Ce pierdem dacă ne ferim de plictiseală

Foto: Mihai Surdu / Unsplash.com

Plictiseala pare a fi o stare pe cale de dispariție. Într-o societate obsedată de productivitate, în care permanenta aflare în treabă este un semn al succesului, oamenii fac tot posibilul să evite plictiseala.

Totuși, o serie de cercetări recente încearcă să o reabiliteze, arătând ce pierd acei oameni care se străduiesc ca nu cumva să rămână singuri cu ei înşişi.

Punând un grup de "cobai" să transcrie numere dintr-o carte de telefon, cercetătorii au descoperit că plictiseala ne face mai creativi. Când o activitate este monotonă sau când nu avem nimic de făcut, imaginația încearcă să compenseze lipsa de stimuli din mediul înconjurător.

Gândurile zboară fără o direcție precisă, iar acest proces ajută creierul să realizeze noi conexiuni, pe care nu le poate face când este setat pe rezolvarea unor sarcini punctuale.

Problema este că momentele de plictiseală din viața de zi cu zi au dispărut odată cu apariția smartphone-urilor. Giganții din industria tehnologiei folosesc mecanisme sofisticate pentru a deturna atenția utilizatorilor, astfel că e greu să te plictisești cât timp ai telefonul la îndemână.

Sistemul de recompensă al creierului se activează când stăm pe Facebook sau când cumpărăm online. Însă creierul se obișnuiește treptat şi cu aceste activități și are mereu nevoie de stimuli noi pentru a elibera dopamina care dă senzația de satisfacție.

Făcând posibilă conectarea la un flux nesfârșit de status-uri, fotografii, știri și episoade, telefonul a devenit cel mai accesibil antidot pentru plictiseală, pentru ceea ce antropologul Vintilă Mihăilescu numește neplăcerea de a rămâne singur cu tine însuți:

În aceste condiții, a rămîne singur cu tine însuți și a privi în interiorul tău, unde riști să nu găsești nimic – sau mai degrabă lucruri disparate și/sau neplăcute –, devine, astfel, o angoasă difuză de care trebuie să scăpăm într-un fel sau altul.

Se pare deci că raportul este invers: nu mă plictisesc pentru că nu (mai) am nimic interesant, semnificativ de făcut în societatea în care trăiesc, ci caut, compulsiv, ceva de făcut în lumea de afară, pentru că, în sinea mea, mă plictisesc.

Dacă observația de mai sus este corectă, supra-stimularea pe care cei mai mulți dintre noi o căutăm este o capcană.

Telefoanele ne ajută să evităm plictiseala imediată – care nu numai că nu este dăunătoare, ba chiar încurajează gândirea creativă –, însă contribuie la accentuarea unei stări mai profunde de plictiseală, o "silă de viață (pe care) francezii o numesc le pur ennui de vivre".

Soluția nu este să renunțăm la tehnologie și să fugim în munți ca să putem medita, ci să rezistăm tentației de a folosi telefoanele compulsiv, pentru a fugi de noi înșine. Capacitatea de a îndura plictiseala cotidiană pare să fie esențială pentru o viață bine trăită.