Mâinile acoperite de răni, bătături și medalii de aur

"Înainte de ultimul 500 m-am uitat în dreapta și, când am văzut că sunt prima, am zis că nu mai las nimic, că mor cu ele de gât. Le simțisem până atunci pe adversare, dar nu știam exact că suntem primele. Când am văzut că suntem cam cu trei sferturi de barcă în față, am zis − gata, hai, viteză!"

Declarația îi aparține Ionelei Lehaci, care, pe 30 septembrie, a câștigat aurul, împreună cu Gianina Beleagă, la dublu vâsle categoria ușoară, la Campionatul Mondial de Canotaj de la Sarasota (SUA).

Este primul titlu românesc la această probă după o pauză de 18 ani, o performanță uluitoare în condițiile în care Ionela și Gianina, ambele în vârstă de 22 de ani, au fost cele mai tinere canotoare din finală. Și o promisiune pentru Olimpiada de la Tokyo, din 2020, unde se pot bate pentru o medalie.

Stroke-ul lor − numărul de lovituri de vâslă pe minut − a fost de 39 pe ultima sută de metri. Suficient cât să se impună la un vârf de barcă în fața echipajelor din Noua Zeelandă și SUA.

Cele două campioane mondiale sunt născute la câteva luni distanță: Ionela, în 3 ianuarie 1995, Gianina, pe 21 mai. Satele în care au copilărit, Doroteia-Plutonița și Valea Moldovei − ambele în județul Suceava −, sunt despărțite de o pădure. Care, în cazul de față, e posibil să fie fermecată.

Ionela e numărul 1 (bow seat), cea care trece prima linia de sosire, iar Gianina e stroke seat.

Au făcut canotaj la cluburi de juniori diferite. În prezent, una e legitimată la Dinamo, cealaltă la Steaua, și s-au întâlnit la lotul național în urmă cu vreo doi ani și jumătate. Au progresat fantastic în timp scurt și au sudat o echipă redutabilă.

Podiumul probei feminine de dublu vâsle, categoria ușoară, la Mondialele de la Sarasota. Foto: Igor Meijer

Ionela − negativă, Gianina − pozitivă

Revenită în țară de câteva zile, Ionela și-a luat rochia de mireasă. Se va căsători pe 28 octombrie. E în vacanță până la începutul lui noiembrie.

Lună de miere? Doar în basme. În canotaj aduni doar ani după ani de fiere. Și viitorul ei soț e canotor, îi vor număra împreună.

Perceput din afară, programul de pregătire e îngrozitor.

Dar Ionela vorbește relaxată despre regimul de la lotul național.

3+1, așa se numește generic. Adică o jumătate de zi liberă, după trei antrenamente.

Dacă în prima zi a săptămânii, de exemplu, te antrenezi de două ori, marți ai o singură ședință de pregătire și, în sfârșit, câteva ore de odihnă.

Nimeni nu ridică din sprâncene dacă duminică are parte de zi plină cu vreo 45 de kilometri de vâslit, distribuiți pe două antrenamente, dimineața și seara.

La canotaj nu ajungi aproape niciodată pentru că a fost visul tău din copilărie. De sportul ăsta ne amintim oricum foarte rar, o dată la 4 ani, când are loc decontul olimpic și ne agățăm de fetele care vâslesc împotriva curentului din sportul românesc.

Barca-regină, cea de 8+1, e mândria flotei românești, nu-i așa?

Ionela e născută în satul bucovinean Doroteia. În clasa a opta, antrenorul de la CS Orșova, Cristi Maliș, a intrat în școala din satul ei și i-a rugat pe cei mai înalți să iasă pe hol pentru niște măsurători.

Maliș era originar din Gura Humorului, deci familiarizat cu zona. O dată pe an, ieșea în teren, prin toată țara, să facă selecții. Copiii din Moldova aveau prioritate.

"Eram mai sănătoși, cum se spune, mai obișnuiți cu munca. Mai sunt canotori și din Oltenia, dar majoritatea vin din Moldova. Eu nu eram un copil necăjit, dar nu mă feream de muncă, la fân, la cartofi, așa era viața la sat", își amintește Ionela Lehaci.

Criteriul de selecție era înălțimea raportată la anvergura brațelor. Ionela avea 1,75 și, respectiv, 1,76 metri. În prezent, raportul e 1,79 la 1,77. În limbajul canotorilor, Ionela ar fi negativă.

"În mod normal, lungimea brațelor ar trebui să fie mai mare decât înălțimea. Se spune că cei care sunt negativi nu pot să facă acest sport, dar uite că se mai întâmplă, și eu o fac chiar foarte bine.

Altfel, sunt o tipă pozitivă, n-am eu treabă. Eram o puștoaică hotărâtă. După măsurători, am mers cu antrenorul acasă și le-am spus alor mei: ori mă lăsați, ori mă duc!".

Într-o marți avuseseră loc măsurătorile la școală, iar sâmbătă pleca spre Orșova. La 2 mai 2009, începea antrenamentele la canotaj.

După alte două luni ieșea campioană națională de cadeți, la dublu. Au urmat 7 ani de antrenamente dure și de performanțe importante.

"La concursurile internaționale am tras tot timpul probele cele mai grele, adică simplu și dublu. N-am tras niciodată altă barcă. Tot timpul pe vâslă.

Un sportiv de performanță nu prea are sărbători, mai nou nu are nici weekend. Zece antrenamente pe săptămână, cam cu asta ne ocupăm.

La Mondiale a fost cea mai bună cursă a noastră de până acum. Am plecat foarte bine, un lucru neobișnuit pentru noi. De obicei plecam mai lent și recuperam pe parcurs", spune Ionela.

Foto: Arhiva personală

"Nu e plăcut să ai senzația că mori la fiecare antrenament, dar satisfacția unui rezultat bun sau plăcerea aia când simți cum îți alunecă barca de parcă ai fi una cu ea sunt de nedescris. Atunci știi că merită să te culci mereu la 10 pentru că a doua zi urmează un nou antrenament greu și înțelegi de ce trebuie să-ți refuzi distracțiile muritorilor de rând, așa cum spune prietenul meu.

Am văzut recent filmul Icarus, legat de scandalul de dopaj din Rusia. Am privit realmente stupefiată: oare chiar se face așa ceva? Eu fac acest sport din pasiune. Dacă aș trișa, cum m-aș mai putea privi în oglindă? Barca asta va fi câștigătoare sau nu doar luptând curat".

Gianina Beleagă

*

La Jocurile Olimpice de la Rio (2016), Ionela și Gianina au ieșit pe locul 8, al doilea din Finala B. Ele sunt două sportive "atipice" pentru categoria ușoară, fiind cele mai înalte din concursuri: 1,79, respectiv 1,78 metri.

Să fii în categoria ușoară înseamnă ca media de greutate să nu depășească 57 de kilograme. Canotoarele sunt cântărite cu două ore înaintea fiecărei curse. Una poate avea maximum 59 de kilograme, dar numai dacă vine cealaltă și ajustează până la medie.

"Noi suntem amândouă la 57. Deci nu facem una greutatea celeilalte. Nici n-am putea. La 1,80, cu 55 de kilograme, nu prea se poate", e sigură Ionela.

Gianina Beleagă a parcurs un drum extrem de anevoios în canotaj. A fost mult timp cu un picior într-o barcă și cu unul într-alta. Multă vreme s-a pregătit pentru categoria open, cea fără restricții de masă, chinuindu-se să se îngrașe.

Apoi, nu fără ceva ezitări, a hotărât să încerce la categoria ușoară. Liceul l-a făcut la Fălticeni, iar antrenamentele, pe Nada Florilor, lacul din oraș.

"În primul an de canotaj, de la 51 de kilograme am ajuns la 60-61. Problema e că acolo am și rămas. Am încercat să mă îngraș timp de 6 ani ca să fiu la categoria Open și să mă bat cu fetele care nu fac slăbire, dar nu am reușit.

Practic, nu eram nici la categoria Open, nici la cea ușoară. Nici n-am fost niciodată de categoria Open. La o barcă mai mare, se cere masă, iar eu n-am avut-o. Chiar dacă, pentru kilogramele mele, puneam destulă putere în vâslă.

Domnul Maliș m-a convins să optez pentru categoria ușoară. Era perioada în care luasem hotărârea să mă axez mai mult pe școală. Obținusem notă mare la Bacalaureat. Știi, eu în clasele a 11-a și a 12-a plecam din luna martie de la liceu, fiindcă așa era programul de pregătire înainte de naționalele de juniori și, apoi, competițiile internaționale.

Iar la Fălticeni, zonă mai nordică, era mai frig, astfel că lacul (Nada Florilor) era încă înghețat la începutul primăverii. Asta ne obliga să mergem mai din timp la Snagov. Uneori mergeam direct la concurs fără să fi avut deloc pregătire pe apă în iarna respectivă.

Învățam pe cont propriu, n-am dorit niciodată ca profesorii să facă diferențe între mine și ceilalți elevi, să spună − Lasă, că ea e sportivă. Stăteam și învățam noaptea, deși a doua zi trebuia să fiu în picioare.

Era un ciclu din acesta, școală-antrenament-școală. Am ezitat după Bac, dar uite că, până la urmă, m-am lăsat convinsă și acum sunt campioană mondială".

Schimbarea a pus-o puțin în dificultate. Dacă înainte mânca "în prostie", ca să se îngrașe, acum o face doar la ore fixe și cu porții controlate.

Gianina Beleagă a primit un buchet imens de trandafiri din partea prietenului ei, după aurul mondial. Foto: Arhiva personală

Gianina a început canotajul la 13 ani.

Aceiași parametri i-au făcut pe antrenorii de la Suceava să vină să-i "măsoare" potențialul în satul natal.

Atunci era cea mai înaltă din școală, acum are 1,78 înălțime și 1,83 la anvergura brațelor.

Ea e pozitivă, așadar. Și e ciudat cum o aparentă nepotrivire între cele două sportive a dus la o astfel de performanță.

"Noi suntem cele mai înalte. E un dezavantaj, poate, dar nu ne pasă.

Am văzut că ne putem bate cu oricine, chiar dacă majoritatea competitoarelor ne ajung doar până la umăr și sunt foarte musculoase.

Da, celelalte pot acumula masă musculară mai mare, dar și cu înălțimea asta, și cu faptul că suntem mai subțiri, tot le-am bătut anul ăsta. Până la urmă, la categoria ușoară, cântărește la fel fiecare barcă. Fie că sunt sportive mai înalte sau mai scunde, media masei lor trebuie să fie sub 57 de kilograme.

Tehnica face diferența și te poate propulsa. Așa obții viteză mai mare și uzură mai mică, iar acest ultim aspect e important, pentru că și organismul nostru este suprasolicitat.

Ionela are brațele mai mici, eu le am mai mari și, automat, asta afectează unitatea echipei. Avem aceleași kilograme, aceeași înălțime, dar dacă ne pui una lângă cealaltă, suntem diametral opuse.

Cel mai bine e să ai în barcă o clonă de-a ta, dar, până la urmă, noi ne completăm. La caracter, la fel. Ceea ce contează e faptul că suntem la fel de hotărâte și că iubim acest sport".

Canotorii spun că, dacă-ți plac antrenamentele pe ergometru − aparatul care simulează vâslirea −, înseamnă că n-ai înțeles nimic din sportul ăsta. Iarna, așa se desfășoară ședințele de pregătire din sală: intensitate medie, volum de muncă ridicat, monotonie, "piste de 2.000 de metri pe ergometru, care sunt criminale".

O ultimă informație. Canotoarele nu apelează la servicii de manichiură. Când aduc vâslele în față, la abdomen, cea stângă trece peste mâna dreaptă și o rașchetează pur și simplu.

Atunci, mâinile acestor fete, care au plecat de acasă la 13 ani să practice un sport foarte puțin popular, se transformă în răni deschise.

"Din perspectiva noastră, mâinile unei canotoare arată bine. Din perspectiva unui om obișnuit, sunt mâini cam de bărbat. Paradoxal, pe cât ne sunt de lovite, nu mâinile ne dor cel mai tare, ci picioarele și pieptul. Simți că-ți iau foc, efectiv.

Mâinile, chiar dacă ai răni, te dor doar la primele lovituri, apoi te obișnuiești, ți se lipește mâna de vâslă și nu mai simți. Facem rănile alea, bătăturile, la început de sezon, cum ar fi acum, în noiembrie, când ne reapucăm.

Ți se obișnuiește pielea fără vâslă, pentru că iarna stai mai mult pe ergometru, în sală. Când te duci pe apă, cu valuri, vânt, altfel ții vâsla față de mânerul ergometrului.

Și atunci faci răni, răni care se infectează. Te bandajezi și strângi din dinți. Parcă nici nu mai știi cum să ții vâsla aia. Te ustură și inima".

30 septembrie 2017, bucurie românească la Campionatele Mondiale de Canotaj, cu Gianina și Ionela în prim-plan. Foto: Arhivă personală