Cum arătau românii acum 100 de ani

Soț și soție din judeţul Hunedoara, la 1922. Foto: Romulus Vuia

"100 de portrete de țărani transilvăneni" este primul eveniment din acest an cu care Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri.

Realizate de fotografi și cercetători ai instituției, portretele fac parte din colecția de peste 50.000 de clișee a Muzeului. Imaginile sunt făcute pe plăci de sticlă în perioada 1910-1939, de către Romulus Vuia, Luiza Netoliczka, Teodor Onișor și Denis Galloway.

Iniţial, imaginile aveau un rol pur documentar, cercetătorii fiind interesați în primul rând de podoabele costumelor feminine. Aceste podoabe şi felul în care era aranjat părul ofereau informații legate de vârsta, starea civilă, statutul social şi regiunea unde trăiau femeile fotografiate.

Vă prezentăm, cu acordul Muzeului, câteva fotografii din această colecție. Întregul album cu 100 de portrete poate fi văzut aici.

Tânără din Chizătău, judeţul Timiș, 1923. Foto: Romulus Vuia
Tânăr din Feleacu, judeţul Cluj, în 1932. Foto: Romulus Vuia
Femeie din Lunca Cernii de Sus, judeţul Hunedoara, 1930-1931. Foto: Denis Galloway
Femeie bătrână din Zărnești, Brașov, 1933. Foto: Luiza Netoliczka
Bărbat din Salva, judeţul Bistrița-Năsăud, 1931. Foto: Denis Galloway
Tânără din Mogoș, judeţul Alba, 1932. Foto: Denis Galloway
Bărbat din Putila, regiunea Cernăuți, 1931. Foto: Denis Galloway
Femeie din Lelese, judeţul Hunedoara. Foto: Romulus Vuia
Fete din Cămărzana, judeţul Satu Mare, în 1930-1931. Foto: Denis Galloway

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează