Jurnal de mondial (19): când nimic nu-ţi iese

Griezmann şi selecţionerul Deschamps.

În finalul primei reprize a "sfertului" Franţa-Uruguay s-a produs o înlănţuire de momente care pot destabiliza orice echipă: galbenul pentru Bentancur, singurul jucător celest care risca să nu joace în semifinale dacă primea avertisment, apoi golul lui Varane, la prima şansă a europenilor, pe urmă ratarea lui Godin într-o fază similară celei din care se deschisese scorul.

Sunt coordonatele unor neşanse peste care poţi să treci uneori, dar care, de data asta, le-au turnat plumb în ghete jucătorilor lui Óscar Washington Tabárez.

A urmat o a doua repriză în care uruguayenii au încercat, s-au zbătut, dar portarul Muslera a pus bomboana pe coliva echipei. Mâini de plastilină pentru un goalkeeper care nu greşeşte niciodată − ce poate fi mai cumplit de-atât?

A fost o după-amiază de neputinţă pentru Suárez şi ai lui. Vârful Barcelonei s-a agitat, a venit în apărare, a încercat să ajute mijlocul, dar i-a fost prea greu de unul singur.

Accidentarea lui Cavani a văduvit, poate în cel mai important moment, un mecanism de atac care funcţiona excelent şi care produsese minunăţia de gol împotriva Portugaliei.

Edinson Cavani a fost vizibil chinuit că se afla pe bancă, iar sarea pe rană i-a pus-o înlocuitorul lui, Stuani, când a sărit pe sub minge la primul gol al Franţei.

*

Cel mai emoţionant moment al meciului − şi una dintre imaginile pe care nu le voi uita de la acest Mondial − au fost lacrimile fundaşului Jose Giménez, care a început să plângă când încă mai erau câteva minute de joc.

Nu ştiu dacă am mai văzut vreun fotbalist, la un meci de o asemenea încărcătură, care să îşi arate tristeţea înainte de fluierul final, ca o recunoaştere a faptului că nu mai este timp şi că, în viaţă, niciodată nu ştii dacă vei mai avea o a doua ocazie.

A fost un moment definitoriu al acestui turneu final, produs nu de VAR sau de vreo gleznă fină, ci de dorinţa aceea totală, de ambiţia de a câştiga, alergând după fotbalişti mai talentaţi decât tine, de care te ţii doar pentru că eşti un luptător.

Şi asta este Uruguay. O echipă de luptători. Sportivi care nu se lasă niciodată, care nu ştiu ce înseamnă un meci uşor sau o fază abordată lejer. Oameni care dau totul. Mereu. Mulţumim!

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează