Helga Paris: 30 de ani dincoace de Zidul Berlinului

Fotografii din expoziția Helga Paris: Raul Ștef

Peste 130 de imagini realizate înainte de 1989 în Republica Democrată Germană și în alte state comuniste din estul Europei (inclusiv România) pot fi văzute în expoziția itinerantă "Helga Paris. Fațetele cotidianului în alb-negru", deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până în 11 mai.

Pasionată de fotografie încă din copilărie, Helga Paris (80 de ani) și-a început cariera în domeniul imaginii în 1967. Studiase grafică vestimentară și învățase singură să facă fotografii, inspirată și îndrumată de mătușile sale care lucrau în domeniu.

Despre Helga Paris și despre expoziția care-i poartă numele ne-a răspuns Franziska Schmidt, de la Institutul pentru Relații Internaționale din Berlin (IFA).

*

Cine este Helga Paris?

− Helga Paris s-a născut în 1938 în Pomerania, Polonia, iar la vârsta de 7 ani s-a mutat lângă Berlin, la Zossen. A învățat fotografia pe cont propriu, iar imaginile sale alb-negru au făcut-o celebră.

A documentat diverse stiluri de viață din fosta Republică Democrată Germană (RDG) și este considerată un cronicar al vieții cotidiene germane dinaintea și de după căderea Zidului Berlinului.

Fotografiile ei țintesc să redea oameni și împrejurări într-o manieră cât mai apropiată de realitate. Fără critică, fără admirație, Helga Paris reușește să surprindă stări pe care le lasă necomentate.

Opera Helgăi Paris este deosebit de relevantă pentru fotografia germană. De-a lungul anilor, alternanța între imagini singulare și serii de fotografii a creat un arc peste timp al istoriei germane, care se întinde peste mai bine de 30 de ani.

− Cum a descoperit Institutul German pentru Relații Internaționale (IFA) opera Helgăi Paris?

− Ea a primit mai multe burse pentru a-și susține activitatea de fotograf, iar opera sa a fost cuprinsă în expoziții din muzee de renume ale Germaniei, dar și din alte țări europene.

IFA a adunat unele dintre cele mai relevante fotografii ale Helgăi Paris și le-a așezat într-un format frumos și bine documentat, la fel cum există o expoziție despre Sybille Bergemann.

Cele două se numără printre cele mai faimoase fotografe din Germania de Est și sunt personaje deosebit de relevante ale fotografiei germane, prin tehnica și mesajul lor.

Helga Paris a crescut într-un mediu propice dezvoltării ei ca fotograf, fiind influențată de mătușile care în anii '40 fotografiau de plăcere. Una dintre ele chiar lucra la un atelier de developat poze.

Ulterior, Helga Paris a lucrat la laboratorul DEWAG, unde și-a aprofundat cunoștințele tehnice. Curând după aceea și-a achiziționat primul aparat, iar prima sesiune de fotografii plătită a fost una de modă, pentru revista de tineret "Neues Leben".

Prin seriile ei de portrete, dar nu numai, a reușit să mențină vie amintirea unei lumi trecute, iar asta face ca opera ei să fie deosebită.

Care sunt temele fotografiate de Helga Paris?

− Este interesată de oameni și de dialogul cu ei. Menirea ei ca fotograf − spunea Helga Paris − este să aibă o părere și o poziție, o raportare personală la tema fotografiată. Imaginile sale păstrează chipuri pentru a nu fi date uitării.

− De ce este important ca fotografiile ei să fie prezentate în expoziții itinerante?

− Cu o naturalețe captivantă, fotografiile sale arată aproximativ 30 de ani de istorie germană. Sunt gesturi, priviri și scene cotidiene care surprind viața și experiențele oamenilor din RDG, dar și de după căderea Zidului Berlinului.

Expoziția este trimisă în turnee prin toată lumea, printre altele în India, Rusia, Belarus și Marea Britanie.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează