Facebook exploatează vulnerabilitatea psihicului

Sursa foto: pixabay.com

Foști manageri ai companiei Facebook au început să vorbească despre latura negativă a rețelei de socializare, ale cărei efecte asupra psihicului uman, spun ei, au fost preconizate de la bun început.

Astfel, Chamath Palihapitiya, fost șef al diviziei care se ocupă de creșterea numărului de useri, a declarat într-un interviu acordat celor de la Stanford's Graduate School of Business că Facebook are un impact negativ asupra societății.

Spusele lui sunt citate de site-ul TechCrunch, care a preluat și comentariile în cascadă publicate după apariția interviului.

"Reacțiile rapide, care se succed circular fiindcă se bazează pe stimularea nivelului de dopamină din creier − și pe care noi le-am creat , distrug felul în care funcționează societatea. Nu mai există discurs public. Nici cooperare. Doar dezinformare și neadevăruri".

Chamath Palihapitiya,
fost director de departament la Facebook

Declarațiile lui Chamath Palihapitiya au venit imediat după dezvăluirile lui Sean Parker, fost președinte al Facebook. Acesta a povestit de la ce idee au pornit el și Mark Zuckerberg când au fondat rețeaua.

Parker a spus că au urmărit din start crearea unui mecanism care să consume cât mai mult din timpul și atenția conștientă ale utilizatorilor.

"Dumnezeu știe ce se întâmplă în creierele copiiilor noștri", a mai spus Parker.

Aceste dezvăluiri au fost făcute în cadrul unui interviu acordat celor de la Axios.

"Trebuia să pricepem cum am putea să vă oferim constant câte o doză mică de dopamină. E vorba despre o nevoie circulară de validare socială. Practic, exploatam o vulnerabilitate a psihicului uman. Noi, inventatorii, am înțeles asta de la început, eram conștienți de asta (de implicații − n.r.), dar tot am făcut-o".

Sean Parker, fost președinte Facebook

După interviul lui Palihapitiya, conducerea Facebook s-a simțit datoare să reacționeze. În comunicatul dat publicității se arată că acesta a părăsit compania în urmă cu 6 ani și că, atunci, rețeaua de socializare era cu totul diferit față de ceea ce reprezintă astăzi.

"Crescând, am înțeles responsabilitatea care ne revine. Ne luăm rolul foarte în serios și ne străduim să ne îmbunătățim performanțele.

Am investit în cercetări derulate de experți din zona academică pentru a înțelege efectele serviciilor pe care le oferim asupra stării de bine a oamenilor și am folosit rezultatele în procesul de dezvoltare a produselor noastre", se spune în comunicatul Facebook.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează