concept de iluminat festiv.

Pe de altă parte, cele 28 de căsuţe din târg vor aduce miresmele şi bucuria sărbătorilor tradiţionale, oferind tuturor posibilitatea de a gusta delicii dulci, dar şi de a cumpăra cadouri specifice de sezon.

Tot în scuarul Mircea cel Bătrân vor putea fi admirate o reprezentare tridimensională a scenei naşterii lui Iisus, sau un Copac al dorinţelor, care va fi, cu siguranţă, pe placul mai ales al celor tineri", se arată în comunicatul Primăriei.

Conform ziarului Adevărul, Primăria Hunedoara a cheltuit 100.000 de lei pentru evenimentele din ziua de 1 Decembrie. Cinci coroane de flori, 600 de stegulețe și 2.000 de porții de iahnie cu cârnați reprezintă o parte din cheltuieli.

Municipalitatea din Deva a plătit doar 55.000 de lei, dar, aici, locuitorii trebuie să-și pună pofta în cui și să se mulțumească doar cu folclor și aprinderea luminilor de Sărbători.

O veste proastă și pentru oamenii din Râmnicu Sărat. Ramnicpress.ro titrează:

"Anul acesta, de 1 Decembrie, locuitorii orașului nu vor primi fasole cu cârnați. Autoritățile locale au motivat această decizie prin faptul că, în intervalul 9-10 decembrie, în piațeta din fața Primăriei va fi organizat un târg de obiceiuri și tradiții de Crăciun, unde râmnicenii vor putea mânca diferite bunătăți".

Alte știri de pe site parcă o explică pe prima: "Râmnicul se pregătește de sărbătoare cu aceleași haine vechi și rupte"; "Protest anemic al PNL-ului la Buzău"; "Râmnicul e pregătit pentru iarnă, cel puțin pe hârtie"; "Românii sunt în topul bețivilor din Europa".