Noul șef al Departamentului Centenar: Când am constatat că nu pot ajunge fotbalistul care mă visam, am optat pentru politică

A fost o dată ca niciodată trei cățeluși într-o canisă.
Doi au crescut separat, au fost închiși într-o pivniță
Nu au mâncat nimic, așteptând să iasă din lesă
Pentru a devora o altă jivină, ce părea fără putință.

Autorul acestei strofe este un tânăr membru PSD, fost junior la echipa de fotbal Petrolul Moinești, numit recent coordonator al tuturor evenimentelor prin care România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire.

Se numeşte Paul Claudiu Cotîrleț, are 29 de ani și, din luna noiembrie 2017, conduce Departamentul Centenar, având funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii.

Este fiul chirurgului Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului de Urgență din Moinești, județul Bacău. Familia sa deține și singurul spital privat din zonă.

A absolvit secția Relații Internaționale și Studii Europene a Facultății de Istorie din Universitatea București și este doctor în istorie cu teza „Politică, fotbal și diplomație în Peninsula Balcanică. 1896-1933”.

A fost șef de cabinet al senatorului Niculae Bădălău (actualmente președinte executiv al PSD), iar în vara lui 2017 − fiindcă primarul din Moineşti fusese ales senator − a candidat din partea PSD pentru primăria oraşului său natal. A pierdut în fața candidatului ALDE.

Apoi a fost numit șef al Departamentului Centenar, redenumit Departamentul Identitate Naţională. Pentru evenimentele aniversare din 2018, acest departament dispune de un buget de 150 de milioane de lei (peste 32 de milioane de euro).

L-am rugat pe Paul Cotîrleţ să ne acorde un interviu și a acceptat cu multă bunăvoință. Pe tot parcursul dialogului, a răspuns cu sinceritate și s-a străduit să se exprime cât mai frumos.

Printre altele, a recunoscut că nu cunoaște numele niciunui prozator sau poet tânăr de azi. Şi ne-a mărturisit că a ales cariera de politician când și-a dat seama că nu mai poate ajunge un fotbalist de nivelul pe care şi-l visa.

***

− În momentul în care vi s-a făcut oferta de a conduce Departamentul Centenar, cum v-ați gândit că veți gestiona lucrurile anul acesta? Pe ce v-ați gândit că veți insista?

Paul Claudiu Cotîrleț: Da. Departamentul Identitate Națională a luat naștere sub Ministerul Culturii și Identității Naționale odată cu Hotărârea de Guvern din 23 august, anul 2017. Imediat după ce a ajuns la Minister, lucrurile s-au pus în mișcare.

Și vă spun și de ce: prima linie de finanțare a început în septembrie și, la scurt timp după aceea, s-au primit proiectele pentru suma de bani dedicată de către Guvern.

Din momentul în care a ajuns la Ministerul Culturii, s-a luat decizia de schimbare a responsabilului la nivelul partidului de guvernământ. La nivelul principalului partid de guvernământ.

Apoi au început discuții − cine ar fi cel mai potrivit pentru această funcție. S-a luat decizia, care-o consider eu ca fiind înțeleaptă, ca persoana respectivă să fie din domeniul istoric.

Eu am încercat să accesez, să-mi arăt interesul și să arăt că am competențele pentru care ar trebui să fiu numit și, până la urmă, în noiembrie, am fost numit.

Acest Departament ce face mai exact? Are marele privilegiu de a coordona toate manifestările legate de centenarul Marii Uniri. Deci, le centralizăm, urmărim apoi aplicarea proiectelor depuse pentru sărbătorirea acestui eveniment.

Din nefericire − nu pot să zic, că nu cunosc exact toate datele −, anumite proiecte depuse de-a lungul timpului s-au făcut pierdute.

− Cum se pierd niște proiecte în Ministerul Culturii?

− Păi nu în Ministerul Culturii.

− Dar unde? Explicați-mi puțin, vă rog.

− Păi nu cunosc situația dinainte, de la Secretariatul General al Guvernului. Nu cunosc informații despre activitatea de atunci a Departamentului.

− Încerc să înțeleg: în general, proiectele nu se pierd de la sine. Cineva le pierde…

− Nu vreau să intru în discuții de acest gen, nu știu cine a fost înainte. Eu vă spun că aș fi dorit să preiau anumite lucruri bine făcute de la acest Departament, dar… nu prea s-a putut.

Așadar, am fost nevoit să iau toate județele și toate instituțiile la telefon și să facem o corespondență, în așa fel încât să primim iarăși, sau să primim noi proiecte.

− A, deci ați luat-o de la capăt.

− De la capăt! Aproape de la capăt. De aceea, termenul stabilit de depunere a proiectelor a fost depășit. Până la urmă, am avut înțelegerea ministrului Culturii, domnul Romașcanu, cât și a domnului prim-ministru, și am prelungit discuțiile până aproape de aprobarea proiectului.

Am avut speranțe ca această sumă de 150 de milioane de lei să fie suplimentată. Din nefericire, nu a putut fi suplimentată, așa că, la întâlnirea interministerială de pe 28 decembrie, s-a stabilit exact modul în care vor fi împărțiți acești bani.

− Pe proiecte?

− Pe proiecte. Nu s-a ținut cont nici de apartenența politică…

− Ați alocat banii direct pe proiecte sau ați stabilit niște criterii de alocare?

− Criteriile se știau încă din momentul în care am ajuns la Ministerul Culturii. Adică. Principalul lucru pe care am pus accent − și, repet, am avut tot sprijinul domnului ministru și al domnului prim-ministru, și m-am bucurat foarte mult de această atenție acordată.

Adică. Pentru Departamentul pe care-l coordonez, Departamentul Identitate Națională, a contat legătura directă cu cele două evenimente de la început pe care le comemorăm.

Adică, cu Marele Război și cu Unirea. Deci, proiectul trebuia să aibă o linie roșie, dacă-mi permiteți să spun așa, o legătură cu cele două evenimente.

Odată ce acest prim lucru era îndeplinit, se trecea la următoarele. Contau partenerii, modul de implementare, suma de bani… Și aici am avut oarecare probleme, deoarece noi le-am solicitat foarte clar ca suma de bani să fie cât mai reală.

− În ce sens „cât mai reală”?!

− Adică, obișnuiți cu alt gen de condiții, aceștia trimiteau solicitarea pe o sumă mai mare, în așa fel încât să primească jumătate.

Până la urmă, am strâns în jur de 2.400 de proiecte. care au trecut prin alt set de evaluări și, după cum spuneam, pe data de 28 decembrie s-a hotărât exact.

Noi credem că săptămâna viitoare se va ști, printr-o conferință de presă, exact modul în care acești bani au fost împărțiți. Vă pot spune, la modul general, un număr de proiecte.

− Da, spuneți-mi.

− Noi nu am dorit să ne implicăm − la nivel județean vorbesc acum −, în așa fel încât numărul de proiecte să crească. Și vă pot da exemplul județului Bihor, care este asemănător ca mărime cu Bacău.

Dacă la Bacău au fost depuse 93 de proiecte, în județul Bihor, doar 11. Noi, ca Departament, noi strângem, monitorizăm, nu putem să acționăm sau să impunem anumite proiecte. Atâta s-a dorit din județul respectiv, noi am respectat decizia…

− S-a întâmplat să aveți proiecte care să fie atât de bune, încât să vă gândiți că sunt potrivite pentru a fi promovate la nivel național, de pildă?

− Întâlnirile au avut în vedere că există anumite locuri istorice cu o legătură directă asupra evenimentelor, care au, putem spune, prioritate.

Nu putem neglija fosta capitală, Iași, nu putem neglija Alba Iulia… Pot spune că au fost privilegiate datorită importanței.

Iar noi, ca o idee izvorâtă din cadrul Departamentului, dorim, odată cu publicarea acestor proiecte, să încercăm să suplinim absența proiectelor din anumite județe prin prezența noastră fizică, cu ajutorul unor conferințe științifice și al unor proiecte proprii, prin care spiritul patriotic să dăinuie și în acele zone.

− Sunt județe care nu au trimis niciun proiect?

− Nu. Nu a fost cazul. Proiectele nu se limitează doar la județele, doar la orașele țării. Avem proiecte făcute de instituții ale statului român, în colaborare cu Departamentul pe care îl coordonez, la Cernăuți, la Chișinău, la Madrid. Adică încercăm ca marea sărbătoare națională să fie cunoscută și în afara granițelor.

− Departamentul pe care îl coordonați a creat niște mesaje strategice pentru acest an, legate de vecinii noștri? De pildă, de Ungaria.

− Noi nu răspundem atacurilor, nu de asta am fost creați. Noi dorim o sărbătoare pașnică, iar ideea de unitate trebuie să dăinuie.

Vă pot spune oferind exemplu județul Covasna, acolo sunt zece proiecte, noi le susținem în totalitate, am fost chiar prezent de 1 Decembrie, de Ziua Națională, la Sfântu Gheorghe, pentru a lua pulsul situației din zonă.

După cum v-am spus și mai devreme, noi nu putem obliga populația, indiferent de orașul din care face parte, să sărbătorească alături de noi.

− Poate că m-am exprimat greșit. Mă refeream la posibile provocări sau atacuri care să vină din direcția altor țări. Nu neapărat Ungaria, putem să ne gândim și la Rusia, de pildă, și la felul în care promovează un anume revizionism istoric. V-ați gândit că s-ar putea ca anul ăsta să se intensifice acest tip de propagandă?

− Cu siguranță se va intensifica, dar nu este de competența Departamentului pe care îl conduc.

De asta se ocupă partenerii noștri din MAE, ei vor face față cu brio acestor provocări. Iar răspunsul bănui că va veni din partea lor, nu din partea noastră.

Fiecare minister are un reprezentant, un secretar de stat care se ocupă de partea de Centenar și sunt în legătură directă.

Sunt anumite ministere care sunt extrem de interesate, pot da exemplul Ministerului Românilor de Pretutindeni sau Ministerul Tineretului și Sportului, cu care mă întâlnesc mai des decât cu alte ministere, dar cu fiecare minister colaborăm foarte bine.

Și vă pot spune că fiecare minister a depus cel puțin un proiect la noi.

− Cum ați ierarhizat aceste proiecte, în funcție de ce criterii v-ați orientat?

− V-am spus, primul criteriu a fost legătura cu evenimentul pe care noi îl sărbătorim. Aceasta, în primul rând.

Durata? Nu am ținut cont. Am decis să finanțăm construcția de statui în anumite orașe în care nu există acest lucru. Dacă nu mă înșel, îmi vine un exemplu în minte: la Turda se dorește construcția unei statui a lui Mihai Viteazu, și sunt sigur că necesită timp.

Deci, partea de durată nu a fost un criteriu eliminatoriu. Am dorit să ne limităm la 2020 asupra activităților, dar nu a fost un criteriu eliminatoriu.

„În mod real, sunt proiecte extraordinar de bine făcute și chiar îi felicit cu această ocazie pe colaboratori, atât pe cei din UAT-uri, Unități Administrative Teritoriale, cât și pe cei din ministere, că mi le-au pus la dispoziție într-un timp relativ scurt. Și, așa cum v-am spus mai devreme, chiar dacă am deranjat prin cereri repetate – «Să mai trimiteți o dată!», făcându-mi mea culpa datorită pierderii sau a absenței acelor proiecte”.

Paul Cotîrleţ, şeful Departamentului Identitate Naţională

*

− Deci sunt proiecte…

− Care se lungesc…

− … care se întind până în 2020?

− Exact. Noi credem că această sărbătoare națională ar trebui continuată și în perioada de după. N-ar trebui să ne oprim la 1 Decembrie 2018.

− Dumneavoastră, personal, cum vedeți anul care a început? Ce lucruri abia așteptați să se întâmple, din tot ceea ce ați plănuit?

− Nu pot să spun dacă am vreun proiect pe care îl simpatizez în mod special. Abia aștept să devină publice, în așa fel încât să mă pot bucura.

În mod real, sunt proiecte extrordinar de bine făcute și chiar îi felicit cu această ocazie pe colaboratori, atât pe cei din UAT-uri, Unități Administrative Teritoriale, cât și pe cei din ministere, că mi le-au pus la dispoziție într-un timp relativ scurt.

Și, așa cum v-am spus mai devreme, chiar dacă am deranjat prin cereri repetate − «Să mai trimiteți o dată!», făcându-mi mea culpa datorită pierderii sau a absenței acelor proiecte.

Deci sunt nerăbdător să văd rezultatele. Nu aștept un proiect anume, ci doresc ca, la finalul anului în curs, să se vadă că Guvernul României a sprijinit cu folos aceste proiecte, iar activitatea Departamentului pe care-l coordonez și-a atins toate țintele.

− Dacă ar fi să vă uitați în urmă, cum ați descrie acești 100 de ani prin care a trecut România?

− Răspunsul pot să îl dau, având în vedere competențele pe care le am – cu siguranță, anii au fost grei și s-a dovedit că românii au putut trece prin războaie, prin revoluții, doar atunci când au rămas uniți.

− Și prin 50 de ani de comunism.

− Și prin acești 50 de ani de comunism. Dar cu siguranță nu au fost cei mai grei prin care a trecut statul român.

− Care au fost cei mai grei?

− Nu știu, nu pot să cataloghez, dar cu siguranță pot spune că perioada invaziilor otomane, cred, consider, că ar fi mai grea.

− Am crezut că ne limităm la ultimii 100 de ani.

− Haha.

− Am văzut că, între 2010 și 2012, ați urmat două programe de master și două cursuri post-universitare și, în același timp, ați fost și manager la clinica familiei dumneavoastră. Cum v-ați descurcat cu toate?

− M-am concentrat în special pe activitatea academică, neglijând cât de cât partea familială, să zic. Mai exact, la firmă m-am ocupat de relaționarea cu factorii externi.

Firma a avut numeroase colaborări – este o firmă medicală – și a avut numeroase colaborări cu diferite firme și instituții din afara granițelor. Și eu am manageriat aceste discuții.

Dar toată această perioadă eu mi-am petrecut-o la București și m-am putut ocupa de fiecare din cursurile pe care le-ați putut observa în CV.

Cele două mastere, unul este la ID (învățământ la distanță – n.r.), deci cursurile erau sâmbăta și duminica, iar celălalt master era la zi.

− Ați mai absolvit un curs la Colegiul Național de Apărare, care se numește „Probleme actuale ale securității naționale”. Și vreau să vă citesc descrierea acestui curs: „Se adresează ofiţerilor cu gradul de colonel/similar, precum şi experţilor civili care ocupă sau urmează să ocupe funcţii de conducere de nivel înalt”. (Râde.) Vă făcuserăți plan încă din 2012 să ocupați o funcție de nivel înalt?

− Bineînțeles, fiecare este liber să viseze, dar dacă am avut norocul și am avut competențele necesare pentru asemenea funcție, este un caz fericit. Colegiul Național de Apărare pot să spun că m-a ajutat atât datorită noțiunilor învățate acolo, cât și pe plan relațional.

Am cunoscut foarte mulți oameni competenți acolo, am păstrat legătura și sunt bucuros să-i cunosc.

− Puteți să-mi dați exemplul unui profesor de la acest Colegiu care v-a impresionat? Care v-a rămas ca un model?

− Ca model este mult spus. Vă dau exemplul domnului Radu Ioanid de la Muzeul Holocaustului, eu fiind atras la acele cursuri mai ales de cele cu o relativă tentă istorică.

− Cum ați ajuns să vă pasioneze istoria?

− Haha. Un răspuns destul de dificil, să dau. Mai mult m-aș fi priceput să răspund cum de nu m-a atras medicina, având în vedere că tatăl meu e doctor.

− E, asta vă întreabă toată lumea.

− Haideți să vă spun ce mi-a plăcut și cum am reușit să unesc aceste lucruri. Teza mea de doctorat s-a intitulat „Politică, fotbal și diplomație”.

Prin această teză de doctorat pot să spun că am reușit să unesc trei lucruri care mie îmi plac în mod deosebit. Poate catalogarea lor nu este cea mai reușită în funcție de preferințele mele − politică, fotbal, diplomație −, dar sunt cele trei lucruri care mie îmi plac în mod deosebit.

Am practicat fotbalul la nivel profesionist. În momentul în care am constatat că nu pot ajunge la nivelul pe care îl visam, atunci am optat pentru o viitoare carieră politică.

− Care este ultimul film pe care l-ați văzut?

− Ultimul film? Acesta cu Winston Churchill, care a apărut și este favorit chiar la Oscar, dacă nu mă înșel, sau la Globul de Aur. (Se referă la filmul Darkest Hour – n.r.).

− E un personaj care vă fascinează?

− Dacă tot v-am dat un exemplu cu acest film, pot spune că mă fascinează personalitatea lui Winston Churchill.

− Ce vi se pare cel mai interesant la el?

− Modul în care a putut face față deciziilor într-o perioadă critică pentru Marea Britanie.

„Eu lucrez în mediul politic de 9 ani de zile. Am plecat de la consultant, am ajuns până la director în cadrul Senatului, am făcut pașii normali pentru ascensiune de acest tip. Sunt extrem de onorat și, chiar la început, emoționat de onoarea de a fi pe această poziție. Dar nu. Nu cred că este un lucru care îmi poate depăși capacitățile, atât intelectuale, cât și profesionale”.

*

− Știți vreun prozator sau poet contemporan tânăr?

− Nu. Nu știu pentru că nu am fost interesat. Acum căutați o întrebare care să mă pună în dificultate? Ca să știu și eu…

− Vă rog să mă credeți că nu e cazul. Dacă aveam vreo intenție ascunsă, cred că vă dădeați seama până acum.

(Râde) − Am înțeles.

− Din ultimii 20 de ani, ce credeți că va rămâne în cărțile de istorie de peste 50 sau 100 de ani?

− Foarte bună întrebarea!

− Mulțumesc.

− Cu siguranță, aderarea la NATO, aderarea la UE. Sunt lucruri care cu siguranță vor rămâne în istoria statului român. În partea pozitivă, cred.

Din păcate, în partea negativă cu siguranță se va vorbi despre modul în care s-au privatizat anumite instituții, dar așa e istoria, are și părți bune, și părți rele.

− Eminescu are un poem care începe așa: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… Vă rog să-l continuați, cu ce vă doriți dumneavoastră.

− Ce-mi doresc eu? României, în general, îi doresc unitate. Fac un apel la unitate…

− Dar aveți senzația că suntem divizați? Nu înțeleg de unde vine spaima asta, suntem uniți de 100 de ani…

– Nu mi se pare că suntem, în adevăratul sens al cuvântului, uniți. Ar trebui să ne iubim țara mai mult − după cum bine știți, sunt milioane de oameni plecați să muncească în afara țării, dar care trăiesc românește.

Mi-aș dori ca România să prospere cu forța de muncă română.

− Dar de ce credeți că au plecat toți cei care au plecat?

− Pentru o viață mai bună, cu siguranță.

− Pe care din ce cauză n-au putut-o găsi aici?

− Din varii motive. Nu pot să intru într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc prea bine.

− Am găsit pe pagina dumneavoastră de Facebook o fabulă care se numește „Cei trei cățeluși”…

− Da. (Râde). Vă ascult întrebarea!

− Vă rog să-mi confirmați: dumneavoastră ați scris-o.

− Da. Eu am scris-o.

 − Se referă la adversari politici locali?

– Da. Dacă mi-ați studiat puțin trecutul, ați observat că am fost candidat la Primăria municipiului Moinești, în 2017. A fost o experiență extrem de plăcută.

− Mă îndoiesc că a fost plăcută, ați pierdut.

− Nu, sincer vă spun, chiar din punct de vedere politic m-a ajutat foarte mult. Am simțit pe propria piele cum ar trebui să arate o campanie.

Mă bucur că nu am avut cui să-i reproșez această înfrângere și nimeni nu a avut de reproșat nimănui, este un rezultat corect.

Deci, lumea a ales pe cineva care, din păcate, acuma regretă, dar nu mai este atitudinea mea să schimb acest lucru.

− Mai am o singură întrebare. În momentul în care ați știut că mergeți la Ministerul Culturii să preluați Departamentul Identitate Națională, ați avut vreun moment de îndoială? Să vă gândiți că poate nu aveți competența de care e nevoie pentru acest Departament…

− Nu! Niciun moment! Eu lucrez în mediul politic de 9 ani de zile. Am plecat de la consultant, am ajuns până la director în cadrul Senatului, am făcut pașii normali pentru ascensiune de acest tip.

Sunt extrem de onorat și, chiar la început, emoționat de onoarea de a fi pe această poziție. Dar nu. Nu cred că este un lucru care îmi poate depăși capacitățile, atât intelectuale, cât și profesionale.

De la Cancelaria premierului la Ministerul Culturii

Departamentul Centenar a fost înființat în luna iulie 2016, ca structură din cadrul Cancelariei primului-ministru.

Primul şef al Departamentului, numit de premierul Cioloş, a fost profesorul universitar Daniel Șandru, politolog şi fost prorector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.

Acesta a demisionat din funcție la 1 februarie 2017, după adoptarea de către Guvernul Grindeanu a „faimoasei” Ordonanţe de Urgenţă cu numărul 13.

În august 2017, Departamentul Centenar a fost redenumit şi mutat în cadrul Ministerului Culturii, condus de Lucian Romaşcanu. În noiembrie 2017, în fruntea Departamentului a fost numit Paul Cotîrleț.