Maestrul Dacan

Arădeanul Gabriel Bücher și-a dedicat 40 de ani din viață pentru a răspândi în România stilul de karate Shōtōkan. O muncă necontenită, asemenea "valurilor care lovesc neîncetat țărmul". Un țărm îndepărtat însă, din arhipelagul Ryūkyū.

Astăzi, Bücher spune că adevărata menire și-a găsit-o în urmă cu 5 ani.

Atunci a început să strângă materiale pentru a structura o artă marțială națională – Dacan, o prelucrare a tehnicilor de luptă practicate pe actualul teritoriu al României din vremea dacilor până în perioada modernă.

A înființat o federație și a cerut Ministerului Sportului să o recunoască. Iar recent, la Cupa Mondială de Arte Marțiale din Serbia, a avut loc și primul concurs Dacan.

Publicată de Onoriu Felea pe Marţi, 16 Octombrie 2018

 

România are tradițiile ei de luptă, care merită cercetate, și-a spus Gabriel. Nu totul a început și s-a terminat cu Perversa de pe Târgu Ocna.

Medic dentist la bază, cu mână ușoară − dar și grea, când situația o impune (a spart cinci blocuri de gheață a câte 25 de kilograme cu o lovitură de cot descendentă) −, Bücher e un Sensei care simte că și-a găsit în sfârșit sensul.

În opinci, cu o cingătoare trecută peste chimono și mânuind un falx dacic.

"Când se afla că facem karate, eram goniţi"

Gabriel Bücher a început să practice karate la vârsta de 10 ani, în 1979. Era perioada în care filmul "Lancea de argint", spune el, "punea în mișcare fantezia tinerilor".

O carte subțire, de vreo 80 de pagini, apărută în 1972 la editura Stadion și intitulată, cum altfel, Karate, le-a folosit tinerilor români drept ghid în arta pentru întărirea caracterului.

Era prea puțin, o broșurică. Sensei Gabi a simțit nevoia, în ultimii 5 ani de comunism, să realizeze o lucrare de "mare anvergură".

A produs 570 de pagini, format mare, cu peste 2.500 de desene. Volumul "Karate, arte marțiale și sport" a apărut ilegal la începutul lui '89, fiind difuzat într-un cerc restrâns prin "xerografiere".

De-abia prin 1997, o mie de exemplare au văzut lumina tiparului.

Se făcuse dreptate.

Jiu-jitsu, un alt stil de arte marțiale, era popularizat la noi încă din 1912.

În acel an, Dumitru Carapancea, comandantul sergenților de oraș Ploiești, publica un curs complet despre "cum trebuie să te aperi și să lovești", aducând pentru prima oară în discuție tehnicile de strangulare.

Fără nicio legătură cu cele de asfixiere exersate în Piața Victoriei pe 10 august.

În urmă cu ceva timp, maestrul Bücher și-a dat seama că o bună parte din viața lui a luptat doar sub steag străin. Și n-au fost mereu vremuri ușoare pentru karate.

În 1982, când a izbucnit scandalul Meditația transcendentală, regimul comunist a interzis și artele marțiale, ba chiar și bridge-ul. Împreună cu câteva sute de intelectuali trimiși la munca de jos pentru că urmaseră învățăturile lui Maharishi, au fost luaţi în vizor și practicanții de karate.

Clubul pe care Bücher îl înființase în Arad a fost evacuat, consecutiv, din 10 săli de antrenament, "dovedit" de fiecare dată că, sub pretextul gimnasticii de întreținere, ascunde tot "șaolini" ilegaliști.

Dojo-ul ambulant a trecut cam prin toate sălile din oraș. În Arad, autoritățile erau ceva mai relaxate, dar în Timiș, de exemplu, sportivii ajunseseră să fie vânați de Securitate.

"Regimul vedea un pericol în aceste organizații, să le spunem semilegale, considerând că pot influența tinerii. Nu le plăcea să se facă grupuri organizate, iar karate-ului îi dădeau și o conotație paramilitară.

Se încerca destrămarea cluburilor. Au observat și ei că aceste grupuri erau, în general, foarte serioase și nu aveau orientări paramilitare.

Dar tot era vorba de peste 100 de tineri care se adunau și ascultau de un instructor. Iar pe vremea aia erau directive să nu se adune nici măcar grupuri de câte 5 oameni.

Noi obțineam, la mica înțelegere, dreptul de a folosi o sală de antrenament pentru o anumită perioadă. Când se afla că facem karate, eram goniți", povestește Bücher.

Gabriel Bücher. Foto: Arhiva personală

"Frații unguri" sprijineau mișcarea de  karate în acea perioadă. La ei nu era interdicție.

Astfel, Bücher a participat în Ungaria la câteva tabere internaționale cu maeștri japonezi. În 1984, a invitat la Arad un Sensei nipon, care a ținut un stagiu de trei zile. La astfel de tabere se adunau între 100 și 250 de participanți.

Apoi s-a dus la Timișoara, unde prezența sa a generat un adevărat scandal: interogatorii și o prigoană de doi ani, în care clubul din oraș n-a mai putut obține nicio sală.

Clubul lui Bücher a funcționat și după Revoluție. Maestrul a fost însă exigent cu elevii săi. A acordat numai 17 centuri negre în 40 de ani: "Era de muncă la mine, nu mergea oricum".

El însuși are centură neagră 8 dan, primită de la marele maestru japonez Takemasa Okuyama.

"Am reconstituit vechile arme"

Dar gata cu "mercenariatul". Să revenim la Dacan și la cele două probe incluse în primul concurs de arte marțiale românești organizat vreodată − cel din Serbia, din acest an.

Proba de izvoade și proba de harță.

"Izvoada este un termen medieval. Desemna în trecut niște planuri după care se pictau vechile icoane.

Tot așa, putem considera că exercițiile individuale în care demonstrez utilizarea armei într-o luptă imaginară cu mai mulți adversari sunt un fel de plan după care poți dezvolta ulterior tehnica proprie de utilizare a acestor arme.

Dar astea înseamnă niște exerciții individuale care conțin 30-40-50 de mișcări făcute în viteză, și care sunt arbitrate din punct de vedere al vitezei, realismului și complexității lor.

Sunt notate oarecum asemănător cu gimnastica la sol, prin acordarea de note de către cinci arbitri.

Harța e tot o denumire medievală. La probele sportive Dacan, reprezintă o demonstrație cu partener.

Doi luptători prezintă un program de trei minute, în care demonstrează împreună utilizarea a cel puțin trei arme diferite sau chiar și lupta fără arme", a explicat Gabriel Bücher.

Antrenament lejer cu Falxul dacic...

Publicată de Hajas-Bucher Gabriel pe Marţi, 15 Mai 2018

Din arsenalul Dacan fac parte diverse arme care au împiedicat sau au produs vărsare de sânge pe actualul teritoriu al României.

Câteva exemple sunt:

  • sabia-seceră dacică de două mâini (falxul dacic),
  • sabia-seceră de o mână,
  • pumnalul curb dacic (sica),
  • barda,
  • bâta ciobănească,
  • spada cruciată lungă sau
  • sabia curbă de o mână.

Nu lipsite de importanță sunt și ustensilele agricole pe care le-am transformat în arme când am fost nevoiți să practicăm "agricultura intensivă": coasa, secera, cosorul etc.

Câteva tehnici Dacan sunt bazate pe studii asupra reprezentărilor de pe Columna lui Traian sau de pe monumentul de la Adamclisi.

"Sunt acolo sute și sute de personaje de daci, utilizând variate arme în diferite poziții de luptă sau de gardă. Am făcut un studiu foarte atent în ultimii ani asupra acestor imagini.

Poți trage multe concluzii, mai ales dacă ai experiență în domeniul artelor marțiale. Am reconstituit vechile arme sub forma unor arme de antrenament și am început să studiem modalitatea de a le folosi, corelând experiența pe care o aveam în artele marțiale asiatice cu descoperirile pe care le-am făcut în studiul imaginilor.

Nu putem ști metodele de antrenament practicate de strămoșii noștri traci și daci, dar, cu siguranță, înainte de a trece la antrenamente cu partener, existau forme de exerciții individuale pentru a deprinde tehnicile specifice diferitelor arme.

Astfel de exerciții sunt menționate și în scrieri antice, păstrându-se sub forma unor dansuri războinice.

Dansul călușarilor este un exemplu foarte clar al existenței străvechi a unor astfel de tehnici. În acest dans se observă redarea unor formațiuni militare care înaintează ordonat, dar și lupte individuale în care tehnicile se aplică împotriva unui adversar imaginar", susține Sensei Gabriel Bücher.

Bücher spune că țări precum Germania, Italia sau Ungaria au început să îşi dezvolte arte marțiale naționale.

Vecinii noștri, de pildă, au Baranta: peste 4.000 de practicanți studiază 17 arme folosite pe teritoriul Ungariei.

"Am muncit atâția ani pentru răspândirea tradițiilor altor popoare în România. Sigur, sunt foarte serioase, dar tot fără legătură cu istoria țării noastre.

În prezent, îmi dedic toată energia pentru dezvoltarea acestei arte marțiale naționale, Dacan".

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează