Podul lui Leonardo. Obiectele imaginare ale unui nemuritor

O rețea de arcuri subțiratice din lemn, ca nervurile frunzelor, se îmbină într-un sistem de rotițe zimțate și șuruburi supradimensionate.

Un deget atinge ușor suprafața mată a unui smartphone și imortalizează cu un click ceea ce pare a fi pântecele dezvelit al unui ceas uriaș.

Pentru ochiul secolului XXI, obișnuit cu metale argintii și culori tari, mașinăria articulată din lemn cafeniu emană un puternic aer de fragilitate.

Ar putea semăna cu o insectă imaginară, însă ceea ce ai în față este, de fapt, prima mașină cu autopropulsie imaginată vreodată – un fel de pre-automobil.

Funcționarea sa e asigurată de câteva principii solide ale fizicii – o știință care studiază și astăzi proprietățile, mișcarea și transformările materiei. Însă atunci, în 1478, o astfel de mașină-care-merge-singură ar fi trecut, pentru marea majoritate, drept magie sau vrăjitorie.

Schița mașinii-care-merge-singură fost desenată în același an în care Spania înființa tribunalul Inchiziției. 1478 a fost un an ca oricare altul, început, potrivit calendarului iulian, într-o joi.

Peste Europa aveau să mai treacă 300 de ani până la ultima condamnare la moarte pentru vrăjitorie. Şi aproape 400 până la schița primului motor cu combustie, imaginat de nemții Daimler și Benz.

A trebuit să treacă și începutul de secol XX, în care automobilul ajungea să fie produs la scară industrială. Și, în final, 500 de ani până când schița realizată de Leonardo da Vinci să fie, în sfârșit, transformată în realitate.

Însă miile de pagini care au rămas mărturie a vieții sale arată că Leonardo nu și-a închipuit doar un strămoș al automobilului.

Imaginația sa conținea germenii lumii moderne, întinzându-se ca un pod peste timp, spre ceea ce astăzi găsim firesc: deltaplane, biciclete, parașute, tancuri, proiectile, poduri industriale, aparate de fotografiat.

Și chiar un automaton – adică un dispozitiv care imită corpul uman și care se mișcă singur.

În avântul său, da Vinci și l-a închipuit pe om zburând, fără ca asta să implice vreo formulă magică – ci doar cunoaștere științifică.

Transpuse în realitate, ideile sale pot fi admirate și descusute până în luna iunie la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

***

Pentru a înțelege fascinația pe care o transmit mașinăriile închipuite acum 500 de ani de Leonardo, trebuie să călătoreşti la momentul în care ele prind viață pe hârtie.

E perioada în care Florența devine, pentru câțiva ani extraordinari, centrul cool al excelenței artistice și filosofice a lumii. Un fel de New York contemporan.

Într-o perioadă relativ scurtă, filosofia, știința, pictura, sculptura sau literatura explodează pur și simplu, dând tonul culturii europene. La orizont se prefigurează o lume nouă, plină de frumusețe, fast și opulență. Este, ce-i drept, o lume a celor bogaţi.

Apoi totul se destramă brusc, sub presiunea sărăciei și a fanatismului religios.

În aceşti ani în care știința se adresează unui număr restrâns de auditori, Leonardo da Vinci este protejatul lui Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, conducătorul republicii florentine.

La curtea acestuia mai pot fi zăriți artiști precum Sandro Boticelli sau Michelangelo Buonarroti ori filosofii Marsilio Ficino şi Giovanni Pico dela Mirandolla.

În 1471, Magnificul notează că, în ultimii 40 de ani, a plătit 663.000 de florini pentru acțiuni filantropice, construcția de clădiri și taxe. În banii actuali, ar fi peste 460 de milioane de dolari.

E o perioadă în care pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă umanitate animă cercetarea, iar omul este așezat, cel puțin simbolic, în centrul Universului, reprezentând proporția divină.

Cel puțin asta semnifică unul dintre cele mai faimoase desene ale lui Leonardo, Omul Vitruvian − care a ajuns să reprezinte, în mentalul colectiv, Renașterea și misterele sale.

Leonardo da Vinci este un astfel de cercetător neobosit. Deși îl rememorăm cu precădere ca pe un mare pictor, este și unul din primii autori ai studiilor de anatomie.

„Inovaţiile sale constau în însoţirea figurilor de descrieri, în desenarea aceleiaşi părţi din unghiuri diferite, pentru a obţine o imagine tridimensională completă, în utilizarea secţiunilor pentru a analiza interiorul organelor”, explică unul dintre panourile care însoțesc expoziția de la Oradea.

Însă da Vinci se specializase și în matematică, muzică, științe, arhitectură și inginerie, astronomie, botanică și istorie.

Cunoștințele combinate de inginerie și arhitectură îl ajută să proiecteze sau să îmbunătățească o serie de mașinării, precum macaraua sau podul.

„A alcătuit o clasificare precisă a şuruburilor, făcând eforturi pentru a măsura rezistenţa lor la sarcini şi a preciza multitudinea de posibilităţi de întrebuinţare.

Acordă o atenţie sporită roţii dinţate, concentrându-se asupra profilului dinţilor şi clasificând cu exactitate diversele tipuri de mişcări produse de angrenarea a două roţi dinţate, dintre care una fixă, iar cealaltă ori fixă, ori baladoare”, explică o altă planșă a expoziției.

Cuvintele sunt ilustrate în apropiere, cu mașini care ușurează ridicarea greutăților de mari dimensiuni sau chiar tăierea mecanizată a lemnului.

Ronald Hochhauser, inginer și muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, este fascinat de soluțiile propuse de Leonardo acum mai bine de 500 de ani.

„Mașinile complexe sunt realizate dintr-o multitudine de mașini simple, mă refer la scripeți, la pârghii și la roți dințate.

Mai avem și o serie de elemente care duc la micșorarea frecării. Aici, de pildă, avem un fierăstrău hidraulic.

Apa intra prin această parte, de aducțiune, învârtea roata, apoi mișcarea de rotație este transformată în mișcare de translație, cu ajutorul acestui braț. Iar fierăstrăul se mișca doar sus-jos”, explică Hochhauser.

Așa arăta un „gater renascentist”, imaginat de Leonardo:

„Ce trebuie să știți: proiectele și schițele sale nu au fost executate în timpul vieții. El le-a păstrat, dar după moartea sa au dispărut timp de peste 150 de ani.

Apoi au fost regăsite și s-au adunat în codicele care există acum și conțin desenele sale. Iar pe baza acelor codice, familia de artizani din Italia le-a reprodus. E clar că Leonardo a fost cu mult înaintea altora, și-a depășit cu mult contemporanii”, adaugă muzeograful Hochhauser.

O cutie de lemn cu o lumânare aprinsă în interior și o gaură decupată, pe care este montată o lentilă – și, gata, avem un reflector renascentist.

Sau, cum spunea Leornardo în schițe, posibilitatea de a obține o lumină „mare și frumoasă”.

O pereche de „schiuri” din bușteni de lemn, dublați de bețe pentru reglarea echilibrului – și omul poate să umble, cel puțin conform legilor fizicii, pe apă.

Un „șurub fără sfârșit”, imaginat prima dată de matematicianul grec Arhimede și perfecționat de Leonardo, transportă apa la înălțime, putând fi conectat la sisteme de transport.

În materie de mașini de război, ingeniozitatea lui da Vinci este, de asemenea, uimitoare.

El își închipuie primele tunuri mobile, susținute de bărci, dar și un sistem de piloni care se asamblează într-un pod mobil, ce devine astfel demontabil și uşor de transportat de către o armată.

Deosebit de simplă este ambarcațiunea cu carenă dublă: în momentul în care primul înveliș este spart, apa nu intră în vasul propriu-zis, ci se distribuie uniform în interiorul camerei dintre cei doi pereți, contribuind la stabilitatea vasului.

Printre cele mai înfiorătoare exponate sunt proiectilele lui da Vinci − suple, aerodinamice, unele chiar cu aripioare de direcționare.

Imaginația l-a dus atât de departe pe genialul inventator şi artist, încât și-a închipuit omul zburând, fără ca asta să presupună vreo vrăjitorie sau formulă magică – ceea ce era aproape de neînțeles în epoca sa.

„Faptul că aerul se poate comprima, exercitând astfel o rezistenţă capabilă să susţină un corp, este una dintre observaţiile fundamentale ale lui Leonardo, ceea ce l-a dus la concluzia că şi omul poate zbura:

«Din aceste motive îl veţi putea cunoaşte pe omul care, cu marile sale aripi construite, creând forţă împotriva rezistenţei aerului şi învingând-o, o va supune şi se va ridica deasupra ei».

Una dintre primele aplicaţii ale acestei observaţii este celebrul proiect al paraşutelor, care datează aproximativ din 1485, constând într-o structură rigidă de formă piramidală, baza de 7,20 metri şi înălţimea de 7,20 metri, acoperită cu pânză de in scrobită, pentru a o face compactă şi etanşă”, arată o altă planșă din expoziție.

Un alt proiect militar al lui Leonardo, denumit „escorpio”, este o barcă de luptă cu protecție suplimentară a vâslașilor.

Scorpionul are un braț din lemn acționat de arcuri și scripeți, dotat cu o uriaşă seceră uriașă metalică pentru a frânge ambarcațiunile din față.

Toate aceste obiecte sunt reconstituite din materiale care s-ar fi putut găsi în Renaștere. Unele sunt, însă, construite la scară: adică micșorate sau mărite proporțional, după caz.

Expoziția temporară de la Oradea a fost adusă din Florența şi conține 45 de mașinării construite după schițele lui Leonardo da Vinci. 

Este deschisă zilnic (în afara zilelor de luni) la Muzeul Țării Crișurilor, mutat într-o clădire renovată.

Mai mult decât orice, ea vorbește despre puterea pe care poate să o aibă chiar și un singur om în a-și imagina și a da formă viitorului.