Irina Iordache, analist financiar în Țara Galilor: "Acasă n-aș fi reușit să fiu pe picioarele mele la vârsta asta"

Irina Iordache. Foto: Arhiva personală

În perioada liceului nici nu îmi trecea prin minte că aș putea vreodată să îmi părăsesc țara. Cu toate acestea, la începutul clasei a 12-a, un profesor de la Aberystwyth University a poposit pe la "Tudor Vianu" să ne vorbească despre această facultate. Eram în extaz de îndată ce am văzut pozele.

După vizita acestui domn, am început să mă documentez insistent (mai mult împinsă de la spate de către părinți), în încercarea de a găsi cea mai bună variantă raport-calitate-preț.

Am aplicat la Cardiff, Aberystwyth, Bristol, Swansea și la încă o universitate. Am fost acceptată la patru dintre ele, dar, în sufletul meu, am știut tot timpul că Aberystwyth este aleasa.

*

Sinceră să fiu, în liceu nu am avut nicio pasiune nebună: voiam doar să fac bani și să fiu pe picioarele mele. În consecință, pentru că am terminat un liceu de mate-info, am ales să studiez contabilitate și finanțe.

În primul an de facultate am locuit în campus, într-o casă alături de patru persoane. În anii doi și trei am locuit în oraș, unde am împărțit chiria cu persoanele cu care legasem prietenii pe durata primului an.

În acea perioadă am lucrat part-time într-un pub tipic englezesc: am spălat vase, am servit la mese și am fost ajutor de bucătar. Acolo am înțeles ce înseamnă munca adevărată și "cu ce se mănâncă viața".

Nu vă imaginați ce înseamnă să îți petreci o vară întreagă într-o bucătărie, stând în picioare de la 9 dimineața până la 12, chiar 1 noaptea: glezne umflate, arsuri, tăieturi, cearcane. Consider că în acel pub am învățat cea mai importantă lecție de viață.

Nu știam ce e o factură, mai ales cum se plătește. Nu înțelegeam nimic. Le-am învățat pe toate, treptat.

*

După absolvire am început să-mi caut de muncă. Timp de 5 luni, am fost chelneriță part-time într-un restaurant indian și am bătut țara în lung și lat pentru diverse interviuri.

Într-un final, mi s-a oferit un post de graduate într-o companie privată, dar care își desfășoară activitatea în domeniul public. Am călătorit foarte mult și m-am mutat de 4 ori în ultimii doi ani și jumătate, întrucât această firmă operează la nivel național.

Ultima mutare a fost în februarie 2018, din Norwich în Cardiff.

M-am axat pe management accounting care, în esență, este diferit de contabilitatea clasică. Acum sunt ceea ce britanicii numesc Finance Business Partner; în termeni mai simpli, fac muncă de detectiv în acele sectoare ale companiei unde profitabilitatea este scăzută.

Analizez situația financiară, iar de acolo pornesc în a identifica probleme de diferite naturi. Apoi recomand măsurile pe care le consider necesare pentru a remedia situația. În 90% dintre cazuri mă implic direct pe plan operațional și monitorizez îndeaproape evoluția situației.

Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar această companie mă susține foarte mult. Datorită ajutorului lor, acum sunt și studentă la Master Business & Management.

*

Nu pot să spun că am întâmpinat dificultăți majore de când trăiesc în Marea Britanie. Poate doar dorul de casă, de familie și de prieteni.

Asta m-a determinat să apreciez mai mult timpul scurt pe care îl petrec împreună cu ei de sărbători, când obligatoriu "îmi iau zborul" spre casă.

Cu toate astea, am zile când simt că nu mai pot. După o zi plină la muncă, ajung acasă și trebuie să mă apuc de învățat pentru master. La care se adaugă: cumpărături, gătit, spălat, călcat, curățenie, rezolvat facturi și alte probleme de natură personală.

Nu prea îmi mai rămâne timp pentru prieteni și pentru ceea ce oamenii numesc o viață normală.

Nu mă plâng, pentru că știu că succesul cere sacrificii. Lumea mă admiră pentru curajul pe care l-am avut.

Pe plan profesional, mă consider foarte norocoasă, dar când mă gândesc mai bine, în spatele norocului stau foarte multă muncă și ambiţie. Termenul "nu pot" nu a existat niciodată în vocabularul meu.

Pot să spun că sunt extrem de mulțumită de traiul meu de aici. Sunt conștientă că, dacă rămâneam acasă, nu aș fi reușit niciodată să fiu pe picioarele mele la vârsta asta.

Mi-am luat mașină și am strâns deja suficienți bani încât să îmi cumpăr o casă. Aștept doar să văd în ce parte a țării mă voi stabili după anul ăsta.

*

Cred că siguranța este relativă. Nu simt că am siguranța zilei de mâine, pentru că nimeni nu poate să spună asta decât dacă este milionar în euro. Tocmai asta mă ține în priză.

Nu regret decizia de a pleca din România. Nu am ezitat nicio clipă. Nici nu m-am gândit prea mult la momentul plecării. A venit natural.

Sunt de părere că situația din țară se îmbunătățește treptat, dar nu suficient de rapid. Nu vreau să intru în polemici, dar acasă încă domină nepotismul, pilele și corupția.

Sunt prea liniștită și fericită unde sunt. Nu mă doare capul.

#maiviiacasă

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează