Flota de aur a României

România s-a întors de la ultima Olimpiadă cu doar patru medalii. Aurul echipei feminine de spadă, argintul obținut de Tecău și Mergea la tenis de câmp, bronzul bărcii de 8+1 și cel al lui Gabriel Saritov de la lupte libere au salvat imaginea unei națiuni care avusese, până la Rio 2016, o medie de 15 medalii pe ediție în 20 de participări la Jocurile Olimpice de vară.

Sportul românesc e în cădere liberă în ultimul deceniu, iar pentru Tokyo 2020 sunt puține motive de optimism. Unul dintre ele stă în performanța extraordinară a canotorilor, la Europeanul de la Glasgow, desfășurat la începutul lunii august.

7 medalii, dintre care trei de aur, au propulsat România pe locul 1 în clasamentul general, cu cel mai bun bilanț din istorie la o competiție continentală pentru sportivii noștri.

Medaliații de la Glasgow

Feminin

Dublu rame (W2-): medalie de aur – Denisa Tîlvescu și Mădălina Bereș

Opt plus unu (W8+): medalie de aur – Ioana Vrânceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea

Patru rame (W4-): medalie de argint – Iuliana Buhuș, Mădălina Hegheș, Mădălina-Gabriela Cașu, Roxana-Georgiana Parascanu

Masculin

Dublu rame (M2-): medalie de bronz – Ciprian Tudosă, Marius Vasile Cozmiuc

Dublu vâsle (M2x): medalie de argint – Marian-Florian Enache, Ionuț Prundeanu

Patru rame (M4-): medalie de aur – Ștefan-Constantin Berariu, Cosmin Pascari, Ciprian Huc, Mihai-Vasile Țigănescu

Opt plus unu (M8+): medalie de bronz – Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Adam, Adrian Damii, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoș Aicoboae, Constantin Radu, Alexandru Matinca, Cristi-Ilie Pârghie și Adrian Munteanu

„Eram niște copii de la țară obișnuiți cu munca” 

Printre medaliații de la Glasgow sunt mulți sportivi născuți în nordul Moldovei, principalul furnizor de talente în canotaj. În barca de 8+1, feminin, sunt șapte sportive din această zonă. Alt exemplu, la patru rame masculin: Berariu, Pascari și Țigănescu sunt bucovineni, în timp ce Huc a fost descoperit în Durnești, un sat din Botoșani.

La canotaj, selecția e făcută de câțiva antrenori care bat țara în lung și în lat. Efortul lor ține în viață acest sport. Vizează copii de 13-14 ani cu date fizice care-i recomandă pentru „trasul la galere”, în primul rând înălțimea și anvergura brațelor. Dacă reușesc să le convingă părinții, copiii iau drumul Orșovei, unde se află Centrul Național de pregătire a juniorilor.

„Cred că acolo, în Moldova, văd antrenorii ceva special în copiii pe care-i selecționează. Văd deja nervul acela de care sportivul de mai târziu va avea nevoie atunci când îi va fi greu. Eram niște copii de la țară, obișnuiți cu munca, care au început să dea totul pentru a deveni sportivi de performanță.

Pentru mine, n-a fost deloc ușor, la început, la 13-14 ani, până m-am obișnuit. Aveam mereu febră musculară, mă trezeam foarte devreme ca să învăț să vâslesc, și uite că până la urmă am realizat că îmi place și că vreau să merg mai departe cu sportul acesta”, spune Cosmin Pascari, descoperit la Păltinoasa, lângă Gura Humorului, și crescut apoi la clubul CSM Suceava.

El și colegii săi au cucerit duminică, 2 septembrie, și titlul european la tineret, după cel obținut în Scoția, la seniori. Se anunță un echipaj de mare perspectivă înaintea primei participări la o Olimpiadă, cea de peste doi ani.

„Obiectivul nostru e acela de a crește cât mai mult în experiență și performanță. Avem o medie de vârstă undeva la 19,5 ani, așa că mai avem multe de învățat”.

Pascari, Berariu, Huc și Țigănescu sunt antrenați de italianul Antonio Colamonici. Din ianuarie 2017 la cârma lotului, tehnicianul a făcut minuni cu o generație de sportivi talentați, iar canotajul masculin a revenit în prim-plan după ani întregi de secetă.

„Are o altă mentalitate, o altă gândire. Știe cum să lucreze la psihicul tău și să te facă să înțelegi ceea ce trebuie. A avut încredere în noi, a demonstrat că știe ce face și a readus România pe primele locuri. E ceva să obții o performanță ca asta după nici doi ani de zile de muncă.

El ne-a învățat că trebuie să practici acest sport cu drag, să ieși pe apă și să faci sacrificii pentru că îți dorești tu și pentru că vrei să ajungi cel mai bun, nu pentru că te-ar obliga cineva”, explică Pascari.

„Trebuie să te gândești mereu cum poți fi mai bun la următoarea competiție”

Mădălina Bereș e dublu medaliată la Europeanul de la Glasgow. A luat aurul și cu barca de 8+1, și la dublu rame, alături de colega ei Denisa Tîlvescu.

Mădălina a ajuns în canotaj datorită insistenței antrenoarei Mariana Maliș, secund la lotul olimpic, dar și o căutătoare de talente de mai bine de 25 de ani. În 2007, Maliș i-a lăsat o carte de vizită Mădălinei după ce a văzut-o la școala din satul ei natal, Mogoșești Siret (Iași).

Bereș și-a făcut bagajele și a plecat la Orșova. Ascensiunea ei în canotaj n-a fost una fulminantă. Prima medalie a venit după șase ani de muncă titanică și mii de ore de vâslit, și a făcut-o să-și reconsidere intenția de a renunța la canotaj. Un aur, la un mondial de tineret din 2013 (Linz, Austria), în proba de două rame fără cârmaci, a legat-o la frecvența succesului.

La senioare, a urcat pentru prima oară pe podium în 2015, cu un bronz la Europene în barca de 8+1, „regina” canotajului. Pentru ea, cea mai mică sportivă din echipaj, era o bucurie de nedescris, dar în jur era o atmosferă de înmormântare. Nimeni nu privea locul al treilea drept o mare performanță. În toamna acelui an s-a ratat și calificarea în finala A a Mondialului și era în pericol participarea la Olimpiada de la Rio.

„A fost un an teribil de greu pentru noi, toată lumea s-a grăbit să pună semnătura pe certificatul de deces al canotajului românesc. Și uite că ne-am revenit și am luat bronzul în Brazilia.

Totul e să muncești. Cum zicea și Ivan Patzaichin, trebuie să te gândești mereu ce poți aduce în plus față de competiția care tocmai s-a încheiat, ca să fii mai bun la următoarea. Dacă nu cu forță, atunci cu kilometri vâsliți și cu tehnică. Pentru că și adversarii gândesc în acești termeni, să crească nivelul și să vină mai bine”, spune Mădălina.

Între timp, Mădălina a devenit campioană mondială cu barca de 8+1, anul trecut la Saratosa, iar în prezent, la 25 de ani, e cea mai experimentată sportivă a echipajului, deși cu numai cinci ani în urmă era cea mai tânără.

După Rio, antrenorii de la lotul olimpic feminin, își frecau mâinile de satisfacție. Aveau o echipă tânără și perspectiva de a domina următorul ciclu olimpic. Dar, între timp, șase canotoare s-au lăsat, motivate de renta viageră, pensia pe viață a sportivilor de elită ai României, calculată în funcție de numărul de medalii la competițiile majore. Așa că România a luat-o din nou de la capăt cu o nouă echipă tânără a cărei lider e Mădălina.

„Cred că problema rentei viagere s-ar fi putut reglementa foarte ușor. Ori să poată fi încasată după o anumită vârstă, ori să i se plătească sportivului în activitate o indemnizație de efort care să fie mai mare decât renta. Asta i-ar reține pe sportivi în performanță. Acum lucrurile se petrec exact pe dos, parcă e o invitație să te lași de sport”, a declarat într-un interviu, coordonatorul lotului olimpic feminin de canotaj, Mircea Roman.

Mădălina va trage la Tokyo și speră la o medalie cât mai strălucitoare. După Europeanul de la Glasgow n-a avut nici măcar o zi de pauză. Se intra, la Snagov, în pregătiri pentru Mondialul care va începe peste câteva zile în Bulgaria.

„E perioada cea mai importantă. Practic, rezultatul de la Mondiale încununează un an de muncă”.

Un canotor stă 11 luni pe an în cantonament. Și muncește în fiecare zi din săptămână. Trezirea e la 6:30, iar după micul dejun se iese pe apă pentru primul antrenament al zilei, în care fiecare echipaj vâslește între 20 și 27 de kilometri. După amiază, a doua ședință de pregătire începe în sala de forță și continuă, după o pauză de o oră, cu o nouă sesiune de vâslit de 15-17 kilometri.

Practic, așa reușește canotajul românesc să obțină performanțe deși are o bază de selecție minusculă în comparație cu țările cu care concureză. Avem în jur de 400 de canotori legitimați, juniori și seniori.

„Sunt frumoase primirile la aeroport după un mare succes, dar a doua zi ești sus la antrenamente. Mai e mult până la Tokyo. Va fi important anul viitor pentru calificare, sperăm să nu întâmpinăm probleme și să ducem bărci, cât mai multe bărci în Japonia.

Acum ne concentrăm pe Mondiale, avem un titlu de apărat. Fiecare echipă își dorește să vină mai bine, de la an la an. Timpii sunt apropiați. Uitați-vă la cursa noastră de anul trecut, la 8. Am fost șase bărci acolo, cioc la cioc, adică poți să vii pe 1 sau poți să vii pe 6″, a încheiat Mădălina.