Orașul care arde de 30 de ani

În 1986, la capătul parcului din Anina, așezare minieră din Caraș-Severin, răsărea timid turnulețul unei centrale termice. În iarna aceluiași an a fost pusă în funcțiune.

Surpriza a fost că, odată cu primele deversări de cenușă fierbinte rezultată în urma încălzirii, s-a petrecut ceva ce nimeni n-a putut să prevadă – subsolul orașului a luat foc. Și arde, mocnit, și astăzi.

"La blocurile de dincolo le-a ieșit în casă fumul"

În Anina, oamenii s-au plictisit de povestea cu focul din subteran. Și s-au obișnuit cu scufundarea drumurilor și pârjolul copacilor. Ștefan Dănel și Dumitru Drinceanu, pensionari de mai bine de 30 de ani, sprijină o băncuță decolorată, înconjurată de arbuști maronii.

Chiar în spatele lor și în fața blocului în care locuiesc, o gură de canalizare expiră fum de la incendiul subteran. Mirosul amărui și uscat se împrăștie pe tot cvartalul.

Dumitru Drinceanu (84 de ani, foto stânga) și Ștefan Dănel au devenit mineri la mijlocul anior '50

Dumitru Drinceanu (84 de ani, foto stânga) și Ștefan Dănel (83 de ani) au devenit mineri la mijlocul anilor '50.

"De la cărbunii ăia, de la foc, s-a pornit, a ars întâi mai jos. Pe urmă s-o-ntins, uite, pe-acolo, o mers prin curți..." Bătrânul Ștefan Dănel descrie un gest larg cu mâna osoasă. Se oprește o clipă în dreptul unei denivelări de asfalt, care străbate șoseaua.

"Ia uite, acolo arde, tot toarnă beton în groapa aia. S-au uscat și copacii, nu vedeți? La blocurile de dincolo le-a ieșit în casă fumul prin sistemul de canalizare.

De aici, de la gaz. Arde-aicea. Cum să se descurce oamenii, au spus la primar, au spus în toate părțile. Vine, se uită, nu-s bani, că trebe să aducă sonde, să pună, să bată niște găuri, să toarne niște soluții. Când să se facă, nu-s bani, nu-s fonduri.

Sigur că iasă fum, uite, la blocul ăla o ars vreo doi ani încontinuu. La noi, noroc o fost că n-o apucat să intre în canalizări și în baie. Atunci era mai complicată treaba. Au săpat pompierii și-au mutat fumul, acuma iese-aicia", spune Ștefan Dănel.

Parcul din Anina e denivelat din cauza prafului de cărbune care arde mocnit ăn subsol

Parcul din Anina e denivelat din cauza prafului de cărbune care arde mocnit în subsol.

De pe băncuța îngustă, omul pare să dirijeze o orchestră invizibilă. Are 30 de ani de pensie și alți 31 de ani de muncă în mină. Cel mai adânc puț din Anina are 1.400 de metri.

După câteva cuvinte, afli că problema adevărată e lipsa locurilor de muncă. Închiderea termocentralei de la Crivina (situată la vreo 15 kilometri distanță) în anii '90 și apoi a minelor Anina a lăsat în urmă mii de șomeri, concentrați aici. Singurul program de reconversie profesională oferit de statul român a fost emigrarea.

Bunicii n-au mai prins închiderea minei, pentru că erau deja pensionari. Așa că pe sub ochii lor s-au perindat generații de tineri care-au plecat pur și simplu.

Când spun "copiii noștri", glasurile încep să le tremure și la coada ochiului li se fac brobonele mici de lacrimi. Nu înțeleg, nici să-i tai, unde s-au dus locurile de muncă și de ce le-a rămas copiilor lor doar să plece, să fie departe.

"Soția mea a murit în Canada. Era plecată acolo la copii și-a murit", mărturisește, cu lacrimi în glas, Dumitru Drinceanu. Distanța îl desparte de o fiică și de șase strănepoți.

Celuilalt, nea Ștefan, i-a murit un ginere în 2007. De la supărare, n-a mai putut umbla.

"Ce să faci? Rămân toți copiii numai cu mama... cea mare avea 14 ani și restul erau mici. Cum să nu te superi?!

Noi om muri într-o lună, două, trei, un an. Dar vorba e cu odraslele astea, c-am muncit pentru ei – n-o să-și mai dea niciun interes nimeni.

Ce să mai spunem de ai noștri de la Primărie când conducătorii țării, toți care au fost, au fost niște pușlamale!"

De ce arde subsolul Aninei

Într-un studiu științific realizat de cercetătoarea Alina Satmari de la Universitatea de Vest din Timișoara se arată că, pe o suprafață de 14 kilometri pătrați, subsolul centrului din Anina e compus din depozite de steril (material rezultat în urma prelucrării cărbunilor), amestecat cu praf de cărbune. Grosimea acestui strat este de 14 metri.

Amestecul de praf de cărbune ia foc, de multe ori prin autocombustie, și arde mocnit în subteran. Incendiul a izbucnit prima dată în 1986, odată cu punerea în funcțiune a centralei termice care deservea o mână de blocuri. Atunci, cenușa fierbinte aruncată la baza haldei de steril a aprins praful de cărbuni. A ars legat până în 2002 și se reaprinde constant.

"Nu mai merge nimic, domnișoară"

Mai încolo, în parcul următor, alți doi pensionari rememorează gloria anilor în care școala profesională din Anina era cunoscută în tot Banatul – erai luat și angajat imediat dacă menționai că ai absolvit-o. În mijlocul rondoului denivelat de ciment se ridică, întunecată, statuia unui miner.

Părculețul cu statuie din Anina e însuflețit, către seară, de locuitorii din blocurile vecine.

"Căutau oameni din Anina cu lumânarea, timișorenii... M-am dus, am dat probă de lucru și imediat m-au luat, la Electrotimiș. Am primit apartament, după aia am primit aici și nu m-am mai dus" – Matei Copârceanu are 70 de ani și a fost lăcătuș pe mașina de extracție. A lucrat la suprafață.

Lângă el, pe băncuță, un vecin, Simion Costică, fost normator la termocentrala Crivina și apoi parte din echipa care a lichidat mina. Din 2010 este pensionar.

Matei Copârceanu (stânga) și Simion Costică.

Refrenul auzit la primii pensionari revine: "Nu mai merge nimic, domnișoară".

"Tineri nu prea sunt, sunt plecați în Germania, Austria și Italia, la ce să se întoarcă?! Vă dați seama, sunt acolo, obișnuiți cu banii, la ce să mai vină... Avem o familie de prieteni care-au plecat cu toții. Și se cunoaște, au plecat de vreun an și au mașini de peste zece mii de euro", explică atent Simion Costică.

Colegul său de băncuță întărește: "Mai sunt așa, întreprinderi mici, mai cu prelucrarea lemnului, cinci, șapte, zece angajați... Acuma cică vine un neamț să facă o fabrică de construcții metalice, uși, nu mai știu ce, balustrade...

Dar nu au oameni, trebuie să-i ducă la cursuri prin Germania, cică au fost unii și au venit și nu mai merg. Păi care erau meseriași s-au cam dus. Lucrează la Reșița, la biciclete, și mai sunt unii care merg la Moldova Nouă".

O altă categorie sunt cei care pleacă și muncesc în Austria la îngrijit bătrâni. Stau o lună în Austria, o lună vin acasă. Și tot așa.

O mică uniune europeană

Ca să-ți imaginezi Anina în perioada ei de glorie, trebuie să înțelegi cum a ajuns un cătun de mineri emigranți să trimită cărbune, pe Dunăre, în tot imperiul.

Cristian Mosoroceanu, coordonatorul brigăzii de pompieri din Anina și coordonator al unui centru afterschool, spune că aici a fost o mică uniune europeană înainte ca actualul concept să fie inventat. Inițial, în Munții Aninei s-au stabilit 34 de familii din imperiu. Treptat, au ajuns să exploateze huila.

"Construcția căii ferate a început la mijlocul anilor 1800. În 1863 s-a dat în folosință ruta de transport pentru mărfuri, iar câțiva ani mai târziu – pentru călători.

Apoi industria a luat-o din loc – au fost aduși muncitori din întreg imperiul. Pe lângă austrieci au apărut pietrari italieni, au venit belgienii să construiască coșurile de fum, mulți au venit din Germania, erau cehi, slovaci foarte mulți, maghiar și sârbi. Se ducea cărbunele la Baziaș, unde era societate de transport naval, iar de acolo, pe Dunăre, în tot imperiul."

O parte din locuitori s-au împrăștiat prin toată lumea după Primul Război Mondial și crizele sale.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Anina număra vreo 14.000 de locuitori, din care abia către 1.000 erau români.

"Foarte mulți s-au înrolat în armata germană, alții – în cea română. Au intervenit 23 august și capitularea Germaniei, iar atunci a venit tancul rusesc și a adus toate necazurile – deportările în Siberia, în primul rând.

În general, durau cinci ani. Și, înainte să vină rușii, odată cu retragerea armatei germane, au mai fugit mulți cetățeni și în Germania. Dintre aceștia, vreo 70% s-au întors în câteva luni.

După deportări, când s-au întors, supraviețuitorii n-au mai găsit nimic din ceea ce știau – casele le fuseseră ocupate, averile luate... Dar, sigur, în război nimic nu e frumos. Și nici după război, mai ales pentru țările care pierd", spune Cristian Mosoroceanu.

"E-o suprafață mare, două-trei hectare, cum s-o stingi pe asta?!"

Primarul din Anina, Gheorghe Românu, pare ușor obosit să mai spună povestea cu subsolul care arde. E drept, emană monoxid de carbon la suprafață, dar omul spune că are alte probleme, mai mari. De exemplu, cum ar face să vină și la Anina niște investitori. Să-i mai facă niște locuri de muncă.

Primarul din Anina, Gheorghe Românu

Primarul din Anina, Gheorghe Românu.

Sau, dacă s-ar putea, să nu mai plătească din buget datorii lăsate din mandatele dinaintea lui.

"Arde, dar mai arde doar când ajunge oxigenul acolo. Și, oricum, nu știi exact unde e cărbunele. E-o suprafață mare, două-trei hectare, cum s-o stingi pe asta?! Asta e problema, nu că sunt gaze în subteran."

A fost directorul minei Anina din 1991 până în 1995 și spune că de aici s-a scos cea mai bună huilă din țară. De-asemenea, poate vorbi ore în șir despre cum s-au închis minele din Anina, cu lucrări făcute fără cap și care vor împiedica reluarea exploatării cu ușurință.

Tot el mai spune că în subsol au rămas resurse minerale sub formă de huilă care pot fi exploatate cel puțin 100 de ani, la o rată de extracție de 120-150.000 de tone de huilă pe an.

Ultima dată când era cât pe ce să fie totuși stins focul, era vorba că vor interveni niște chinezi cu instalațiile lor. S-au făcut prospecțiuni, s-au estimat prețuri și, la final, politicienii români au decis că nu mai e nevoie de intervenție.

După ce vorbește despre mină și despre cum s-ar putea exploata la Anina gaze de șist prin fracturare (s-ar obține astfel o rezervă de gaz care ar ajunge României vreo 20 de ani, consideră el), primarul revine. Acum, încearcă să readucă la viață zona prin turism.

De câțiva ani, cartează și inventariază atracții turistice. "Avem inclusiv o bucată unde s-au găsit fosile vechi de 205 milioane de ani și-am adus o echipă de profesori de la Londra să ne certifice asta. Stau cu documentația să-mi fie avizată. Nu vă spun unde e, că mâine mă trezesc cu 20 de oameni cu ciocănele acolo, la săpat", spune omul.

În rest, la Anina se pot face traseele turistice industriale, iar pasionații de istorie pot să meargă în fiecare zi cu trenulețul pe ruta Oravița - Anina și retur. E prima cale ferată construită pe teritoriul actual al României.

Ar mai fi și cascada Bigăr, la vreo 15 kilometri de localitate.

"Ce să fac, doamnă... Am făcut tabără literară, tabără de creație arhitecturală, am avut tabără de sculptură, religioase, tot felul, să se anime.

Să meargă oamenii să mai vorbească de noi. Am participat la o mulțime de târguri, nu eu personal, dar am trimis oameni de la Primărie. Să vină lumea! Și-a început să vină."

În timp ce-l asculți pe primar, te gândești ce bine i-ar fi prins dacă vreun mare investitor s-ar fi gândit, de pildă, să facă în Munții Carașului extracție masivă de gaze de șist. Cu siguranță, în cel mai scurt timp, s-ar fi găsit și-un grup cool care să salveze Anina.

Ce-a mai rămas

La plecare, căutăm unul din puțurile închise, pentru a-l fotografia.
- Nu mai e, doamnă, nimic, s-a dus tot! ne învață un alt bunic singur.
- Ei, ceva-ceva tot a rămas!
- Libertatea...

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează