"Când ceea ce faci are puterea să schimbe destinele oamenilor, ce îți mai poți dori?"

Actorul Victor Țăpeanu, la Cuibul Artiștilor. Fotografii: Lucian Muntean

Victor Țăpeanu (24 de ani) face teatru pentru că, spune el, poate să schimbe viețile oamenilor. Ideea că ar putea urca pe scenă de 200-300 de ori pe an, precum o făceau cândva Dem Rădulescu sau Toma Caragiu, l-a fascinat.

Într-un teatru obișnuit nu ar fi putut să facă asta. Așa că a ales să își construiască propriul "context": Cuibul Artiștilor, o companie de teatru independent, care a început ca un proiect-pilot, când Țăpeanu era student în anul III la Facultatea de Teatru.

Cuibul Artiștilor a pornit la drum cu 25 de oameni în sală, iar astăzi, după doi ani și jumătate, are cel puțin 100 de tineri la fiecare spectacol.

Când nu sunt plecați în turnee prin țară, actorii din Cuibul Artiștilor joacă în sala de festivități a Facultății de Inginerie a Instalațiilor din București, iar intrarea este liberă.

"Jucăm în formă de inimă în 13 orașe din țară"

– Tocmai v-ați întors din turneu. Cum a fost?

Victor Țăpeanu: Am jucat în 13 orașe. Ăsta a fost al doilea turneu pe care l-am făcut anul ăsta. S-a numit "heArt" sau "Cu inima la teatru".

Scopul a fost să jucăm prin țară și să educăm tinerii să vină la teatru într-un număr cât mai mare.

Am ajuns la 1.800 de spectatori în 13 orașe.

Am avut și probleme. Acum a trebuit să ne sponsorizăm noi, cu bani de acasă. Nu e ieftin să faci un turneu. D-aia nu prea se fac turnee prin țară. Suntem singura companie de teatru care are 19 producții jucate de aceiași oameni.

Victor Țăpeanu. Foto: Lucian Muntean

E fascinant să joci în fiecare zi în alt oraș, cu o singură pauză aproape de mijlocul inimii, la Cluj. Noi jucăm în formă de inimă, de aici e titlul "Cu inima la teatru", pentru că jucăm în formă de inimă în 13 orașe din țară.

Simți, într-adevăr, culturile. Simți că partea de nord e mai stabilă din punct de vedere financiar și că are o altă apetență pentru cultură, simți că, în est sunt oamenii mai săraci și că se bucură altfel de cultură.

Oamenii sunt abătuți, vor să se bucure. În partea de est, dorința oamenilor de a râde era imensă.

"La Sinaia au fost aproape 500 de oameni
într-o sală de 300"

– Cum v-a primit publicul?

– Ca pe un mare eveniment. Când mergem la Moinești, primul loc în care am fost vreodată, vibrează orașul.

Am jucat de 1 decembrie la Sinaia și au fost aproape 500 de oameni într-o sală de 300 și un pic. A fost un eveniment.

Poți să ai un impact foarte mare, să vii să schimbi viețile oamenilor. În cutia de donații primim întotdeauna și mesaje.

Sunt oameni care zic: "Uneori mi-aș dori să vă las mult mai mulți bani, dar nu am posibilitatea". Asta – ca să explic motivul pentru care jucăm pe donații.

Accesul la cultură nu ar trebui îngrădit de niciun fel, de niciun obstacol financiar. Ar trebui să rămână la simțul tău civic și la capacitatea ta mentală să discerni că e nevoie să plătești pentru ceea ce vezi și pentru munca oamenilor.

Și se întâmplă asta. Nu la nivelul la care să ne permitem mare lucru. Ne permitem niște investiții în noi spectacole, dar îi mulțumesc domnului decan (n.r. – Sorin Burchiu), în orice context pot. Dacă ar trebui să plătim doar curentul, mâine ne-am opri din activitate.

Cutiile pentru donații. Foto: Lucian Muntean

– Ai și alte proiecte pe lângă Cuibul Artiștilor

– Am. De exemplu, la Teatrul Național am două spectacole în care sunt colaborator, dar programul e negociat, nu mi se impune.

"Eu anul ăsta joc de 240 de ori"

– Cum reușiți să vă descurcați din punct de vedere financiar?

– Noi avem doar bartere. Nu ne dă nimeni bani, momentan. Nu am căutat asta pentru că nu am vrut să copleșim sala cu reclame, bannere pentru 5 lei.

Am evoluat foarte mult. Acum doi ani jucam cu 25 de oameni și spuneam că e sala plină, acum avem în medie 200 și ceva de rezervări pe zi și jucăm de două ori pe seară, la 19 și la 21. Jucăm mult. Eu anul ăsta joc de 240 de ori.

Noi jucăm după sistemul occidental: jucăm un spectacol de mai multe ori la rând, ca să nu schimbăm decorul după fiecare reprezentație. Te ajută și pe tine ca actor, evoluezi altfel.

Festivalul a strâns, anul ăsta, 9.000 de spectatori. Avem două turnee naționale și 11 producții.

La început de an eram 14 oameni în echipă. Acum suntem 30.

– Care a fost momentul declanșator pentru acest proiect?

– Am avut șansa să intru în teatru înainte să termin facultatea. Și am văzut că aveam cam un spectacol-două pe lună. Și am zis: "OK, aș avea nevoie să am un context în care să joc constant".

Îl ascultam pe Radu Gabriel, care juca în "Țarul Ivan" de la Teatrul Metropolis, și povestea cum jucau Dem Rădulescu, Toma Caragiu de 200-300 de ori pe an, că aveau turnee în toată țara. M-a fascinat ideea asta!

Eram în anul III și, cumva, în anul III îți pui întrebările alea – "Ce faci?" – pentru că termini. La mine nu exista o opțiune reală să dau la master.

Mi-am dat seama că am nevoie de o alternativă. Așa a apărut ideea. Cred că am fost 91% inconștient. Am început cu un proiect-pilot. Am zis: "Hai să jucăm de 20 de ori, pentru 1.000 de oameni". 

Jucam pe ascuns în facultate (n.r. – UNATC), pentru că nu aveam săli. Chemam oamenii la etajul trei și, în funcție de ce săli erau libere, îi băgam într-o sală și jucam.

Dup-aia s-a terminat proiectul-pilot, și când am zis că vrem să începem proiectul "300 de zile de teatru", am primit cantina facultății. După o lună jumate am plecat de acolo.

Ca să termin cu proiectul-pilot, ne-am propus 1.000 de spectatori și am avut 2.986 de oameni. Și ăla a fost semnul clar că oamenii vor să ducem asta mai departe.

Acum, după doi ani jumate, am ajuns la ce îmi imaginam atunci.

E un paradox să facem teatru la o Facultate de Inginerie a Instalațiilor, dar asta ne-a ajutat foarte mult să ne desprindem de etichetă.

Atunci nu exista Cuibul Artiștilor. Dar venind aici și fiind singuri, noi, în sala asta, e Cuibul Artiștilor.

"Noi suntem aici pentru că vrem să trăim viața ca o artă"

– Teatrul te-a schimbat pe tine sau tu pe el?

– Imaginează-ți un copil care se naște și care are nevoie de un timp în care să fie învățat cum se fac lucrurile, cum se vorbește, cum se mănâncă. Ăsta e momentul în care te schimbă teatrul pe tine.

Dup-aia trebuie să dai înapoi − să ai tu grijă, să vii cu idei, cu propuneri, să vezi ce ai putea îmbunătăți. Și aici vine momentul în care schimbi tu teatrul.

Avem un spectacol, "Ambrios", care are o temă mai profundă – globalizarea, pierderea sinelui. Și cineva mi-a scris a doua zi că și-a dat demisia de la locul de muncă, și-a dat seama că el e corporatist și că nu vrea să trăiască așa.

Când ceea ce faci are puterea să schimbe destinele oamenilor, ce îți mai poți dori?

Mantra noastră este: "Arta se întâmplă". În grupul ăsta suntem 12 actori și 18 oameni în zona de organizare. Noi suntem aici împreună pentru că vrem să trăim viața ca o artă.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează