Jurnal de mondial (20): cel mai enervant Mondial

Sursa foto: Fifa.com

În mod normal, ar trebui să ne bucurăm: Europa îşi dovedeşte supremaţia. Nu doar că trofeul va fi câştigat de o ţară europeană, dar în semifinale vor juca numai naţionale de pe continentul nostru.

Ar trebui să fie o victorie a organizării tactice, a disciplinei de joc, a concluziei că diferenţa dintre două echipe sensibil egale o face inteligenţa omului care gândeşte de pe margine, combinată cu experienţa în meciuri tari a celor trimişi pe teren.

Şi, totuşi, parcă avem un regret. Parcă nu aşa trebuia să fie, parcă altceva ne-am fi dorit, iar acesta e cel mai enervant turneu final din istorie.

De ce?

Pentru că acesta e Mondialul la care am văzut cele mai multe partide de felul următor: echipa inferioară se apără cu îndârjire, iar echipa superioară, cea care e capabilă de fotbal, se blochează în faţa zidurilor succesive şi îşi pierde inspiraţia în preajma careului advers.

Pragmatism versus disperare, baricade versus impotenţă. Aşa s-a desfăşurat acest turneu. Iar culmea ar fi ca semifinala a doua să fie Suedia-Rusia.

Atunci, victoria zgârceniei ar fi deplină. Atunci, dominaţia structurii asupra excepţiei ar fi confirmată. Atunci, fotbalul ar intra în cotidian, în banalitate, şi nu s-ar mai justifica să îi dăm atâtea zile din vieţile noastre.

Pentru că: de ce ne uităm, din copilărie, la fotbal? De ce învăţăm nume pe de rost, de ce ţinem minte faze şi contexte, de ce contează atât de mult, în cultura noastră, ceva atât de irelevant?

Pentru surpriză, pentru entuziasm, pentru dribling, pentru olé, pentru că ei, titularii, ştiu să facă lucruri pe care noi abia le-am încercat, pentru că meciul din nocturnă e doar expresia oficială a miuţei de pe maidan, pentru că ei au plasă la poartă, nu doar pietroaie la bară, pentru că ei au public şi arbitru care se ia în serios, pentru că ei ştiu să preia şi să şuteze, pentru că inventează soluţii nemaipomenite, pentru că ei creează amintiri.

Altfel, şi noi, copiii ajunşi oameni mari, putem să ne jucăm jocul ăsta. Iar la noi se joacă tot pe goluri şi câştigă cel mai bun, pe bune, incontestabil.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează