Jurnal de mondial (1): Infantino translator

Parcă nici un turneu final de Campionat Mondial, cel puţin de când mă uit eu la fotbal, n-a avut atât de puţină strălucire preliminară.

Acel halou care te atrage cu mult timp înainte, care îl retrezeşte pe copilul din tine şi-i spune − "urmează o lună de meciuri grozave, bucură-te!" −, ţine de marketing, de imaginea ţării-gazdă, de contextul global şi, probabil, şi de vârsta microbistului.

Să sperăm totuşi că, de data asta, va fi invers decât în vorba aia cu "pomul lăudat".

A început cu multe goluri, dar într-un meci mai degrabă plictisitor: Rusia - Arabia Saudită 5-0.

*

Mult mai interesante erau imaginile din loja oficială, cu Vladimir Putin aplecat să discute cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman.

La 32 de ani, acesta e prim viceprim-ministru, dar, neoficial, e considerat omul-forte de la Riyadh − dovadă că a înfiinţat un Departament Anticorupţie care, în noiembrie 2017, într-o singură noapte, a arestat 11 prinţi, printre care câţiva miliardari, ca să le fie limpede cine e noul şef.

Acele imagini − cu preşedintele FIFA, Gianni Infantino, pe post de translator între cei doi lideri − ne reamintesc de ce, în 2010, Vladimir Putin, pe atunci premier al ţării sale, a considerat o miză de prim rang să câştige votul pentru găzduirea Mondialului din 2018: acest turneu contribuie la soft power-ul Rusiei, scoate Kremlinul din izolarea impusă în Occident şi aduce la Moscova, vrând-nevrând, o seamă de personalităţi care vor fi invitate să dialogheze cu organizatorii.

*

Întrebarea dacă Rusia a mituit oficiali ai FIFA pentru a câştiga "licitaţia" din 2010 privind Mondialul din 2018 a rămas în suspensie până în ziua de azi.

Faimosul raport întocmit de avocatul american Michael Garcia spune că nu s-au găsit dovezi în acest sens şi că toţi candidaţii de atunci − inclusiv marele înfrânt, Marea Britanie, care n-a mai reuşit să obţină un turneu final din 1966 − au purtat discuţii private cu oficialii FIFA care aveau drept de vot.

Şi, ca să vedeţi cum se leagă lucrurile, fostul agent MI6 Christopher Steele, care le-a dat americanilor celebrul Memo despre presupusele golden showers ale lui Donald Trump într-un hotel din Moscova, este şi cel care a oferit FBI-ului informaţiile de pornire pentru marea investigaţie ce a dus la prăbuşirea regimului Blatter de la şefia FIFA.

Asta scrie un reporter pe nume Ken Bensinger într-un recent articol din New York Times şi, mult mai pe larg, într-o carte ce stă să apară.

*

Revenind la primul meci de la acest Mondial, se iscă o temă de discuţie cu privire la noua formulă de arbitraj, în care o echipă de supraveghere stă sus, în tribună, cu ochii la monitoare.

Cine are ultimul cuvânt? Se pierde ceva din neprevăzutul arbitrar al fotbalului? Cum îl resimte fluieraşul din teren pe omologul său video, ca pe un fel de Big Brother sau ca pe un ajutor?

*

La turneele finale ale Campionatului Mondial îmi place să descopăr jucători.

Remarcatul de azi e mijlocaşul rus Alexandr Golovin, 22 de ani, care joacă la ŢSKA Moscova.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează