Foto: Anna Dziubinska / Unsplash

Într-o lume în care tot mai mulți dintre noi au deadline-uri, rate la bancă și prea puțin timp liber, stresul este inevitabil. Asta ne împinge să căutăm soluții rapide pentru combaterea stresului, însă fără a înțelege cum funcționează stresul și care este rostul lui.

Multe dintre lucrurile pe care le știm despre stres i le datorăm endocrinologului maghiaro-canadian Hans Selye. El a fost primul cercetător care a studiat felul în care organismul reacționează la pericol.

Când ne simțim în pericol, centrul de comandă al creierului, hipotalamusul, pune la treabă glandele suprarenale, care eliberează în sânge hormoni precum adrenalină și cortizol, declanșând o serie de schimbări fiziologice.

Inima bate mai repede ca să trimită mai mult oxigen și glucoză către mușchi. Mușchii se încordează. Apar primele picături de transpirație. Căile respiratorii se lărgesc, lăsând plămânii să primească mai mult oxigen, care apoi e trimis către creier.

Respirația devine mai rapidă. Auzul, văzul și celelalte simțuri devin mai acute. Sistemul imunitar intră în alertă și e pregătit să se ocupe de potențialele răni. Durerea cauzată de aceste răni va fi diminuată de hormonii analgezici care inundă sângele.

Acest mecanism de supraviețuire este numit fight or flight: luptă sau fugi.

Corpul uman a învățat să facă automat tot felul de ajustări fiziologice pentru a lupta mai bine sau a fugi mai repede atunci când se simte amenințat.

Multă vreme, oamenii de știință au crezut că acesta este singurul tip de stres și că efectele sale sunt dăunătoare pentru organism, însă această înțelegere unidimensională a stresului a fost revizuită în urma unor studii mai aprofundate.

După 40 de ani în care a pus mai toate problemele omului modern pe seama stresului, Selye a fost primul care și-a dat seama că există și un stres benefic, deși efectele neuroendocrine sunt identice cu ale stresului obișnuit.

În autobiografia care a devenit testamentul său academic, Selye a ajuns la concluzia că "stresul nu e ceea ce ți se întâmplă, ci felul în care reacționezi la ce ți se întâmplă".

Deși pare o lecție luată din "Manualul" lui Epictet, această perspectivă stoică asupra stresului a devenit tot mai populară în ultimii ani, datorită unor psihologi precum Kelly McGonigal, de la Universitatea Stanford.

Numeroase studii arată că stresul e toxic atunci când nu te simți pregătit pentru ce ai de făcut, când te izolează de ceilalți și când ești nevoit să faci lucruri împotriva voinței tale.

Aceste condiții nu pot fi evitate complet, dar sunt influențate de felul în care privești stresul.

În general, stresul este semnalul că ceva care contează pentru noi este pus în joc. Stresul ne ajută să ne concentrăm mai bine când avem un examen, un interviu pentru o slujbă sau o prezentare în public.

Dacă n-am fi stresați în astfel de situații, n-am putea performa la nivelul maxim de care suntem capabili.

Concluzia lui McGonigal este că acei oameni care încearcă mereu să se ferească de stres ajung să fie copleșiți de stres. În schimb, cei care se adaptează și învață ceva din experiențele dificile devin mai puternici și excelează atunci când sunt sub presiune.

*

Recomandare de lectură: Kelly McGonigal − Partea pozitivă a stresului. De ce stresul îți face bine și cum să-l folosești în favoarea ta.