"Există armeni născuți în România care fac călătorii imaginare pe străzile copilăriei lor"

Fotografii: Andreea Tănase

Finalul lunii aprilie înseamnă, pentru comunitățile armenești din întreaga lume, comemorarea genocidului declanșat în 24 aprilie 1915.

Documentele vorbesc despre circa 1,5 milioane de armeni creștini uciși de armata turcă până în toamna anului 1916.

Supraviețuitorii au fost deportați în lagăre ori s-au refugiat în SUA, America Latină, Franța, Siria sau România.

Imagine de la Memorialul genocidului armean din Erevan.
Imagine de la Memorialul genocidului armean din capitala Armeniei, Erevan.

În prezent, comunitatea armenească din țara noastră mai numără doar vreo 6.000 de persoane.

Pentru a-i cunoaște pe acești oameni, fotojurnalista Andreea Tănase a documentat timp de trei ani (2007-2010) proiectul intitulat "Armenians in Romania".

Publicat în 2015, albumul cu acest titlu (care poate fi achiziționat de aici) conține fotografii și texte despre descendenți ai unor vechi familii de imigranți armeni.

Regimul comunist i-a forțat să își ascundă identitatea, astfel că mulți dintre ei nu-și mai cunosc limba și tradițiile.

Într-un interviu pentru PressOne, Andreea Tănase povestește cum s-a documentat și ce a aflat despre tragedia armenilor, care le este necunoscută multora dintre noi.

− Cum ai devenit interesată de această temă, a genocidului împotriva armenilor?

Andreea Tănase: Orice jurnalist care găsește un subiect puțin documentat își va dori să vorbească despre el. Atunci când descoperă importanța subiectului, dorința de a-l documenta se amplifică.

Curiozitatea personală se transformă în interes profesional și, astfel, jurnalistul începe să descopere povești pe care le consideră interesante și importante pentru public.

Nu întotdeauna un jurnalist poate schimba percepția oamenilor asupra situațiilor pe care le prezintă, dar măcar reușește să le atragă atenția și să le prezinte lucruri despre care știau foarte puține sau nimic.

Muzicianul Harry Tavitian.

Recunosc că am aflat târziu despre Genocidul Armean și nu din cărțile de istorie, cum ar fi fost firesc, ci din versurile formației de muzică rock System of a Down.

Pentru mine a fost un moment decisiv, iar în perioada în care am început să mă documentez despre genocid, mi s-a conturat și ideea de a face un reportaj despre armenii din România.

Acest proiect s-a dezvoltat pe parcurs, când am descoperit cât de puternică a fost comunitatea armenilor în România și cât de importantă a fost influența lor în dezvoltarea economică, socială, politică și culturală a țării noastre.

De exemplu, multe dintre personalitățile importante ale României aveau origini armene. În Transilvania au existat trei orașe armenești: Gherla (județul Cluj) − sau Armenopolis, așa cum era denumirea inițială −, Dumbrăveni (Elisabetopol), în județul Sibiu, și Frumoasa (județul Harghita), iar în Gheorgheni trăia o importantă comunitate de armeni.

În Moldova, armenii au fost foarte influenți mai ales în domeniul comerțului, principalele rute comerciale intersectându-se cu această zonă.

Unul dintre domnitorii Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, avea origini armene; un important afacerist, proprietar de han și diplomat de la începutul secolului al XIX-lea, Manuc Bei, era armean; Vazken Balgian devenit Vazken I, Catolicos al Tuturor Armenilor, s-a născut în București.

Politicienii Varujan Vosganian și Varujan Pambuccian, muzicianul Harry Tavitian, scriitorul Ștefan Agopian, baritonul Eduard Tumagian, Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Vasile Misir, Theodor Aman, Garabet Ibrăileanu, Dumitru Bagdasar, Ana Aslan sunt câteva dintre personalitățile armene care și-au lăsat amprenta asupra istoriei țării noastre.

Românii știu foarte puține lucruri despre armeni, care sunt deseori confundați cu machidonii sau albanezii.

În manualele școlare sunt foarte puține informații despre armeni și foarte puține referiri, sau deloc, la Genocidul Armean. Acesta este motivul pentru care am ales să documentez această comunitate.

Seri medievale organizate la mănăstirea Zamca, Suceava.

Care este legătura României cu Genocidul Armean?

− Este foarte important ca noi toți să ne cunoaștem istoria, să o înțelegem și să o acceptăm, cu toate momentele ei negre.

Tragedia unui popor, așa cum este un genocid, ne afectează și ne privește pe toți. Este esențial să înțelegem, de exemplu, de ce sunt armeni în România.

Țara noastră a fost una dintre primele și puținele țări care și-a deschis porțile pentru a-i primi pe refugiații armeni din timpul genocidului.

Acest demers politic a condus la schimbarea legilor țării și a naturii etnice a comunităților.

Unul dintre cumpărătorii cărții mele este un armean care locuiește acum în New York. De fiecare dată când este posibil, îmi place să îi cunosc pe oamenii care îmi cumpără cartea și îi întreb de unde vine interesul lor pentru un astfel de material documentar.

În capitolul despre Genocidul Armean este și o poveste despre 198 de copii armeni refugiați ai genocidului, ajunși în portul Constanța în anul 1923 și găzduiți pentru câțiva ani în orfelinatul de la Strunga.

Registrul cu fotografiile și datele lor există și astăzi, a fost digitalizat și poate fi accesat online.

I-am trimis domnului menționat mai sus link-ul și am primit următorul răspuns:

"Hrant Hovnanian, tatăl meu, este pe pagina 20, matricola 118, iar lângă fotografie este scris în armenește: originalul fotografiei a fost trimis la NY. Piuzant este fratele mai mic, este pe pagina 11, matricola 49, a murit la București și este înmormântat la Cimitirul Armenesc din București. Vahram, cel mai mic dintre frați este pe pagina 4, matricola 21 și a avut aceeași soartă ca Piuzant. Fratele cel mai mare, Kricor, nu a fost la Strunga, a stat cu bunica la București să-și facă un rost".

Cred că această poveste spune multe despre rolul demersului meu și despre importanța păstrării vii a trecutului, de care trebuie să ne amintim mereu și pe care trebuie să-l înțelegem, pentru că este parte a prezentului.

Când a fost asasinat jurnalistul turc de origine armeană Hrant Dink (în data de 19 ianuarie 2007, în centrul Istanbulului), cred că toată lumea a înțeles că Genocidul Armean nu s-a petrecut cu un secol în urmă, ci că este încă în desfășurare.

Din păcate, istoria este ciclică și tragediile de genul acesta se derulează încă sub ochii noștri. Nu știu dacă vom învăța vreodată ceva din greșelile trecutului, dar avem datoria de a vorbi despre ele.

GALERIE FOTO. Catedrala armeano-catolică din Dumbrăveni.
Interiorul catedralei armeano-catolice din Gherla.
Muzicianul și muzeograful Zareh Arachelian discută cu Sirpughi Horighian în fața bisericii armenești din București.
Părintele Avedis Mandalian.
Imagine din catedrala armeană "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din București.

Unde ai găsit informațiile necesare pentru începerea proiectului?

− Pentru a realiza acest documentar am călătorit în 16 orașe din România, în Republica Moldova, Bulgaria și Armenia. Am fotografiat, am realizat interviuri și am consultat cărți și arhive.

În cartea mea nu sunt doar fotografii, ci și texte, care cuprind interviuri și referințe istorice.

Nu este un simplu album de fotografie, este un material documentar care îmbină imaginile cu textele sau, cum îmi place să spun, textul curge pe marginea fotografiilor.

De mare ajutor în documentare mi-a fost redactorul-șef al publicației armenești "Ararat" din România, Mihai Stepan-Cazazian, care mi-a oferit multe informații despre comunitate și contactele liderilor filialelor din țară, tot el fiind și unul dintre susținătorii proiectului meu.

Așadar, având această recomandare, mi-a fost mai ușor să pătrund în anumite comunități, dar nu peste tot.

Populația României, în special cea de vârstă înaintată, a rămas cu acea teamă față de persoanele străine, în special față de jurnaliști, teamă indusă de starea de teroarea psihologică din perioada comunistă.

De multe ori am fost primită cu o doză de scepticism și de câteva ori mi-a fost refuzată solicitarea de a realiza anumite interviuri sau de a fotografia anumite lucruri.

Pentru a putea completa poveștile despre comunitățile armene, a trebuit să revin. Nu toată lumea a înțeles demersul meu jurnalistic și mulți s-au întrebat de ce fotografiez de așa multă vreme comunitatea.

Însă un produs documentar de calitate nu se poate realiza peste noapte și este nevoie de timp pentru a cunoaște și înțelege o comunitate și pentru a-i descoperi poveștile.

Au fost întâlniri care te-au schimbat?

− Am întâlnit foarte mulți oameni interesanți și povești care merită a fi trasmise mai departe. Destinele tuturor celor cu care am vorbit sunt legate de Genocidul Armean.

Multe dintre povești au o notă de tristețe sau de nostalgie, dar toți armenii din România cu care am vorbit mi-au spus că sunt recunoscători acestei țări pentru că le-a oferit posibilitatea de a-și țese destinele într-un mod onorabil.

Există armeni în România care nu au vizitat niciodată Armenia, dar visează mereu la ea. Există armeni născuți în România care acum locuiesc în Armenia și care fac călătorii imaginare pe străzile copilăriei lor.

Există, în cartea mea, povestea unui armean din Frumoasa, lângă Miercurea Ciuc, Peter Baci, care a scris și citit zilnic în limba armeană pentru a nu o uita.

Trebuie să menționez că în Transilvania sunt foarte puțini cei care cunosc limba armeană. Tot în Transilvania, în Dumbrăveni, un preot care a slujit în biserica armeană și-a dorit ca inima lui să rămână în biserică, și acolo este și astăzi.

Sunt multe povești interesante, dar mult mai importantă este istoria armenilor în țara noastră.

Documentând această comunitate am înțeles cât de important este să ne cunoaștem trecutul și să îi ascultăm pe oamenii din jurul nostru. Doar așa vom afla cine suntem cu adevărat ca nație și vom putea porni pe calea schimbării.

Eufrosina Aneta Costeschi și fratele ei, Bogdan Costeschi, în casa lor din Botoșani.
© Andreea Tănase – Toate drepturile sunt rezervate. Ele sunt protejate de legile în vigoare privitoare la drepturile de autor. Reproducerea integrală sau parțială a textelor și fotografiilor din albumul "Armenians in Romania. The Stories of the People Close to Us", precum și stocarea în orice sistem sau transmiterea sub orice formă sau prin orice mijloace, electronic, mecanic, fotocopiere, înregistrare sau altele, este permisă doar cu acordul autorului.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează