Plagiatul de tip Copos-Paste

Verdictul Comisiei de Etică a Universității din București în cazul cărții de istorie medievală semnate de George Copos ne arată că, atunci când un multimilionar disperat să iasă din pușcărie face alianță cu un cercetător flămând după bani, rezultatul este o mică „operă de artă” a furtului intelectual.

Plagiat de tip mozaic – „cel mai complex caz cu care ne-am întâlnit”, așa au descris membrii Comisiei de Etică rezultatul muncii depuse de autorul volumului „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”.

Asta înseamnă idei, fraze și paragrafe adunate din mai multe părți și aranjate în așa fel, încât sursele originare să nu mai fie recunoscute.

PressOne vă prezintă istoria acestei hoții intelectuale – relevantă pentru corupția și coruptibilitatea din societatea românească. E o poveste despre ispita arginților și despre cât de ușor poți să năruiești o carieră științifică de 40 de ani.

“Revelații greu de atins”

„Este vorba despre cneaghina Evdochia de Kiev, fiică a cneazului de Kiev, Alexandru-Olelko (1441-1454) din dinastia lituaniană, și a Anastasiei, din dinastia lui Rurik, legendarul fondator al Rusiei Kieviene. Ea era și soră cu Simeon țarul, cneaz de Kiev, și cu un alt cneaz, Mihail, guvernator al Novgorodului. Evdochia era, în sfârșit, rudă apropiată a regelui polon Cazimir IV, suzeranul lui Ștefan, și rudă a marelui cneaz de Moscova, Ivan III. Dar această primă căsătorie, ce a avut loc în 1463, a durat numai patru ani, până în 1467, când Evdochia moare. Din această primă căsătorie au rezultat trei copii.”

Ați citit un fragment din volumul pe care George Copos susține că l-a scris în celulă, pe baza „izvoarelor” documentare la care are acces un pușcăriaș.

*

Să ne imaginăm scena.

„Sunt în închisoare, iar sunt arestat
Dar până să mă prindă, mult timp i-am fentat.”

Din casetofonul așezat pe pervazul ferestrei cu gratii urlă Dani, prințul Banatului.

La măsuța din celulă, peste care e întinsă o mușama găurită, îl vedem pe omul care, odinioară, era adulat de televiziuni când spunea că echipa sa, Rapid București, reprezintă „farmecul vieții”. Acum, el privește în gol și încearcă să-și ordoneze datele.

„Unde rămăsesem?” – se dezmeticește fostul viceprim-ministru. „A, da, la copiii cneaghinei Evdochia…”

Se apleacă asupra topului de hârtie și reia labirintul combinațiilor conjugale care ofereau pârghii de negociere suplimentară domnitorilor cu scaunul la Suceava și la București.

Se concentrează greu. Îl apasă spațiul strâmt, paturile suprapuse și locatarii acestora, îl enervează gălăgia, fumul de țigară pe care-l poți tăia cu cuțitul – toate îi îngreunează concentrarea. Dar nu se dă bătut!

În această perioadă grea, „dar generatoare de revelații greu de atins altfel” – după cum el însuși va descrie acest calvar, George Copos, condamnat pentru evaziune fiscală în Dosarul Transferurilor și în dosarul „Loteria I”, nu are altă șansă decât scrisul.

Ideile îi vin aproape pe nerăsuflate și patronul de cofetării scrie, scrie, scrie.

În 13 luni de detenție la Jilava, el publică, sub semnătură proprie, nu mai puțin de cinci cărți, care însumează circa 650 de pagini:

“A plătit tot tirajul”

Să ne întoarcem însă la realitate.

Pentru că, în universul ireal al studiului științific din detenție, Copos a reușit o performanță care l-ar face invidios până și pe Georges Simenon, belgianul care, într-o biată viață de 86 de ani, a scris peste 500 de romane polițiste.

Autorul nostru, fostul lider UTC-ist din Tășnad, a dat la tipar o carte la 80 de zile. A scris, în medie, o pagină și jumătate în fiecare zi de pușcărie. Iar tirajele s-au epuizat pentru fiecare volum.

Fiecare dintre cele cinci cărți i-a scăzut o lună din pedeapsă, astfel că producția publicistică a cântărit greu în eliberarea sa condiționată, după mai puțin de o treime din totalul de 4 ani la care a fost condamnat.

Deși nu au dezvăluit tiraje, reprezentanții Editurii Niculescu au confirmat anul trecut, pentru Mediafax, că aparițiile volumelor lui Copos au fost plătite de reprezentanți de-ai săi:

„A plătit tot tirajul. Chestiile astea au fost trecute în contract. A plătit tot tirajul, a ridicat tot tirajul, iar dacă vinde cărțile sau nu le vinde, nu este problema noastră.”

“Nu are valoare științifică”

În 7 aprilie 2015, ziua în care Copos părăsește Penitenciarul Jilava, un nou personaj intră în povestea sa.

Într-un mesaj postat pe Facebook, tânărul istoric Cătălin Parfene arată cu degetul către una dintre cărțile semnate de proaspătul eliberat.

El susține că „Alianțele matrimoniale…” este un plagiat al lucrării sale de Masterat, susținută în 2005 și intitulată „Domnii Țărilor Române și sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale”.

„Are meritul deosebit de a fi încercat să reunească sub același titlu politica matrimonial-diplomatică a conducătorilor medievali, deopotrivă a Țării Românești și a Moldovei”, astfel descrie lucrarea din 2005 lectorul universitar Adinel-Ciprian Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, care este unul dintre experții angajați de Universitatea din București să compare cele două texte.

Cu totul alta este judecata expertului asupra cărții lui George Copos, despre care spune că „nu are valoare științifică” și a cărei documentare, ca să vezi potriveală, se oprește fix la nivelul anului 2005.

„Cel mai adesea, în carte se întâlnesc mai multe tipuri de preluări neatribuite, prin parafrazare sau rezumare”, este de părere și profesorul universitar Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București.

“Am întins întotdeauna o mână celui căzut”

Ca în orice poveste, un detaliu poate înclina balanța. În cazul nostru, detaliul e că tânărul istoric Cătălin Parfene nu și-a publicat niciodată lucrarea de masterat. Din 2005 încoace, aceasta zace în arhivele Facultății de Istorie a Universității bucureștene.

Cum ar fi putut Copos, în acest caz, să plagieze o lucrare la care nu a avut acces?

„Nu am auzit de vreo altă lucrare publicată pe această temă, care să poată servi ca sursă de informare. Dacă ar fi existat, în mod cert aș fi făcut referire la ea (…). Mai mult, o sursă suplimentară, dacă aceasta ar fi existat, ar fi dat și mai multă consistență lucrării mele. Dar, cum o astfel de lucrare nu este publicată și nu există niciun exemplar la dispoziția publicului, nu înțeleg cum ar putea fi ea plagiată”, a transmis însuși George Copos, după anunțarea, săptămâna trecută, a verdictului de plagiat.

Cheia dilemei e simplă și se ascunde chiar în debutul cărții lui Copos. Prefața e semnată de profesorul universitar Stelian Brezeanu, considerat unul dintre cei mai importanți medieviști români, autor, între altele, al unei apreciate „Istorii a Imperiului Bizantin”.

Brezeanu este cel care l-a girat pe George Copos în fața comisiei de evaluare de la Penitenciarul Jilava. Și tot el, coincidență, coordonase lucrarea de masterat a lui Cătălin Parfene, în 2005.

„Erori comise de domnul Parfene și semnalate de experți au fost și ele preluate în cartea lui Copos, ceea ce înseamnă că acesta ar fi avut la dispoziție disertația domnului Parfene. Interesant este faptul că disertația domnului Parfene nu a fost publicată, iar domnul Copos nu ar fi putut deci plagia. Circumstanța agravantă este că cei doi au fost în relație cu aceeași persoană, domnul profesor emerit Stelian Brezeanu”, se arată în referatul Comisiei de Etică a Universității din București.

În apărarea sa, profesorul Brezeanu a declarat că a scris doar „Cuvântul-Înainte” pentru „Alianțele matrimoniale…” ale lui Copos, și asta dintr-un impuls creștinesc: „Am acceptat la rugămintea unei cunoștințe apropiate și nu înainte de a citi cartea, asigurându-mă că nu este un plagiat. În ceea ce mă privește, am întins întotdeauna o mână celui căzut, pentru a-l ridica, desigur cu respectul legii și al normelor moralei creștine.”

„Nu stărui asupra cărții, m-am pronunțat în Cuvântul Înainte: o lucrare personală ce respectă normele științifice, fără a-i pretinde mai mult decât este ea, o lucrare rezonabilă, pe care n-o putem compara cu o teză de doctorat sau chiar cu o lucrare de master. În principiu, nu sunt de acord cu practica acestor lucrări, dar nu eu am inventat sistemul”, a ținut să precizeze Brezeanu.

De unde acte de cancelarie?

Nouă luni au trebuit să treacă de la sesizarea depusă de Cătălin Parfene la Universitatea București până la momentul conferinței de presă în care membrii Comisiei de Etică au spus, cu subiect și predicat, că „Alianțele matrimoniale…” nu este opera lui George Copos.

„O concluzie care se impune este că ar putea exista ceea ce în literatura de specialitate dedicată plagiatului se numește ghost writer, un scriitor profesionist ascuns care a realizat operațiunea”, a explicat Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică.

Dovezile potrivit cărora fostul patron al Rapidului nu ar fi putut redacta acest tip de lucrare în pușcărie sunt limpezi, arată membrii Comisiei: „Domnul Copos nu are antecedente în activitatea științifică și nu a avut în detenție condiții de studiu ale unor documente speciale pe care chiar el le citează în carte, de tipul actelor de cancelarie”.

Copos încercase să preîntâmpine o eventuală acuzație chiar în paginile cărții cu pricina: „Sursele analizei mele sunt, mai întâi, izvoarele primare, adică actele de cancelarie, publicate în colecții ample de către cercetătorii români. Sunt apoi cronicile interne și externe, dar și scrierile călătorilor străini în Țările Române, care oferă informații de primă mână în cercetarea de față”.

Cum ar putea avea acces un deținut din Penitenciarul Jilava la acte de cancelarie, la colecții ori arhive?

De ce s-a oprit Copos cu bibliografia tocmai în 2005, anul în care Parfene și-a terminat lucrarea pe aceeași temă?

Și de ce ar fi ales ca obiect de studiu tocmai această chestiune foarte încâlcită, pentru care trebuie să știi cine al cui fiu era, să faci legături cu inamicii săi, dar, mai ales, să pricepi jocuri politico-diplomatice de acum 500-600 de ani?

“Ne-a făcut facultatea de rușine”

Stelian Brezeanu, profesorul către care se îndreaptă acuzațiile, își construise o reputație solidă în mai bine de 40 de ani de carieră.

„Originar din pitoreasca regiune situată pe versantul sudic al Carpaților Meridionali, care se întinde la nord de frumoasa stațiune Pucioasa, unde inima românească a bătut fără întrerupere, prea des confruntată cu vitregia vremurilor, Stelian Brezeanu a moștenit ceva din asprimea, constanța, stăruința și dârzenia oamenilor de la munte. Nu mai puțin interesantă și soldată cu rezultate pozitive este și activitatea didactică a profesorului Stelian Brezeanu, exigent în aprecierea cunoștințelor însușite de studenți pe băncile facultății și în raporturile sale cu studenții, ca și cu restul corpului profesoral. Severitatea pe care o manifesta uneori este însă în avantajul studenților și al pregătirii lor, căci se bazează pe criterii precise, corecte și principiale”, așa îl descria, cu ani în urmă, un coleg istoric, Tudor Teoteoi.

În 2010, la pensionarea sa de la Facultatea de Istorie a UB, Stelian Brezeanu a primit titlul de profesor emerit. A continuat să colaboreze cu instituția până în octombrie 2015, urmând să se retragă undeva la țară.

„Ne-a făcut facultatea de rușine”, consideră acum Marius Diaconescu, conferențiar universitar și coordonatorul Coaliției pentru Universități Curate.

La rândul său, rectorul Universității București, profesorul universitar Mircea Dumitru, a anunțat că va propune retragerea titlului de profesor emerit, menționând că acesta a fost acordat pentru că Brezeanu „era totuși un profesor bun”.

Rectorul a precizat că Universitatea din București nu mai are alte pârghii la îndemână, având în vedere că Brezeanu a încetat orice colaborare cu fostul său loc de muncă.

Cătălin Parfene se mulțumește deocamdată cu verdictul Comisiei de Etică. „Pentru mine, Universitatea rămâne instanța cea mai avizată. Când m-am dus în alte părți – adică la DNA – să depun o plângere, m-am dus pentru a se elucida felul în care lucrarea mea de masterat a ajuns în mâinile unui pușcăriaș. Doar că DNA mi-a zis că nu este de competența sa. Între timp, am văzut că s-a autosesizat pentru toate cazurile celor care au scris lucrări științifice în pușcării”, a declarat Parfene pentru PressOne.

Luna trecută, DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la „suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului”, în legătură cu cărțile scrise în pușcărie de tot felul de celebrități.

Potrivit DNA, ar fi existat persoane care au acceptat să scrie cărțile apărute sub semnătura deținuților:

„Lucrările care ar fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu, 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini sau 6 ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană”.

Penitenciarul, pepinieră de scriitori

În ultimii doi ani, aproape 200 de deținuți au publicat peste 400 de cărți, potrivit unui document dat publicității, în ianuarie, de Ministerul Justiției și de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Dacă în perioada 2006-2013 s-au scris 38 de lucrări, în 2014 numărul lor a crescut la 89, iar în 2015 situația a scăpat total de sub control: persoane condamnate definitiv au semnat nu mai puțin de 337 de cărți.

Recordul este deținut de Dan Voiculescu, care a publicat nu mai puțin de 10 cărți începând din august 2014.

De altfel, pentru cărțile deținuților faimoși au girat personalități precum Mitropolitul Ardealului – ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Tomisului – ÎPS Teodosie, fostul procuror militar Dan Voinea, fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, sociologul Dan Dungaciu sau politologul Dan Pavel.

Conferențiarul Marius Diaconescu a realizat pentru România Curată un clasament al rușinii, cu universitățile care au girat cei mai mulți pușcăriași. Pe primul loc este Universitatea din Craiova, cu 59 de lucrări coordonate, urmată de ASE București, 33 de lucrări, și Universitatea Hyperion, 31.

PressOne a arătat recent, într-o sinteză, că legislația în vigoare permite această situație. Mai exact, articolul 96 din Legea 254/2013 spune că „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate”.

Legea nu prevede însă și verificarea autenticității acestor creații în cadrul penitenciarului, de vreme ce din comisia de evaluare nu face parte niciun cadru didactic.

Singurele condiții sunt ca lucrarea să fie coordonată de un profesor universitar și să apară la o editură acreditată.

“Mozaicul” lui Copos

Pentru final, să ne întoarcem la George Copos. Oare ce pedeapsă ar fi primit autorul nostru dacă ar fi fost prins la furat în secolele XIV-XVI?

„Avem de-a face cu un tip de plagiat subtil, realizat prin copiere deghizată sau/și prin repovestire. Nu e vorba de un clasic copy-paste cu care suntem obișnuiți”, este verdictul prezentat de Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București.

„Acesta e numit generic plagiat de tip mozaic”, a completat profesorul Popescu. El a mai spus că dosarul Parfene-Copos a fost cel mai complex caz de plagiat cu care s-a confruntat comisia pe care o prezidează.

*

Scurtă recapitulare.

În primăvara lui 2014, magistrații Curții de Apel București au pronunțat sentința definitivă în celebrul Dosar al Transferurilor.

Opt „grei” din fotbalul românesc au fost condamnați la închisoare cu executare: Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu, Gică Popescu, Gigi Nețoiu și George Copos.

Acesta din urmă a primit 3 ani și 8 luni de închisoare.

Câteva luni mai târziu, Copos avea să fie condamnat și în dosarul Loteria I, la 4 ani de închisoare.

În 2004, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație de la firma Ana Electronic, George Copos vânduse 38 de spații comerciale către Loteria Română și apoi se sustrăsese de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind statul cu peste un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, el folosise mai multe persoane fizice și juridice ca interpuși, prețul din acte fiind de 4 ori mai mic decât suma încasată în realitate.

Pedepsele din cele două dosare s-au contopit: 4 ani de închisoare. Dar, pentru că avea peste 60 de ani și pentru că i s-au scăzut 5 luni grație cărților publicate din detenție, George Copos a fost eliberat în aprilie 2015, după 13 luni petrecute după gratii.

Farmecul vieții.