"Nu mai vedeți Realitatea și Antena 3 vorbind despre ororile din pușcărie. De ce? S-a liberat patronul"

Când Liviu Dragnea le-a cerut iertare românilor din penitenciare, oamenii care muncesc în pușcării i-au recomandat, printr-un comunicat de presă, să-și ceară iertare nu de la infractori, ci de la victimele lor.

Declarația lui Dragnea lăsa să se înțeleagă că mii de români s-ar afla după gratii pentru abuz în serviciu. Comunicatul sindicaliștilor lămurea și acest lucru: e vorba despre 73 de persoane.

L-am căutat pe semnatarul comunicatelor − Sorin Dumitrașcu, președinte al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), fost polițist și fost director adjunct al ANP.

Într-un interviu pentru PressOne, el se declară uimit de grija politicienilor pentru deținuți. Dumitrașcu este de părere că recursul compensatoriu a fost o formă mascată de grațiere și că, dintre cei 8.000 de pușcăriași eliberați, peste 60% vor recidiva.

*

− Cum v-ați simțit când domnul Dragnea și-a cerut scuze infractorilor din pușcării?

 Noi simțim asta de ceva timp. Ofensiva asta a început acum vreo doi ani, după ce mai mulți politicieni și oameni de afaceri au ajuns în penitenciare. Penitenciarul a ajuns cumva pe agenda publică și pe agenda politică.

Liviu Dragnea nu e singurul care plânge de mila deținuților. Au fost tot felul de politicieni care au făcut asta. Au fost chiar campanii media, campanii politice în sensul ăsta.

Bunăstarea deținutului a fost prioritate de guvernare. Sincer, nu m-am mirat. Mi se părea de așteptat ca, la un moment dat, Liviu Dragnea să se poziționeze fățiș de partea infractorilor, și a făcut-o. E ușor jenant pentru un om de stat să facă asta.

Mai ales că a fost o operațiune de dezinformare – a dat acea declarație. Dacă o verificăm – trebuie să facem fact-checking și noi –, vedem că e falsă.

În primul rând, nu sunt câteva mii de condamnați pentru abuz în serviciu. Este vorba de 73. Noi i-am numărat bob cu bob.

În al doilea rând, grosul deținuților din penitenciare este format din criminali, din tâlhari, din violatori... Ăsta e profilul.

Infracțiunile de abuz în serviciu nu le pot face decât funcționarii publici, nu le pot face decât politicienii. Sau puteau până acum, că nu le mai pot face. (râde)

− Pot să le facă, dar nu se mai încadrează...

 De fiecare dată când auzim asta, noi, profesioniștii, ne simțim jigniți. Pentru că, indiferent ce ar crede lumea despre noi, suntem parte a sistemului de justiție.

Facem mai mult decât simplul act de a păzi acei deținuți. O mare parte a activității în penitenciare este de educație. După Ministerul Educației, în penitenciare avem cei mai mulți profesori, educatori, psihologi, sociologi.

O treime dintre angajații noștri sunt specialiști din această categorie. A cincea parte dintre angajați este formată din personal medical. Avem și un sistem medical în structura noastră.

Practic, funcționăm ca o comunitate, care are absolut toate serviciile pe care vi le puteți închipui, inclusiv ingineri constructori. Pentru că trebuie făcute reparații, trebuie făcute construcții.

E evident că ai genul ăsta de reacție când auzi un înalt oficial al statului cerându-și scuze deținuților. Care, până la urmă, trebuie tratați corespunzător, trebuie tratați uman, dar sunt deținuți, au făcut rele.

E nefiresc ca președintele Camerei Deputaților, al treilea om în stat, să-și ceară scuze de la deținuți.

Câți angajați care lucrează direct cu deținuți are Administrația Națională a Penitenciarelor?

− În total, ANP are aproximativ 8.000 de angajați care lucrează direct cu deținuți. Și asta înseamnă pază, supraveghere, escortare, însoțire − care sunt organizate pe 4 schimburi.

Pentru că trebuie să fie continue, nu se opresc nicio secundă. Apoi sunt activitățile educative, apoi acordarea drepturilor deținuților.

Trebuie știut că în penitenciare funcționează și un birou de judecător. Deci, și asta este asigurat.

Dacă deținutul are o plângere, merge la judecătorul delegat, care este un magistrat adevărat, delegat de la tribunalul care are în competență penitenciarul.

În contact cu deținuții mai sunt și angajații care asigură logistica detenției, cei care pun la dispoziție paturi, saltele, știu eu, pastă de dinți sau ce mai are nevoie, dreptul la vizite intime...

Cam două treimi dintre angajați lucrează practic cu deținuții. Mai sunt ceilalți care sunt pe economic, financiar...

− Să luăm un alt tip de condamnat – nu un politician. Ajunge la închisoare: care e traseul?

− De regulă, la penitenciar este adus de Poliție. Sunt și cazuri când se predă singur. Atunci când este adus de Poliție, de regulă vine cu documentele necesare.

Dacă vine singur și nu are toate documentele, înainte de orice pas se obțin acele documente. Pentru că primul pas e verificarea legalității deținerii.

Deci, când un deținut ajunge la penitenciar, se verifică dacă are mandat de arestare, mandat de condamnare, tot ce trebuie... Apoi se face vizita medicală, se urmărește dacă este sănătos, dacă are urme de violență...

Se întocmesc la dosar o serie de evaluări, după care este repartizat în așa-numita secție de carantină.

În perioada de carantină, care durează 21 de zile, se face o evaluare mai aprofundată la fiecare caz în parte: omul e evaluat de o comisie mixtă, psiholog, asistent social, specialist în siguranța deținerii...

Pentru fiecare se stabilește un plan individual de intervenție. Adică: ce programe educative are nevoie, ce fel de asistență psiho-socială, ce măsuri de siguranță sunt necesare în cazurile de mare risc − pentru că sunt și astfel de cazuri.

După cele 21 de zile, deținutul e încadrat într-un regim de executare a pedepsei. Depinde de faptă, poate fi la maximă siguranță, la regim închis, semideschis...

− Ce înseamnă maximă siguranță?

− Regimul de maximă siguranță se aplică deținuților condamnați la pedepse pentru infracțiuni grave: tâlhărie, omor, viol...

Comisia care face încadrarea evaluează și alte criterii: comportamentul anterior, starea afectivă și așa mai departe.

Dar, de regulă, plasarea inițială ține cont de aceste criterii. Apoi, pe parcursul pedepsei, deținutul poate cere să fie clasificat la un nivel inferior, de la maximă siguranță spre regim semideschis.

Ceea ce înseamnă că are o mai mare libertate, poate să se miște, poate să ceară să fie liberat. Pentru că legea actuală nu permite să soliciți liberarea decât din regim semideschis.

Asta, cumva, îi obligă să fie cuminți, ca să poată ajunge în regimul semideschis. Dacă nu ajung acolo, vor fi puși în libertate când își termină toată pedeapsa. Și asta se întâmplă extrem de rar.

− Pentru cineva care e condamnat pentru corupție există programe educaționale de intervenție? Cum ajunge omul să-și conștientizeze fapta?

− Aici trebuie să fim cinstiți. Reeducarea și reabilitarea sunt opțiuni personale. Dacă deținutul în cauză dorește să se schimbe, se schimbă. Dacă nu, orice am face noi, nu se lasă.

E valabil pentru toate sistemele penitenciare și pentru tot ce înseamnă justiție.

Tocmai de aceea, rata medie de recidivă în lume este de peste 60%, indiferent de performanța sistemului penitenciar și de probațiune.

− În România cam cât e?

− Undeva între 65 și 68 la sută.

"Realitatea este, însă, că suma pentru investiții s-a înjumătățit în sistemul penitenciar. Realitatea este că toate acele afirmații pe care Tudorel Toader le face: construim un penitenciar, reparăm dincolo, nu sunt susținute de nimic în realitate. Adică nu se întâmplă. Dacă ar fi fost să se construiască toate penitenciarele pe care le-a promis domnul ministru, practic fiecare deținut ar fi avut pușcăria lui".

− Ministrul Justiției, știind asta, a promovat recursul compensatoriu?

 Ministrul Justiției, știind asta, o ascunde.

− Mă speriați.

 Ministrul Justiției, știind asta, a încercat să nu răspundă. E un mod foarte parșiv și greu de cuprins. Gândiți-vă că suntem țara care nu face statistică judiciară în perioada asta.

Numai pentru că poți să faci orice. Aș vrea să văd cu cât a crescut criminalitatea peste un an. Pentru că văd cazuri în presă. Nu mai facem statistică judiciară așa cum ar trebui.

− De cât timp?

 Sunt câțiva ani.

− De unde vine problema? De la statistică, de la schimbarea legislației?

 De la lipsa de voință. Un sistem de statistică judiciară e necesar, dar noi avem o încropeală care apare în momentul când cineva cere date. Dar cum se face asta? Regresiv, nu automat.

Adică: vreau să știu câți criminali sunt – mă duc și caut, nu am datele astea deja.

− Fac solicitări la toate penitenciarele, iar ele trimit datele când li se cer?

 Exact! Ceva de genul ăsta. Nu avem o statistică judiciară serioasă.

− Nu avem un sistem care ne spune lunar: a crescut criminalitatea, a scăzut...?

 Nu. Nici nu-i preocupă. Gândiți-vă că încearcă să mintă: când a fost recursul compensatoriu, inițial ieșeau cu o cifră, pentru a nu da imaginea exactă a impactului acestui act normativ.

O cifră micuță, care reprezenta strict deținuții care au ajuns la termen și au fost puși în libertate.

Pentru că sunt două categorii de beneficiari la recursul compensatoriu: unii despre care, în urma calculului, se constată că au depășit termenul, și sunt direct puși în libertate.

Iar cea de-a doua categorie e formată din deținuții despre care se constată că au dreptul să intre în comisia de eliberare condiționată mult mai repede.

Pentru ambele categorii, beneficiul e de o cincime din pedeapsă. Or, ministrul Justiției, de câte ori ieșea public, spunea prima cifră.

Și noi am fost siliți de fiecare dată să-l corectăm, pentru că prima cifră era micuță. Discutam de 500700 de deținuți. Cea de-a doua cifră e mai mare. 4.5007.000 de deținuți. Toți sunt beneficiari!

Lucrări publicate din detenție în perioada 2010-2015. Foto: Lucian Muntean

− Acum avem un număr pentru toți cei care beneficiază de măsura asta?

 Noi am estimat la 8.000. Deja au fost eliberați vreo 7.000. Probabil că estimările noastre vor fi depășite.

Pentru un număr exact, trebuie întrebată Administrația Penitenciarelor. De ce? Pentru că o parte dintre cei care au ieșit s-au întors deja. Chiar și în condițiile astea, în care procesul penal e destul de lung.

De regulă, efectele se văd undeva la un an sau la trei ani. Dar vă spun experiența Italiei: Italia a făcut cam același lucru, a pus în libertate cam o treime din deținuți – că aici vom ajunge și noi, la final.

Ce s-a întâmplat e că după 6 luni s-a văzut o explozie a criminalității – dar ei aveau statistică judiciară. Noi nu avem.

Noi știți ce facem? Ne uităm în presă și vedem violatorul sau criminalul; toți pe care îi vedeți acum în presă, cazuri grave, sunt foști deținuți care au beneficiat de acest act de clemență.

Dar să revenim la Italia – după 6 luni, s-a triplat rata criminalității, pentru o perioadă scurtă de timp. Pentru că toți ăia puși în libertate, dacă nu le oferi nimic − și nu au un mecanism de suport după ce pleacă acasă, nu au nimic −, vor face rele din nou.

Tot ce s-a câștigat pentru că au fost dați afară din penitenciare s-a pierdut când s-au întors înapoi.

Una dintre cărțile publicate de George Becali din pușcărie.

− Care e beneficiul pentru sistem că oamenii aceștia sunt eliberați mai repede?

 Teoretic, ar fi trebuit să fie o bulă de oxigen, o perioadă în care să putem face reparații, să putem să modernizăm sistemul penitenciar. Realitatea este însă că suma pentru investiții s-a înjumătățit în sistemul penitenciar.

Realitatea este că toate acele afirmații pe care le face Tudorel Toader  construim un penitenciar, reparăm dincolo  nu sunt susținute de nimic în realitate. Adică nu se întâmplă.

Dacă ar fi fost să se construiască toate penitenciarele pe care le-a promis domnul ministru, fiecare deținut ar fi avut pușcăria lui.

Numai că nu s-a întâmplat. Dacă vă uitați la el, e ca metronomul: două săptămâni iese și spune  facem o pușcărie. Dă și detalii, îți explică, povestește.

Dar nu e nicăieri bugetat, nici măcar nu a început. A fost trimisă o scrisoare de intenție unei bănci, în sensul că am dori un credit. În faza asta suntem.

E un proces care durează ani. Am verificat lucrările pe care ministrul Toader a afirmat că le-ar avea pe listă acum – a spus public că are 137 de lucrări de modernizare în penitenciare.

În realitate, când le-am numărat, sunt 11 în curs. În rest, intenții și proiecte. Nimic.

Ce-au făcut ei? Au spus  dăm drumul la deținuți și, între timp, modernizăm pușcăriile. Dar ca să le repari trebuie să începi. Îl auzim frecvent pe domnul ministru spunând  ce țară vrea să facă pușcării? Și este adevărat.

Din păcate, sunt necesare. Și, din păcate, dacă faci o afirmație și promiți ceva, trebuie să te ții de promisiune. Mai ales că se pare că sunt bani, fiindcă s-au promis acele despăgubiri pentru deținuți.

Am calculat și acolo: e vorba pe acea perioadă, 2012-2016, de aproximativ 90.000 de beneficiari, pentru că e un rulaj de deținuți.

Asta înseamnă între 370 de milioane de euro și 520 de milioane de euro. Cu banii ăștia construiești 10 pușcării noi și le modernizezi pe toate de vreo 5 ori.

Adică le modernizezi acum și peste o lună zici − stai, că nu-mi place culoarea, să mai facem o dată.

Cam atât de mare e fățărnicia.

"Să nu uităm ce ne-a cerut CEDO: ne-a cerut să îmbunătățim condițiile în pușcării. CEDO nu ne-a spus să scoatem oamenii din pușcării. CEDO nu ne-a spus: despăgubiți-i! CEDO nu ne-a spus: schimbați definiția infracțiunilor, ca să intre doar unii.
Și mai e ceva: când zbierau toți de durerea penitenciarelor, exact în acel moment înjumătățeau banii de investiții. Exact atunci".

*

− Credeți că toată măsura asta s-a dat cu dedicație pentru câțiva oameni care nu mai aveau răbdare să-și ispășească pedeapsa?

− Toate semnele duc către asta. Toate semnele duc către ideea că, pentru a scăpa câțiva, de regulă vinovați de fapte de corupție sau oameni de afaceri, finanțatori ai politicii, a trebuit să mai scape și alții.

Chiar dacă acești alții sunt criminali, tâlhari, violatori, hoți... Spre deosebire de alte acte de grațiere, ăsta include tot. Deci, am avut un criminal care a beneficiat de acest act de grațiere: pentru că e o grațiere mascată, de fapt.

Reduce pedeapsa cu o cincime la toți deținuții. Dar, în loc să spună asta, spune: câștigi 6 zile la fiecare 30 de zile petrecute în condiții improprii...

Dacă te uiți pe lista de condiții improprii – eu invit orice român s-o facă, dacă e vreunul care nu are igrasie în casă, măcar un colțișor... Una dintre condițiile care trebuie îndeplinite, că nu trebuie toate, este să ai igrasie.

Alta este să ai un spațiu care nu are lumină naturală. Eu cred că sunt români care au măcar o debara. Dacă te uiți, vezi că sunt făcute exact ca să intre toată lumea.

Avem două penitenciare construite după '90 în România – Giurgiu și Arad. Ei bine, cele două penitenciare se încadrează la condiții improprii.

Avem corp de clădire nou, la Gherla, făcut din bani norvegieni, dat în folosință cu câteva luni înainte de a apărea legea. Ce credeți – și acolo sunt condiții improprii!

Nu vă supărați, eu n-am acasă așa ceva. Și spațiu, și lumină, și spații de recreere și tot ce vrei. Iar deținuții le evită. La Arad sunt câteva secții care sunt considerate a avea condiții proprii; deținuții evită acel penitenciar, pentru că pierd despăgubirile.

Și cer – vă rog eu, duceți-mă la înghesuială. Ca o concluzie: a fost făcută cu dedicație și a fost făcută și cu intenție.

Ideea în sine evident că e bună și e lăudabilă: toată lumea vrea să fie condiții mai bune. Dar să nu uităm ce ne-a cerut CEDO: ne-a cerut să îmbunătățim condițiile în pușcării.

CEDO nu ne-a spus să scoatem oamenii din pușcării. CEDO nu ne-a spus: despăgubiți-i! CEDO nu ne-a spus: schimbați definiția infracțiunilor, ca să intre doar unii.

Și mai e ceva: când zbierau toți de durerea penitenciarelor, exact în acel moment înjumătățeau banii de investiții. Exact atunci.

Păi, practic, ce măsuri s-au luat? S-au oferit tot felul de beneficii pentru infractori. Acum e mult mai greu să-i bagi la pușcărie, vinovați fiind...

Cele câteva sute de condamnați pentru corupție au ieșit. Cine n-a făcut poză cu un corupt în pușcărie nici n-o să mai facă. Pentru că, vedeți, încet-încet se pun în libertate și e din ce în ce mai complicat să ajungă acolo.

Pentru că, să fim cinstiți, și-au făcut legi. Noi avem condamnați penal, urmăriți penal, care votează legi și care modifică Codul Penal. Da? Adică, oricât ai vrea să eviți subiectul ăsta, când ai șeful Camerei Deputaților condamnat de două ori, ce te-aștepți?!

Nu e vorba de politică, aici e vorba de o reacție civică normală. N-au ce căuta acolo, în mod normal.

Așa că mă întrebați: credeți că e cu dedicație? Da! Evident că e cu dedicație! Tot ce s-a întâmplat ne arată asta.

Și n-a fost doar recursul compensatoriu. Am numărat peste 20 de inițiative parlamentare care au însemnat beneficii pentru deținuți: să le dea bani, să le dea bilete de autobuz, să le dea mâncare după ce pleacă acasă. Ei oricum au un sistem de sprijin când ies din pușcărie.

Lucrare scrisă în detenție de patronul Antenei 3, Dan Voiculescu.

"Ministrul Justiției umblă de vreo două luni să identifice spații pentru arhivele instanțelor. Și de fiecare dată dă un comunicat de presă: am vizitat terenul. Presa îl preia, și a mai fost o zi în care a fost ministrul Justiției.
Ministrul Justiției nu trebuie să caute sedii pentru arhive! Și credeți-mă, a fost la toate cele 13 Curți de Apel și a făcut asta! A văzut un teren viran, și-a făcut poze cu pârloaga, a făcut declarații și a plecat. Dar pe fond nu se întâmplă nimic".

*

Cum funcționează sistemul de sprijin?

− La momentul ăsta, deținutul eliberat primește o sumă de bani pentru transport, plus toți banii pe care i-a câștigat și îi are în cont în acest scop.

Din banii pe care un deținut îi câștigă în urma muncii prestate în detenție, o parte rămâne la penitenciar, o parte poate s-o cheltuiască, iar o altă parte se depune și se păstrează, urmând a i se elibera când este pus în libertate.

Deci, nu pleacă cu buzunarele goale. Ceea ce nu înseamnă că nu avem deținuți care, după ce le-ai dat drumul pe poartă, nu știu încotro s-o ia.

Pentru că nu mai au familie, nu mai au nimic. Sunt direcționați către un serviciu de probațiune și acolo discută despre potențiale locuri de muncă.

Sunt foarte puțini ofițeri de probațiune, din câte știu.

− Sunt 400 în toată țara! Iarăși, o altă promisiune neonorată. Dacă vrei să dai putere pedepselor alternative la închisoare, păi mărești sistemul care supraveghează asta.

Or, sistemul de probațiune rămâne foarte slab, cu tot efortul pe care-l fac toți oamenii ăia. Și îl fac! Dar gândiți-vă că 400 de oameni gestionează aproximativ 100.000 de cazuri.

Serioși să fim: cât de multă atenție poți să dai unui caz?! Să fim cinstiți. Plus că, la probațiune, lucrul cu foștii deținuți e poate a șasea parte din activitate. Pentru că rolul lor principal este de suport al instanței. Ei fac anchete sociale, verificări...

Ei bine, după ce ajunge deținutul în comunitate, Dumnezeu cu mila. Și de asta recidiva e așa de mare. Și trist e că sunt foști deținuți care vor să se îndrepte, dar nu mai au șansa aia.

Nu poți să-l ajuți. E important pentru el să nu se întoarcă în același mediu care l-a făcut criminal.

Nu avem posibilitatea asta. Nu avem. Noi, ca țară, nu avem. Noi ne-am ocupat să schimbăm acele legi ca să nu mai ajungă la pușcărie... Dragnea.

Noi nu ne-am ocupat de infrastructură. Ministrul Justiției umblă de vreo două luni să identifice spații pentru arhivele instanțelor.

Și de fiecare dată dă un comunicat de presă: am vizitat terenul. Presa îl preia, și a mai fost o zi în care a fost ministrul Justiției.

Ministrul Justiției nu trebuie să caute sedii pentru arhive! Și, credeți-mă, a fost la toate cele 13 Curți de Apel și a făcut asta! A văzut un teren viran, și-a făcut poze cu pârloaga, a făcut declarații și a plecat. Dar pe fond nu se întâmplă nimic.

− Nu avem infrastructura necesară pentru deținuți?

− Am ucis tot ce însemna industria penitenciară. Adică deținuții noștri stau 23 de ore într-o cameră.

Nu de mult, acum 5-10 ani, aveam locuri în care ei munceau, în pușcării. Adică fabrici de încălțăminte, de mobilă, de tinichigerie, de orice. Și vă spun eu: oricine, oricât de educat era, mergea la acea fabrică și făcea ceva în fluxul tehnologic.

Unii erau tălpuitori, spre exemplu. Alții organizau activitatea. Eu am văzut diferența între starea de spirit și stima de sine a deținutului care lucrează – pentru că ești cineva dacă faci ceva util − și starea deținutului care stă 23 de ore.

Noi am ucis asta. Un guvern precedent a făcut asta − a închis toate cele cinci fabrici care mai erau. Motivul oficial a fost că nu erau competitive pe piață, dar ideea nu era să fie competitive. Ideea era să le folosească acestor oameni.

"Nu mai vedeți Realitatea TV, de exemplu, făcând talk-show-uri seară de seară cu condițiile din pușcării. De ce? S-a liberat patronul, de-aia. Nu mai vedeți Antena 3 făcând despre ororile din pușcărie. De ce? S-a liberat patronul".

− Nu făceau performanță economică?

 Nu (râde). Gândiți-vă că noi mai avem un singur penitenciar-fermă, lângă Craiova. Până și pe ăla au vrut să-l vândă.

Dom'ne, brânza voastră e mai scumpă! Da, dar e bio. Dacă-i spun cuiva că hrana de la fermele noastre e de calitate superioară, se uită așa la mine...

Și au încercat să-l vândă, că are 1000 de hectare de teren acolo unde sunt uzinele Ford. Noi am făcut un proiect în sensul ăsta și l-am dus peste tot, inclusiv la PSD – uite, dom'le, creăm 10.000 de locuri de muncă pentru deținuți.

Investiția e infimă, oricum mai mică decât dacă îi despăgubim. Ei, proiectul ăsta n-a putut să treacă. Eu m-am dus la grupul parlamentar al PSD, am intrat, am vorbit chiar cu Pleșoianu.

Și i-am zis: uite o idee bună! Și el a zis − da, uite. Și-a zis că-l trece el fără să le spună la bătrâni. Probabil că l-au prins bătrânii. Din păcate, pe ei nu-i interesează foarte tare.

− Pe deținuți îi predispune la depresie să stea așa, pur și simplu?

− Și asta, dar gândiți-vă că o treime au tulburări psihice. Nu boli, dar tulburări. Ai penitenciare care au 1-2-3 psihologi și există care nu au niciunul. De principiu, fiecare penitenciar are în schemă cel puțin doi.

− Cam câți deținuți avem într-un penitenciar mare?

− Numerele variază. La ora asta, într-un penitenciar mare sunt cam 1.000. Dar acel penitenciar care acum are 1.000 avea poate 3.000 acum 10 ani.

Pentru că atunci aveam cu adevărat supraaglomerare și era o problemă. Dar n-am făcut nimic. Nu era o prioritate, pentru că nu erau politicieni în penitenciare.

− Cum s-a schimbat paradigma de când au început să intre politicienii în penitenciare?

− Eu fac asta din 2006. Atunci, durerea era că nu reușim deloc să aducem penitenciarul pe agenda publică. Toată lumea ne spunea: lasă-mă, frate, că avem spitale de reparat, avem școli, vii tu cu pușcăriile...

Și încercam să zic că e și asta o problemă. Penitenciarele au fost cronic subfinanțate de când există: au primit tot timpul undeva la 60% din bani.

Și îmi amintesc ce dificil era să vorbesc despre asta. Efectiv râdeau de mine: hai, dom'le, lasă!

În 2010, înainte să fie arestat Dan Voiculescu, au râs de mine o oră întreagă la o emisiune de la Antena 3. Și moderatorul, și invitatul permanent, și un semi-politician care acum a rămas în TV, dar care era un fel de adjunct al lui Voiculescu pe vremea aia.

Fostul premier Adrian Năstase a beneficiat și el de reducerea pedepsei pentru că a scris cărți în detenție.

Copios au râs de mine. Până au început să intre ei. Și atunci, dă-i cu campanii.

Sigur că vezi o cameră cu 6-10 oameni. Dar fiecare are patul lui, cearșaf, au două-trei televizoare, au acces la rețeaua internă...

Au dreptul la 3-4 vizite pe săptămână, pot să sune în fiecare seară acasă, au telefon în cameră, telefon fix. Suni când vrei tu, de câți bani ai.

Cum au intrat ei, toate televiziunile care aveau patroni în pușcării au început: e nebunie, e dezastru, centre de tortură... Acum s-au liberat patronii, problema a dispărut din grilă.

Nu mai vedeți Realitatea TV, de exemplu, făcând talk-show-uri seară de seară cu condițiile din pușcării. De ce? S-a liberat patronul, de-aia. Nu mai vedeți Antena 3 vorbind despre ororile din pușcărie. De ce? S-a liberat patronul.

Pro TV-ul a făcut puțin, că și ei au avut o mică-mică perioadă. Dar au fost toți! Până și B1, că era finanțat de Adamescu. Toată mass-media, în cor, cânta de grija deținuților.

Și în vara lui 2016 a fost o revoltă în penitenciare, încurajată pe față de Antena 3 și Realitatea. Eu am dat un comunicat atunci – m-au făcut nebun și securist. Dar au încetat.

Pentru că i-am avertizat asupra riscurilor: frații mei, în revolte mor oameni! Ați văzut intervenția de la Iași? Păi deținuții aceia aveau răngi, aveau paturi rupte. Nu stegulețe ca ăștia din Piața Universității, cu luminița.

Cine nu știe ce înseamnă să pacifici o pușcărie nu vede riscurile. Mor oameni în chestiile astea. Acum probabil că vine iar o perioadă de uitare. Pentru că problemele, să fim serioși, s-au rezolvat.

− Penitenciarele s-au golit.

− Da, și cei care recidivează acum nu primesc pedepse în plus, ci beneficiază încă o dată de reducerea asta. Atât de prost e făcut, și e prost intenționat, nu e din greșeală făcut. Așa, i-am putea acuza că sunt proști, dar nu: sunt răi.

− Cum vă privesc deținuții din penitenciare când văd că politicienii lucrează în beneficiul lor?

− Gândiți-vă că în ultimii doi ani s-ai înzecit plângerile la CEDO. Or, condițiile din pușcării erau mai grele înainte, nu acum.

De ce? Pentru că ministerul i-a încurajat: faceți plângeri! Pentru că era nevoie de această justificare: sunt foarte multe plângeri la CEDO pe condițiile de detenție.

Dacă, din '90 până acum, am dat despăgubiri totale pe condițiile din penitenciare undeva la vreo 3-4 milioane de euro, în ultimii doi ani am dat 6-7 milioane de euro pe an.

Tudorel Toader, când promovează ideea asta cu despăgubirile, lasă să se înțeleagă că e o procedură europeană. Spune: așa au făcut Italia, Ungaria și alte țări...

În realitate, așa nu a făcut decât Italia. Ungaria a renunțat, și nu mai sunt "și alte țări". Dar el spune așa − și alte țări, că te gândești: uite, băi, că și aștia dau bani la hoți!

Și ei ce-au făcut? Au făcut o injecție cu steroizi în criminalitate. Au zis recurs compensatoriu și au scos rapid 7−8.000 de oameni pe piață, infractori.

60-70% din ei vor recidiva mai repede. Asta au făcut.

Eu nu pot să cred că tu, ca om politic, poți să fii atât de cinic și să nu înțelegi lucrurile astea.

Sorin Dumitrașcu, șeful Federației Sindicatelor ANP. Foto: Lucian Muntean

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează