De ce refuză "generația Y" să intre în politică

Protestele din 2014 au stat sub semnul dispreţului pentru toată clasa politică. Foto: Raul Ştef

Persoanele născute între 1980 și 2000 − așa-numiții millennials − au argumente solide când refuză să intre în politică, a constatat autoarea americană Shauna Shames, care a petrecut câțiva ani intervievând aproape 800 de studenți de la universități de top din Statele Unite.

Printre instituțiile incluse în cercetare se numără și Universitatea Harvard, unde Shames și-a susținut teza de doctorat în științe politice, în 2014.

Volumul ei, intitulat Out of the Running: Why Millennilals Reject Political Careers and Why It Matters, conturează un portret al adultului de până în 35 de ani în relație cu societatea și, mai ales, cu sistem politic al democrațiilor liberale.

Când elita intelectuală refuză să intre în politică, democrația este slăbită

Shames și-a ales intervievații din segmentul celor care se descriu ca ambițioși și care au deja o traiectorie precisă în carieră.

Practic, cercetarea sa pornește de la o întrebare simplă:

De ce tinerii nu doresc, în general, să urmeze o carieră politică? 

Dacă tocmai elita intelectuală refuză să se implice, baza de selecție a partidelor se restrânge, opțiunile electorale ale populației se reduc, iar democrația este slăbită.

Shames face distincție între cauzele care țin de personalitate (de pildă, unii intervievați spun că sunt timizi și nu au curajul să vorbească în public) și cauzele care țin de campaniile electorale – costurile financiare, disecarea vieții private de către mass-media și altele.

Motive întemeiate să nu candidezi

Primul capitol al cărții, intitulat Good Reasons Not to Run (Motive întemeiate să nu candidezi), debutează cu un fragment din interviul pe care Shames i-l ia unui student de la Harvard pe nume Jared.

Acesta spune că un factor important îl reprezintă polarizarea excesivă a mediului politic.

"Cred că, dacă privești în urmă, la anii '60, '70 și chiar mai în spate, existau partide, exista politică partizană (...), dar nu era agresivitatea pe care o văd acum și care este foarte neliniștitoare. 

Asta contribuie la starea de rău general în care ne aflăm acum, stare în care pare că nimic nu poate fi îndeplinit, pentru că totul se reduce la a marca puncte. 

Am putea face asta ca să reducem șomajul, am putea să extindem ajutoarele sociale, am putea să dăm bani școlilor, dar nu vreau să facem asta, pentru că partidul celălalt ar ieși bine, așa că mai bine nu facem nimic. 

Și atunci, de ce avem sistem politic? De ce v-am ales pe voi să ne reprezentați, dacă nu se face nimic?" 

Alți tineri intervievați de Shames vorbesc despre imposibilitatea de a avea rezultate în politică pe cont propriu. Ei se plâng că, odată ales, un politician are tendința de a se concentra asupra păstrării funcției, uitând, de cele mai multe ori, de promisiunile din campanie.

O generație diferită "în toate privințele"

Shames se folosește în carte de un raport întocmit de Pew Research Center care schițează portretul-robot al unui millennial:

"Detașat deopotrivă de organizațiile politice și de cele religioase, legat de ceilalți prin rețele sociale, împovărat de datorii, sceptic în privința celorlalți, nu se grăbește să se căsătorească, dar este optimist când vine vorba despre viitor". 

Raportul Pew Research notează că această generație este diferită de precedentele "în toate privințele".

Un factor important este, pentru cei chestionați, modul în care sunt finanțate campaniile electorale. Astfel, mulți spun că nu candidează pentru că le repugnă ideea unor sponsori, în vreme ce peste 50% ar fi dispuși să candideze dacă toate campaniile electorale ar fi sprijinite exclusiv din fonduri publice.

Datele statistice culese de autoare mai arată, printre altele, că:

– 78% dintre cei chestionați ar lua în calcul posibilitatea de a se implica în politică dacă nu le-ar fi invadată intimitatea;

– 73% au fost de acord cu afirmația potrivit căreia nu s-ar simți bine să ceară donații de la sponsori;

– 36% au fost de acord cu afirmația potrivit căreia în peisajul mass-media de astăzi, ai fi nebun să candidezi;

– 29% au fost de acord cu afirmația potrivit căreia politicienii mint frecvent.  

Deși cei mai mulți intervievați văd în implicarea politică o aventură ale cărei costuri depășesc beneficiile, autoarea insistă asupra faptului că raportul costuri-beneficii poate fi ajustat, astfel încât participarea să fie încurajată, iar cetățenii să aibă o paletă de opțiuni superioară și mai largă.

Concluzia este că membrii generației Y vor fi dispuși să intre în politică atunci când vor fi convinși că asta s-ar  putea solda cu un rezultat palpabil și pozitiv pentru societate.

Până atunci, ar trebui ca aceia care dețin pâinea și cuțitul să ia în calcul predarea ștafetei. Vă vine în minte vreun exemplu recent de om care a renunțat la putere de bunăvoie?