Bruno Barbey: "Nu cred că fotografiile cu cadavre ajută la scrierea istoriei"

Coadă la pâine în Polonia, 1981. Fotografie de Bruno Barbey. (Captură de pe magnumphotos.com)

"Am început să fac fotografie la 18 ani, din dorința de a cunoaște oameni", spune fotograful francez de origine marocană Bruno Barbey într-un interviu din volumul "Magnum Stories". La acel moment, al debutului, era student la Ecole des Arts et Métiers din Vevey, Elveția, de unde majoritatea absolvenților alegeau fotografia comercială.

Bruno a fost excepția.

A acceptat propunerea unui editor din Lausanne să plece în Africa și în Orientul Mijlociu pentru a fotografia persoane ale căror chipuri erau necesare la ilustrarea unor cărți. Așa a ajuns să publice portrete de scriitori, pictori, sculptori și regizori în revista Vogue.

Însă marea lui pasiune a fost Italia anilor '60. Era fascinat de regizorii neorealiști Fellini, Antonioni, Pasolini și Visconti. Rezultatul acelor călătorii avea să fie albumul "The Italians", publicat abia în 2002.

Fotografiile realizate în Italia l-au ajutat pe Bruno Barbey să fie acceptat în faimoasa agenție Magnum, la mijlocul anilor '60. Această asociere i-a schimbat modul de lucru, "dar nu doar în sens bun", mărturisește el.

Italieni din orășelul sicilian Caltanissetta, în 1963. Fotografie de Bruno Barbey. (Printscreen de pe magnumphotos.com)

Bruno Barbey nu era un fotojurnalist. Nu-l interesau știrile și redarea actualității.

Dar Magnum i-a propus să încerce acest gen, mai ales că, în anii '70-'80, fotojurnalismul, ca gen de presă, ajunsese la apogeu. Cotidienele și revistele publicau fotoreportaje pe pagini întregi, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar.

Astfel, în 1967 Barbey a fost trimis să fotografieze războiul civil din Nigeria, în 1968 a fost martor, printre altele, la marile proteste de stradă ale studenților din Paris, iar în 1971 a zburat în Vietnam.

Captură foto de pe magnumstories.com

În 1991, Bruno Barbey a fost martor la invadarea Irakului de către americani.

Alegând un stil diferit de cel practicat de majoritatea colegilor săi, a evitat să facă imagini cu cadavre și cu violență extremă. În schimb, s-a folosit de simboluri și a surprins, printre altele, militari americani patrulând prin câmpurile petrolifere.

"Nu cred că fotografiile cu cadavre ajută foarte mult la scrierea istoriei războiului. Oamenii văd asta toată ziua la televizor. Suntem înconjurați de moarte, iar eu nu sunt fascinat de ea", spune Barbey într-un articol din "Magnum Stories".

În prezent, Bruno Barbey se ocupă mai ales de proiecte personale. "Sunt interesat de fotografii minimaliste și de ingrediente simple. Caut imagini puternice pe care să le folosesc în cărți și expoziții", spune el în articolul din "Magnum Stories".

Una dintre destinațiile sale preferate este Maroc, țara sa natală, pe care o fotografiază de mai bine de 30 de ani pentru a urmări dualitatea dintre modernizare și păstrarea tradițiilor.

Barbey spune că Marocul continuă să semene cu țara descrisă de Delacroix în 1832 sau de Matisse, în secolul XX.

Localnicilor nu le place să fie fotografiați, spre deosebire de italieni, de pildă, care abia așteaptă să fie luați în seamă.

Astfel, în Maroc, fotografiile bune sunt mult mai greu de făcut, dar asta îl motivează suplimentar pe Barbey, acum în vârstă de 76 de ani, și îi menține vie pasiunea pentru pământul în care s-a născut.

Una dintre cele mai cunoscute imagini realizate de Bruno Barbey în Maroc datează din 1985.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează