Recunoştinţa unui rege

Stimate dl Șaganai,

De datoria mea și greaua misiune ce-mi revine de-a vă încunoștiința că fiul dvs. Șaganai A. Ismet, la data de 27.II.1945 a fost repartizat ca luptător în compania 7/36 Infanterie.

În companie a fost întrebuințat ca pușcaș 2, arătând vitejie, bravuri și devotament. În luptele de cucerire a satului Ociova (...) în ziua de 7 martie 1945 a fost rănit ușor și vindecându-se în câteva zile, din nou a intrat în linia I la cot cu camarazii cu care venise din țară. (...)

În ziua de 20 aprilie 1945 pentru cucerirea localității Strany din Protectoratul Moraviei din Cehoslovacia, la un atac dat de companie, a fost lovit în piept de un proiectil de tip anticar inamic, unde este zdrobit cumplit.

A fost adunat după câmp bucată cu bucată și transportat în comuna Strany. A închis ochii pentru totdeauna, fără să fi apucat să spună ultimele cuvinte pentru cei dragi rămași acasă.

A fost înmormântat în ziua de 29 IV crt. În cimitirul eroilor din Comuna Strany, cu toate onorurile cuvenite unui erou.

Îmi permit stimate dl. Șaganai, a lua parte și eu, împreună cu Dvs. la marea durere ce v-o trimite destinul prin pierderea a celui mai vrednic și drag fecior și îmi aplec capul și genunchii cu smerenie la mormântul său pentru că jertfa supremă și faptele sale de arme se adaogă o pagină de glorii în cartea neamului. Trebuie să fiți mândrii de așa fecior.

Comandantul Comp. 7/36 Infanterie,
Lt. G. Vlăsceanu

Scrisoarea de mai sus, pe care am primit-o de la istoricul ceh Kamil Pecháček, pasionat de Al Doilea Război Mondial, datează din primăvara anului 1945.

Pușcașul Șaganai, un tânăr turc din Constanța care făcea parte din Divizia a 9-a Infanterie, a căzut în luptele din satul Strani − una dintre cele peste 1.700 de localități din Cehoslovacia eliberate de Armata română.

În 2005, după 60 de ani de la acele fapte, Regele Mihai și Regina Ana au făcut un pelerinaj în Cehia și Slovacia pe tot traseul parcurs de trupele române pe frontul de Vest.

Ismet Șaganai avea 22 de ani. Fotografie din arhiva istoricului Kamil Pecháček

Urmând linia frontului unde au luptat ai noștri, Regele a dorit să-i comemoreze, într-un gest de recunoștință, pe militarii români îngropați în cimitire din fosta Cehoslovacie.

Drumul său a inclus, printre altele, localitățile Kroměříž, Banska Bistrica, Brno și Praga.

Regele și-a condus singur mașina, fiind însoțit și de Principele Radu, pe care jurnaliștii străini care au relatat acel periplu l-au crezut a fi fiul său.

2005: turneul regelui în Cehia

În cadrul vizitei din Cehia − nota în 2005 agenția Rompres −, Regele Mihai I a fost însoțit de Regina Ana și de Principele Radu.

Reprezentanții Familiei Regale au vizitat Kroměříž după exact 60 de ani de la eliberarea acestei localități.

În prezența primarului și a unor reprezentanți ai armatei cehe, Regele Mihai a depus o coroană de flori la Monumentul Ostașilor Români.

Familia Regală a vizitat apoi palatul arhiepiscopal din localitate, construcție istorică salvată de la distrugere de Armata română.

În aceeași zi, la cimitirul central din Brno a avut loc o ceremonie militară, urmată de o sfințire oficiată de ÎPS Serafim, mitropolitul ortodox român al Europei Centrale și de Nord, care i-a avut alături pe arhiepiscopul Krystof al Boemiei și pe arhiepiscopul Simeon al Moraviei.

A participat și șeful Statului Major General al armatei cehe, generalul-locotenent Pavel Stefka.

După vizita de la Praga, în încheierea turneului din Republica Cehă, Regele Mihai I s-a deplasat la Karlovy Vary și apoi la Plzen, unde a depus o coroană de flori la monumentul soldaților americani.

Brno

Am luat legătura cu primăria orașului Brno din Cehia și cu istoricul Kamil Pecháček, care ne-a vorbit despre prezența Armatei Române în oraș și în regiunea Moraviei.

Brno a fost eliberat de Armata Roșie, nu de români, însă aici, fiindcă era centrul administrativ al zonei, există un cimitir militar cu rămășițele a 1.569+1 români căzuți.

Misiunea trupelor române a fost să ocupe un perimetru de la nord-estul orașului Brno, înspre satele Babice u Brna, Řečkovice și Jinačovice.

La Brno au murit 30 de militari români, dar după ce orașul a fost eliberat de sovietici.

Regele Mihai și regina Ana, la comemorările de la Brno, din 2005. Sursa foto: Primăria Brno

Acel "+1" din cimitirul dedicat românilor s-a adăugat în 6 iunie 2012. Atunci, niște săpături din satul Jinačovice au dus la descoperirea rămășițelor unui militar român fără însemne, despre a cărui identitate nu se știe încă nimic.

Este posibil, spune istoricul Kamil Pecháček, ca acesta să fi făcut parte dintr-un regiment de cavalerie, fiindcă alături de osemintele lui au fost găsiți niște pinteni.

Cehii au anunțat Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) din România, dar spun că n-au primit niciun răspuns de la această entitate aflată în subordinea Ministerului de Externe de la București.

Între timp, rămășițele pământești ale acestui soldat cu adevărat necunoscut au fost îngropate în cimitirul din Brno.

Imaginile de la deshumarea din 2012 a soldatului român necunoscut ne-au fost oferite de istoricul Kamil Pecháček.

În zilele de azi, după 70 de ani de la abdicarea sa, ne e greu să înțelegem ce legătură specială exista între tânărul monarh Mihai I și Armata Română.

Se spune că generalii aflați în fruntea trupelor care, la 25 octombrie 1944, au eliberat ultima localitate românească de pe frontiera de vest a țării − Careiul − ar fi putut să câştige ofensiva mai devreme, dar au dorit să-i dăruiască regelui acel moment istoric, pentru ziua de naștere.

De altfel, legătura dintre militarii români și regele Mihai va rămâne una specială și după moartea sa, fiindcă 25 octombrie a devenit Ziua Armatei.

 Armatele române au luptat în Cehoslovacia din 8 decembrie 1944 până în mai 1945.

 România a dislocat în zonă două cartiere generale, al Armatei Întâi și al Armatei a Patra, patru corpuri de armată (al 2-lea, al 4-lea, al 6-lea și al 7-lea), 15 divizii și două divizii aeriene, una de atac și alta de apărare.

 Pierderile românilor s-au ridicat la 66.495 de militari, dintre care 15.740 au murit.

† Inamicul a pierdut 22.900 soldați, dintre care 2.325 au murit.

† Pe frontul din Cehoslovacia, ambele armate românești au fost subordonate celui de-al doilea front ucrainean, comandat de mareșalul Rodion Malinovski.

† Românii nu au format un grup separat în armată, au luptat întotdeauna în aceeași direcție, dar niciodată împreună cu Armata sovietică.

Informații furnizate de istoricul ceh Kamil Pecháček

Traseul Diviziei a 9-a de Infanterie, care a plecat din Constanța și care a luptat, printre altele, în satul Strání.

Strání

Bătălia din satul Strání (16-26 aprilie 1945), în care și-a pierdut viața și tânărul Ismet Șaganai, a rămas, poate, cea mai cunoscută.

Avansând spre vest, trupele române au trecut 10 munți și 4 fluvii și au eliberat 1.722 de localități, inclusiv 31 de orașe mari.

"Trupele românești erau bine înarmate cu arme moderne de infanterie. Cea mai mare slăbiciune a fost artileria.

Comparativ cu diviziile germane, diviziile de infanterie românești aveau doar jumătate din puterea lor de foc.

Un alt dezavantaj a fost capacitatea limitată de dislocare. Cea mai mare parte a transportului a fost asigurată de cai.

Generalul Stănculescu, pe frontul din Cehoslovacia în 1945.

Chiar și unitățile care fuseseră parțial motorizate în anii precedenți au folosit, de asemenea, vagoane trase de cai.

Livrările de bunuri au fost foarte limitate, deoarece sovieticii au folosit economia românească și logistica Armatei române în primul rând pentru nevoile lor", explică istoricul Kamil Pecháček.

Comandantul Diviziei 9 Infanterie a Armatei Regale Române a fost generalul de brigadă Ioan S. Stănculescu, născut în Teleorman.

Fragment dintr-o scrisoare personală a generalului Stănculescu. "Divizia mea a rupt iar frontul inamic și mergem înainte până la capătul pământului!". La sfârșit, generalul s-a semnat Nonel.

După ce au ajuns în valea râului Morava, cele două armate românești au acționat, între 28 aprilie și 6 mai 1945, în lungul Moravei, pe ambele maluri ale râului:

Armata 1 pe malul de vest și Armata 4 pe cel de est, angajându-se în urmărirea inamicului.

La scurt timp, diviziile Armatei 1 au înfrânt rezistențele din munții Hribi și din pădurea Zdounky, atingând la 1 mai un aliniament situat la sud de orașele Kroměříž și Kojetin, pe care le-au eliberat în zilele de 4 și 5 mai 1945.

Urmărind forțele inamice, Armata 4 a ieșit pe râurile Drevnice și Leutonica, ajungând la 6 mai 1945 pe aliniamentul Biskupice-Skalka.

Fragment din volumul "Armata Română în al doilea război mondial" (editura Meridiane)

Trupele române care au luptat în Cehoslovacia apar pe harta de mai jos cu săgeți închise. Am marcat orașele Brno, Kroměříž, Kojetin și Banska Bistrica, dar și satul Strání.

"Regele Mihai I al României a vizitat Kroměříž în 2005, la împlinirea a 60 de ani de la eliberarea orașului de către soldații români.

În 2011, municipalitatea din Kroměříž i-a acordat regelui titlul de cetățean de onoare.

Majestatea sa a eliberat orașul în calitate de comandant suprem al Armatei Regale a României și a ajutat orașul nostru într-o perioadă foarte dificilă.

Titlul onorific i-a fost decernat la împlinirea a 90 de ani", a explicat, pentru PressOne, Jan Vondrášek, ofițerul de presă al primăriei din micul oraș ceh.

Fostul primar Daniela Hebnarova i-a acordat regelui Mihai titlul de "cetățean de onoare" al localității Kroměříž, la o festivitate care a avut loc în 2011 la Ambasada Cehiei din București.

Ultimul rege al României. O viață în așteptare

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. La 16 ani a devenit sublocotenent în Armata română.

În 1927, Mihai a ajuns pentru prima oară pe tronul țării, după moartea regelui Ferdinand și după ce tatăl său, Carol al II-lea, a renunțat la statutul de principe moștenitor pentru a fi împreună cu femeia pe care o iubea.

În 1930, Carol al II-lea a revenit în țară și a fost uns monarh. În septembrie 1940, după abdicarea tatălui său, care pierduse Basarabia și nord-vestul Transilvaniei, Mihai a ajuns pentru a doua oară pe tron.

Poate cel mai important moment politic al vieții sale s-a petrecut la 23 august 1944, când regele Mihai a dat lovitura de stat prin care l-a înlăturat pe mareșalul Antonescu, iar România a întors armele și a trecut în tabăra Aliaților.

Regele a abdicat la 30 decembrie 1947, la presiunile ocupantului sovietic și a comuniștilor români care preluaseră puterea în 1945.

În exil, Regele Mihai și Regina Ana au locuit împreună cu fiicele lor în Grecia, Elveția și Marea Britanie. Din 1956, timp de 45 de ani, Familia Regală a trăit în apropiere de Geneva, la Versoix.

Regele Mihai a fost mereu pasionat de tehnică, automobile și aviatică și a condus el însuși o companie de electronică.

Printr-un decret din 1948 al guvernului comunist, regelui Mihai îi fusese retrasă cetățenia română. În 25 decembrie 1990, Regele Mihai a aterizat pe Aeroportul Otopeni după 43 de ani de absență din țară.

Mașina regelui a fost oprită de pe autostrada București-Pitești, în drum spre Curtea de Argeș, iar Regele, Regina și principesa Margareta au fost duși sub escortă înapoi la Otopeni.

Abia în 1992, Regele a fost lăsat să intre și să rămână câteva zile în România. Ulterior, și-a recăpătat mai multe proprietăți, printre care castelul Peleș și domeniul de la Săvârșin.

Mihai, în mai 1937, la Varșovia. Sursa: Biblioteca Națională a Franței