Despre anxietatea apăsătoare a știrilor

Foto: Marjan Grabowski / Unsplash.com

Cota de știri pozitive, propusă recent de ministrul PSD Doina Pană, este o soluție ridicolă pentru o problemă serioasă. Institutul Reuters de la Universitatea Oxford publică anual un raport despre starea jurnalismului în lume. Una dintre tendinţele observate în acest an este apariția unui segment important de public care evită tot ce înseamnă news.

Acest fenomen este mai răspândit în Turcia și Grecia, unde situația internă este turbulentă, și mai puțin prezent în țările stabile și prospere, cum sunt cele scandinave. România este undeva la mijloc.

Sursa: Reuters Institute Digital News Report 2017

Tot mai mulți oameni se simt copleșiți de torentul de știri deprimante, dar și de alarmismul de pe rețelele de socializare. Această revărsare de negativitate din ecrane către mințile și sufletele noastre duce la un fel de burnout informaţional. Sar siguranțele, cum ar spune Andrei Pleșu.

Unii oameni simt că nu le face bine să afle despre toate scârnăviile care se întâmplă în lume, așa că preferă să nu știe. Dacă ești suficient de informat ca să votezi în cunoștință de cauză, la ce bun să ții bilanțul atentatelor teroriste sau pe cel al inundațiilor din Texas?

La un an după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, C.S. Lewis, care nu citea ziarele vremii și nici nu asculta știrile la radio, îi scria unui fost student:

Printre relele difuzării rapide a știrilor este că necazurile lumii întregi ajung la noi în fiecare dimineață. Eu cred că fiecare sat este făcut să simtă milă pentru bolnavii și săracii săi, pe care îi poate ajuta, și mă îndoiesc că este datoria vreunei persoane private să-și fixeze mintea asupra unor probleme în care nu poate fi de ajutor. (Aceasta ar putea fi chiar o scăpare de la binefacerile pe care chiar le putem face celor pe care îi cunoaștem.) Mulți oameni par să creadă că simpla stare de îngrijorare este în sine meritorie. Eu nu cred că este.

Atunci când un om refuză să mai urmărească știrile, ba chiar le recomandă și altora să facă la fel, el este supus oprobriului de cetățeni bine informați, convinși că ar fi o datorie civică să te păstrezi mereu la curent cu ce se întâmplă în țară și în lume.

Orice om de bună credință simte la un moment dat această tensiune între instinctul de a se proteja de știrile negative și datoria de a fi informat. Şi nu există rezolvare ușoară la această problemă.

Oamenii care se lasă informați la voia întâmplării – de știrile superficiale de la televizor sau de un feed programat să dea dependență – nu sunt nici bine informați și nici feriți de anxietatea fluxului interminabil de știri.

Alternativa ar fi ca fiecare dintre noi – cunoscându-și prioritățile, timpul disponibil și limitele emoționale – să se întrebe: ce sunt dispus să aflu despre ce se întâmplă în lume și care sunt canalele de informare adecvate?