"Dacă o să vină un mare cutremur, va fi foarte rău"

Inginerul structurist Dragoș Marcu. Foto: Lucian Muntean

Dincolo de preț, zonă și confort, ne dorim ca locuința pe care o achiziționăm să ne ofere în primul rând siguranță.

Într-un interviu pentru PressOne, Dragoș Marcu, președintele Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, atenționează că, asemenea multor sectoare ale societății românești, și în domeniul construcțiilor este o harababură.

Diferența este că, în cazul unui mare cutremur, efectele inconștienței unor dezvoltatori vor fi catastrofale.

*

– Cum poate afla un cumpărător cât de rezistentă este la cutremur locuința pe care o vizează?

– Trebuie urmărită legalitatea, bună sau rea, cum este ea, dar e primul punct. Apoi, modul în care ea a fost respectată. Vă sfătuiesc să vă asigurați că există o carte tehnică a construcției. Este un lucru foarte important. 

Apoi, cât de bine este ea pusă la punct, mai stăm de vorbă. Teoretic, o carte tehnică conține ansamblul documentelor de proiectare și de șantier care atestă respectarea calității. Ce-i drept, multe documente se și fabrică, există comisii de recepție la fiecare construcție, unele mai serioase, altele mai puțin. Rigorile astăzi sunt destul de importante, mai ales în ce privește structurile de rezistență, dar și respectarea normelor de prevenire a incendiilor. 

Dincolo de toate, este recomandabil ca pe cartea tehnică să se uite un specialist. El poate fi un inginer, arhitect, expert tehnic de rezistență etc.

– Ce inadvertențe pot apărea în cartea tehnică?

– În principiu, dacă există cartea construcției și acea comisie de recepție, lucrurile ar trebui avizate corespunzător. 

Dar acum este drept că am văzut de curând, la o casă particulară, absolut întâmplător, o situație dramatică lângă București. În comisia de recepție figura toată lumea bună a localității, ca să zic așa, iar clientul respectiv era disperat că a cumpărat o casă și și-a dat seama că nu e casa pe care știa că a cumpărat-o. 

Ea avea toate aceste documente de recepție, doar că era o mare diferență între ce se proiectase și ce se executase. Casa are probleme din punct de vedere al rezistenței și al stabilității. Deci diferențele erau mari, la nivel de inconștiență, dar și alte probleme ușor de remarcat. I-am și întrebat cum v-a fost astă-iarnă în casă? În momentul în care toți pereții exteriori sunt de 15 centimetri, din BCA, atunci tot transferul termic e cum e, și costurile la energie – enorme. 

Casa era ridicată de un dezvoltator așa cum există mii de dezvoltatori. Pornesc cu două case mici și încearcă să le vândă și tot așa, dar trebuie să ne ferim să punem etichete. Sunt și marii dezvoltatori, în general din exterior, dar și câțiva locali, care fac treabă foarte bună.

– Cum alegem un dezvoltator de încredere?

– În privința marilor investiții, că sunt ele clădiri de birouri sau rezidențiale, pot să spun că există mai puține suspiciuni, pentru că, în general, fiind de dimensiuni mari, beneficiază de aportul unor proiectanți buni, a unor echipe bine puse la punct. 

La investițiile mari sunt și comisii mai mari care reprezintă diverse instituții, oamenii nu-și permit totuși să facă rabat de la calitate. 

Nu contează neapărat anul construcției și nici zona, pentru că au apărut fel de fel de dezvoltatori de calitate și moralitate discutabile.

Ne punem problema asta și la nivelul asociației față de investiții chiar mai mari, rezidențiale, mai la margine de București. Sunt făcute cu caracter social, dar există o presiune formidabilă pe costuri. Și, când se întâmplă asta, apar și compromisurile. 

Când asta este abordarea generală, nu se vor duce la o companie mare de proiectare care plătește salarii la alb, cumpără softuri de programare și plătește niște ingineri buni. Lucrurile astea conduc la anumite costuri.

Nu zic că nu sunt și firme de apartament foarte bune, dar nu poți să faci un bloc de 10 apartamente cu doi proiectanți. E cam tras de păr. Și dacă sunt extrem de prolifici, apoi trebuie să contrasemneze și niște verificatori tehnici care își asumă în aceeași măsură responsabilitatea. 

Și aici trebuie să vă spun că există din păcate verificatori și verificatori. Cu alte cuvinte, ștampilele astea de verificatori se pot pune tot pe bani foarte puțini și pe verificare zero.

Într-o societate în care vedem că aceleași lucruri au înțelesuri diametral opuse, în care există două tabere care dețin adevăruri diferite, așa și la nivelul unei celule, cum este domeniul nostru, lucrurile sunt similare.

Cartierul Aviației din nordul Capitalei. Foto: Lucian Muntean

Dar există un nucleu de entități care concură la respectarea legii și asigurarea calității. Așadar, este foarte importantă reputația unui proiectant, a unui constructor, trebuie văzut cu cine a lucrat el. 

Sunt și companii străine mari care nu vin să se compromită aici. Sigur, vin să câștige, dar au o regulă economică clară. Dacă pot construi într-un anumit buget ca să iasă pe profit, se bagă pe piață. Dacă nu, nu. Nu iau în calcul scurtături.

De asemenea, clădirile mai vizibile din zona centrală a orașului sunt mai vizibile de către Autoritatea de Stat în Construcții.

De asemenea, în investițiile publice, statul este mai prezent, în cele mai private – mai puțin prezent, pentru că ajunge când poate. 

Totuși, la lucrările mari, importante, acolo își trimit prima dată oamenii. Lucrări mici înseamnă și bloculețe de 4-5 etaje ridicate în cel mai bun cartier al Bucureștiului, în Cartierul Francez. Asupra multora dintre ele există suspiciuni serioase. 

În concluzie, în cazul acelor construcții singulare, ridicate de persoane particulare fără amplitudine, sfătuiesc angajarea unui expert să arunce o privire, deși o expertiză poate implica niște costuri mai mari.

"Există din păcate verificatori și verificatori. Cu alte cuvinte, ștampilele astea de verificatori se pot pune tot pe bani foarte puțini și pe verificare zero."

– În acest context, cum putem creiona efectele unui mare cutremur?

– La noi, construcțiile se calculează având ca prim obiectiv siguranța vieții, dar mai există o condiție care se referă la starea-limită de exploatare normală și se referă la limitarea avariilor. 

Un cutremur mare s-ar putea să vină sau s-ar putea să nu vină, dar dacă o să vină, va fi foarte rău. Sunt scenarii în privința numărului de morți și într-adevăr, vor fi foarte mulți, dar pe de altă parte trebuie să fim la fel de îngrijorați de pierderile materiale pe care le vom avea. 

Chiar la construcțiile bune, pot fi așteptate pierderi materiale. Consolidările avansează greu. 

Eu am o suspiciune cu privire la fațade, nu cred că vor omorî pe nimeni. La cutremurul din 1990, au murit două persoane. Ieșeau două femei dintr-un magazin și le-a lovit un parapet de balcon în cap. Au fost un hazard și o soartă incredibilă, dar costurile de reparații nu sunt concentrate pe elementele structurale. Dacă o fațadă a căzut, gândiți-vă la costurile de reparație și la consecințele sociale, unde îi muți pe oamenii ăia?

Experiențele arată că la cutremurele recente din Japonia, din Noua Zeelandă, consecințele au fost incredibile. În Noua Zeelandă au căzut clădirile victoriene și au mai căzut și structuri noi, dar mult mai puține. Totuși, când au luat structurile la periat, au remarcat că 60% din centrul orașului trebuie demolat și reconstruit. Altfel, costurile ar fi fost și mai mari. Ca să plătească așa ceva se estimează datorii pe trei generații de acum. Un astfel de dezastru ne-ar trage economic foarte mult.

Dincolo de cele câteva sute de locuințe expertizate cu risc seismic, care eu nu cred că sunt mult mai multe – abia zilele trecute am terminat de expertizat o clădire cu grad 1 de risc care nu fusese până atunci clasată –, există suspiciuni și în privința clădirilor din anii '60-'70. Mai încoace, normele s-au mai înăsprit. 

Fondul de după 1977 a venit cu acumularea unei experiențe nefericite, care este covârșitoare în practica de construire. Apoi, abia după 1992, a venit un cod modern de proiectare și normele s-au mai înăsprit în 2006, apoi în 2013. 

A fost un efort mare în ultimii 20 de ani să se alinieze la codurile noastre proprii aceste eurocoduri care nu sunt obligatorii.

Richter spunea că nu există în lume un cutremur care să expună așa de multă populație ca cel vrâncean. Bine, lucrurile sunt și nu sunt așa. La Mexico City este o populație cât toată populația României, deși pe atunci nu era așa. Ideea e că, la noi, cutremurul are efecte asupra unei arii foarte extinse.

– De ce este atât de lent ritmul de consolidare?

– Sunt multe aspecte juridice, blocuri vechi locuite de oameni în vârstă care nu au bani să susțină costurile sau nu îi mai interesează. Oamenii se alarmează și când li se pune bulină roșie că nu mai reușesc să vândă.

Dacă sunt monumente istorice, intervenția nu e facilă. Abordarea este mai degrabă de ameliorare decât de consolidare, pentru că există multe restricții cu privire la prezervarea caracterului artistic al construcției.

În plus, multe dintre blocurile cu probleme sunt lipite de alte clădiri. La Romană, la blocul Leonida, a picat un tronson după ce celelalte tronsoane i-au dat un brânci. Există acest risc de contaminare.

După complicațiile juridice există și o parte socială: unde îi duci pe oameni?

Există și o problemă de abordare specifică oricărei construcții vechi, mai ales când consolidarea se face cu bani de la stat. E greu de estimat la o construcție veche de ce buget ai nevoie, indiferent câte expertize faci înainte. Dai de fel de fel de situații acolo. Din acest motiv există multe lucrări de consolidare începute, dar blocate.

"Richter spunea că nu există în lume un cutremur care să expună așa de multă populație ca cel vrâncean. Bine, lucrurile sunt și nu sunt așa. La Mexico City este o populație cât toată populația României, deși pe atunci nu era așa."

– Ce tehnici moderne se folosesc astăzi pentru consolidare?

– Izolarea bazei – clădirile pe bile, cum se spune în popor, deși nu e chiar așa – este o metodă care nu este nicidecum mai ieftină, dar asigură într-adevăr o sustenabilitate mai mare a construcției și este mai puțin invazivă. 

Cu toate astea, având în vedere specificul cutremurului de la noi, ar fi mai potrivită la Iași decât la București. 

Pentru izolarea bazei îți trebuie o construcție solitară, pentru că trebuie să îi creezi spațiu să se miște 30-40 de centimetri. 

– Există astfel de clădiri "sigure" în București?

– Există câteva construcții echipate și cu izolarea bazei: Primăria Capitalei, un cămin al Academiei de Științe Economice, Arcul de Triumf. 

Există o legendă că Intercontinental ar avea așa ceva, dar nu este adevărat.

Sunt și alte tehnici cu amortizori de construcții, care nu sunt foarte prezenți pe la noi. Chiar clădirea Guvernului beneficiază pe terasă de niște elemente disipative care consumă energie în cazul unui cutremur. E un amortizor proiectat pe la noi, dar făcut de niște nemți. De ce sunt așa puține? Fără îndoială, din cauza costurilor și a reticenței a celor care dezvoltă.

Astăzi, clădirile publice din California nu se construiesc decât cu izolarea bazei. La noi, și sediul mare al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) este cu bulină.

– Cum reușesc japonezii?

– A fost de curând la București un seminar susținut de niște japonezi. Un mare profesor, președintele societății japoneze de izolarea bazei, a spus niște lucruri foarte pertinente. 

Dacă cutremurul ar fi la fel de des ca vântul sau ploaia, am ști foarte bine să construim casele pentru cutremur. Dacă japonezii știu ceva mai bine să facă asta este pentru că s-au confruntat mai des cu astfel de fenomene. În general, în toate societățile – când apare un interval mai însemnat fără astfel de catastrofe, trece o generație de exemplu –, lucrurile se uită.

Japonezii au spus că și ei au trecut prin asta. Între 1923 și 1964 nu prea au avut cutremure și au lăsat-o mai moale, iar lucrurile s-au simțit apoi, au avut mari probleme. 

După cutremurul de la Fukushima, pentru că risca să explodeze piața, a venit guvernul și a spus "totally impredictible event" și s-a încheiat discuția cu asigurările, cu avocații, cu dat în judecată. "Gata, ne apucăm de treabă acum!"

În plus, capacitatea de a construi locuințe rezistente la cutremur ține și de capacitatea economică a unei țări. Noi vrem să construim cu 400 de euro/mp, dar ei construiesc cu 2.000 de euro/mp sau mai bine. 

Asta se simte și în sticla pe care o ai la fațadă și care îți oferă un anumit nivel de protecție la razele solare și la transferul termic, se simte și în vopseaua cu care aranjezi stâlpii. Undeva, economiile astea se plătesc. 

Se construiește foarte mult în București pe zona de birouri, dar de ce credeți, au apărut atât de multe firme ca în 2008? Din contră, au mai plecat. 

Problema este că construcțiile făcute în 2006, când nici nu știam prea bine să le facem și s-au făcut la un preț destul de strâmt, s-au uzat moral destul de repede. Acum plătim nota. Sunt zeci astfel de clădiri care s-au făcut cu 25-30 de milioane și după un an-doi s-au vândut cu 100-110 milioane de euro. 

Multe clădiri de birouri s-au făcut cu niște fațade atât cât s-a putut plăti pe ele, puțin studiate, în sistem open space. Vara bate soarele pe o parte, ăla dă drumul la aer condiționat, dar cel de pe partea cu umbră începe să-și tragă nasul. Fațade duble, ventilate, sunt extrem de puține. 

Cele noi sunt făcute deja la alte condiții de peformanță.

"Astăzi, clădirile publice din California nu se construiesc decât cu izolarea bazei. La noi, și sediul mare al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) este cu bulină."

– Ar putea îmbunătăți calitatea proiectelor o implicare a firmelor de asigurări încă din faza de construcție?

– La un moment dat, ar trebui să existe o conexiune între cerințele societăților de asigurări și cerințele pieței. Companiile de asigurări acoperă niște riscuri, iar exigențele de niveluri de performanță ale unei clădiri ar trebui să vină din formulările lor, adică ce pot ei să acopere.

Pe de o parte, societățile de asigurări nu sunt încă foarte familiarizate la noi cu asigurarea profesională, de pildă. Au mari probleme cu medicii care se dau toată ziua în judecată cu malpraxisul, dar pe ingineri nu prea se pune accent.

De regulă, societățile de asigurări au buffere și sunt reasigurate în exterior, ca să poată susține anumite erori. Dar să facă față unui dezastru, mă îndoiesc. La japonezi au băgat forța forțelor majore și gata. Stop joc.

– Cât de mult vă ajută legislația?

– Avem multe probleme legislative. Trecuse Legea 100 de Senat, dar a fost respinsă. Rolul ei era să repare niște lucruri din Legea 50, dar a stricat altele. Acum ne întoarcem probabil la situația de dinainte.

Când în piață se întâmplă multe matrapazlâcuri, autoritățile reacționează printr-o înăsprire tot mai mare a legislației, condiții mai multe, condiții mai dure. Noi avem nevoie de o legislație în conformitate cu experiența celor din domeniu, nu a unor funcționari fără viziune. Mergem la consultări să spunem ceva, iar ei altceva notează. Paradoxal, noi milităm pentru o relaxare legislativă. 

Legile trebuie să fie făcute simple și ușor de respectat. Bineînțeles, când apar probleme, să lași justiția să-și facă treaba. Altfel, și în justiție se ajunge la fel de fel de interpretări.

Se pun tot felul de constrângeri și frica e atât de mare că se ajunge la blocaje, nimeni nu mai vrea să semneze nimic. 

Supralegiferarea, birocratizarea excesivă fac ca lucrurile să meargă mult mai greu de la nivel de autorizare la construire, plus toate problemele locale.

A fost primarul la pușcărie, nu a avut cine să semneze autorizații de construire. PUZ-urile (Planurile Urbanistice Zonale – n.r.) se dădeau numai la comandă politică. Mecanismele sunt știute. Când oamenii stau un an la ușă pentru o autorizație simplă și nu o primesc, încep să o ia pe ocolite.

Corupția este o problemă într-o societate. Cât timp fiecare dintre noi va încerca să-și facă treaba puțin mai onest, lucrurile ar trebui să se îndrepte.

"Multe clădiri de birouri s-au făcut cu niște fațade atât cât s-a putut plăti pe ele, puțin studiate, în sistem open space. Vara bate soarele pe o parte, ăla dă drumul la aer condiționat, dar cel de pe partea cu umbră începe să-și tragă nasul."

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează