Extraterestrul

Robert Glință (18 ani) este una dintre puținele speranțe ale unui sport care, în România, trăiește din amintiri.

În decembrie, la Campionatul European de înot în bazin scurt (25 de metri), piteșteanul a terminat finala seniorilor pe locul 6, dar a stabilit un nou record mondial la juniori (50’77”).

O performanță care o confirma pe cea obținută cu 3 luni și jumătate înainte, la Singapore, unde Robert câștigase proba de 100 de metri spate, de data aceasta în bazin lung (50 de metri, standard olimpic), devenind primul campion mondial de juniori din istoria natației masculine românești.

Timpul obținut la Singapore (54’30”) i-a rezervat lui Robert un loc la Jocurile Olimpice din acest an.

Iată semifinala probei de 100 de metri spate de la Campionatul European de înot în bazin scurt:

https://www.youtube.com/watch?v=sOXcF-17L9c

*

O cursă fabuloasă făcută în 2009, la Indianapolis, de americanul Aaron Peirsol – retras între timp – a fixat la 51’94” timpul-reper pentru proba favorită a lui Robert.

De atunci, înotătorii de la 100 de metri spate au tot încercat marea cu degetul, dar nimeni n-a pus în pericol cea mai bună performanță din toate timpurile.

Se așteaptă ca, în acest an, australianul Mitch Larkin (22 de ani) să-l detroneze pe Peirsol și să ajungă, probabil la Rio, cel mai rapid „spatist” din istorie.

În ceea ce-l privește pe Robert Glință, el speră să se califice în semifinale la această primă ediție a Jocurilor Olimpice la care va fi prezent.

Visează o medalie, cum să nu viseze, dar știe că, realist, asta va fi posibil numai în 2020, la Tokyo.

Dacă privești evoluția recordurilor mondiale la 100 de metri spate în ultimii 60 de ani, observi că deținătorul celui mai bun timp, cel din prezent, a fost mai rapid cu aproape 10 secunde față de cel mai bun înotător din anii ’50.

Aaron Peirsol ar fi avut timp să trimită bezele publicului, înainte de finiș, în așteptarea celui mai bun înotător la proba sa în 1956 (australianul David Theile).

Pentru că metodele de antrenament au ridicat mereu standardul de performanță.

Iată cursa recordului mondial la 100 de metri spate în bazin lung:

Nici Robert Glință nu e pregătit încă pentru „testul cu hârtia de Peirsol”. El spune că are la dispoziție două culoare.

Pe primul concurează cu ispita de a se plânge că s-a născut într-o țară în care bazinele olimpice au răsărit rar, ca niște minuni arhitectonice.

Pe al doilea culoar poate înota în ape mai liniștite, cu condiția să accepte că va supune cronometrul doar după ani și ani de antrenamente istovitoare.

Robert a luat prima decizie importantă din cariera sa la vârsta de 16 ani. Atunci s-a mutat de acasă, din Pitești, la Baia Mare, pentru a avea posibilitatea să lucreze cu antrenorul Adrian Gherghel, lângă care a simțit că-și poate dezvolta abilitățile.

A înțeles că, înainte de a excela la un procedeu de înot, are nevoie de un stil de viață în care să simtă mereu pământul sub picioare.

„Eu am nevoie de puține lucruri, în condițiile în care îmi place ceea ce fac. Mă pot dedica sută la sută antrenamentelor. E un stil de viață pe care l-am ales în cunoștință de cauză. E simplu, șase zile pe săptămână trebuie să muncesc pentru a-mi îmbunătăți performanțele. Seara, sunt atât de obosit încât abia mai am timp să citesc ceva.

Sigur că, afară, sistemul de antrenament e cu mult mai performant față de al nostru, iar condițiile de pregătire din România nu sunt grozave, dar asta nu mă împiedică să fiu prezent în fiecare dimineață, la ora 8, la bazin. Am atâta treabă de făcut, aș pierde o grămadă de timp dacă m-aș lamenta”, spune Robert.

*

Tânărul înotător a fost crescut la CSM Pitești, acum este legitimat la Clubul Sportiv Univesitatea Cluj, dar se antrenează la Baia Mare. În ianuarie a participat la un stagiu de pregătire fizică în stațiunea Izvoare, dar în fiecare zi făcea naveta 30 de kilometri pentru a se putea antrena și la bazin.

O săptămână normală de lucru presupune o disciplină pusă la încercare de antrenamente dure. În meniul zilnic, Robert are două astfel de sesiuni, iar în total se pregătește șase ore pe zi, șase zile din șapte.

Ședința de pregătire de dimineață se desfășoară doar în apă. Glință înoată la un antrenament circa 8-9 kilometri, în care bifează toate tempourile și exercițiile specifice.

*

Puștiul a ajuns din întâmplare la înot. Tatăl, instructor de karate, voia să-i fixeze, ca repere, culorile centurilor din artele marțiale. În vacanța de vară, la 8 ani, Robert a fost salvat de la înec chiar de părintele său.

„Apa nu era foarte adâncă, dar am intrat în panică. Am avut noroc cu tatăl meu, care a fost pe fază”, și-a amintit Robert.

Sensei Ciprian Glință a decis că fiul său are nevoie și de cursuri de înot. Inițiere, nimic mai mult. După câteva luni, antrenorul de la CSM Pitești, Viorel Ciobanu, l-a remarcat la bazin.

„Era slăbănog, nu știa mare lucru, dar plutea foarte bine pe apă. Ăsta era singurul lui atu în acel moment”, a sunat prima evaluare.

„Mi s-a spus că nu voi avea nicio șansă să-l conving pe tată să-l lase să facă înot de performanță. Dar încercarea moarte n-are. Așa am ajuns să lucrăm împreună într-o grupă cu încă peste 50 de copii. Nu era cel mai bun, dar avea ceva în plus, aveam să descopăr mai târziu”, și-a amintit Viorel Ciobanu.

*

A urmat o poveste frumoasă. Robert și-a luat zborul trei ani mai târziu cu prima sa medalie, un bronz la 50 de metri fluture, obținut la Bacău.

Antrenat de Ciobanu, Robert Glință a bătut peste 40 de recorduri naționale la categoria sa de vârstă; la un concurs național a obținut chiar 15 medalii, 12 la individual (dintre care 11 de aur) și 3 la ștafetă.

Ciobanu l-a antrenat pentru toate procedeele, dar a decis că, pentru marea performanță, Robert va concura, pe distanțe scurte, cu alți „spatiști” (50 de metri, 100 de metri, 200 de metri).

În 2013, tânărul obținea bronzul la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European), în proba de 100 de metri spate.

Ziua de concurs îl prindea mereu pregătit. Ciobanu spune că elevul său se metamorfoza în apropierea competițiilor. După ce auzea comanda starterului, Robert devenea „Extraterestrul”.

Cu o seară înaintea unei finale, la Brăila, Robert a căzut și și-a scrântit mâna. Tatăl său i-a „pus brațul la loc”. Antrenorul a aflat mult mai târziu despre incident. Oricum, după ce Glință se impusese în proba de 200 de metri mixt!

„Are capacitatea asta incredibilă de a se motiva la concursuri. Găsea un imbold fantastic și un spirit de competiție ieșit din comun. Pentru el nu există emoție, frică.

Am avut sportivi care înotau foarte bine în antrenament, iar în competiție clacau, nu puteai face nimic cu ei. Robert era înnebunit să concureze, iubește competiția. Îi spuneam Extraterestrul, nu știam niciodată ce urmează, la ce să mă aștept în momentul următor.

E un tip haios. Mi-a cerut să-i trec porecla, Extraterestrul, pe tricoul de concurs. Avea momente când se mai închidea în el, când mai răbufneam. La 16 ani și jumătate a dorit altceva, au fost niște neînțelegeri la mijloc, poate faptul că era vulnerabil la vârsta aceea.

Eu prefer să mă raportez la momentele bune dintre noi. E un sportiv la care țin foarte mult și un băiat capabil. Sunt convins că vom auzi foarte multe lucruri bune legate de performanțele lui și îi doresc tot binele din lume, chiar dacă nu-l mai pregătesc eu”, a spus Ciobanu.

*

În prezent, Robert se pregătește pentru Jocurile Olimpice din vară.

Fostul său antrenor crede că, pentru a i se valorifica pe deplin talentul, sportivul ar trebui să fie înconjurat de o întreagă echipă de specialiști – biochimist, nutriționist, psiholog sportiv, antrenori și chiar și un operator care să-i furnizeze filmări subacvatice din timpul antrenamentelor.

Pentru că, la Rio, Robert va concura împotriva altor extratereștri.