Ieri a fost 8 Martie. Azi, gata!

Gânduri pentru mama, de Ziua Femeii

Nu, mamă, 8 Martie nu e ziua ta, așa cum crezi și cum am crezut și eu, ca fraierul, atâta amar de ani, începând cu felicitările alea naive de la grădiniță, cu flori lipite pe un cartonaș improvizat.

Știu că, sentimentală cum ești, încă le mai ții într-o cutie, la pachet cu șuvița mea blondă de când eram bebe.

8 Martie este, se pare, doar "Ziua sexului frumos", ziua când femeia e regină, numai bună de urcat pe un piedestal. Mâine o dăm jos și gata, înapoi la cratiță și la crescut puradei.

Cică italienii cei romantici sărbătoresc femeia oferindu-i mimoze galbene. Ce drăguț... În Portugalia mai feministă, doamnele ies la restaurant în grupulețe, fără compania bărbaților. E o formă discretă de revoltă.

La noi, obiceiul e cam lipsit de fantezie. Cel mai bine se poate observa la terminarea orelor, când învățătoarele şi profesoarele își acoperă bancheta din spate a mașinii cu grămezi de buchete, flori în cutie și alte "atenții" nevinovate.

Mamă, mai ții minte cum, în vremurile alea de foamete, când tata a dat la schimb operele complete ale lui Shakespeare pentru un salam de Sibiu, tu primeai sistematic bibelouri idioate și coșulețe din porțelan șterpelite de la fabrica Iris, pe care le securizai într-o vitrină de frica mea, nu cumva să le sparg?

Acolo sunt şi azi. Şi, sincer, le-aș sparge dacă n-aș ști că pentru tine contează.

De 8 Martie, an de an, îngropăm femeia în flori și o alintăm cu dulcegării desuete. Și, cumva, ziua trece, ca o durere de cap.

Magia ține doar o zi.

Florile, rezervările la restaurant, spectacolele de striptease masculin, ciocolățelele, chefurile cu ouă umplute şi multă băutură, la fel ca A-ten-ți-a De-o-se-bi-tă acordată femeii − toate astea țin doar o zi, cât trăiește o musculiță de oțet.

Apoi ne spălăm pe mâini de ele, odată cu mahmureala zilei de 9 martie. Și redevenim sobri. Ca și cum n-ar fi fost.

Că doar azi sărbătorim Cei 40 de mucenici − întemnițați, bătuți cu pietre, aruncați într-un lac înghețat și, la urmă, măcinați cu ciocanul, pe la anul 300 după Hristos.

N-ai cum să nu redevii serios imaginându-ți martirajul lor. Doar că și aici se mai sărbătorește cu întâlniri de familie sau de prieteni, cu colăcei tăvăliți în nucă și miere, care trebuie și ei îndesați cumva pe gâtlej. Iar asta doar un vin bun o poate face, nu?

Și, uite-așa, 8 Martie, cu M mare, Ziua Femeii, cu F mare, se prelungește în mod misterios până dă nas în nas cu martirii ăștia morți pentru credință acum vreo 1700 de ani.

Apropo de credință. Chiar, cum ar fi să te declari creștin doar o singură zi pe an și să te porți în consecință? Iar în celelalte 364 de zile să fii un păcătos de cea mai joasă speță?

Dar o zi, una pe an, să te căiești, să te spovedești și să te împărtășești, să ierți, să te porți cu iubire față de aproapele, toate la grămadă, pe repede înainte? Oare te-ai putea numi creștin adevărat?

Așa e și cu 8 Martie ăsta – un soi de trezire bruscă dintr-o lungă amnezie.

Redescoperim femeia, pe care n-am pus mare preț tot anul, dar, pentru o zi, o urcăm în brațe, cu forța, pe piedestalul de carton, îi punem strâmb o coroană de regină și o îngropăm în flori. Să tacă odată. Să nu spună că nu ne-am făcut datoria.

Mamă, nu mai ești de mult profă de geogra' și nu mai vii acasă îmbujorată, mirosind a fum de la țigările altora, ca un bufet de gară, și cu geanta plină cu mărțișoare, bibelouri și flori, toate inutile.

S-ar zice că vremurile alea s-au dus. Dar eu nu uit asta, așa cum nu uit cu câtă repulsie vorbeai despre chefurile obligatorii de 8 Martie din sala profesorală, unde, brusc, toți își arătau adevărata față, în frunte cu profu' de sport, campionul bancurilor obscene, cel care se îmbăta primul.

Ei bine, mamă, dacă nu știai, obiceiurile astea s-au perpetuat până azi, la ani mulți de la pensionarea ta, într-un tipar mai clasic decât îți poți imagina.

Uite, eu am rugat o bună prietenă care e profesoară, şi despre care știu că "adoră" Ziua Femeii, să ne ofere o privire realistă din interiorul sărbătorii.

Am rugat-o frumos ca, de 8 Martie, să înregistreze vizual cât de multe poate, să-și ascută simțurile, să privească evenimentul cu luciditate și să ne povestească realitatea nefardată a acestei zile petrecute în liceul ei de elită dintr-un oraș oarecare al României.

Să vedem și noi cum este azi un 8 Martie, după 30 de ani de când purtăm, tot mai coșcoviți, povara libertății. S-o fi schimbat ceva?

Din motive lesne de ghicit, îi înțeleg prietenei mele dorința de a rămâne anonimă. Și îi mulțumesc foarte tare că ne-a reamintit cât de goală poate deveni o astfel de sărbătoare, fiindcă, în loc să o umplem cu viață, sinceritate și sens, alegem să ne rezumăm la o gestică fadă și la festivisme sforăitoare care, a doua zi, seamănă mai degrabă cu o mahmureală cleioasă decât cu amintirea unui eveniment demn de a fi păstrat în suflet, acolo unde îi e locul.

Și nu, mamă, felicitările astea cu care ilustrez materialul nu le-am făcut eu, ca la grădiniță, ci le-am julit de pe internet, unde sunt cu sutele, la liber. Să nu mă cerți, da?

*

8 Martie în sala de sport, cu karaoke și dans

"Seara de dinainte. Un mic puseu de disperare: ce țoale să iau pe mine?! Nu știu cum se face, da' tocmai în seara asta, când am cel mai puțin chef din lume de-a face parada modei, iaca, ziua blestemată mă obligă!

De ce? Fiindcă mă vor eclipsa colegele. Sau fiindcă aşa se cade sau... de proastă ce sunt, pur şi simplu. Bifez ultima variantă şi rămân la pantaloni. Dar albi, că, deh, tot muiere sunt.

Ziua cu pricina. 8 Martie 2019, orele 8.00 trecute fix, începutul martiriului. Buluceală la uşa sălii profesorale. Dai din coate cu disperare, ca un peşte prins într-o gură de aer, și pătrunzi.

Te izbește imaginea de budoar înjghebat din flori, ghivece, pungi enorme de ciocolată, păpuşele din staniol, petale de trandafiri risipite lasciv pe podeaua nemăturată de-o eternitate. Ici-colo, din maldărul țipător, se ițesc mutre de muieri rozosine de încântare.

Deja??? Dar e abia 8.00. Mă așez, într-o rână, pe-o margine de scaun și mă las în voia simțurilor. Sunt înecată-n flori, până-n gât. Parcă-s moartă!

Mă doare capul de-mi pleznește, probabil din cauza mirosului. E cumplit să te simți viu la propria senzație de înmormântare!

Noroc cu orele de 40 de minute. N-apuci să te dumirești, că trebuie să și ieși. În concluzie, nu faci nimic. Se-nțelege. Doar e sărbătoare.

Fiecare clasă îți bagă sub nas, brusc și mieros, un buchet amețitor. Elevii sunt împinși de la spate de diriginte, părinți, profesori. Nu contează că te ignoră 90 la sută din timp, de 8 Martie tre' neapărat să te iubească.

Trebuie. Așa e porunca de sus. Azi.

Clasa mea de-a 11-a a refuzat s-o facă. M-am retras, vinovată, din raza ploii de comentarii ale colegilor. Da, nu e bine că n-au făcut-o, da' parcă tot e.

Nu pot lua decizii, nu pot fi părtinitoare sau nepărtinitoare, nu pot judeca. Sunt îmbătată de miresme, de culori, de nefăcut nimic.

Clasă cu diriginte bărbat. Pe bănci, o floare la fiecare fată. Observ că e un gest simpatic din partea băieților adolescenți. Întreb, așa, într-o doară, dacă e de la ei venire sau domnul diriginte e vinovat de gest.

Răspuns: Ei! Domnul diriginte nu poate să lege două idei, darmite să ne sugereze gesturi nobile...

Tac surprinsă. De sinceritate, de curajul exprimării, de domnul diriginte?

Ziua glorioasă de nefăcut nimic culminează apoteotic cu o «reuniune» cârnăcioasă. Și dansantă, pe deasupra.

Stinsă încetuc, romanțios, într-o țuică zdravănă. În sala de sport, locul tuturor posibilităților din școlile noastre românești.

Un bal al bobocilor, o ședință, o repetiție, un carnaval, o şuetă, o ceva − sala de sport e gata de orice trataţie ai nevoie. Ți se oferă generoasă, ca o domnișorică pusă pe nebunii.

Meniu: delicioase aperitive, în stil grosiero-julien, cârnați groși, scurți și la obiect, țuiculița unui coleg de cancelarie, făcută cu mâna lui, supa de fasole cu dantelării de slană, ingenios decorată, apa de ploaie, că minerală nu se poate numi, și, peste toate, prăjitura în nuanțe cafenii-tricolore, cu frișcă vegetală.

Atmosfera: mâna de bărbați viguroși ai școlii, cu naturelu' simțitor, se agită, felinește, să ne facă toate poftele, de la servit și tachinat, bibicule, până la întreținut atmosfera.

Când ești pe punctul de a regreta gândurile dureroase care te-au bânuit întreaga zi în legătura cu cinstita și de glorie pomenita 8 Martie, iaca, hopa, și punctul culminant al romanțului nostru, care îți trage două palme de revenire în sine.

Cavalerii noștri, plictisiți de atâtea rafinamente, lucrați zdravăn de magnetismul țuicii, o pun de-un karaoke şi de-o vizionare a unor poze văzute și răs-văzute de-o mie de ani plus, bonus, o dansantă mică.

Brusc, ziua femeii devine, ca-n fiecare zi a vieții lor, ziua bărbatului. Nu contează că nu vrei, că n-ai chef, că poate un alt scenariu te-ar ferici mai mult. Nu contează.

Ca-n toate relațiile aiurea, te prefaci că te doare capul, că, în consecință, dragule, astă seară nu, și te întorci pe partea cealaltă. Dacă tot e ziua ta, măcar să poți refuza fără regrete.

Timpul se lungește ca o zi de post. Îți dai coate cu prietena de lângă tine. Bâțâi tot mai enervată din picior. Curentul rece te prinde la măsea.

Cine te-a pus tocmai lângă ușa larg deschisă spre cele puține grade de-afară!? Dorința subconștientă de-a o șterge. Tragi o dușculiță mică, da' de trece. Durerea și mascarada.

Prietena de lângă tine, cu urechile lungite de plictiseală după ședința obligatorie de vizionare a pozelor antice: «Întâmplarea face să port aceeași eșarfă de acum 10 ani. Bine că n-am venit și cu aceeași bluză. Eram la un pas. Tu, da' jalnică mai sunt».

Râd în palme ca un copil ștrengar, să nu carecumva să mă vază publicul masculin. Da, draga de ea, dragile de noi, vai, nouă!

Ei, și cum toate poveștile au un sfârșit, am hotărât și noi, nefericitele sărbătorite forțat, s-o ștergem englezește, fiindcă prințul promis tot broască a rămas, oricât am fi avut noi chef să-l îmbrăcăm în pupături.

De ce m-aș plânge? Flori, ciocolată, atenție, pierdut vremea aiurea… Mda. Problema e că toate-s din hârtie creponată. False. Ipocrite. Butaforie.

Ești «iubită» doar azi. Nimic în plus, nimic în minus. Ca multe altele făcute de mântuială, fără înțelegere, fără substanță.

Să nu gândim prea mult, vorba unui coleg. Să lăsăm să fie, fără complicații, fără regrete, fără conștiință. Și-apoi să uităm.

Mâine e o nouă zi. Peste un an, vine iar 8 Martie. Sacul cu sărbători inventate și cu manifestațiuni de formă, superficiale, inutile, e plin. De-ajuns pentru o omenire întreagă, din păcate."

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează