Mitingul PSD sosește în gară la toate liniile

"Asta e cea mai mare problemă: că noi ieșim în presă să facem tam-tam, să facem scandal, să arătăm − uite, dom'le, România e cea mai coruptă țară din lume", spune șeful Regionalei CFR Timișoara, Ion Simu-Alexandru, într-un interviu pentru PressOne.

Numele său a început să fie cunoscut la nivel național după ce, zilele trecute, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, confirma că a solicitat Regionalei de la Timișoara, ca "persoană fizică", suplimentarea unor trenuri care vor circula pe relația Timișoara-București în cursul zilei de vineri, 8 iunie, și în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Oficial, de la vârful CFR Călători ni s-a comunicat că nu există o astfel de cerere și niciun contract între CFR, pe de o parte, și Mircea Bobora sau o altă instituție, pe de altă parte.

Fiind vorba despre distanțe lungi, acest gen de contracte, pentru așa-numitele trenuri charter, se semnează la Centrală, adică în București.

Însă, în acest caz particular, este posibil ca suplimentarea trenurilor să fi fost o simplă rugăminte tovărășească între doi colegi de partid, Mircea Bobora și Ion Simu-Alexandru.

Regionala CFR Timișoara deservește județele Timiș, Arad, Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Mehedinți. Ion Simu-Alexandru este șeful Regionalei din 31 mai 2014 și membru PSD Caraș-Severin.

Potrivit unor surse neoficiale, firmele care au contracte cu Regionala CFR Timișoara ar fi fost informate că trebuie să-și trimită angajații la miting, și că aceștia vor primi câte 100 de lei și o cămașă albă.

Aceleași surse spun că la Regională s-au făcut liste cu angajații care merg cu trenul la mitingul de la București, iar pentru întoarcere li s-ar fi cumpărat bilete la vagonul de dormit, în baza beneficiilor oferite de legitimațiile de serviciu.

Câte bilete s-au vândut de la Timișoara la București?

Am cerut CFR Călători să ne comunice câte bilete au fost vândute pentru data de 9 iunie, pentru câteva trenuri cu plecare din Timișoara și Simeria, astfel încât posibilii participanți la mitingul PSD să respecte programul de a fi la ora 20.00 în Piața Victoriei. Am primit următorul răspuns:

"Trenul IR 1692 Timişoara Nord – Bucureşti Nord va circula în data de 9 iunie, compus din 5 vagoane (4 vagoane de cls. 2 = 240 locuri şi 1 vagon cls.1 = 54 locuri) cu un total de 294 locuri". Din acestea au fost vândute până astăzi 159 locuri, dintre care doar 65 de la Timișoara la București.

"Trenul IR 473 circulă în trafic internaţional pe ruta Budapesta – Bucureşti Nord şi este compus din 5 vagoane (3 vagoane cls. 2 cu 214 locuri, 1 vagon cuşetă cu 48 de locuri şi 1 vagon de dormit cu 20 locuri) cu un total de 282 locuri". S-au vândut 82 de locuri, din care doar 46 pentru traficul intern și niciunul dintre bilete nu vizează ruta Simeria-București Nord.

"Trenul IR 1824 Simeria – Bucureşti Nord va circula compus din 3 vagoane (2 cls. 2 cu 156 locuri şi unul cls. 1 cu 54 locuri) cu un total de 210 locuri. Total vânzari: 28 locuri (călători), din care 8 locuri au fost vândute la cls. 2 pentru ruta Simeria – Bucureşti Nord.

Trenul IR 347 circulă în trafic internaţional pe ruta Viena - Bucureşti Nord şi este compus din 5 vagoane ( 3 vagoane cls. 2 = 210 locuri, 1 vagon cuşetă cu 48 de locuri şi 1 vagon de dormit cu 20 locuri) cu un total de 278 locuri.

Total vânzari: 84 de locuri ( 53 călători în trafic intern şi 31 de călători în trafic internaţional) iar pe ruta solicitată Simeria – Bucureşti Nord nu au fost vânzări."

Am întrebat și câte bilete pentru trenurile menționate au fost luate pe baza legitimațiilor de călătorie ale angajaților CFR. Ni s-a răspuns că numai trei bilete pentru trenul R 347 Viena- Bucureşti Nord pentru ruta Sinaia – Bucureşti Nord au fost cumpărate în acest regim.

*

În această săptămână, pe site-ul mitingcujapca.ro au fost postate mai multe reclamații anonime care se referă tocmai la Regionala CFR Timișoara și la un presupus comportament abuziv din partea conducerii.

Iată câteva exemple:

→ "Unii ingineri ai CFR din Timisoara au primit măriri salariale. Zilele trecute li s-a ordonat de către conducere să participe la mitingul PSD din 9 iunie de la București". (6 iunie, 18:51)

→ Caransebeș Stația CFR - Șefii direcți în ordine ierarhică de la locul de muncă
"În data de 5.06, în timpul orelor de lucru au fost chemați în biroul șefului pentru a li se comunica că trebuie să meargă la miting. Au fost amenințați că, dacă nu vor sau nu pot, nici el sau ei nu vor putea atunci când va fi nevoie, gen să li se acorde concedii în perioada stabilită, liberele cuvenite, sau chiar controale repetitive asupra activității lor. Li s-au cerut și li s-au reținut autorizațiile de călătorie pe tren pentru a putea lua bilete de călătorie fără voia lor". (6 iunie, 16:19)

→ "Șefii de divizii sau de servicii sunt obligați să meargă la miting" (6 iunie, 11:33)

→ "Angajaților li s-au propus prime, unii pentru ca să meargă la protest, alții să-și țină gura, iar șefii au primit excursii după protest, s-au făcut rezervări la hoteluri de pe litoral. Se folosesc diurne" (6 iunie, 6:57)

Acesta este contextul în care am stat de vorbă pe larg cu directorul Regionalei CFR Timișoara, Ion Simu-Alexandru.

"Poate le-a promis partidul, asta e treaba partidului, nu știu"

− Vreau să vă întreb dacă la Regionala CFR Timișoara s-au făcut liste cu cei care merg cu trenul la mitingul de la București, în baza beneficiilor oferite de legitimațiile de serviciu.

Ion Simu-Alexandru: Am auzit și io pe la televizor de site-ul ăsta, dar nu m-am uitat.

− E adevărat?

− Nu știu, nu știu, pentru că, la urma urmei, fiecare, după propria conștiință, poate să meargă sau să nu meargă.

Eu nu pot să-i dirijez. Nu pot să le spun "mergeți" sau "nu mergeți". Fiecare, dacă vrea, se duce, dacă vrea, nu se duce.

Atâta timp cât pe site-ul respectiv sunt niște informații aruncate, anonime și din astea, eu nu stau să dau explicații pentru anonime.

− Sunt anonime pentru că oamenilor le e frică să nu-și piardă slujbele și să intre în conflict cu șefii lor.

− Da' de ce nu faceți un sondaj de opinie să vedeți dacă i-a obligat cineva pe cei care, dacă își dau numele și spun cine sunt, să îi întrebați: dom'le, v-a obligat cineva?

Sau să veniți ad-hoc prin gară, sau pe unde vreți, și să întrebați: dom'le, v-a obligat cineva?

Dacă aveți informații de genul ăsta, să vă duceți pe la București pe la miting.

− Deci, nu este adevărat?

− Nu, nu. Și, la urma urmei, Regionala CFR Timișoara, CFR-ul nostru, e împărțit în companii…

Mi-a spus un coleg: Băăi, șefule, te-ai uitat acolo?Bă, nu m-am uitat. − Știi ce scrie? Că le dă la unii prime, le dă concedii. − Bă, habar n-am. Nu știu.

În primul rând, io nu-s societate privată și, chiar să fiu de stat, io nu sunt ordonator de credite să le promit marea cu sarea. Poate le-a promis partidul, asta e treaba partidului, nu știu.

- Dumneavoastră sunteți membru de partid?

− Da, sunt membru de partid.

− Sunteți în Partidul Social-Democrat, da?

− Da, e rău?

− De când sunteți membru?

− De mult, de vreo cinci ani.

− De când ați fost numit director…

− Dinainte.

− Am înțeles. Ați discutat cu domnul Bobora de la Hunedoara, colegul dumneavoastră de partid, posibilitatea suplimentării garniturilor de tren pentru oamenii care sunt duși la miting din județul alăturat?

− Nu, nu, Bobora e la Hunedoara, din câte am văzut și io, din informațiile din presă. Nu știu dacă o făcut sau n-o făcut, iar dacă o făcut, n-o făcut la noi.

Eu reprezint compania de infrastructură, nu operatorul de transport de călători.

Dacă solicita suplimentarea unei garnituri sau un tren comandat, îl făcea la operatorul național. Noi ne ocupăm cu coordonarea circulației, nu efectiv cu trenurile. Să facă fiecare cum consideră.

"Eu sunt pe funcția de director al unei companii de stat să îmi văd de treaba mea"

− Dumneavoastră mergeți la miting?

− Nu știu. Deocamdată, nu.

 Le-ați spus personal unor angajați de-ai dumneavoastră că ar fi cazul să se ducă?

− Dar de ce să trebuiască să-i informez io? Să nu mă înțelegeți greșit. Io nu pot să le spun nici să se ducă, nici să nu se ducă.

Nu e atributul meu, eu sunt pe funcția de director al unei companii de stat să îmi văd de treaba mea, pe specificul activității pe calea ferată. Nu de mitinguri și de partide.

Partidele îs la partide, nu au nicio legătură. Acum vreo patru ani, un alt coleg mă întreabă ce relație am eu cu fostul director, care mi-e naș. Nașul și relațiile de rudenie n-au nicio legătură cu activitatea propriu-zisă.

− În mod normal, așa ar trebui să fie…

− Noi avem prostul obicei de-a le combina. N-au nicio legătură. Acuma, dacă suntem în anumite funcții și foștii sau actualii au funcții importante în statul român, sunt persoane publice, e vreo problemă? Eu nu văd nicio problemă în asta.

Dar presa speculează și, în loc să prezinte lucrurile reale și cum sunt, prezintă senzaționalul, că asta se vinde.

− De-aceea v-am sunat, ca să prezentăm o imagine corectă.

− Adică o făcut ăsta sau n-o făcut? Sau ce-o făcut? Io nu fac politică la mine la serviciu.

Fac politica companiei și a comunității și, dacă vreți să vă convingeți pe mai departe, vedeți cu Primăria Timișoara, cu alte primării, care, din punct de vedere politic, primarul e la PNL, dar cu care am o colaborare nu bună, extraordinară.

Cu primarul de la Arad, care-i PNL. Dacă au proiecte, consiliile locale, județene sau noi, Calea Ferată, care-i pentru bunul mers al comunității, pentru comunitate, noi ne dăm tot concursul să fie bine. Mai departe, fiecare judecă și analizează cum vrea.

− Dumneavoastră, așa, ca membru de partid…

− Da, io sunt de acord cu mitingul ăsta, da. Pentru că la ce se întâmplă în țara asta, pentru abuzurile care se fac și pentru că te târăsc în tot felul de situații, doar de dragul de-a te scoate dintr-un anumit "joc", pentru anumite interese, nu sunt de acord!

Niciodată n-am urmărit decât interesul companiei unde muncesc și interesul comunității din care fac parte.

Dacă Primăria Timișoara a considerat că trebuie să facă nu știu ce pasaj la Jiul, eu inclusiv am fost și-am tăiat panglica cu primarul Robu la Pasajul Jiul.

Pentru că, chiar dacă a fost o investiție a primăriei, el e predat ca mijloc fix Căii Ferate. Adică io nu fac notă discordantă, adică − dom'le, io sunt PSD, io nu mă duc cu PNL-u', că noi ne scoatem ochii!

Nu, dom'le, să separăm lucrurile dacă vrem să facem bine pentru oameni, nu trebuie să existe rivalități politice…

"Justiția să fie lăsată să-și facă atributul ei în care judecă"

− Cine face aceste presiuni ca lucrurile să nu pară bine, să vedem realitatea altfel decât este ea? Cine boicotează binele oamenilor?

− De la cei care nu vor ca și noi, românii, să avem o viață mai bună, de la cei care, de ciudă, când cineva care face ceva…

Știți care-i problema cea mai mare la noi? Dacă nu faci ceva, ești prost, ești dobitoc, ești incompetent, nu ești în stare de nimic. Dacă faci ceva, ai un interes. Lucrurile așa se pun în discuție.

− Despre ce vorbim anume? Justiție, procurori?

− Nuuu știu, aicea nu pot io să mă pronunț, nu e domeniul meu de activitate. Sunt anumite aspecte care nu țin de specificul meseriei mele.

Fiecare știe ce-i mai bine acolo unde se pricepe. Că noi, de fapt, ne pricepem la toate, dar, de fapt, bine nu știm nimic.

Noi, românii, în general ne pricepem la orice, numai la ceea ce avem de făcut nu ne pricepem.

Sau, dacă cineva face ceva și se constată, nu se recunoaște că e bine, nu-i bine cum o făcut ăla și trebuia așa și pe dincolo. Deci, am auzit și sunt sătul de din astea.

− Bine, mulțumesc…

− Da' sunteți de acord cu ce v-am spus?

− Nu sunt de acord. Dar eu sunt ziarist și treaba mea este să pun sub semnul întrebării toate lucrurile.

− Sunteți ziarist, dar, în spatele meseriei de ziarist, sunteți un om care vede ce se întâmplă și care are și o gândire proprie. Acuma, io nu zic să-mi dați punctul de vedere al meseriei unde lucrezi, ci punctul de vedere uman al unui om care trăiește în România, da?

− Mi se pare că toți trebuie să rămânem egali în fața legii și că fiecare trebuie să răspundă pentru faptele și deciziile luate.

− Da, bineînțeles, dar cine spune altceva?

− Domnul Liviu Dragnea spune altceva.

− Domnul Liviu Dragnea − e opinia lui și părerea lui. Io nu pot să îmi exprim părerea altei persoane.

Eu spun la fel ca dumneavoastră: dacă ai greșit, să fii judecat și justiția să stabilească vinovăția. La noi e invers: ești vinovat înainte să fii judecat.

Asta e cea mai mare problemă: că noi ieșim în presă să facem tam-tam, să facem scandal, să arătăm − uite, dom'le, România e cea mai coruptă țară din lume.

− Ați văzut chiar în cazuri recente că, în ciuda campaniilor din presă, justiția a decis cu totul altfel decât s-ar fi anticipat. Asta demonstrează că justiția se descurcă, indiferent de presiuni. Și atunci nu înțeleg care e scopul protestului de sâmbătă.

− Deci, io v-am spus: scopul protestului îi acela de a arăta întregii țări ca justiția să fie lăsată să-și facă treaba. Nu că nu e justiția dreaptă!

Da, justiția în primul rând trebuie să fie dreaptă și să fie lăsată să-și facă atributul ei în care judecă, și după aia îți stabilește dacă ești vinovat sau nu ești vinovat.

La noi e invers. Punem căruța înaintea calului sau a boilor.

Pe urmele a trei sesizări anonime de pe site-ul mitingcujapca.ro

Site-ul Mitingcujapca.ro a fost creat ad-hoc pentru a aduna sesizări privind presiunile la care sunt supuși oamenii pentru a participa la mitingul PSD.

1.

Unul dintre mesajele anonime, distribuit masiv pe Facebook, a fost acesta:

"Mi-a spus copilul acasă că diriginta a ținut ora de limba română cu ei și a cerut pentru luni o compunere de 150 de cuvinte în care să descrie cum a fost la «mitingul la care veți merge cu părinții și prietenii» .

Compunerea trebuie să se intituleze «primul meu miting». Copilul meu i-a zis că nu merge și mai mulți copii din clasa unde este dirigintă la clasa 5D la Școala 179 București au zis că nu merg, și atunci ea le-a zis că nu au încotro și că participarea e obligatorie, altfel nu trec clasa și Iohannis le taie alocațiile".

O echipă PressOne, reporter și fotoreporter, s-a deplasat la Școala Gimnazială nr. 179, situată în Sectorul 1, pentru a încerca să verifice această acuzație.

Ajunși acolo, am fost conduși de portar în incintă și "predați" paznicului. Acesta s-a răstit la noi de cum ne-a văzut, spunându-ne pe un ton foarte ridicat − "Așteptați!". I-am dat cărțile de identitate și am așteptat preț de câteva minute am așteptat.

"Domnii sunt de la one press", i-a spus el, la un moment dat, unei doamne care venise să discute cu el.

Era una dintre secretarele școlii, care ne-a informat că directorul e la serbare: "Sunt cinci clase care își prezintă programul. Deci va mai dura".

Am vrut să mergem într-o încăpere alăturată, însă paznicul a venit după noi: "Am primit ordin să stați aici!".

După câteva minute a apărut directorul școlii, profesorul Nicolae Gheorghe. N-am apucat să spunem toată întrebarea, că ne-a spus că "a văzut pe Facebook" și că "totul e o minciună".

A adăugat că a vorbit cu diriginta și cu copiii la clasă, că informația nu e adevărată, și că Școala urmează să emită o poziție oficială.

Am întrebat dacă putem să vorbim și cu diriginta. Ne-a răspuns că da, cu condiția ca ea să vrea, și ne-a condus spre locul unde se afla.

Diriginta clasei a 5-a D stătea pe scaun. I-am spus ce vrem să o întrebăm și ne-a replicat tăios, arătând spre director: "Nu a zis că vom avea o poziție oficială?". (Raluca Pancu)

La Școala Gimnazială 179 nu ni s-a permis să fotografiem decât clădirea, din exterior. Foto: Lucian Muntean

*

Site-ul mitingcujapca.ro a fost creat de organizațiile Inițiativa România și Geeks for Democracy.

Antreprenorul Cătălin Teniță, de la Geeks for Democracy, spune că este conștient că unele sesizări postate pe site ar putea să fie răzbunări politice și să exagereze faptele.

El consideră însă că marele merit al acestui proiect, realizat în timp record, este că deschide ochii publicului cu privire la felul în care funcționează mecanismele de partid.

2.

PressOne a contactat-o și pe Ana Moldovan, inspectorul școlar general al județului Maramureș și președinta Organizației de Femei a PSD Maramureș, după ce pe site-ul mitingcujapca.ro a apărut mărturia anonimă a unui cetățean care s-a plâns că fiul său, învățător într-un sat, ar fi fost amenințat de directorul școlii și de primarul comunei că nu va putea să-și dea examenul final pentru definitivat dacă nu participă la mitingul din Piața Victoriei.

Anonimul a spus că de organizarea transportului spre București se ocupă inspectoarea Ana Moldovan.

În replică, ea a declarat pentru PressOne că nu a amenințat pe nimeni pentru a forța participarea la miting.

"Cu toată fermitatea neg această abordare. Nu am cerut și nici nu am sugerat niciodată așa ceva.

Și dacă se întâmplă ca numele meu să fie târât în acest scandal, nu voi ezita să merg în instanță. Repet, nu am cerut și nu am sugerat asta nimănui", a declarat Ana Moldovan.

Ea a subliniat de mai multe ori că nu va exista nicio repercusiune pentru cei care nu participă la mitingul PSD.

"Să ferească Dumnezeu să încerce cineva să facă vreo prostie de genul asta. Vă garantez că nu se pune problema și nimeni nu va fi sancționat pentru așa ceva", a încheiat șefa Inspectoratului Școlar al județului Maramureș.

3.

L-am sunat și pe președintele clubului sportiv Crișul din orașul Chișineu-Criș (județul Arad), Daniel Cherecheș, care este și liderul filialei ALDE din localitate.

L-am întrebat dacă este adevărat că sportivele din echipa de handbal, finanțată de administrația locală (cu primar PSD din 1990), sunt obligate să participe la mitingul din București, așa cum s-a scris pe site-ul mitingcujapca.ro.

Previzibil, Cherecheș a negat.

"Haideți să vă spun, că nu-i prima declarație pe care o dau pe tema asta. Nu le-a impus absolut nimeni să meargă nicăieri, înțelegeți?

E o manipulare de presă. Unde-i dovada că cineva le-a impus la fete să meargă la miting la București? Nu-i adevărat.

M-ați sunat în calitate de președinte ALDE sau de președinte la clubul sportiv? Eu nu mai sunt la ALDE, nici nu mai știu dacă mai sunt, sincer. De la mine din organizație nu merge nimeni.

Nici n-am fost contactat să trimit pe cineva. Dacă eram contactat, sigur trimiteam 30-40 de persoane. Eu tot timpul sunt pregătit", a declarat Daniel Cherecheș pentru PressOne.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează