Prima zi de școală în Petrăchioaia sau povestea norocoșilor elevi ai Cristinei Tunegaru

Sute de fete și de băieți se înghesuie în curtea Școlii Gimnaziale din comuna Petrăchioaia. E o mulțime de șorțuri albastre cu gulere albe şi de cămăși bărbătești în miniatură, vegheate de părinți stresați, mămăițe cu maramă și, dincolo de catedre, pedagogi.

Suntem în prima zi de școală, de această dată 11 septembrie, iar copiii se ridică pe vârfuri să-şi zărească, dincolo de zidul prea înalt al buchetelor de flori, profesorii – în fiecare an, alții.

Printre ei se numără și Cristina Tunegaru, diriga celor dintr-a V-a.

În lumea reală, dincolo de rețelele de socializare care i-au adus statutul de profă mișto, Tunegaru și-a asumat o misiune și o promisiune grea: aceea de a nu-și părăsi elevii în următorii patru ani.

Cine este Cristina Tunegaru

Cristina Tunegaru (30 de ani) a devenit cunoscută la începutul acestui an ca „profesoara care a contrazis-o public pe Gabriela Firea” – gest în urma căruia, întâmplător sau nu, a rămas fără post la școala din București unde preda 12 ore pe săptămână.

Incidentul s-a produs la scurt timp după ce Tunegaru, care predă limba şi literatura română, a anunțat pe Facebook că, în ciuda dispoziției primarului Gabriela Firea de a scuti elevii absenți până la 9.30, ea le va înregistra lipsa în catalog.

Anunțul Gabrielei Firea fusese făcut în ianuarie, în contextul ninsorilor care îngreunau traficul. Câteva luni mai târziu, Cristina Tunegaru a susținut examenul de titularizare și a luat nota 10.

A ales să predea în comuna Petrăchioaia din județul Ilfov.

„E nevoie de profesori buni, dar e mai mult nevoie de profesori stabili – profesori buni stabili. Școlile rurale care sunt în apropierea marilor orașe suferă pentru că posturile sunt ocupate de profesori suplinitori care devin titulari și apoi se detașează. Copiii rămân fără profesori la anumite discipline, lucru care se întâmplă an de an”, a declarat Cristina Tunegaru pentru PressOne. 

Ea spune că nu are așteptări de la copii, ci va încerca să se plieze pe nevoile lor. Crede că, dacă vor prinde drag de cărți, viața lor s-ar putea schimba în bine.

„Nu cred în ideea de a învăța. Limba română formează. Nu înveți personificarea sau comparația sau modul, nu asta e finalitatea. Noi vrem ca, prin activitățile de învățare, să formăm niște deprinderi, să învățăm copilul să crească astfel încât să se descurce.

Trebuie să învețe limba română și să exerseze comunicarea, pentru ca mai târziu să vorbească în fața unui grup de oameni, să își stăpânească emoțiile, să știe să argumenteze.

Literatura e doar un pretext ca ei să învețe alte lucruri.”

„Mâine e prea departe”

Cristina Tunegaru coboară din mașină în fața mulțimii de părinți și elevi adunați în curtea școlii din comuna Petrăchioaia. Preţ de câteva secunde, pantofii albi i se afundă în noroi. Vântul îi flutură cămașa vaporoasă și părul șaten, lung până la brâu.

Am călătorit împreună, 30 de kilometri, de la Bucureşti până în Petrăchioaia. E o navetă pe care profesoara o va face în următorii patru ani.

Drumul a durat aproape o oră, timp în care Cristina Tunegaru a vorbit despre problemele copiilor care învață în comună – instabilitate, mai puține resurse, profesori care se schimbă în fiecare an.

Nu a suflat o vorbă despre navetă și nu ne-a spus că transportul nu-i este decontat, până când am întrebat.

În iulie, când a ales să vină să predea în Petrăchioaia, Cristina Tunegaru povestea pe contul său de Facebook:

„Astăzi profesorii și-au ales catedrele. Eu am devenit profesor titular în comuna Petrăchioaia din județul Ilfov, iar din septembrie voi preda limba română la această școală. E o școală mică, într-o comunitate rurală, și abia aștept să ajung acolo.

La ședința de azi, mulți profesori au venit de departe, din Buzău, Argeș, Dolj, Gorj sau chiar din Iași, să ocupe un post în Ilfov. Pentru că în județele lor nu aveau nicio șansă. Unii mărturisesc deschis că nu vor preda nicio oră în școala ocupată, vor pleca chiar de la începutul lunii septembrie: «Important e să te titularizezi, apoi vezi tu». Și s-au titularizat”. 

Ce îl motivează, atunci, pe un profesor să vină aici? Banii, în niciun caz. Dimpotrivă. Idealismul? Eroismul? Sentimentul că poate schimba destine?

Cristina Tunegaru nu folosește vorbe atât de mari, dar, printre rânduri, spune că ar vrea să le transmită elevilor dragostea pentru lectură.

Uitându-se la părinții emoționați care își pupă copiii pe frunte și îi întreabă dacă au ce le trebuie, la elevii cu ghiozdane goale – prea mari pentru trupurile lor – și la cei doi dascăli veterani ai școlii din Petrăchioaia, unui spectator obișnuit i-ar putea încolți în minte gândul că, uneori, simpla pasiune a unor profesori le-ar putea transforma pe micile purtătoare de fundițe în oameni de știință.

Cu un strop de talent, ei pot deturna inepuizabila energie a băieților, de la jocul de kendama – pe care nu-l lasă din mână – către manualul de fizică.

Dar astfel de gânduri au doar adulții, ne explică viitoarea lor dirigă.

„Cei de-a V-a nu se gândesc să plece din țară pentru că nu se gândesc la viitor. Ei nu se gândesc departe, pentru ei e important ce se întâmplă acum. 

Și mâine e prea departe – până mâine mai este astăzi!”

Prima lecție

Trei catedre îi separă pe oficiali de părinți și de elevi, înainte de începerea festivităților. Microfon nu există, astfel încât vorbitorii se fac cu greu auziți.

În spatele celor patru preoți veniți să oficieze o slujbă pentru începutul de an școlar, profesorii școlii din Petrăchioaia stau aliniați. Unii zâmbesc, pe alții nu îi părăsește încruntarea. Directorul, stresat, se plimbă de la unul la altul și salută.

De partea cealaltă, părinții își ceartă copiii – să tacă, să asculte slujba. O fetiță chicotește zgomotos, acoperind intonaţia monotonă a preoților.

Un băiat cu pistrui le face semn altora să facă liniște, apoi se scobește în nas, gânditor. Aude blițul camerei foto și zâmbește, prins în flagrant.

O fetiță cu ochelari și funde în cozi ascultă slujba, încruntată. Se închină cu cele trei degete împreunate geometric, de parcă ar picta un crucifix în aer.

Se rostește Tatăl Nostru, se cântă Preasfântă Născătoare, iar preoții îi îndeamnă pe copii să cânte cu ei. Câteva glasuri se aud, firav, din mulțime.

„Ți-e somn? Sssst!”, se aude vocea unei mame.

Copiii se plâng:

„Mă dor picioarele!”

Din când în când, mesajul religios răzbate până la ei în frânturi de fraze:

„Copiii și tinerii… Iisus Hristos… ca fiind modele de inocență. În societatea secularizată de astăzi, idealurile mari de viață sunt adesea reduse la cele materiale. 

Familia, Biserica… inocența, sinceritatea și nevoia de creștere spirituală a copiilor… 

Atenție, fiecare profesor se va bucura atunci când veți realiza rezultate frumoase, nu numai la noi în școală, ci și în societate! Încercați să bucurați atât profesorii, cât și părinții”.

Preoții mai citesc mesajul Patriarhului Daniel și cântă Mulți ani trăiască! 

Directorul școlii citește, la rândul lui, mesajul ministrului Educaţiei către elevi, părinți și profesori.

Elevilor le dorește „calificative maxime”, iar părinții sunt rugați să îi iubească pe cei mici „fără să-i sufoce” și fără să le facă temele. Profesorilor li se amintește menirea lor – aceea de a educa și de a-i respecta pe „copiii României”. 

În acest timp, unii copii se organizează deja în șiruri, doi câte doi, ca să intre în clase pe rând.

Alții așteaptă împreună cu părinții să le vină rândul. Nu sunt suficiente săli de clasă pentru toți.

Așteaptă pe buturugile din curtea școlii, care par amenajate pentru ei.

O fetiță îi reproșează alteia că nu a dat ochii cu ea toată vacanța.

– Te-am văzut în fiecare zi, fată. I-am zis lui Mica să te cheme când erai la biserică, nu ai venit! Sau aia… păduchioasa. Nu a zis nimic? 

– Aia de la B? Nu mi-a zis nimic. 

O mamă iese cu o listă în mână.

„Ne-a dat lista de rechizite: gumă, planșetă, dosar, acuarele. Hai, Elisa! Gata, mergem acasă!”

Un băiat aruncă la gunoi „proiectele”, probabil de anul trecut: planșete din spumă poliuretanică pe care tronează copaci din scobitori.

Se strigă nume de copii: „Dani! Mario! Acasă!”.

O tânără mamă își învață fetița de-o șchioapă o primă lecție:

„Sticla o arunci la gunoi! Nu pe jos!”

Fetița își plimbă cozile până la un butoi din tablă și ascultă îndemnul: sticla dispare în măruntaiele coșului improvizat.

O oră mai târziu, în București, alți elevi, alt peisaj – o cutie cu energizant împărțită la patru-cinci adolescenți e aruncată cu nepăsare pe trotuar.

Râd cu toții, ca după o glumă bună.

În loc de epilog

În prima zi de școală, profesoara Cristina Tunegaru a făcut cunoștință cu cei peste 20 de copii cărora le va fi dirigintă și cu părinții, emoționați, care ocupaseră băncile și culoarele dintre ele.

Le-am spus că, din păcate, nu au manuale. Le-am spus, în schimb, că la română vor avea manual, pentru că lucrez la unul, adică un set de fișe pe care îl scot la imprimantă și îl distribui. Le-am mai spus un lucru foarte important: să nu se considere ghinioniști.

Seara, Cristina Tunegaru a postat „setul de fișe” pe contul ei de Facebook: un manual nou-nouț de limba și literatură română, încropit de ea, cu exerciții și texte dintre cele mai diverse: de la minions la pinguinul Apolodor, ieșit din condeiul lui Gellu Naum, sau la Aventurile lui Tom Sawyer. 

Între primele pagini, Cristina Tunegaru le-a adresat elevilor propriul mesaj − prietenos şi simplu de înțeles, potrivit vârstei:

BUN VENIT ÎN CLASA A V-A!

Vei cunoaște prin acest manual cărți despre copii minunați care nu renunță la visele lor, deși întâmpină multe piedici, lumi fantastice, povești amuzante care vor aduce buna dispoziție în clasă. Îi vom cunoaște pe Harrier, pe Apolodor, pe Heracle, pe MUP, pe Wilbur și pe Eugenița.

(…) Vom lucra cu drag, împreună. Și mai mult decât orice vom fi deschiși și sinceri, dar atenți la colegii noștri. 

Prof. CRISTINA TUNEGARU